In Articole

Sabina Ivașcu - Arhiva afectivă: Societatea își are de când lumea stratificările ei

Răcoarea bună a dimineții a trecut demult. Pe buștenii întinși parcă de când lumea în iarba crescută de-a lungul gardului de piatră stau, bălăngănindu-și tălpile goale, câțiva copii. Sunt cei din prima serie, veniți de curând în tabără. După o tăcere nu prea lungă, destulă cât să se măsoare unii pe alții, așa cât de cât, încep să-și vorbească.

Am știut de dimineață la cantină că vii la masa noastră. De unde ai știut? După culoarea de la trening. Numai tu și cu mine avem trening nou, din toată tabăra. Cei doi care au început dialogul au fiecare vreo opt-nouă ani. Al meu nu-i nou, l-o ținut mama în dulap. Eram mai mic când l-o cumpărat. Ce chestie! Nici al meu nu-i nou. L-o cumpărat bună-mea la un târg și-o zis că să fie, să-l capăt la pomu’ de Crăciun, da uite o venit mersu’ în tabără și gata, mi l-o dat! Un băiețel cam de șapte ani cu nasul și pomeții înroșiți de soare întreabă: Da de ce ne dă și lapte și ceai la cantină? Nu ne dă și lapte și ceai, tu trăbă să alegi dacă vrei numa’ lapte sau numa’ ceai. Aha, se lămuri năsucul roșu. Mie îmi place pâinea cu pateu. Aici ne dă pateu? Nu știu. Ieri ne-o dat telemea cu roșii și ceai. Pâinea-i tare bună, nu-i uscată, îi tare bună! La unșpe, la gustare, ne dă pită cu magiun sau două eugenii, sau mere. Ție-ți place în tabără, ai mai fost? Am fost la Năvodari anul trecut. La mare? Da. Cum e la mare? Frumooos! Apă câtă vrei, nu așa numa’ un râu ca aici. Lume multă, cu bețe, pălării cearceafuri, prosoape, mingi, saltele de mers pe apă, hăă mai ceva ca în târg de joia mare! Da nu erau numai copii, ca aici? Ba da, la Năvodari erau numai copiii și educatorii.

Da’ ne-or dus de două ori cu autobuzu’ să vizităm Mamaia, Constanța. Ce-s alea? Stațiuni. Cum adică stațiuni? Așa-i zice la un loc care-i lângă mare, stațiune. De ce oare îi zice stațiune? Phhh… fin ‘că stai acolo o vreme, cred ca de aia. Adică stai undeva. Vine unu și te întreabă unde stai bre? Și tu zici, cum unde stau? În stațiune, pricepi? Ești tu deștept!

De grupul celor trei se apropie un băietan cu vocea în schimbare. Terminați cu vorbăreala și veniți la careu. Tu ăla mic, ce frunze ai în mână ? Măcriș. De unde? Din partea aia, până la râu. Haideți! Se anunță programul de azi. Ce program? Cum, ce program? Excursii, concursul de orientare în pădure, exerciții pentru întrecerea sportivă între grupe, haideți. Cei trei băieți se ridică de pe stiva de lemne. Au pe picioare și pe nădragi frunze uscate și coajă de copac. Scuturați-vă bine, nu întrați în careu ca găinile coborâte din coteț. Grupul se îndepărtează. Puștanul cu obrazul ars de soare mormăie ca pentru sine: auzi cum ne zice, găini. Face pe cocoșul cu noi. Găină e el.

Cobor în fața blocului hotărâtă să-mi fac plimbarea zilnică ducând cu mine amintirea unei dimineți din vacanța anului 1958. Am fost în multe tabere școlare, studențești, în perioada 1958-1974. Nu erau rele acele tabere, fiindcă în ciuda condițiilor modeste, a ceștilor de ceai cu iz de supă sau a muștelor care bâzâiau peste tot, ne făceam prieteni, râdeam, cântam, dansam, eram plini de tinerețe și de voie bună.

După o tabără ca asta, fie ea la Năvodari sau la Predeal, când ajungeai acasă parcă altfel mergea plivitul în grădină cu buna. Aveam și săpăligă, din aceea cu coarne, dar nu, buna îmi spunea să nu mă grăbesc și să nu retez din greșeală vreo rădăcină sau să aduc vătămare vreunui vrej sau lujer. Așa că smulgeam cu mâna, rând pe rând, buruienile crescute printre răsaduri până rămânea grădina curată, de se vedeau straturile din casă când deschideam fereastra.

Privesc spațiile verzi dintre blocuri, multe din ele chele sau arse de soare. Flori și iarbă grasă la vedere pe Bulevardul Ana Ipătescu sau pe Kiseleff. Printre blocuri, paragină, gunoaie. În Cotroceni – ghivece mari de piatră în care cresc lauri, garduri de trandafiri cățărători, ziduri vechi răcorite de iederă sau parfumate glicine, în jurul caselor dalii, petunii, regina nopții. Cotroceni, cartier boieresc. Berceni, Balta Albă, Ferentari, foste cartiere muncitorești. Lângă Academia Militară, blocuri pentru militari. Drumul Taberei – funcționari de tot felul, medici, sportivi. Vrem nu vrem, având fiecare dintre noi cunoștințe răspândite pretutindeni, putem să facem un tablou aproximativ al orașului, cu oamenii lui cu tot.

Ai uitat zonele potentaților zilei, îmi strigă precum Makarenko în „Steaguri pe turnuri”, vocea adolescentului care chema băieții la careu. Păi ce treabă am eu cu potentații zilei? Ai, fiindcă ei hotărăsc acum soarta neamului. Ei da, zic eu fără convingere, ferind un porumbel pestriț care tocmai îmi tăia tacticos calea. Știu. Am văzut case, vile impunătoare dotate, mobilate, ascunse de pâlcuri de copaci. Altă lume. De acolo nimeni nu coboară niciodată în stradă, nici în Piața Victoriei, nici în Piața Revoluției, nici la miting, nici la priveghi, nici la Anul Nou în Piața Unirii, nici La Fântâni de Ziua Unirii.

Așadar, cum să avem o Românie în care cu toții să ne pornim să o gospodărim cum se cuvine, câtă vreme sunt încă mulți copii care își beau apa adusă de la mari depărtări, peste dealuri și văi, doar din căușul palmelor, în timp ce alții, mulți și ei, o beau, adusă din frigider, servită cu dichis într-o sondă, cu mentă și lămâie? Desigur, societatea își are de când lumea stratificările ei și întotdeauna unii vor bea din pumni și alții din pahar de cristal.

A consemnat Sabina Ivașcu via justitiarul.ro.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
%d bloggers like this: