In Stiri

Si rusii sarbatoresc 100 de ani de la.. Octombrie Rosu!

Proletari din toate tarile, iertati-ne!

Acum aproape 100 de ani, Karl Marx indemna popoarele din Europa in felul acesta: „Proletari din toate tarile, uniti-va!”. In zilele noastre, insa, rusii defileaza la Moscova sub lozinca „Proletari din toate tarile, iertati-ne!”. Sa fie oare un impuls din interior, de cainta? Greu de crezut! Insa, in multe din tarile europeene occidentale, inca mai bantuie, sa spunem asa, fantomele lui Marx si Lenin. Ba mai mult, au intrat si in mentalul colectiv, in gandirea unor intelectuali pentru a-i converti spre stanga. Oricum, avem impresia ca aflam in aceasta simpla schimbare de predicat expresia – cea mai succinta si, in acelasi timp, cea mai potrivita a evenimentelor ce se succed de cativa ani in lumea „comunista”. Talcul acestora ni se pare a fi cel mai bine prins in ideea ca URSS (sau proletariatul rus, ori Armata Rosie), care ani de zile s-a amagit si ne-a amagit ca se afla in avangarda omenirii, are acum motive, pentru cat s-a inselat si ne-a inselat, pentru cit ne-a mintit si s-a mintit pe sine, sa-si ceara iertare, sa-si faca mea culpa, deci. Sa-si faca harakiri?… Ramane de vazut.

Vinovatia sovietica este greu de evaluat acum cind ne aflam in toiul evenimentelor declansate de constiinta acestei vinovatii. Punand raul inainte, imaginandu-ne consecintele cele mai regretabile, vom spune ca vinovatia sovieticilor este, in primul rand, fata de insasi lozinca parafrazata: Proletari din toate tarile, uniti-va!… Adica fata de ideea comunista. Anume, dincolo de orice disputa teoretica, ideea comunista iese definitiv compromisa de „experimentul” sovietic, implicit cel european. Aceasta eventualitate ni se pare a fi consecinta cea mai grava din multimea de consecinte dureroase a celor 72 de ani de constructie a socialismului sovietic, bolsevic.

De ce ni se pare atit de grava aceasta consecinta? De ce consideram ca pe o mare si ireparabila paguba pentru omenire faptul ca prin cele petrecute de la 7 noiembrie 1917 incoace, s-a compromis ideea comunista? De ce consideram inadmisibil ca omenirea sa abandoneze ideea comunista?

Caci – se pare – aici am ajuns: omenirea e pe punctul de a abandona ideea comunista!

…Nutrim aceste ganduri intrucat, spre deosebire de toti cu care am avut ocazia sa comentam evenimentele si starile „din lumea comunista”, colegi sau prieteni, membri sau nu ai partidului socialist, noi nu confundam trei lucruri ce ni se par extrem de deosebite:

1. realitatea bolsevica, stalinista, sovietica.

2. teoria marxist (-leninista).

3. ideea comunista.

Cruda si desperanta realitate bolsevica, resimtita de aproape jumatate din omenire, reprezinta o cale infundata a istoriei. Pe drumul deschis la 7 noiembrie 1917, omenirea nu mai are nimic de castigat. Poate doar experienta. Si cand spunem astfel s-ar parea ca glumim, dar avem si multa dreptate, caci intr-adevar s-a adunat astfel o experienta uriasa, omul si-a vadit in acesti ani chipuri si infatisari pe care nu le-am fi crezut a fi ale sale. Oare enorma suferinta cu care s-a adunat aceasta experienta, si insasi aceasta experienta, sa nu fie ele bune decat pentru gestul renuntarii la idealul comunist? Nu este cumva un pret prea mare?

Consideram ca realitatea bolsevica, stalinista, sovietica, nu este decat unul din chipurile posibile ale teoriei marxiste, leniniste. Infatisarea acestei variante a fost determinata de o serie de accidente, de intamplari, citeva din ele de-a dreptul nefiresti, care au facut-o sa inscrie in istoria lumii capitolul probabil cel mai sangeros. Starea de inapoiere economica, sociala si spirituala a Rusiei, imensitatea acesteia, caracterul „terorist” al revolutiei, caracterul nefiresc al statului sovietic – intemeiat pe principiul suveranitatii ruse asupra celorlalte natiuni si, nu in ultimul rand, personalitatea diabolica a lui Stalin (dar si a altor tovarasi ai acestuia, in frunte cu Lenin insusi), toate acestea si inca multe altele faceau din Rusia anilor 1917 statul european cel mai putin potrivit pentru a experimenta teoria marxista a unui stat al proletariatului.

Se pare chiar ca Marx si-a construit ipoteza unei asemenea societati avand in vedere una din tarile apusene, o Anglia sau o Germania, bunaoara, iar nicidecum Rusia unde proletariatul abia incepea sa capete constiinta experientei sale.

