Tache Ionescu – Romania anului 3000

Tache Ionescu – Romania anului 3000

Am avut si avem romani cu viziune, dar ce viziune! Expresia „Romania anului 3000” nu-mi apartine, ci lui Tache Ionescu, acest roman, mare om politic din perioada antebelica, de dupa razboiul de independenta si un pic dupa primul razboi mondial, gandita de dansul la varsta de saptesprezece ani cand a scris o nuvela scurta despre calatoriile sale in timp numita Spiritele Anului 3000, intr-una din revistele literare ale liceului.

In momente de cumpana, cu totii, cetateni reali ai tarii in care locuim si traim, am invatat ca nu austeritatea ne salveaza, ci viziunea pe termen lung… pentru prosperitate. Cand nu ai, e culmea, te gandesti cum sa faci sa prosperi. Nu ati vazut ca atunci cand o tara, o societate, o comunitate saraceste, pentru a contracara rapid aceasta stare de fapt e necesar sa se gandeasca la exact opusul: cum sa se imbogateasca? Si nu hoteste, si nu prin mijloace sacrificiale de altul, adica calcand pe capetele celorlalti, ci cum sa facem sa prosperam cu totii, atat eu cat si vecinul meu, in loc sa ii doresc sa-i „moara capra”.

O vorba crestina spune: „atunci cand crezi ca nu mai poti, abia atunci poti inca si mai multe.. mult mai multe”. Deci, in momente de slabiciune aflam ca suntem cei mai puternici. Paradoxal, nu-i asa?

Dar intai sa cunoastem cine a fost Take Ionescu, sau Tache Ionescu, acel om politic, acel roman exceptional, un mare caracter al nostru, din perioada antebelica. A trait in doua secole, cel de-al XIX-lea si cel de-al XX-lea.

Consider ca, in principal, Tache Ionescu gandea: „Sa nazuim a ajunge mai sus decat ceea ce suntem, dar sa nu uitam ceea ce am fost si sa nu calomniem ceea ce suntem. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”

Tache Ionescu se naste la Ploiesti, la data de 13 octombrie 1858. Pe numele sau de botez, Dumitru Ghita Ioan, preia sufixul -escu pentru ca asa era la moda la vremea aceea, fiu al lui Gheorghe Ioan, al doilea din patru, si al Eufrosinei Ioan. Tatal sau era negustor activ ce cunoscuse falimentul in urma recesiunii de dupa o epidemie de holera care saracise orasul. S-a stabilit, apoi, la Bucuresti pentru a lua cu contract de la Primaria orasului Giurgiu dreptul de a percepe taxe de accize. Muncind din greu, acesta reusi, impreuna cu a sa sotie Eufrosina, sa prospere, astfel incat ajunse sa detina case si mosii.

Micutul Take urmeaza scoala primara incepand cu varsta de cinci ani si se remarca prin sarguinta si cumintenie. Mai apoi la Liceul „Sfantul Sava” intra prin concurs de bursier si se claseaza pe locul intai, ramanand in aceasta pozitie. In catalogul liceului apare schimbarea de nume din Ioan in Ionescu.

A publicat, in 1875, ca si colaborator al revistei „Junimea”, versuri si nuvele, printre care o nuvela denumita „Spiritele anului 3000”, dovedindu-si natura innascuta a puterii sale vizionare, in care isi inchipuia ca a murit si a reinviat in anul 3000, cand s-a intalnit cu un om pe nume Aru care il lamureste ulterior. Apoi, tanarul Take ii face o expunere de viitor: „Romania si-a redobandit teritoriul ei natural… in virtutea drepturilor nationalitatilor” facand apel la Tribunalul International creat de regimul sinceritatii, inceput in anul 2500. Ii spune mai departe ca granitele au disparut si nu mai exista decat o vasta „Confederatie a genului uman, iar limbile s-au unificat intr-una singura, cu sintaxa si reguli simple de tot, dar aceasta numai pentru uzul obisnuit. Limbile vechi nationale au fost insa pastrate cu sfintenie.” In utopia sa, se prevedeau si desfiintarea partidelor politice, iar la intrebarea despre idealul comunist, prin nivelarea tuturor, Aru ii raspunde: „Aceasta este o monstruoasa productie a voastra, a trecutului. Comunismul nu inseamna libertate; inseamna tiranie si anarhie in numele libertatii. Tablou infiorator pe care civilizatia de azi il repudiaza.” Intr-un eseu intitulat La recepcion de Gerard de Nerval en Roumanie (1855 – 1943), Michel Wattremez aminteste nuvela pentru ca tanarul autor mentioneaza ca si Gerard Nerval se indragostise de Regina din Saba, semn pentru eseist ca la 1875 opera scriitorului francez era binecunoscuta in Romania.

