Spiru Haret si armata de apostoli ai scolii

Nu putem incepe o prezentare a lui Spiru Haret fara a aminti celebra lui asertiune: „Cum arata astazi scoala, va arata maine tara”. In timpul sau s-au pus bazele unui sistem public de scoala, la care, din pacate, s-a renuntat astazi.

Spiru Haret a fost om de stiinta, matematician de succes si, in acelasi timp, organizator al sistemului de invatamant romanesc.

Acest om providential a inteles ca nimeni altul faptul ca viitorul unui popor se contureaza prin educatie, prin instructie calificata. A inteles, ca nimeni altul, faptul ca un rol deosebit in realizarea acestui deziderat il au invatatorii, mai din ales din mediul rural, pe care i-a incurajat prin diverse avantaje sa ramana stabili in satele lor.

Voi aminti cateva dintre rezultatele stiintifice obtinute de Spirul Haret. A beneficiat prin concurs de o bursa pentru a continua studiile matematice la Paris si a abtinut o noua licenta in matematica (1875) si in fizica (iulie 1876). In ianuarie 1878 a sustinut o stralucita teza de doctorat, care va fi publicata in Memoriile Observatorului din Paris si citata in diverse articole de celebrul matematician francez Poincaré.

Cercetarile sale in domeniul astronomiei (in primul rand pentru lucrarea sa de doctorat de la Sorbona, „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”) au fost recunoscute prin atribuirea, de catre Uniunea Internationala Astronomica, a numelui sau unui crater de pe Luna, descoperit in 1959.

„Pentru a lucra asupra masei, nu sunt deajuns numai mijloacele administrative”

In afara de activitatea didactica, „Omul scolii”, cum a fost supranumit, Spiru Haret a desfasurat o bogata activitate in interesul invatamantului romanesc unde a ocupat urmatoarele functii: inspector general al invatamantului, membru in consiliul permanent al instruc¡iunii, secretar general al Ministerului Instructiunii Publice, si in trei randuri ministru al acestui departament.

Raportul sau din 1884 asupra invatamantului cuprinde informatii despre starea invatamantului din acea vreme din care citam:

„Este admis, si e un adevar, ca tara noastra a realizat in 60 de ani progrese de neinchipuit. Izolata pana deunazi prin situatiunea sa geografica, si mai mult inca prin forta imprejurarilor, ea s’a gasit deodata intr’o situatiune de inferioritate necompatibila cu vigoarea si cu inteligenta poporului sau, atunci cand a incetat izolarea sa de mai inainte. Energia si succesul cu care ea lupta de atunci pentru a recastiga timpul pierdut ii vor da, fara indoiala, locul ce merita in lume. Dar trebue sa lucram prin toate mijloacele pentru ca momentul acela sa soseasca cat mai curand. Paturile de jos ale poporului sunt acelea cari au cu deosebire trebuinta de solicitudinea noastra. Ele sunt acelea care au beneficiat mai putin de lucrarea de transformare din ultimele decenii, si aceasta este natural, deoarece miscarea, venita de sus in jos, are trebuinta de timp mai lung pana sa se comunice masei.

Pentru a lucra asupra masei, nu sunt deajuns numai mijloacele administrative, nici in genere acele restranse intre limitele unui formalism riguros. Trebue ca toti care au o putinta cat de mica de a contribui la ridicarea nivelului poporului, sa-si dea concursul muncii sale, fara tocmeala si fara ezitare. Corpul didactic, prin numarul cel mare al membrilor sai, prin cultura lor, prin faptul ca sunt raspanditi pe toata suprafata tarii si pana in colturile cele mai indepartate, este chemat in prima linie la aceasta mare opera. Ceea ce lucreaza el in scoala este, fara indoiala, meritoriu; dar atata nu ajunge. Daca invatatorul ar considera rolul sau ca terminat, indata ce a dat strict cantitatea si felul de munca pentru care este platit, el ar fi un bun functionar, dar nu ar merita numele de apostol cu care se glorifica, si nu ar fi un bun patriot.

