Tag Archive for: bani

adevar, iisus, mamona, bani, consumism, confort, tehnologie, comunism, comunist, idolatrie, ovidiu hurduzeu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ceea ce, intru Adevar, conteaza – Ovidiu Hurduzeu” font_container=”tag:h2|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535833664888{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a iesi din criza actuala este nevoie sa distrugem, unul cate unul, idolii si tabuurile lumii contemporane. Astazi nu ne mai inchinam la copaci – desi ecologistii radicali au regresat catre animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul si abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeste de ratiune, responsabilitate, tehnologie, eficienta, „spirit stiintific” pentru a se ascunde faptul ca traim intr-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lasam vrajiti de noi si noi demoni.

Pe 3 mai 1961, Hrusciov il avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toata seriozitatea, vreau sa-ti spun: comunismul este sacru”. O fraza pe care a repetat-o in diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viata, activitatea si numele lui Lenin este sacru”. Tot sacru este si capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporatie, considera Novak, ar trebui privita intr-o lumina teologica intrucat ea reprezinta „vocatia soborniceasca in activitatea economica”, iar „in cadrul lumii seculare, este cea mai apropiata de biserica”. Nu mai amintim „technozele” care sacralizeaza spatiul virtual, gadgeturile idolatrizate din viata de zi cu zi, aparentele impuse cu evidenta adevarului din gandirea si stilul de viata ale omului modern.

Daca lumea idolatra in care traim ar fi rece, pur tehnica, exterioara noua, ar fi usor de invins. Din pacate, cartea de credit, computerul, automobilul, telefonul mobil, mall-ul, „cariera profesionala”, reteaua de socializare, „cresterea PIB-ului” nu sunt instrumente neutre cu valoare utilitara, ci idoli. Mii si mii, uniti intr-un angrenaj socio-economic si cultural. O treime idolatra, „Bani, Tehnologie, Confort” domina relatiile interpersonale pastorite odinioara de Biserica lui Iisus. Ca orice idol, triada demonica isi aroga o realitate de sine statatoare, o valoare intrinseca si mai ales o putere autonoma. Si pretinde a fi ceea ce nu este.

Romanul de astazi, ca mai tot omul contemporan, traieste cu sentimentul mortificarii intregii sale vieti. Se simte un „corp fara organe populat de multiplicitati” (Deleuze). „Multiplicitatile” sunt nenumaratele manifestari ale triadei „Bani, Tehnologie, Confort”, o fantasma atat de consistenta incat romanul o personalizeaza.

„Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona” (Luca 16:13).

De obicei, Iisus nu foloseste personificari („Mamona” inseamna in aramaica „bani, avere”). Daca le confera banilor statutul unei divinitati, o face pentru a sublinia caracterul lor idolatru, de pseudopersoana. Astazi, acest statut de idol, de pseudopersoana trebuie sa-l mai acordam Tehnologiei si Confortului.
Pentru a rupe vraja noilor demoni, nu exista decat o cale: sa recream o ordine crestina. Asta inseamna, nimic mai mult, decat sa subordonam lumea seculara Bisericii lui Hristos.

Icoana sa fie „agentul” desacralizarii universului tehnologic si consumist! Crucea sa se inalte pe templele finantelor! Cugetarea crestina sa inlocuiasca gandirea „dezintrupata” a agnosticismului postmodern, „politica lui Dumnezeu” sa inlocuiasca politicianismul, asceza, ghiftuirea! Omul duhovnicesc (omul psihologic – n. r.) sa fie idealul de urmat, nicidecum oligarhul sau fotbalistul de astazi!

Astfel de indemnuri inspaimanta de-a binelea. Sunt puse pe seama fanatismului religios. Daca in Romania ar fi difuzate prin mass media, ar fi considerate forme de destabilizare a ordinii de stat, acte teroriste. De ce oare?

E simplu. Orice incercare de revenire la o ordine crestina este considerata un act de transgresiune a poruncilor treimii „Bani, Tehnologie, Confort” de care trebuie sa asculte fiecare roman. Altfel spus, este un act de incalcare a tabuurilor postmoderne. Un secularicid care trebuie aspru pedepsit.
Sa avem insa curajul sa gandim posibilitatea iesirii din secularitate. Sa luptam din nou pentru reintemeierea ordinii crestine in Romania. Ce s-ar intampla daca, de maine, tancurile secularizarii nu ar mai ocupa Romania? Daca poporul roman n-ar mai trai dupa legile negustorilor de iluzii si ale „creditorilor nostri”, ci dupa inainte randuirea lui Dumnezeu?

Iata ce s-ar intampla:

In primul rand, s-ar rezolva criza duhovniceasca (criza identitara – n. r.), sociala si economica prin care trece tara.

Asa cum sustine pe drept cuvant Sfantul Sinod al Bisericii Greciei, criza este o consecinta logica a „rasturnarii intregii firi”. A rasturna firea nu poate fi decat o agresiune impotriva omului si naturii, un triumf al mortii asupra vietii. Energiile demonice sunt o forta parazitara, o agitatie anormala prin care lucrurile sunt deplasate in mod accelerat catre o stare de entropie generalizata. Privita din perspectiva unui om de stiinta de la Universitatea Yale, „rasturnarea firii” creatoare de moarte se produce atunci cand „procesele se misca prea departe de punctul de echilibru, incep sa fluctueze haotic si sa se bifurce… Ultima zvacnire a actualului sistem, inainte de moartea sa, va fi indatorarea statelor, in special in asa-zisele economii emergente, pana la punctul falimentului. Sistemul istoric in care traim este intr-o criza structurala si nu va supravietui” 1.

Moartea lumii de azi nu este o pedeapsa divina, moartea nu vine de la Dumnezeu care a creat o lume „foarte buna”. Diavolul l-a impins pe om sa greseasca, iar prin pacat omul s-a separat de divinitate, ceea ce i-a adus in mod fatal moartea: „Dumnezeu este viata; pierderea vietii este moartea. Astfel, Adam si-a pregatit moartea prin separarea sa de Dumnezeu”, spune Sfantul Irineu. In mod indirect, prin pacat, Diavolul introduce in creatie moartea, intrucat „plata pacatului este moartea” (Romani 6:23).

Treimea „Bani, Tehnologie, Confort” este necrofilica, procese si fenomene morbide desfigureaza omul si ii amputeaza vietii plinatatea ontologica. „Viata a ajuns doar un interval de timp nederminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii… Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?… ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra, de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)… cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?”.

Intr-o astfel de lume, totul devine catatonic sau agitat de o energie entropica. Nu numai banii se fabrica din nimic (fiat money), o intreaga civilizatie este construita pe imagini goale care au pretentia de a avea o consistenta ontologica. Romanilor li se injecteaza mereu iluzii pentru a-i impiedica sa inteleaga gaunosenia lumii in care traiesc.

„Elitele”, vedetele, politicienii – pseudopersoane ale unei pseudorealitati. In Roma antica s-ar fi numit larve, „cadavre” sau „masti astrale”. Goale pe dinauntru, „personalitati” nu in substanta, ci prin maimutareala, sunt precum vampirii care se fixeaza pe fata celor vii, imprumutandu-le chipul lor livid.
Ne intrebam: cum reuseste oare diavolul sa fie atat de eficient in lumea de astazi? Sa vanda moartea sub brandul vietii? Sa provoace haos si suferinta in numele „dreptului la fericire”? De ce oare „am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre?” De ce ne mai incredem in „intelepciunea diavoleasca”, „intelepciunea fruntasilor veacului acestuia” 2?

Ne incredem in fantasme fiindca diavolul este creator de visuri, „realitati prin aderare”. O iluzie la care aderi se substituie realitatii concrete. Visul devine mai real decat realitatea cand aderi neconditionat la imaginile lui convergente. In vis nu iei distanta, pentru a evalua ceea ce ti se intampla. Romanii au aderat neconditionat la miturile si idolii EUropeni, la promisiunile politicienilor, la visul unei fericiri confortabile intr-un Occident aflat in plina dezagregare economica si morala. In ultimii douazeci de ani, o inginerie draceasca ne-a facut sa credem ca, brusc, „totul se potriveste la fix”, se echilibreaza confortabil, fara efort. Halucinatia tehnoglobalista s-a impus si in Romania drept „calea modernizarii” prin adecvarea ei la aspiratiile, temerile si imaginea de sine a unor sclavi care, pentru cateva clipe, s-au visat… fericiti. Rationalitatea incoerentei, caracteristica starii demonice si echivalentele ei in plan psihopatologic (alcoolism, droguri, nebunie, desfrau) au devenit modul de functionare a clasei politice, a „elitelor” intelectuale si a mass mediei.

In aceste conditii, cum sa demontezi giganticul mecanism de iluzionare a lumii moderne? Cum sa-si regaseasca echilibrul poporul roman „in ultimele stagii ale economiei mondiale capitaliste?”

Evident, toate acestea nu se pot rezolva printr-o noua politica fiscala sau un alt imprumut la FMI. Sau prin fuga din tara. Sau printr-o revolutie care ar instaura o noua anarhotiranie. N-am face decat sa aducem noi ofrande acelorasi idoli, sa schimbam un idol cu altul. A trecut vremea jumatatilor de masura. Ceea ce, intru Adevar, conteaza este Persoana si inlocuirea secularismului printr-o ordine crestineasca. O Romanie teocratica.