Intre 1875 – 1881, Take Ionescu urmeaza cursuri universitare la Paris, obtinand doctoratul in drept. Tatal sau, Ghita Ioan isi permite sa-si trimita si al doilea copil sa studieze la Paris asigurandu-i lunar 15 napoleoni de aur. In Franta a legat prietenii de-o viata cu viitoare personalitati ale societatii romanesti: Gr. Andronescu, C. Dissescu, C. Arion, Al. Djuvara, tot atunci fiind acolo si Al. Marghiloman. Studentul Take a fost stralucit la invatatura, avid de cultura si tot mai preocupat de probleme ale societatii. Prima lui conferinta publica dintr-o sala discreta s-a numit „Nationalitatile din Austro-Ungaria”, prilej de a primi repede porecla ce-l va insoti toata viata, „Takita gura de aur”.

Revenit la Bucuresti in 1881, devine avocat in Baroul de Ilfov si incepe o stralucita cariera, devenind faimos pentru talentul sau oratoric (cum spuneam, „Takita gura de aur”). Colaboreaza la ziarul „Romanul” al lui C.A. Rosetti, este remarcat de Ion C. Bratianu si, in 1884, devine deputat al Partidului National Liberal. Nemultumit de dominatia familiei Bratianu din politica romaneasca, Ionescu ii paraseste pe liberali, formand un grup dizident impreuna cu Nicolae Fleva si Constantin Arion, iar la alegerile din 1888 candideaza ca independent, obtinand un loc la Colegiul II Craiova. S-a impus in viata parlamentara printr-un extraordinar talent oratoric si, totodata, a acordat o mare importanta presei, publicand numeroase articole in „Romanul”, precum si in saptamanalul de limba franceza „La Roumanie politique, literaire et economique”.

In alegerile din 1884 este votat de catre colegiul al III-lea de Ilfov si astfel incepe cariera parlamentara, de data asta cu maturitate, mai degraba atras de moderatia lui Bratianu decat de extremismul lui Rosetti. Si a fost un debut de generatie, alaturi de cei cu care fusese la Paris. La 4 decembrie a rostit primul sau discurs parlamentar, ca delegat al tinerilor intrati de curand in Camera, la cea dintai dezbatere asupra raspunsului la Mesajul Tronului. S-a pronuntat categoric in favoarea capitalului strain: „Nu trebuie sa ne impresioneze daca unii straini se vor imbogati. Ei vor pleca dar industriile raman.” Iar despre preconizatul vot universal a rostit fraza: „Intr-o tara ca a noastra, in care instructia este inca in fasa, in care starea economica este atat de rea, a da guvernamantul numai numarului, ar fi a pune tara la indemana celui dintai dictator norocos.”

Intr-un articol publicat in „Romanul” din 31 decembrie 1890, Take Ionescu se refera la unitatea nationala a romanilor. „Take Ionescu vedea poporul roman in integralitatea sa, considerand unitatea nationala ca o realitate incontestabila. In conceptia sa, Regatul Romaniei constituia un centru de coagulare a aspiratiilor nationale, Regatul insusi trebuie sa fie intens preocupat de soarta romanilor din afara hotarelor sale, aflati sub dominatia directa a imperiilor vecine: ‘Existenta nationala a neamului romanesc intreg si nestirbit este o chestiune vitala pentru toti romanii, pentru cei din Regat, ca si pentru cei din afara’”, mentioneaza volumul „Take Ionescu” de Anastasie Iordache, Ed. Universal Dalsi, 2008.