Nu este un efort de imaginatie prea mare ca sa ne dam seama ca altfel, cu totul altfel, ar fi aratat un comunism vest-european!… Sau care, inainte de a fi rusesc, ar fi fost est-european.

Oricum, 1917 ca data de debut a unui stat socialist pare sa fie un inceput prematur, chiar si pentru Europa de vest.

De asemenea, teoria marxista pare indubitabil ca a avut o imensa nesansa: aceea de a i se incerca aplicarea in conditiile cele mai improprii, mai neprielnice.

Esecul bolsevic, de aceea, nu poate fi considerat neaparat ca esecul marxismului. Este doar o incercare nereusita. Iar acest insucces decurge mai curind dintr-o serie de conditionari istorice si mult mai putin din slabiciunile teoriei, slabiciuni care, fireste, exista, ele s-au facut vadite pe parcursul experimentarii si sunt, credem, remediabile.

Iata de ce, in Europa de vest, se incearca acum, de cand cu presupusa Uniune Europeana, sa se puna in aplicare un altfel de marxism, in masura in care insusi Marx a declarat in ultima parte a vietii, in unul din congresele lor, ca nu este marxist. Si atunci, care sa fie teoria originala, mai ales in alta masura in care Marx si-a elaborat lucrarea copiind de la altii? Oare neomarxismul neoliberalist, globalist si transnationalist sa fie marxismul original care se vrea a fi pus in aplicare? E interesant de urmarit, totusi, acea fraza epocala din Das Kapital in care Marx pomeneste despre centralizarea capitalurilor la varf si despre statele natiune care vor deveni un impediment si vor trebui sa dispara. Iar unele corporatii de acest tip au inregistrat profituri care depasesc cu mult PIB-urile unor tari din lumea noastra. Dar sa fie aceasta o chestiune de genul, ca oamenii de rand resping ideea comunista pe cand marii corporatisti si autoritatile nationale ale tarilor o accepta?

Cu atat mai putin intemeiate sunt motivele de a pune in discutie ideea comunista, sau de a renunta la ea chiar fara a o mai pune in discutie. Marxismul este numai una din teoriile care urmaresc ideea comunista. Alte teorii deja exista si, mai ales, ele sunt asteptate sa apara, prin valorificarea experientei capatate in anii de asa-zisa „constructie comunista” in URSS.

Putin, foarte putin din realitatea sovietica reprezinta o concretizare a teoriei marxiste, la fel cum si aceasta teorie, la rindul ei, nu slujeste decat partial ideea comunista…

Cum insa intentia noastra nu este sa facem o analiza critica a marxismului, ci doar sa dovedim greseala celor ce odata cu bolsevismul sunt gata sa condamne si ideea comunista, ne vom referi cu precadere la acestea doua: realitatea sovietica si ideea comunista, aflate intr-o contradictie aproape totala. Foarte putine lucruri din realitatea sovietica decurg cu necesitate din ideea comunista.

Ne vom limita la citeva exemple: atitudinea bolsevicilor fata de religie, indeosebi fata de crestinism. Ne-a fost intotdeauna de neinteles adversitatea bolsevicilor fata de religie. Ateismul lor, deseori extrem de salbatic, nu are nici o legatura cu ideea comunista, idee care se infrateste in multe cu religia crestina. In mod esential, amandoua au resimtit aceeasi nevoie, a unui om nou, a edificarii interioare a fiintei umane. Chiar daca, in cele din urma, comunismul a luat-o sau o ia pe o cale opusa, aceea de renuntare la valorile identitare in pofida valorilor comune, renuntarea la identitatea personala pentru identitatea globala, noua, versatila, care se poate readapta, chiar neintelegandu-se ca suma tuturor valorilor individuale reprezinta valorile comune, sociale, globale. Un non-sens care nu se regaseste si in religia crestina. Aceasta este deviatia comunista.

In plus fata de acestea, insusi Marx a lansat ideea ca religiile sunt opiul popoarelor, idee care il detaseaza de amestecul de notiuni preluate de la Bachofen si Feuerbach, care considera ca secularizarea religiei este drumul ultim, suprem al ei.

La fel, teza dictaturii, fie ea si a proletariatului, reprezinta o evidenta greseala de strategie politica. In general, despre proletariat s-au acreditat citeva idei false si s-a ignorat adevarul esential: nimeni nu e proletar de voie, ci de nevoie, neavind incotro, in prima instanta, datorita subconstientului colectiv care urmeaza un lider „tatuca” in mod orbeste, adica inconstient. Dar, in mod obisnuit, proletarul jinduieste sa devina el insusi patron, mai devreme sau mai tirziu. Rapiditatea cu care din randurile proletariatului s-a ridicat „noua burghezie (orasenime, de la burg – oras, n. r.) proletara” din tarile asa-zis „comuniste” are tocmai aceasta explicatie. Ideea comunista e tradata prin „dictatura proletariatului”!

