In Articole

Societatea supravegheata vs capitalism (romanesc)

Ca multi altii, m-am intrebat si eu de-a lungul timpului „ce e de facut” pentru a reporni Romania?

Primul pas, este sa aflu „unde sunt”. Care sunt etapele prin care am trecut? Iata o schita a lor, cu mentiunea ca acestea se subintind una alteia, unde incepe una nu se termina neaparat cealalta, ci, pur si simplu, coexista.

Mai intai am aflat ca problema este inscrierea pe o orbita joasa a dezvoltarii subdezvoltarii, Romania trecand de la statutul de semiperiferie a sistemului mondial, la aceea de periferie, si aceasta e principala isprava a elitelor FSN-iste, de acum 30 de ani. Ma uitam ingrijorat sa caut semne care sa contrazica noul statut al tarii. Si n-am vazut decat tarabe si fabrici in ruine. Asta a fost cam pana prin 2000.

Mi-am dat seama, vazand ca timpul inseamna acumularea de probleme, ca Romania nu doar le acumuleaza, dar evolutia acestei tari inseamna aparitia unor noi specii probleme: acelea care genereaza altele – a doua etapa a (in)evolutiei. Elitele neokominterniste-dizidente nu rezistente fata de comunism de dupa 1990 au generat alte elite aidoma, numai putin schimbate, dar cu aceleasi prioritati. Capitalismul de taraba a fost succedat de capitalismul de carton (de tip FNI), manualul alternativ (Sora/Marga), legile privatizarii si legile rurale din 1990-2000 (Roman/Lupu) au fost „micile mutatii” care ne-au asigurat acest neonorabil loc in ierarhia regionala si mondiala. Numitorul comun: tot ce fac, fac „pe seama Romaniei”, nu „pentru Romania”. Si am notat fenomenul. Pentru a treia oara dupa fanarioti si regimul stalinist-paukerist, Romania se scufunda sub istorie, traind sub teroarea acesteia (Eliade – „teroarea istoriei”). Noua epoca a „tranzitiei” ignora cu desavarsire problema rurala (taranimea si satul, relatia dintre sat si oras), problema industriala (chestiunea productivitatii muncii si a asezarii politicilor fiscale functie de contributia intreprinderilor la Venitul National), problema educatiei (demnitate prin manualul de istorie, geografie, limba si literatura romana) etc. … Si am ajuns la concluzia ca Romania iese din nou din istorie si intra in subistorie. Redevine o cultura minora (Blaga), pierzandu-si vocatia europeana in numele… „europenizarii” devenita noua limba de lemn. Ce inseamna iesirea din istorie? Faptul ca insul nu-si mai poate urmari vocatia in tara, iar societatea nu mai are initiativa in a-si proiecta vreun ideal in raport cu lumea. Statul nu are proiect, redus la rolul de instrument colector de impozite, de redistribuire a veniturilor, din care majoritatea se scurg in afara tarii.

A patra etapa. Intre timp, un accent interesant al terorii istoriei instituite asupra Romaniei este societatea supravegheata. Dupa 2004. Nu o sa intru in detalii cu privire la numarul de „supraveghetori”/securisti la mia de locuitori, se pare printre cele mai mari din Europa, daca nu cel mai mare. Pentru o societate in care productivitatea muncii nu se leaga cu nici o politica coerenta fiscala, industriala, in care Academia e rupta complet de puterea executiva (cunoasterea nu se transmite in actul de guvernare si nici in cel economic…), e interesant ce e de supravegheat: probabil sa ramanem pe acest parcurs istoric – pe care unii gugustiuci il confunda, umflandu-si gusa cu mandrie, cu „mondializarea” sau „globalizarea”.

Am realizat, relativ recent, ca capabilitatea de a vedea problemele scad de la an la an. Spunea un mare economist, Hirschman, ca, capacitatea de intelegere este cea mai buna capabilitate a unei tari. Aceasta capabilitate scade pentru ca minoritatea constienta este marcata de orgolii pe masura problemelor si deci nu comunica si nu realizeaza acea patura germinativa necesara redesteptarii sociale si nationale, strat pe care sa se inchege, legand inteligentele, reteaua „spiritelor de corp”, vitale pentru orice profesie si societate. Pentru ca posibilitatea de asimilare a culturii scade de la an la an. Pentru ca demografia de recrutare a elitelor este tot mai periferiala. Pentru ca reflexul intelectual rezidual, dupa 50 de ani de socialism impropriu denumit „national”, este doar orgoliul, nu ideea unei patrii comune. Dar mai ales pentru ca fragmentarea este obiectiv de stat al societatii supravegheate, pentru ca orice este chimval rasunator este bun. Supravegherea, minoritatea zgomotoasa, formele fara fond – „chimvalul rasunator” sunt noile formule ale lipsei de actiune pentru Romania.

A cincea etapa. In care gandirea se intoarce „natural” impotriva sa. A gandi devine imposibil. Pana acum lucrarea era blocata de factori externi vointei lucratoare: periferializarea, elitele neokominterniste, puisorii acestora (capitalismul rosu cu beizadelele sale), statul politienesc/fiscal/societatea supravegheata. Acum omul romanesc a fost adus in substadiul in care nu poate sa mai vrea, sa cunoasca, sa actioneze altfel decat in paradigma unui servilism generalizat. Are fruntea deja plecata, nu doar ca nu mai vede stelele, dar nici nu stie ca acestea mai exista. Nu mai are repere. Nu mai vrea sa fie liber. Insul este deja tocat marunt de teroarea istoriei: la serviciu si acasa. Orizontul este cel al zilei de maine. Tinerii nu doar ca nu mai citesc, nici nu mai pot sa o faca, chiar daca ar dori: mintea lor nu mai are conexiunile neuronale minim necesare. Libertate? Intimitate? Proprietate? Semne de intrebare exotice. Situatia nu este doar in Romania. Occidentul ne-a luat-o de mult inainte…

Si, a propos. Este inutil sa reprosam facebook-ului ca e imoral… Sau internetului ca… prosteste. Intotdeauna cel mai pretuit bun a fost cel mai periculos, mai imoral. Au fost carbunele si calea ferata, petrolul si automobilul, acum este IT-ul cu societatea (inerent) supravegheata (cu aceasta se ocupa datele, nu?). Fetisizam mai mult ceea ce deja am fetisizat de vreo 40 de ani: computerul, informatia-ca-informatica. Si iata ca revenim la zorii umanitatii (Auguste Comte), cand singura forma de abstractizare la care omul avea acces era fetisul. (Se explica barbaria in muzica, moda etc.). Fetisul – acordarea de puteri explicative si mantuitoare obiectelor este tipica societatilor cu capabilitati de abstractizare limitate. Si cum putem fi noi astazi, daca singurii care au dreptul sa gandeasca sunt inginerii IT? Pentru ca pe restul ii paste ghilotina, ghilotina incorectitudinii politice? Dezbisericiti si fara de lectura „mare”, „pragmaticii”, postmodernii se legitimeaza prin orice altceva decat, filosofie, literatura, comunitate, neam si patrie. Pentru militianul corectitudinii politice, adica pentru ideolog, ideea insasi este infractiune, iar infractor este omul care gandeste. Nu intamplator, retraim epoca marilor migratii, in care primul migrator este insusi neoliberalul-fara-de-cetate, cel care-i si deschide larg portile. N.B. pentru cei grabiti: prima globalizare a avut ca actor principal tocmai cetatile feniciene, apoi grecesti, care au impins frontierele lumii cu fiecare pulsatie odiseica.

Noutatea azi fata de epoca moderna? Nu doar Romania se prabuseste periferial. Ci si Occidentul, prin erodarea (ireversibila) a clasei de mijloc si a relatiei dintre stat si cetatean.

Spre deosebirea etapei martirice din 1944-1964, cand cei mai buni 12% dintre romani au fost striviti in inchisorile socialiste, restul ramanand „sa se descurce” cu sistemul (descurcaretii – adevarat tipar antropologic, insuficient studiat), acum suntem in situatia in care universul concentrationar a cuprins aproape in intregime societatea, reeducarea incepand din pruncie, cu MTV si facebook, prin gradinita si telefonul mobil, la „sala de fitness” si la locul de munca. Aceasta etapa se va fi epuizat cand „reteaua” nu va mai fi avand a cui intimitate/libertate sa consume. Si iata ca ajungem la etapa ciclului pozitiv al istoriei universale. Abia atunci vom fi ramas doar cu sufletul.

De aici incepem.

Probabil ca vom mai adasta, ca romani traitori ai prezentului, noi si urmasii nostri, in aceasta etapa cumulata a periferiei economice si spirituale, pana la epuizarea ciclului, adica inca vreo 20 de ani. Dupa ce actualul ciclu se va apropia de final, am putea sa ne gandim la un nou inceput, la renastere. Chiar asa ii va si spune, dupa Reconquista spaniola din Evul mediu timpuriu. Cetatile vor fi reconstruite: mai intai cele sufletesti, apoi orasele, satele, tarile. Pentru ca sufletul e mai vechi decat neocomunismul neoliberal, mai puternic decat orice „standard al comunitatii” („comunitate”, serios?), mai adanc decat orice ideologie. Pentru ca odata prabusit omul istoric, va ramane esenta lui, care nu este din lumea aceasta, este transistorica si multimilenara: omul iubitor de intelepciune (Homo sapiens) si de aproapele (omul crestin).

Deci, de unde am putea „reincepe” Romania, concret? Sunt atatea minti inteligente care-si pun aceasta problema, si tot atatea „inceputuri”, probabil. Si mai multe minti luminate (mai mult decat inteligente, pentru ca mintea luminata are si caracter) care si-au pus problema si au dat solutii valabile si azi.

Numai prin apropierea capitalului de cultura, mai exact a capitalismului romanesc de cultura (cultura romana) vom putea, in aceasta etapa a ciclului istoric sa ne recapatam libertatea, reintrand in istorie: libertate prin vocatie la nivel personal si societate cu proiect national la scara colectiva. Numai cand capitalul romanesc, care detine totusi, inca aproape 50%* din economia acestei tari, va intelege sa construiasca institutii de cultura (scoli, universitati, teatre, institute), refacand reperele institutionale ale acestei tari, societatea va reusi sa se emancipeze de sub tutela institutiilor publice privatizate de „societatea civila”. Atunci vor aparea marile institutii reper pentru societate, si tot atunci capitalul insusi va avea in sfarsit, umbrela sub care sa prospere. Pentru ca banii stau si ei mereu sub o idee. Una e sa faci afaceri pentru profitul tau imediat, si altul este efectul de multiplicare in cadrul unui proiect national.

Statul si-a dat masura deja de 30 de ani, prin lipsa proiectului national. Intrarea in NATO si UE s-au consumat si, dupa cum au fost realizate, au aparut mai degraba miscari inertiale sau proiecte ale altora. Inexistenta unui proiect national a transformat statul in ceea ce este astazi: instrument fiscal de supraveghere generalizata. Iar proiectul national este parte a mecanismului cultural. Institutiile de cultura nu mai genereaza proiecte apte sa „ridice si conserve” (Manoilescu, Golopentia despre sat si cultura romana). Neavand legitimitate, aceasta cultura „intretinuta” de stat pe bani grei – toate sclifoselile pe seama Romaniei se tin pe bani publici, filmele, revistele, „marii autori” etc. – spuneam ca aceasta cultura pe bani grei, neavand legitimitate, nu se transforma in reflex salvator administrativ si politic, dimpotriva, infesteaza.

Trebuie regasit modelul Astrei, al memorandistilor ardeleni, al capitalului romanesc care a inteles ca scopul sau este poporul roman, nu profitul in sine, iar acest scop se atinge prin sustinerea unei retele de scoli si seminarii, de teatre si de actiuni culturale alternative. Capitalismul imbisericit este, poate, un cer prea inalt. Insa capitalismul care sa propage competentele si aptitudinile sufletesti care tin o natiune sub grija si cu ajutorul preotilor este solutia memorandista despre care vorbim aici.

Da, memorandistii au facut puscarie. Da, memorandistii au fost stigmatizati, dar au avut un steag de dus, nu doar afaceri de facut! Pentru ca fara scoala, teatru, muzeu, presa a libertatii gandului, rostul banilor nu se intrevede, ca si viitorul acestei natiuni. Pentru ca eficienta capitalului consta nu in randamentul pe termen scurt al capitalului, ci in unitatea dintre producator si consumator, in contributia adusa la venitul national. Si numai intreprinderea capitalista realizata de oameni liberi va supravietui in competitia internationala. Pentru ca libertatea este bunul cel mai de pret al capitalului, iar capitalul va supravietui nu prin consumul libertatilor individuale – ceea ce Marx numea alienare, ci prin multiplicarea acestora, ceea ce stiinta economica numeste insuficient „inovare”, „creativitate”.

Nota:

„Companiile cu capital privat romanesc au scazut la 46% cota in cifra de afaceri pe total economie, fata de 47% în 2015. Companiile straine au crescut la 50% pondere in 2016.”
Ziarul Financiar, 29 ian 2018, Sorin Paslaru „Capitalul privat românesc – argument”,  http://www.zf.ro/suplimente/capitalul-privat-romanesc-argument-16961956

Articol realizat de Radu Baltasiu via romaniasociala.ro.

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
ilie serbanescu, nato, dezmembrarea romaniei, economia nationala