Fara nici o indoiala, perspectiva recrestinarii spatiului public romanesc si adoptarea unui model economic in concordanta cu morala crestina le da fiori reci securistilor si liber-schimbistilor damboviteni. Furiosi, negustorii de popoare, marii preoti ai secularizarii ne vor afurisi; intr-o lume in care templul lor sta sa cada, anatemele dracesti vor ramane insa fara efect. Cum fara efect vor ramane si apelurile permanente, „sa nu facem nimic!”, venite din partea unor crestini, asezati confortabil in rugaciuni si teologhisiri; ei au uitat ca „Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci putere si dragoste” 3.

Puterea noastra intr-o reinnoita ordine crestina este ACTIUNEA. Un cuvant care-i inspaimanta atat pe secularisti cat si pe ortodocsii traitori in duh de frica si nevolnicie. Si unii si altii concep actiunea in mod instrumental, ca o tehnica menita sa produca niste schimbari mecanice. Pentru adevaratii crestini „a actiona” are insa cu totul alt inteles. Inseamna a trai crestineste, a fi treaz-viu in mijlocul unei lumi idolatre care a pierdut capacitatea de a se mai bucura de viata intru Hristos: „Nu va mirati, fratilor, daca lumea va uraste. Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati: cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte” (1 Ioan, 3:13,14.).

Trezvirea este marturisire neincetata a lui Iisus Hristos. „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:32). Aceasta marturisire implica insa responsabilitate si actiune jertfelnica din partea crestinului. Daca nu ai curajul sa-l marturisesti pe Hristos inaintea ateilor, masonilor, satanistilor, habarnistilor, imbecililor si tuturor inchinatorilor la idoli, daca il marturisesti doar „in forul tau interior” sau pe blogurile „prietene”, daca nu te intereseaza decat „mantuirea ta” si nu te apleci la durerile pacatosului de langa tine, daca refuzi sa confrunti situatiile reale fiindca, oricum, „nu mai este nimic de facut” – inseamna ca, duhovniceste, esti mort. Te-au pecetluit, ba chiar te-au betonat de-a dreptul, inainte ca dracul sa-ti fi aratat blestematul de cip.

Nici crestinii „calduti”, care vor sa creeze punti de aur intre crestinism si lumea idolatra, nici cei care fug de lume ca nu cumva sa-si asume consecintele practice ale conditiei de crestin nu vor darama idoli, nu vor introna o ordine teocratica in Romania. Vor continua sa viermuiasca in interstitiile Sistemului, primii coabitand cu Mamona, Tehnologia si Confortul, ceilalti fixati pe o mantuire in afara istoriei. Mai devreme sau mai tarziu, ei vor fi asimilati „veacului acestuia”.

Romania teocratica va fi restaurata de catre trezvitorii Bisericii nesecatuiti inca de spiritul lumii. Unii dintre ei sunt persoane induhovnicite, altii doar oameni de rand cu frica lui Dumnezeu. Uniti prin puterea harului, ei vor avea curajul sa incalce tabuurile „lumii acesteia”, sa raspunda chemarii Lui de a o judeca in lumina Parusiei: „Nu stiti, oare, ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult cele lumesti?” (1 Corinteni 6:3).

Acesti trezvitori nesecatuiti vor fi lumina tarii noastre. Ei nu vor mai sta ascunsi, nu vor tine lumina lor sub oborocul secularizarii. Va veni in curand ziua cand o vor pune in sfesnicele culturii, educatiei, economiei ca sa lumineze pentru toti casa Romaniei. Fiecare familie crestina, fiecare parohie va fi precum „o cetate asezata pe varf de munte” (Matei, 5:14): va radia speranta si „va imbratisa intreaga societate locala” 4.

Secularizarea ne-a separat de Dumnezeu dar ne-a indepartat si de realitatea noastra personala. De copii si strabuni, de gospodaria si satul nostru. Doar o ordine crestina ne mai poate trezi la realitatea vie, complexa care nu poate fi pecetluita prin teorii si formule.

Astazi doua ideologii se infrunta. Una este optimista; presupune crestere liniara nelimitata, incredere in progresul tehnologic si un univers fara limite energetice. Cealalta, pesimista, se inspira din scenariul funest al celei de-a doua legi a termodinamicii si presupune degradarea ireversibila nu numai a resurselor energetice, dar si a unor sisteme sociale si economice din ce in ce mai abstracte si mai complexe. Ordinea crestina se plaseaza dincolo de optimism si pesimism, dincolo de orice determinism (istoric, tehnologic, termodinamic) si ideologie.

Lumea cazuta se indreapta inexorabil spre sfarsitul ei. Numai acel sfarsit, doar de Tatal stiut, va fi insa definitiv, complet pecetluit. Pana atunci nimic nu poate fi predestinat, nimic nu poate sa ne fure nadejdea, caci Iisus Hristos ne-a eliberat din robie „cu un pret”. O Romanie teocratica ne-ar feri sa mai devenim din nou robi.

___________________________

1 Immanuel Wallerstein, „Economia globala nu o sa-si revina, nici acum, nici altadata”, http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/economia-globala-nu-o-sa-si-revina-nici.html.
2 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.
3 Ibidem.
4 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]