Scrisoarea Maicii Mihaela, scrisă în închisoarea de femei Miercurea Ciuc în 1958, adresată soborului drag

Scrisoarea Maicii Mihaela, scrisă în închisoarea de femei Miercurea Ciuc în 1958, adresată soborului drag

„Acum vă scriu cu gândul la Măicuța. Au mai rămas 5 ani de așteptat și poate mai puțin și totuși dacă Mama Mică va întârzia să nu vă pierdeți răbdarea. Să recitiți Biblia, căci vom avea luptă mare. Învățați predicile de pe munte a Domnului Nostru și împliniți-o cu faptele în fiecare zi. Fiți înțelepte, harnice, blânde, smerite, aceasta să vă fie uniforma prin care să vă deosebiți de duhul lumii acesteia. Postul și rugăciunea să nu vi le știe nimeni decât Știitorul inimilor.

Nu mai judecați pe nimeni, așteptați în tăcere judecata lui Dumnezeu. Fiți credincioase cu preoții și cu autoritățile, după exemplul Mamei. Îngrijiți cu dragoste bisericile din sat. Cereți de este cu putință sfaturi Părintelui Mureșanu și tuturor celor sinceri, mai ales arme serioase din Biblie pentru ‘Martorii lui Iehova’ care au afirmații puternice cu priză mare în popor, mai ales în apele tulburi de acum. Să nu vă gâlceviți cu ei în zadar după cuvântul lui Gamaliil. Să vă pregătiți arme tari la toate afirmațiile. Știu că aceste sfaturi ale mele vă sunt de prisos, căci aveți caldă și puternică povățuitoare pe Mama Mare. Dar îmi fac și eu motiv de vorbă cu frățiorii mei cei călători. Și Morse se descoase ușor, merită un parastas. Dacă din ispită sau biruită din instinct ar voi vreuna să se rupă din mănunchiu, veți încerca tot ce va fi posibil, atunci lăsați-o să se căsătorească decât să ajungă la o greșeală mai mare sau la păcat împotriva firii care sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Să nu o disprețuiți, că diavolii stau la poartă la cei de pe calea aceasta, fac spărtură în zidul dragostei dintre voi și a ascultării de poruncile lui Dumnezeu, dar să nu fie așa. Spuneți cele cuvenite Mamei Maria și lui Moș Ionică, sărut pe Veronica. Fiți mereu cu grijă de bolnave și ctitori. Evitați colectele de la străini, munciți toate după putere, nu exagerați cu postul decât în ispite mari. Sărut mâna tatei, oare să-l mai găsesc vreodată? Nana, Moșu, Nașu.”

Această scrisoare a fost scrisă, adică cusută cu ață pe pânză albă cu semnele alfabetului Morse. S-a tradus și apoi s-a distrus scrisoarea. Ea cuprinde toate învățămintele unei gândiri desăvârșite. Noi soborul le-am primit ca din mâna lui Dumnezeu, trimise prin mesagerul Său. Maică Mihaila! Nu te vom uita niciodată, și în veci îți va fi pomenirea în mijlocul soborului tău scump. Roagă-te pentru viața soborului, să putem urma Drumul Crucii cu răbdare și înțelepciune. Și să ne întâlnim cu toții în rai. Acolo să fim soborul Maicii Domnului întreg, și cu bucurie să lăudăm neîncetat pe Mirele nostru Iubit.

A consemnat pentru dumneavoastră Maica Christofora – Sfânta cruce din porumb, Vol. II

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu