Sunt ungur si nu inteleg de ce nu ne invata limba romana la scoala

ungur, ungaria, limba romana

Sunt ungur si nu inteleg de ce nu ne invata limba romana la scoala

Un chelner din Satu Mare ne-a povestit cat de greu i-a fost in viata din cauza faptului ca nu a invatat la scoala in limba romana. Sa vedem:

Povestea mea cu limba romana incepe pe la sapte ani, cand parintii (pe care ii respect si iubesc enorm) m-au inscris la scoala. La inceput totul a fost bine si frumos –amintiri faine, cum banuiesc ca are toata lumea din acele vremuri– pana cand s-a intamplat „surpriza”. Sau as putea sa-i spun mai bine „socul”. In momentul in care directorul scolii a intrat in clasa mi-am dat seama ca vorbea o limba pe care, spre mirarea mea, nu o intelegeam! Deloc. Omul vorbea limba romana. Vorbea, de fapt, limba tarii in care traim, unde-i ce mai buna paine si ii cea mai curata apa, unde, orice ni s-ar intampla rau, trecem mai usor pentru ca suntem acasa. Inca de la acea vreme am realizat ca am o mare problema pentru ca sunt ungur.

Primii opt ani pierduti din viata

Directorul scolii vorbea la ore numai in romana, stia foarte bine ca nu intelegem un bob din tot ce spunea, dar la salariile de mizerie ale profesorilor nici nu-i de mirare ca nu-l interesa chestia asta. M-a cuprins un sentiment de ceva nou, ceva interesant, eram curios, voiam sa stiu si eu aceea limba. Totusi aveam prea putine sanse sa invat romana. Toate materiile erau predate doar in limba maghiara, adica „limba materna”, iar la romana, pentru ca nu intelegeam mai nimic, invatam pe de rost. Spre exemplu, ne-a luat vreo doua-trei saptamani pana am reusit sa tocim imnul. Iar la vremea aceea nici nu realizam ironia sortii, ca „Desteapta-te romane!”… era chiar un mesaj pe care trebuia sa-l urmam.

La inceputul liceului, regulile s-au schimbat putin, in sensul in care puteam alege romana ca limba de predare a materiilor. Numai ca trecusera deja opt ani de invatat numai in limba maghiara si era foarte greu sa mai schimbi ceva. Cercul s-a inchis, am continuat toata clasa aceeasi drama, in bezna totala, recitam intr-o veselie „Calin file din poveste”, dar in realitate nu intelegeam mai nimic.

Stiam cu totii ca nu o sa fie bine, sau chiar usor in viata, dar nu mai aveam ce sa facem. Nu puteam sa invinuiesc pe nimeni pentru chestia asta, eu sunt democrat, dar nu pot sa nu spun ca totul era o prostie. A parintilor, a sistemului, a politicienilor.

Nu este vina noastra, a generatiei de unguri din Romania de dupa anii ’90, ca multi dintre noi (cam 90%) nu stim sa spunem o propozitie in limba romana fara greseli!

Dar hai sa-ti spun mai departe problemele pe care le-am intampinat in viata.

Am terminat liceul din Satu Mare si am ales sa lucrez, unde altundeva, in comert, ca doar „stapaneam” limba tarii. Asa de bine stiam a vorbi romaneste, ca daca voiai, puteai sa iei si sa vinzi in piata la rusi. M-am angajat asadar la un restaurant si incercam sa vorbesc cat mai putin posibil, ca sa-mi ascund deficienta asta „minora”. In realitate, pe vremea aceea, nu stiam un bob romaneste. Si acum ma mira tupeul pe care-l aveam de a pretinde ca stiu limba asta.

Am invatat limba romana la locul de munca

Norocul mi-a suras totusi de unde ma asteptam mai putin. Patroana restaurantului unde lucram a realizat, la un moment dat, ca nu sunt chiar semi-mut. Problema mea era ca nu vorbeam pe limba ei, adica romaneste. Am fost deconspirat in momentul in care m-a rugat sa-i dau din bucatarie o oala, si eu i-am pus in mana matura… pe foc automat, m-a rugat sa-i dau mai bine o cratita, iar eu facand o legatura logica, i-am pus farasul in cealalta mana. Patroana a ramas muta: „cum eram eu de doua luni pe acolo si nu intelegeam chestii simple din limba romana?”

Ceea ce nu stiam era ca doamna era o profesoara de romana pensionata, cu o mica afacere de familie. Si acum cand ma gandesc la ea mi se umple sufletul de respect si multumiri. In loc sa ma concedieze, a inceput sa ma invete romaneste si nu s-a lasat batuta. Ce nu am invatat la scoala in 12 ani de zile, ea a reusit sa ma invete in doi ani. Cu calm, cu rabdare si multa iubire, spunand cuvintele si aratandu-mi ce e ala „mar” sau „oala” sau „faras”, desenand animale, epuizand toate metodele care ar fi putut sa ma ajute.

Sunt barbat, dar tot trebuie sa recunosc, nu mi-e deloc rusine sa o fac, dar imi dau lacrimile cand ma gandesc la ea. Mi-a fost ca a doua mama. In lumea asta moderna, nu stiu cine ar fi facut astfel de sacrificii pentru mine.

Incetul cu incetul, am inceput sa fac diferenta intre oameni, buni, rai, indiferenti sau cum o fi, si nu intre natii. Asta datorita ei.

In momentul de fata am ajuns sa inteleg piese de Nane, B.U.G. Mafia. I-am ascultat, mai citeam si chestii despre ei si acum pot sa spun cu mandrie ca sunt roman, desi poate nu chiar pur sange… A nu se confunda cu reclama electorala a PSD, eu sunt un democrat innascut, ceea ce facea PSD era cu totul altceva.

Multumiri UDMR!

Revenind la subiectul limbii romane, pe aceasta cale as dori sa-i trimit multumiri Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, care ne sprijina sa invatam in limba lor, ca se lupta pentru noi (pe banii nostri, desigur), sa se cultive o noua generatie, care nu stie sa scrie si sa vorbeasca in limba romana! Iar pentru dragii de parinti vreau sa le transmit urmatorul mesaj: daca peste opt sau noua ani, nu vreti sa va mutati in tarile vecine, macar nu-i luati sansa copilului vostru la o educatie normala. Lasati-ne pe noi sa decidem, ar trebui sa avem dreptul asta de mic, sa ajungem si noi undeva.

Apropo, dintre minoritati, ghiciti cat la suta au ajuns in functii de conducere? Mai nimeni sau foarte putini. Asta nu din vina noastra. Nu ca am fi prosti, dar educatia pierduta in limba romana conteaza enorm. Cat despre facultatile cu predare in maghiara, ce sa mai spun, noroc ca nu am avut ocazia. Poate nici articolul asta nu reuseam sa-l scriu. Facultatile efectiv lucreaza pentru export de profesionisti, nu numai ale minoritatilor (a lor exclusiv pentru asta), dar si in general.

Pun la o parte trecutul, si ma bucur de cele intamplate, m-au ajutat sa fiu eu, intr-un mod sau altul, sa realizez cine sunt, ce vreau de la viata. M-as bucura foarte mult, daca si altii ar putea spune asta, avand o sansa la educatie neimpusa in limba „materna”, oricat de mica, dar sa aiba.

Articol realizat de Cristian Antal via vice.com.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu