Sfântul Andrei Șaguna

Începând din anul 2011, avem un nou sfânt, Andrei Șaguna. Slujba de canonizare a marelui cărturar transilvănean a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în 29 octombrie 2011. După canonizare, biserici din întreaga țară vor putea purta hramul Sfântul Andrei Șaguna, iar la ctitorirea unor biserici se vor putea solicita moaște ale acestuia din Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

„Fiind așadar problema noastră a înainta literatura, cultura, industria și agricultura națiunii noastre, adică a înainta starea spirituală și materială a poporului nostru, ca să cunoască ființa și destinația sa și să o știe întrebuința spre tot binele, precum și alte nații fac azi acesta și precum este spiritul cel civilizator al secolului nostru; darurile lui vor garanta viitorul cel mai ferice al mult cercatei noastre națiuni și o vor feri de niște lovituri ucigătoare de religia și limba ei.”

Andrei Șaguna.

Dacă Sfântul Apostol Andrei a renăscut poporul român la cunoașterea Evangheliei lui Hristos, Sfântul Andrei Șaguna a renăscut poporul nostru prin deschiderea porților spre cultură și spiritualitate văzute nu doar prin prisma credinței ci și a educației teologice.

Sfântul Andrei Șaguna, primind originar la botez numele Anastasie, s-a născut în nord-estul Ungariei la anul 1808 într-o familie ortodoxă de aromâni. Din motive de sărăcie și pentru a putea supraviețui, întreaga familie profită de o lege pragmatică a regatului austro-ungar care oferea ajutor familiilor ortodoxe cu condiția de a trece la catolicism. Aceeași lege oferea totuși posibilitatea ca acolo unde erau copii minori la momentul convertirii, atunci când aceștia ajungeau la majorat să aibă opțiunea, din proprie determinare, de a se reîntoarce la cultul inițial. Astfel s-a întâmplat și cu tânărul Anastasie (Andrei) Șaguna împreună cu cei trei frați ai săi care optează pentru întoarcerea la ortodoxie.

Andrei Șaguna a fost Mitropolit al Transilvaniei între 1864 și 1873. A fost un militant al restaurării vechii Mitropolii a Transilvaniei, prin numearoase memorii înaintate Curții din Viena, Patriarhului ortodox sârb și Congresului național bisericesc sârb din Carlowitz.

Andrei Șaguna, fiind orientat încă de copil către studiu, urmează facultățile de filosofie și de drept la Budapesta, ca mai apoi, după convertirea la ortodoxie, să urmeze și cursurile facultății de teologie ortodoxă, mânat fiind spre aceasta de drama socială a familiei sale care abandonase pentru supraviețuire credința creștin-ortodoxă.

In 1823 va merge la Pesta unde va locui cu familia Grabovszky și va urma gimnaziul catolic. El va înainta o cerere pentru a-și păstra credința strămoșească și după ce va fi obligat să urmeze timp de șase săptămâni un curs de teologie romano-catolică și de istorie bisericească i se va aproba cererea la 2 septembrie 1828.

În anul următor se va înscrie la facultatea de filosofie și drept din Pesta, iar după absolvirea ei va hotărî să intre în clerul ortodox, el însuși spunând de nenumărate ori că de s-ar fi născut de o sută de ori, de o sută de ori ar fi devenit preot.

Timpul petrecut la Pesta într-o atmosferă cosmopolită l-a făcut pe tânărul Andrei Șaguna să cunoască lucrările lui Samuil Micu-Klain, Gheorghe Șincai și Petru Maior precum și teoriile asupra așezării românilor în spațiul de la nord de Dunăre și a conviețuiri lor cu slavii în secolele VI-VII. Interesul său fața de istoria bisericească ortodoxă poate fi justificat și prin faptul că el însuși aparține unui dialect și a unei comunități trace desprinsă din tracii orientali, din etnia și limba română. Andrei Șaguna era aromân.

Andrei Șaguna ia calea călugăriei la vârsta de 24 de ani, în 1833, stabilindu-se la o mănăstire de pe teritoriul Serbiei, la Hopovo, unde doar peste un an va fi tuns în monahism și primește numele de Andrei. Dibăcia oratorică și cărturărească îl ajută să acceadă rapid în treptele monastice, ajungând peste un deceniu să slujească din diverse poziții Biserica Ortodoxa Sârbă.

Mitropolitul de Carlowitz, Stefan Stratimirovici, l-a numit profesor de teologie la institutul de aici în anul următor pentru ca în 1835 să devină secretarul consistorului mitropolitan. În 1837 va deveni ierodiacon, ieromonah, precum și egumen al mănăstirilor Hopovo si apoi Covil. O perioadă va fi și profesor la seminarul teologic din Vârșeț.

In 1846 pe 27 iunie mitropolitul Iosif Rajacik îl numea pe Șaguna ca episcop vicar în Transilvania. Va ajunge acolo pe 2 septembrie în același an. Descrierea de atunci suna cam asa: „era un bărbat frumos, înalt și puternic cu față albă și frumoasă; fruntea largă și netedă, și avea barba neagră; el dădea impresia evlaviei, seriozității și autorității”. Părerea bună a celor de atunci despre el nu era aceeași cu părerea lui despre episcopia Transilvaniei. Șaguna considera biserica din Transilvania nu numai înapoiată din punct de vedere material dar și umilită de autorități și mai ales dezorganizată administrativ. El a găsit preotul de țară slab înzestrat intelectual și uneori moral pentru a corespunde responsabilităților sale: acesta avea doar cea mai elementară pregătire primită de obicei de la un preot care nu în puține rânduri era propriul său tată și pe care trebuia să-l urmeze în meserie. Existau foarte puțini preoți scolarizați, iar lucrul acesta nu putea să aducă decât efecte negative la adresa Bisericii.

După moartea episcopului Sibiului Vasile Moga, Andrei Șaguna este ales episcop de Sibiu. La înscăunare, acesta rostește cuvintele din deschidere: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. Cunoscând amorțeala spirituală și marile frământări politice din Transilvania, noul episcop Andrei făgăduiește nu numai lui Dumnezeu ci și în fața transilvănenilor că este dispus să se jertfească pentru bunăstarea spirituală și propășirea poporului. Se implică rapid în deschiderea pe cheltuială proprie a unei tipografii în cadrul episcopiei, tipărind numeroase cărți cultice și pedagogice. Deschide peste 800 de școli pe cuprinsul episcopiei dotându-le cu abecedare, cărți de istorie, geografie și religie. Forța sa intelectuală și influența în lumea ortodoxă îl ajută să ridice episcopia Sibiului la rangul de mitropolie, devenind astfel primul și poate cel mai cunoscut mitropolit care a ocupat onorabilul scaun al Mitropoliei Transilvaniei.

Cu scopul propășirii patriei, Andrei Șaguna se implică puternic și în viața socială, devenind în anul 1848 președinte al Adunării Naționale de la Blaj, unde împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni alcătuiește o petiție în care reflectează asupra unității românilor și a independenței acestora, petiție ce însuși Andrei Șaguna o înmânează împăratului Franz Joseph în Viena.

A convocat la Sibiu, în anii 1850, 1860, 1864, sinoade eparhiale – formate din clerici și mireni – care au luat în discuție reînființarea Mitropoliei. Andrei Șaguna a organizat învățămțântul elementar și mediu din Transilvania și l-a pus sub îndrumarea Bisericii. Fiind președintele Marii Adunări Naționale românești de pe Câmpia Libertății de la Blaj, a fost delegat de Adunare să prezinte revendicările românești împăratului și, apoi, guvernului din Pesta.

Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Catedrala Mitropolitană, una dintre biseriricile istorice ale Sibiului, a fost zidită chiar din dorința lui Șaguna. În 1857, acesta a primit acceptul și donația Împăratului Fracisc-Iosif I, de la Viena, pentru a se construi prima catedrală ortodoxă pentru credincioșii transilvăneni.

La 28 Iunie 1873, mitropolitul Andrei Șaguna adoarme în Domnul și lasă ca ultimă dorință să fie înmormântat în cel mai smerit mod. Singurul slujitor a fost preotul său duhovnic, fără a fi rostită vreo predică sau citindu-i-se vreun necrolog, din dorința lui de a nu fi lăudat de nimeni după moartea sa.

Câtă smerenie și ce paradox am putea spune noi astăzi! Omul care a revoluționat cultura, care a trezit spiritul național în Transilvania, să fie așezat într-un mormânt din localitatea Rășinari-Sibiu fără a beneficia de nici un onor pământesc.

Însă Dumnezeu, ca de obicei, nu lasă lumina sub oboroc și imediat dragii lui transilvăneni încep un proces de apreciere ce va duce mai târziu la canonizarea și recunoașterea sa de către Biserica Ortodoxă Română, ca unul dintre sfinții pururea rugători ai țării noastre. Ceea ce a condus spre canonizarea Sfântului Andrei Șaguna de către Biserică a fost cultul popular, oamenii tipărind fotografii cu Mitropolitul Andrei Șaguna și așezându-le chiar în rândul icoanelor pentru a fi sfințite de către cler.

Vrednică recunoștință celui care a revoluționat cultura poporului român!

Surse: scechurch.org, historia.ro, calendarul norocului 2020.