Preocupat de soarta tuturor romanilor din afara hotarelor, Take Ionescu era ingrijorat in mod deosebit de soarta romanilor basarabeni, din cauza lipsei oricaror drepturi la viata politica nationala. El a intreprins, totodata, masuri de ajutorare a romanilor transilvaneni in lupta pentru afirmarea drepturilor lor. In 1891 Take Ionescu devine membru al „Ligii pentru unitatea culturala a tuturor romanilor”.

In 1891 accepta invitatia venita din partea lui Lascar Catargiu si trece la Partidul Conservator, direct ministru al Cultelor si Instructiunii Publice desi nu era deputat la acea data. Iesirea din dizidenta si alegerea facuta si le-a justificat in plenul parlamentului, cu sinceritate: „…daca am facut acest pas este ca m-am aflat si eu in fata celor doua cai pe care le poate alege un om politic: calea negatiei si drumul muncii… Tin sa fiu un membru util in viata acestei tari.” Si a fost: completarea reorganizarii instructiunii publice romanesti, asigurarea sistemului inspectoratelor, seria cladirilor de scoli satesti etc. Apoi legea monumentelor istorice dar si cea de organizare a bisericii pentru care a fost acuzat ca fiind ateu legifereaza biserica. La care a raspuns: „Nimeni n-are dreptul sa-mi scruteze constiinta si sa-mi ceara aici o confesiune. Afirm insa ca urmaresc binele bisercii si asta e suficient.”

In ultimul deceniu al secolului XIX se focalizeaza interesul opiniei publice pe eforturile comunitatii romanesti din Transilvania de a-si afirma drepturile comune iar in Vechiul Regat devine tot mai vizibil curentul unionist.

Dar nationalismul a generat patima si societatea se aprinde usor, se divizeaza si majoritatea atacurilor se indreapta spre Austro-Ungaria. Take Ionescu isi face un crez din dorinta entuziasta de a promova unirea cu aceia aflati dincolo de munti. De altfel ca un fapt anecdotic el a cucerit un prim petic de pamant din Ardeal cand a finantat amenajarea unui drum pe Valea Malaestilor, deasupra Bustenilor, un drum turistic care ii poarta numele.

Intr-un discurs referitor la ura de rasa ce se vadea in anumite momente a tinut sa declare explicit: „Ura aceasta nu poate intra in sufletul meu, caci dragostea pentru natiunea mea nu se alimenteaza din ura impotriva altor neamuri”.

Martie 1907 a insemnat izbucnirea celebrelor rascoale, atat de invocate de dusmanii democratiei pana astazi. Xeni noteaza ca ele au avut la inceput aparenta unor miscari antisemite pentru ca drept tinte erau unii arendasi evrei din nordul Moldovei. Treptat miscarea s-a extins in restul tarii cu un pronuntat caracter social explicat prin lipsa de pamant suficient si mai ales regimul contractelor agricole. Ministrul de Interne G. Gr. Cantacuzino a tratat cu superficialitate primele semnale ale razmeritei si a dat ordin prefectului sa reprime „cu energie, dar cu blandete”. Liberalii din opozitie intretin starea de revolta si acuzele lor sunt dure. Take Ionescu a sfatuit pe rege sa cheme la guvernare liberalii pentru ca altfel conservatorii nu ar fi putut rezolva criza cu adevarat. El si-a reafirmat mai vechea sa idee a unei banci agrare care sa ofere posibilitatea taranilor sa cumpere pamant mai usor si treptat sa echilibreze distributia proprietatilor agricole.

„Atitudinea transanta si deschisa a lui Take Ionescu in favoarea romanilor transilvaneni a trezit suspiciunile si reactia nu numai a vechilor conservatori, dar si a junimistilor, ambele grupari avand o orientare favorabila Puterilor Centrale (…). Prin ajutorarea in secret a romanilor transilvaneni sau prin articolul sau din ‘Romanul’, prin repetatele interventii in Camera in problema nationala, Take Ionescu se desprinsese treptat de orientarea politica externa a majoritatii coplesitoare din propriul partid, precum si de junimisti care tatonau permanent in scopul realizarii fuziunii conservatoare sub sefia lui P. P. Carp”, se arata in volumul amintit.

In 1908 Take Ionescu paraseste Partidul Conservator. La 3-16 februarie 1908 se constituie Partidul Conservator-Democrat, al carui sef devine Take Ionescu. A fost ministru de Interne in guvernul condus de Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913).

In Partidul Conservator se amplificase o criza veche si principalele grupuri nu reuseau sa se coaguleze, nu se impunea un sef acceptat de toti. Take Ionescu a refuzat propunerea de a prelua conducerea partidului in acel moment: „Nu vreau sa adaug o revolutie de serai la nenorocirile razboiului civil care indoliaza tara. Nimeni n-ar mai crede in sinceritatea atitudinii mele daca as consimti sa trag foloase personale din situatia pe care am creat-o.”

Ianuarie 1908 a insemnat un moment important in viata politica a tarii prin constituirea Partidului Conservator-Democrat. In urma unei masinatiuni din clubul conservator prin care s-a incercat eliminarea din functiile de conducere a celor apropiati vederilor takiste, s-a umplut paharul. Take Ionescu a meditat indelung si a decis sa faca un pas decisiv, de mare raspundere. A facut apel „la tara conservatoare si, pe deasupra ei, la constiinta nationala”. „Am adanca mea convingere ca Romania are nevoie de un partid conservator, democratic in compozitia sa, progresist in tendintele sale dar reprezentand cu fermitate ideile de conservare sociala. Acest partid trebuie sa fie puternic pentru a forma contraponderea fata de stanga, care in mod fatal si dupa mersul lucrurilor va merge din ce in ce spre stanga.” A justificat astfel titulatura partidului: „…n-am inventat nici cuvantul, nici lucrul; inca o dovada ca e greu sa inventeze cineva in ordine politica. Cuvantul a fost inventat in Englitera de patru oameni: Churchill, Gorst, Wolf si Balfour cand au creat conservatorismul democrat acum 20 de ani si mai bine.” A muncit mult ca sa puna bazele noului partid, atragand vechi oameni de la conservatori si altii atrasi de suflul nou in politica romaneasca.

In aceasta campanie politica se angreneaza si marele Caragiale care rosteste prin tara numeroase discursuri de sustinere a noului partid care se arunca in lupta electorala si are de la inceput fulminante succese.

Dupa razboi revine la Bucuresti cu ideea formarii unui partid democrat si pentru asta adreseaza tarii un manifest: „Fara a renega nimic din trecutul lui glorios, partidul conservator pune temelia partidului democrat”. El propune unificarea vietii de stat a celor patru Romanii, descentralizarea administrativa si inamovibilitatea ei, autonomia bisericii si egalitatea cultelor, protectia muncii si multe altele.

Adept al politicii de neutralitate la inceputul Primului Razboi Mondial, Take Ionescu se va numara, in anii neutralitatii Romaniei (1914-1916) printre cei mai activi partizani ai intrarii in actiune de partea Antantei, fiind, alaturi de N. Filipescu, initiator al „Actiunii Nationale” si al „Federatiei Unioniste”, se arata in volumul „Guverne si guvernanti (1916-1938)”, autori Ion Mamina si Ioan Scurtu (SILEX, Casa de Editura, Presa si Impresariat, Bucuresti, 1996). Organizatia „Actiunea Nationala” (intemeiata in 1914) s-a pronuntat pentru intrarea imediata in razboi alaturi de Antanta si a organizat mari manifestatii si intruniri la Bucuresti si in alte mari orase din tara. Organizatia „Federatia unionista” (intemeiata in 1915), in care intrau si reprezentanti ai transilvanenilor aflati in Bucuresti, isi propunea drept scop lupta pentru infaptuirea unirii Transilvaniei cu Romania. In aceasta perioada Take Ionescu rosteste numeroase discursuri, acorda interviuri si publica articole in presa, avand astfel un rol important in propagarea ideii unitatii nationale.

Iar aici ne oprim. Vom continua intr-un viitor articol in care vom vorbi despre omul de stat, Tache Ionescu, omul Romaniei anului 3000.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!