Invatatorul trebue sa invete si sa faca mai buni, nu numai pe copii, dar pe toti cei care au trebuinta sa fie instruiti si luminati. Condusi de aceste vederi, si convinsi ca aducem tarii un serviciu de prima ordine, noi ne-am silit sa utilizam activitatea corpului didactic si inafara de scoala, punand-o in serviciul luminarii poporului si al desteptarii lui la o vieata intelectuala, morala si economica mai buna. La prima vedere, intreprinderea se parea foarte grea.

Se parea putin probabil ca corpul didactic sa-si impuna de buna voie un adaus de munca si raspundere. Modul plin de vrednicie cum el a raspuns la asteptarea noastra ne dispenseaza de a mai dovedi cat de netemeinice erau temerile acelea“.

„Am vrut sa fac din invatatori o forta nationala, pe care s-o indrept contra mizeriei si intunericului de la sate”

In cei zece ani cat a fost ministru al invatamantului, in perioada 1897-1910, a creat o scoala, o epoca haretiana – si post haretiana – dupa cum o numeste G. Tepelea.

Spiru Haret a inteles mai bine decat nimeni altul ca invatamantul romanesc trebuie sa constituie o prioritate nationala si ca, fara un taran luminat, Romania nu poate aspira la dezvoltare economica.

Pentru a lumina locuitorii satelor, el a dat o importanta deosebita „armatei de cazaci” (asa erau supranumiti invatatorii si preotii lui Spiru Haret) in lupta sa contra „mizeriei si intunericului de la sate”. In acest sens spunea: „Am vrut sa fac din invatatori o forta nationala, pe care s-o indrept contra mizeriei si intunericului de la sate”.

Prin intreaga sa activitate a inteles sa transforme scoala intr-un focar de iradiere, cerandu-le invatatorilor sa creeze banci populare, obsti taranesti, cooperative, sa nu se rezume numai la activitatea de la catedra, instituindu-se in adevarati „Apostoli ai satelor” (dupa G. Tepelea). Prin eforturile sale a lasat o opera stiintifica deosebita, a creat acea armata de „Apostoli” ai scolii care au contribuit la o inflorire fara precedent a patriei sale.

Activitatea parlamentara

Spiru Haret a avut o bogata activitate parlamentara. A fost timp de 10 ani ministrul invatamantului, caliate in care a elaborat 35 legi, 168 regulamente si 157 circulare si decizii. Dintre acestea fac parte: „Legea asupra invatamantului secundar si superior” elaborata la data de 23.03.1898, cu modificarile aduse prin decretul regal nr 2727/9.07.1901, care a pus invatamantul pe baze moderne. Aceasta lege a dus la cresterea importanta a numarului de intelectuali in perioada urmatoare.

In 1909 Spiru Haret a fost preocupat de cresterea numarului de invatatori prin calificarea „ajutorilor de invatatori”. Au fost introduse cursuri pentru acestia, care au avut ca scop „inaintarea pe loc”, cel mai eficient mijloc de emulatie.

A insistat pentru modificarea articolului 7 din legea pentru regularea proprietatii rurale, astfel incat preotii si invatatorii sa fie considerati „cultivatori sateni” pentru a putea dobandi „locuri de casa sau cultura” pentru a-si intemeia gospodarii model pentru sateni.

Prin legea „Scoalelor elementare de agricultura si de gospodarie rurala”, venitul provenit din exploatarea terenului si a vitelor scoalei se va imparti conform articolului 12, conform caruia invatatorii primesc 10 % din venit.

In 1911 un institutor scria: „Cel mai valoros omagiu pe care corpul invatatorilor il poate aduce domnului Spiru Haret este ca intreg acest corp sa se faca si in viitor demn de situatia ce i s-a dat de dl S. Haret”.

Trebuie amintite, de asemenea, contributiile lui Spiru Haret la organizarea invatamantului horticol din tara, asa cum frumos este descris de catre profesorul Nicolae Pomohaci.

Spiru Haret a fost acuzat de adversarii politici, ca ar fi fost instigator al rascoalei taranesti din 1907. Ca n-a fost asa, ci dimpotriva, sta marturie circulara sa, ca ministru al „scoalelor”, emisa in 14.03.1907 catre „toti cucernicii preoti si catre toti invatatorii din comunele rurale ca sa ajute la potolirea spiritelor” care au condus la la acea rascoala, unul dintre cele mai dureroase evenimente din istoria moderna a tarii.

Sursa: certitudinea.ro.