Astfel ca, in sensul strict al cuvantului, ideea de dictatura a proletariatului este un non-sens. In conditiile in care proletariatul este clasa sociala cea mai numeroasa, devine absurd sa numesti dictatura conducerea societatii de catre gruparea umana majoritara! Desigur, in realitate este vorba de o dictatura, dar nicidecum a proletariatului, ci a unui grup uzurpator si demagogic care este, de fapt, oligarhic (de la oligos – putin).

Nu mult mai intemeiata este si teza „luptei de clasa”. In omenire, in societate, functioneaza o sumedenie de temeiuri pe care oamenii se solidarizeaza intre ei: rasa, grai, loc de obarsie (origine), meserie, echipa de fotbal favorita etc., etc. Un astfel de temei este si apartenenta la aceeasi clasa. De regula, oamenii se solidarizeaza intre ei, unii impotriva altora, istoria consemnand conflicte de tot felul: rasiale, nationale, religioase, inclusiv cele starnite de rezultatul unui meci de fotbal. Vor exista in lume si conflicte de clasa, dar si de data aceasta vom face aceeasi obiectie: pozitia claselor angajate in conflict este net diferita, fata de celelalte conflicte: in conflictul dintre rase sau dintre doua cete de „microbisti” fiecare tine sa ramana el insusi. In conflictul de clasa sunt angajate doua parti: una privilegiata si alta geloasa pe privilegiile celeilalte, ravnindu-le. Contestatarii, luati fiecare in parte, mai curind s-ar multumi cu posibilitatea de a accede in clasa contestata. O societate bine organizata pe principiul inegalitatii sociale, va fi o societate care va oferi (1) motive de satisfactie pentru cei ce nu-si pot parasi clasa sociala si (2) posibilitatea unei circulatii, indeosebi de jos in sus, intre clase.

Se poate spune ca societatea vest-europeana si nord-americana au reusit sa creeze aceasta „armonie” sociala, intemeiata in principal pe nadejdea ca nimanui nu-i este interzisa ascensiunea la un statut social superior. Fiecare traieste cu nadejdea ca pina la urma „va da lovitura”!…

Ascensiunea sociala ti-o poate asigura si indemanarea la tenis, talentul de fotbalist ori de cantaret, boxul, precum si o multime de indeletniciri ilegale, de pe urma carora, imbogatindu-te, parvii in partea de sus a topului social. Aceasta circulatie pe verticala sociala da societatii occidentale acel aer simpatic si atragator indeosebi pentru tineretul dornic a se afirma (a se afirma = a parveni pe plan social) cat mai repede.

Conflictele intre clase se ivesc in masura in care aceste clase devin impenetrabile, atat din afara, cat si dinauntru. Adica atunci cand nu exista posibilitatea nici pentru a urca intr-o clasa superioara, nici pentru a-ti parasi propria-ti clasa pentru alta, mai convenabila. Democratia si liberalismul occidental au tocmai aceasta menire: de a nu rapi nimanui nadejdea unui succes social stralucitor. De indata ce aceasta nadejde dispare, atmosfera devine tot mai incarcata, mai tensionata, favorabila izbucnirii unei „revolutii”.

Lupta de clasa nu este nici motorul dezvoltarii sociale, nici inevitabil legata de ideea comunista. Dimpotriva, o tradeaza si ea.

Ce ramane atunci din ideea comunista? In ce mai consta ea daca o instrainam cu totul de ateism, de dictatura proletara ori de lupta dintre clase?

Post Scriptum: Cele de mai sus au fost scrise in toamna anului 1989, „la doua zile dupa ce in URSS si in lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sarbatorita asa cum a fost sarbatorita”.

Lasam pentru alta data raspunsul la intrebarile de mai sus, al carui sens, cu plus sau minus se deduce din insusi faptul ca am considerat oportuna publicarea analizelor de fond. Deocamdata nu am a face decat o completare, o completare extrem de utila azi, cand ideea comunista este reinviata sub zidurile Kremlinului si „ameninta” pacea si stabilitatea lumii odata cu proiectul refacerii hotarelor marii Uniuni Sovietice. Completarea pe care o fac este un citat din D. Carcostea (in „Revista Fundatiilor Regale”, 1941, 8-9, p.289) care suna asa: „Oriunde o idee s-a impamintenit in Rusia, aceasta s-a savarsit printr-o lipsa de masura care continea in sine prabusirea”.

Sursa: ioncoja.ro si ziarul „Vremea” (1996).

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
geopolitica, geoeconomie, avertizment, manipulare, proteste, anti-psd gheorghe pomut, sua, usa, alaska
%d bloggers like this: