In Prezentări

RRC Podcast - Episodul 19 - Educația Financiară în România pe timp de criză

Bună seara, bună ziua și bună dimineața, oriunde v-ați afla în această lume, dragi români, noi vă salutăm! Venim la domniile voastre cu un nou episod de podcast al Revistei România Culturală în care vom vorbi despre educația financiară. Da! Ne vom ocupa în acest episod de subiectul banilor.

Știți cum e, totul până la bani! Spunem cu toții. Însă, știm oare ce sunt banii? Știm cum să ne drămuim banii în mod corect? Știm cum să-i înmulțim astfel încât să fim cu toții îndestulați și prosperi? Sau ne gândim cum să scăpăm de sărăcie? La aceste întrebări și la multe altele ne vom strădui să aducem răspuns către dumneavoastră.

Dar mai mult de atât, ne vom duce exact la origine, la educația financiară și vom stabili câteva repere de care să ne agățăm ca să putem urca înspre împlinirea materiala, dar și spirituală, de ce nu?, astfel încât să putem să ne construim nouă și copiilor noștri un viitor mai sigur.

„Ce vrea Dumnezeu ca tu să faci?”, este întrebarea care vine din vocație, din străfundurile conștiinței. La această întrebare trebuie cu toții să ne răspundem. Vom da și aici câteva repere.

Economia României de odinioară, înainte de a fi asasinată economic de marile conglomerate globaliste, era bazată pe educația meseriilor și a vocației. Vorbim de școala lui Spiru Haret și de cea a lui Simion Mehedinți. Facem un apel la tinerii din ziua de azi să-și găsească și practice vocația.

Nu în ultimul rând vorbim despre cheltuieli vs investiții, ce sunt și cum ar trebui să procedăm cu banii noștri ca să inversăm balanța și să redirecționăm banii în mod pozitiv către noi.

Facem un apel la Refacere, Reciclare, Reunire a Poporului Român ca să-și recapete demnitatea și valoarea intrinsecă adevărată ca să poată creea prosperitate! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vizitați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/culturaromana.ro .

Grupul România Culturală: https://www.facebook.com/groups/2019168085024833 .

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
revista romania culturala, romania culturala, cultura romana, rrc podcast, 1 decembrie 1918, revista romania culturala podcast24 ianuarie 1859, 24 ianuarie, mica unire, unirea principatelor romane, divanul ad-hoc