Tag Archive for: comunist

bolsevic, comunist, comunism, homosexuali, gay, lenin, marx, freud, relatiile homosexuale

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/communism-gay-marriage.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/communism-gay-marriage.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Bolsevicii au fost primul regim care a ingaduit relatiile homosexuale” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Freudo-marxismul: noua utopie, sau FREUD + MARX = LOVE” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538908045606{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol intocmit de Andrei Dirlau, absolvent al Facultatii de Limbi Straine si al Facultatii de Teologie, ambele de la Universitatea din Bucuresti, al celei de Relatii Economice Internationale de la Academia de Studii Economice din Bucuresti si doctorand al Facultatii de Teologie Ortodoxa de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Stiati ca primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolsevic? Spre deosebire de legile Rusiei tariste, care fusesera abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu continea nici o referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relatiilor intime consensuale intre doi adulti de acelasi sex. In guvernul lui Lenin erau promovati homosexuali care isi afisau public orientarea sexuala. Si acest lucru demonstreaza inrudirea stransa dintre comunism si revolutia sexuala din zilele noastre.

Prezentam mai jos volumul, in curs de publicare, Freudo-marxismul: noua utopie, subintitulat Ideologia corectitudinii politice – avatar al marxismului cultural. Este o antologie, formata din texte ale unor autori americani si romani, privind fenomenul numit political correctness, abordat ca o forma deghizata sub care comunismul a supravietuit, s-a impregnat si a proliferat, incognito, in lumea neoliberala de azi: o lume pe care a permeat-o, a infuzat-o, cu care s-a contopit organic, in Statele Unite mai ales, pana la punctul in care aproape nu mai poate fi distins de acesta, devenit aproape insesizabil din cauza ca s-a „normalizat”.

(Intertitlurile apartin redactiei Stiripentruviata.ro)

Desi tezele economice ale marxismului clasic au fost invalidate de esecul economiilor rasaritene, precum si, in plan teoretic, de economisti precum Alfred Marshall, de scoala austriaca etc., iar cele politice – de istoria represiunii sangeroase exercitate de sistemele invariabil totalitare care le-au transpus in practica in secolul XX, totusi comunismul nu pare azi compromis, exercitand inca o inexplicabila seductie asupra unor intelectuali ce vorbesc de o inviere a lui „a treia zi” [1].

Dar a murit oare comunismul? Oare a esuat el cu adevarat? Credem ca esecul sau a fost doar partial, caci si-a atins totusi scopuri importante, precum decimarea elitelor si enormele dislocari axiologice si avarii produse traditiei. In realitate, comunismul nu este doar o „modernitate esuata”, cum pe buna dreptate si bine argumentat il numeste Radu Preda, ci si – paradoxal si in aceeasi masura – o modernitate reusita subversiv, impregnata clandestin, deturnata sub camuflaj in postmodernitate. La un anume nivel, comunismul si-a indeplinit rolul distructiv, s-a metamorfozat si, prin componenta lui cea mai virulenta, freudo-marxismul, a devenit metastazat in tesutul neoliberal al societatii, americane in special, cu care a fuzionat pana la a deveni indiscernabil.

„De multe ori cand ne uitam spre Vest”, spune dl. Plesu, „gasim acolo o foarte vie gandire de tip marxist” [2]. Asa este, dar care este explicatia? Cum de am ajuns sa importam de acolo marxismul, fie si sub o forma resapata? Cum de s-a infiltrat el in aspecte ale vietii pe care, mai ales societatea romaneasca, obisnuita cu reflexele a 45 ani de comunism, nu o asociaza sub nici o forma cu marxismul?

Volumul „FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII” recent aparut in Romania, raspunde pe larg la aceste intrebari. Aici schitam doar cateva repere istorice si analitice.

Asa cum arata R. Raehn [3], dupa succesul revolutiei din octombrie 1917 au loc revolta Spartakista din Berlin, infiintarea Sovietului din Bavaria si a Republicii comuniste maghiare a lui Bela Kuhn in 1919, in acelasi timp cu invazia Poloniei de catre Trotki. Dar Armata Rosie e invinsa pe Vistula in 1920, Spartakistii, Sovietul bavarez si guvernul lui Bela Kun sunt inlaturate (ultimul chiar de trupele romane) si nicaieri revolutionarii marxisti nu sunt sustinuti de clasa muncitoare oprimata, sub stindardul marxismului, ceea ce contrazice flagrant teoria economica si politica si profetia lui Marx privind unirea proletarilor. Acest esec trebuia explicat si impasul – depasit. Solutia gasita de cominternistii Antonio Gramsci si Georg Lukacs, apoi Wilhelm Reich si membri ai Scolii de la Frankfurt precum Herbert Marcuse, este marxismul cultural sau freudo-marxismul.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Sa cream omul nou si revolutia e garantata!” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538911102030{margin-bottom: 0px !important;}”]Din analiza lor, concentrata mai cu seama pe „suprastructura” culturala a societatii decat pe structura economica, reiese ca revolutia marxista nu va triumfa la nivel global, cum prevazuse Marx, cat timp muncitorii si taranii vor fi „contaminati” de crestinism, de morala si relatiile de familie traditionale, traind intr-o societate structurata organic pe principiile eticii crestine, mai importante decat neajunsurile exploatarii economice. Pentru ca noua lume marxista sa ia fiinta trebuie desfiintata societatea existenta. Gramsci, arestat de Mussolini, scrie in faimoasele „Caiete din inchisoare”: „cat timp muncitorii au suflet crestin, nu vor raspunde apelurilor revolutionare”. Teoria lui despre hegemonia culturala ca mijloc al dominatiei de clasa presupune crearea unui om nou comunist inainte ca revolutia sa fie posibila. Lukács (a carui Istorie si constiinta de clasa i-a adus recunoasterea ca „cel mai inteligent teoretician marxist de dupa Marx”) afirma si el: Distrugerea revolutionara a societatii e unica solutie (s.n.). O asemenea rasturnare de proportii mondiale a valorilor nu poate avea loc fara anihilarea vechilor valori si crearea unora noi de catre revolutionari”. El fixeaza ca scop prioritar distrugerea fundamentului familial si civilizational crestin al Occidentului.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ungaria, 1919: Crearea omului nou prin „terorism cultural” si educatie sexuala” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538908548221{margin-bottom: 0px !important;}”]Devenit vicecomisar pentru cultura sub regimul bolsevic al lui Bela Kun, in Ungaria anilor 1919, Lukács a lansat ceea ce va fi cunoscut sub numele de „terorism cultural”, inclusiv un program radical de educatie sexuala in scolile unguresti. Copiii erau instruiti in teme precum „iubirea libera”, raporturile sexuale, natura „arhaica” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei si irelevanta religiei ce priveaza omul de placeri. Femeile erau instigate la revolta impotriva normelor sexuale traditionale. Campania „Terorismului cultural” initiata de Lukács a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politica” va genera mai tarziu in scolile americane.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Scoala de la Frankfurt s-a nascut la Moscova” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538908967953{margin-bottom: 0px !important;}”]In 1923 Georg Lukács si Wilhelm Münzerberg [4] au o intalnire cu marxistii sovietici la Institutul Marx-Engels din Moscova. La aceasta intalnire, din ordinul lui Lenin, a participat seful CEKA, Felix Dzerjinski. Acolo s-a decis de catre intelectuali marxisti afiliati Partidului Comunist german infiintarea Institutului de Studii Sociale marxiste in cadrul Universitatii din Frankfurt: viitoarea Scoala de la Frankfurt. Primul sau director a fost Carl Grünberg, filosof marxist nascut la Focsani in 1861. Mai târziu, mergand pe linia lui Lukács, Institutul avea sa-l conjuge pe Marx cu Freud, producand Freudo-Marxismul. Determinismul economic a fost inlocuit cu cel cultural.

Aici, termenul „cultura” trebuie inteles in acceptia larga, de civilizatie sau societate, a cuvantului german Kultur, asa cum e folosit de Sigmund Freud in Das Unbehagen in der Kultur [5].

Chiar in aceasta lucrare din 1930 Freud isi dezvolta teoria ce va fi preluata de neomarxisti si grefata pe marxism. Freud pretinde ca civilizatia ar avea o natura represiva in raport cu instinctele primare ale individului – a caror satisfacere, in virtutea principiului placerii, ar constitui sursa fericirii si insusi scopul vietii [6]. Prin legi ce pedepsesc crima, violul, adulterul etc., posibilitatile individului de a-si gasi fericirea ar fi, chipurile, grav restranse, societatea civilizata devenind astfel principala sursa de nefericire a oamenilor. Nefericirea se traduce adesea prin nevroze cauzate de aceste frustrari. Pulsiunea nativa a ego-ului spre agresivitate si moarte e reprimata de societate, generand un super-ego cultural ce ar actiona ca o constiinta sociala sau o instanta represiva colectiva.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Revolutia proletara devine revolutie sexuala” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538911576974{margin-bottom: 0px !important;}”]La neomarxisti, eliberarea de acest „supra-eu” social represiv devine eliberarea de puterea represiva a statului democratiei occidentale si a crestinismului institutionalizat.

Ideea ingenioasa a neo-marxistilor a constat pur si simplu in inlocuirea represiunii economice din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de catre capitalisti, cu represiunea sexuala din teoria freudiana, respectiv reprimarea cetatenilor in societatea de inspiratie crestina care le interzice manifestarea libera a erotismului, frustrandu-le satisfacerea sexuala plenara.

Nedreptatea nu mai consta in oprimarea proletariatului de catre burghezie in goana dupa profit, ci in oprimarea tuturor de catre o civilizatie ce le reprima libidoul prin tabu-uri si restrictii. Solutia: distrugerea acestei civilizatii, revolutia totala, liberalizarea radicala si abolirea tuturor normelor, restrictiilor si tabu-urilor ce ingradesc instinctele primare. Iar categoriile cele mai reprimate, pretinde Marcuse, sunt minoritatile sexuale si rasiale, femeile, tinerii.

In acest scop, membrii Scolii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critica, de la care se vor revendica apoi toate gruparile radical-minoritare, si care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Existau si alte tentative de acest gen: in 1928, la Al Doilea Congres International pentru Reforma Sexuala, tinut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit si „apostolul indecentei”) ca presedinte al organizatiei homosexualiste Comitetul Stiintific-Umanitar, a incercat si el, sprijinit de marxisti notorii precum Karl Kautsky, o fuziune intre Freud si Marx, lansand ideea ca homosexualii ar fi un „grup oprimat” [7].

In 1933, cand nazistii au venit la putere in Germania, membrii Scolii au plecat in exil, cei mai multi in America. Aici neomarxistul Herbert Marcuse e cel ce va dezvolta aceasta teza, absolutizand criteriul sexual in „emanciparea” Occidentului si concepand o societate a „perversitatii polimorfe”, vazute ca „eliberare sexuala”. El considera, ca si Erich Fromm, ca distinctia dintre sexe nu e un dat natural, ci un construct.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Multiculturalismul, unealta deconstructivismului cultural si social” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538909343383{margin-bottom: 0px !important;}”]Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic postulat de neomarxistul Marcuse. Strategia articulata de el era menita:

„Sa demanteleze societatea americana, folosind diversitatea si multiculturalismul ca pe niste «rangi» cu care sa demoleze structura acesteia, bucata cu bucata. El i-a opus pe negri albilor, punand «grupurile victima» in conflict cu societatea in ansamblu. Teoria lui Marcuse despre grupurile-victima ca noul proletariat, combinata cu teoria critica a lui Horkheimer, a patruns in mediul universitar american, unde a devenit baza miscarii post-structuraliste (studii «de gen»/LGBT/queer). Toate isi descriau fatis menirea: de a aboli valorile traditionale crestine, traditiile acceptate ale culturii occidentale, si a le inlocui cu un relativism moral ce pune semnul egal intre toate culturile si filosofiile – cu exceptia civilizatiei apusene «exploatatoare si rele»” [8].

Aceasta e azi ideologia oficiala in toate campusurile universitare americane. Marcuse specula ca progresul tehnologic si „rationalitatea technologica” vor duce la aparitia unei noi ordini sociale si unei noi forme umane. El a postulat o utopie a libertinajului nelimitat (numit „de-sublimare”): omul, emancipat de orice norme morale restrictive, isi va „reintra in drepturi” prin patimile sale. Obiectele dorintelor sale vor fi modelate de vointa sa libera, fara a trebui sa le apere impotriva unei societati ostile, „imature, represive”. Marcuse predica eliminarea oricarei constrangeri morale, descatusarea tuturor apetitelor si patimilor, o societate total liberalizata erotic, populata de o noua forma umana, un „om nou”: un soi de Phoenix ce va invia din cenusa industrialismului modern [9].[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Freudo-marxismul ca anti-antropologie” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538909663285{margin-bottom: 0px !important;}”]In realitate, freudo-marxismul promoveaza o falsa antropologie, mai corect spus o anti-antropologie. In baza unui relativism aberant, noua ideologie a corectiei politice a ajuns sa pretinda ca genurile au devenit „fluide”: simple conventii pe care postmodernismul le boteaza „roluri”, determinate nu de anatomia si fiziologia cu care omul se naste, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „sarada” ce poate avea „solutii” diverse si aleatorii, cu sau fara ajutorul unui chirurg. Asistam la un narcisism radical, ce duce la desubstantializarea sinelui si pulverizarea persoanei umane.

Granita dintre natural si sintetic se estompeaza, devenind tot mai arbitrara. Firea umana e redefinita, schimonosita intr-o „natura” artificiala, confectionata tehnologic si „legitimata” mediatic. Chipul omenesc devine o caricatura ce-si sfideaza modelul divin. Singura lege universala devine hedonismul nelimitat, ce transforma omul intr-un agregat fara memorie si fara identitate, altul de la o clipa la alta. Definitia sa e redusa la o continua succesiune de experiente, fara nevoia sau posibilitatea de a mentine un „sine” sau o „personalitate” stabila. Omul devine un flux de trairi si experiente, fara trecut si deschis oricarui viitor. Pana si datele sale biologice devin „optiuni” private, supuse acelorasi alegeri arbitrare dictate de patimi.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Paradisul eliberarii sexuale, utopia noilor marxisti” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538909801081{margin-bottom: 0px !important;}”]Asa cum anticipa Marcuse, extazul (erotic), nu persoana, este cel ce devine substratul identitatii, intr-o lume in care evolutia tehnologica induce o permanenta schimbare si ca urmare riscul inevitabil al alienarii. Existenta nu mai e guvernata de nici un principiu, cu exceptia celui al subiectivismului absolut. Anarhia si iresponsabilitatea sunt implicite. Tranzienta radicala, ca unica realitate de necontestat, aboleste normele etice traditionale. Eticul e inlocuit de estetic, la randul lui guvernat de norme cu totul relative, mergand de la sordid pana la grotesc si monstruos. Existenta inceteaza a se mai supune rationalitatii, decentei sau bunului simt, alterarile dramatice ale biologiei si psihologiei avand implicatii socante.

In final, insusi ontologicul este alterat. Caci, oare, va mai putea omul trai astfel? Si cum? Cu o singura conditie: sa inceteze a mai fi om. Dar asta se si doreste: crearea unui „om nou”, dezumanizat, infinit maleabil si obedient. Tocmai in virtutea iluziei sale ca el ar fi cel care alege permanent, el va fi in realitate cel ce nu alege niciodata. Da, isi va putea alege „genul si partenerii” asa cum alege canalele TV cu telecomanda. Dar de fapt patimile sale vor alege pentru el. Prin intermediul lor, el va fi astfel pururea la cheremul alegerilor induse de demon. Acesta este viitorul pregatit omului in societatea post-crestina de corectitudinea politica: un om inconsistent si in ultima instanta inexistent, epitom al unei utopii de cosmar.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Note bibliografice:” font_container=”tag:h5|font_size:18px|text_align:left|line_height:1em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538910319830{margin-bottom: 0px !important;}”][1] Vezi cazul lui Emmanuel Terray, descris cu luciditate de Andrei Plesu in „A treia zi a comunismului?”, in A. Pleșu, G. Liiceanu, H. Patapievici, O idee care ne suceste mintile, Humanitas, 2014, p. 13.

[2] Ibidem.

[3] Raymond Raehn, „Radacinile istorice ale Corectitudinii Politice”, in Political Correctness: A Short History of an Ideology, ed. W. Lind, Free Congress Foundation, 2004, p. 12.

[4] Propagandist al Partidului Comunist German in epoca de la Weimar, colaborator al Internationalei Comuniste (Comintern) si al politiei secrete sovietice (CEKA, OGPU) intre 1917-1934 (http://en.wikipedia.org/wik…ünzenberg). El a definit misiunea Institutului de la Frankfurt astfel: „Vom organiza intelectualii si-i vom folosi pentru a face civilizatia occidentala atat de corupta incat sa puta. Doar atunci, dupa ce-i vom fi alterat toate valorile si facut viata imposibila, vom putea impune dictatura proletariatului.” (cf. www.americanthinker.com/200…).

[5] Vezi Sigmund Freud, Disconfort in cultura, Ed. All, Bucuresti, 2011.

[6] Aceasta plasare a sensului vietii in sfera imanentului, reducerea umanului la satisfacerea preferintelor si instinctelor, e exprimata plastic de Fukuyama: „Fiind de acord privind telurile, oamenii nu vor mai avea motive sa se lupte între ei. … Un caine e multumit sa doarma toata ziua la soare cat timp e hranit, deoarece nu e nemultumit de ceea ce e. Nu-l preocupa ca alti caini o duc mai bine ca el, nici ca-i stagneaza cariera lui de caine, ori ca undeva in alta parte a lumii cainii sunt oprimaţi.” (Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, Free Press, New York, 1992, p. 311.).

[7] http://en.metapedia.org/wik….

[8] Andrew Breitbart, Righteous Indignation. Excuse me while I save the world, Grand Central Publishing, 2011.[9] Herbert Marcuse, „Some Social Implications of Modern Technology”, in Studies in Philosophy and Social Sciences, Vol. IX (1941). Cf. Moya K. Mason, Herbert Marcuse: Evolution and Transformation of Individuality and Reasonwww.moyak.com/papers/herber….

Surse:
https://stiripentruviata.ro…
http://www.culturavietii.ro…[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

adevar, iisus, mamona, bani, consumism, confort, tehnologie, comunism, comunist, idolatrie, ovidiu hurduzeu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ceea ce, intru Adevar, conteaza – Ovidiu Hurduzeu” font_container=”tag:h2|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535833664888{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a iesi din criza actuala este nevoie sa distrugem, unul cate unul, idolii si tabuurile lumii contemporane. Astazi nu ne mai inchinam la copaci – desi ecologistii radicali au regresat catre animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul si abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeste de ratiune, responsabilitate, tehnologie, eficienta, „spirit stiintific” pentru a se ascunde faptul ca traim intr-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lasam vrajiti de noi si noi demoni.

Pe 3 mai 1961, Hrusciov il avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toata seriozitatea, vreau sa-ti spun: comunismul este sacru”. O fraza pe care a repetat-o in diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viata, activitatea si numele lui Lenin este sacru”. Tot sacru este si capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporatie, considera Novak, ar trebui privita intr-o lumina teologica intrucat ea reprezinta „vocatia soborniceasca in activitatea economica”, iar „in cadrul lumii seculare, este cea mai apropiata de biserica”. Nu mai amintim „technozele” care sacralizeaza spatiul virtual, gadgeturile idolatrizate din viata de zi cu zi, aparentele impuse cu evidenta adevarului din gandirea si stilul de viata ale omului modern.

Daca lumea idolatra in care traim ar fi rece, pur tehnica, exterioara noua, ar fi usor de invins. Din pacate, cartea de credit, computerul, automobilul, telefonul mobil, mall-ul, „cariera profesionala”, reteaua de socializare, „cresterea PIB-ului” nu sunt instrumente neutre cu valoare utilitara, ci idoli. Mii si mii, uniti intr-un angrenaj socio-economic si cultural. O treime idolatra, „Bani, Tehnologie, Confort” domina relatiile interpersonale pastorite odinioara de Biserica lui Iisus. Ca orice idol, triada demonica isi aroga o realitate de sine statatoare, o valoare intrinseca si mai ales o putere autonoma. Si pretinde a fi ceea ce nu este.

Romanul de astazi, ca mai tot omul contemporan, traieste cu sentimentul mortificarii intregii sale vieti. Se simte un „corp fara organe populat de multiplicitati” (Deleuze). „Multiplicitatile” sunt nenumaratele manifestari ale triadei „Bani, Tehnologie, Confort”, o fantasma atat de consistenta incat romanul o personalizeaza.

„Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona” (Luca 16:13).

De obicei, Iisus nu foloseste personificari („Mamona” inseamna in aramaica „bani, avere”). Daca le confera banilor statutul unei divinitati, o face pentru a sublinia caracterul lor idolatru, de pseudopersoana. Astazi, acest statut de idol, de pseudopersoana trebuie sa-l mai acordam Tehnologiei si Confortului.
Pentru a rupe vraja noilor demoni, nu exista decat o cale: sa recream o ordine crestina. Asta inseamna, nimic mai mult, decat sa subordonam lumea seculara Bisericii lui Hristos.

Icoana sa fie „agentul” desacralizarii universului tehnologic si consumist! Crucea sa se inalte pe templele finantelor! Cugetarea crestina sa inlocuiasca gandirea „dezintrupata” a agnosticismului postmodern, „politica lui Dumnezeu” sa inlocuiasca politicianismul, asceza, ghiftuirea! Omul duhovnicesc (omul psihologic – n. r.) sa fie idealul de urmat, nicidecum oligarhul sau fotbalistul de astazi!

Astfel de indemnuri inspaimanta de-a binelea. Sunt puse pe seama fanatismului religios. Daca in Romania ar fi difuzate prin mass media, ar fi considerate forme de destabilizare a ordinii de stat, acte teroriste. De ce oare?

E simplu. Orice incercare de revenire la o ordine crestina este considerata un act de transgresiune a poruncilor treimii „Bani, Tehnologie, Confort” de care trebuie sa asculte fiecare roman. Altfel spus, este un act de incalcare a tabuurilor postmoderne. Un secularicid care trebuie aspru pedepsit.
Sa avem insa curajul sa gandim posibilitatea iesirii din secularitate. Sa luptam din nou pentru reintemeierea ordinii crestine in Romania. Ce s-ar intampla daca, de maine, tancurile secularizarii nu ar mai ocupa Romania? Daca poporul roman n-ar mai trai dupa legile negustorilor de iluzii si ale „creditorilor nostri”, ci dupa inainte randuirea lui Dumnezeu?

Iata ce s-ar intampla:

In primul rand, s-ar rezolva criza duhovniceasca (criza identitara – n. r.), sociala si economica prin care trece tara.

Asa cum sustine pe drept cuvant Sfantul Sinod al Bisericii Greciei, criza este o consecinta logica a „rasturnarii intregii firi”. A rasturna firea nu poate fi decat o agresiune impotriva omului si naturii, un triumf al mortii asupra vietii. Energiile demonice sunt o forta parazitara, o agitatie anormala prin care lucrurile sunt deplasate in mod accelerat catre o stare de entropie generalizata. Privita din perspectiva unui om de stiinta de la Universitatea Yale, „rasturnarea firii” creatoare de moarte se produce atunci cand „procesele se misca prea departe de punctul de echilibru, incep sa fluctueze haotic si sa se bifurce… Ultima zvacnire a actualului sistem, inainte de moartea sa, va fi indatorarea statelor, in special in asa-zisele economii emergente, pana la punctul falimentului. Sistemul istoric in care traim este intr-o criza structurala si nu va supravietui” 1.

Moartea lumii de azi nu este o pedeapsa divina, moartea nu vine de la Dumnezeu care a creat o lume „foarte buna”. Diavolul l-a impins pe om sa greseasca, iar prin pacat omul s-a separat de divinitate, ceea ce i-a adus in mod fatal moartea: „Dumnezeu este viata; pierderea vietii este moartea. Astfel, Adam si-a pregatit moartea prin separarea sa de Dumnezeu”, spune Sfantul Irineu. In mod indirect, prin pacat, Diavolul introduce in creatie moartea, intrucat „plata pacatului este moartea” (Romani 6:23).

Treimea „Bani, Tehnologie, Confort” este necrofilica, procese si fenomene morbide desfigureaza omul si ii amputeaza vietii plinatatea ontologica. „Viata a ajuns doar un interval de timp nederminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii… Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?… ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra, de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)… cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?”.

Intr-o astfel de lume, totul devine catatonic sau agitat de o energie entropica. Nu numai banii se fabrica din nimic (fiat money), o intreaga civilizatie este construita pe imagini goale care au pretentia de a avea o consistenta ontologica. Romanilor li se injecteaza mereu iluzii pentru a-i impiedica sa inteleaga gaunosenia lumii in care traiesc.

„Elitele”, vedetele, politicienii – pseudopersoane ale unei pseudorealitati. In Roma antica s-ar fi numit larve, „cadavre” sau „masti astrale”. Goale pe dinauntru, „personalitati” nu in substanta, ci prin maimutareala, sunt precum vampirii care se fixeaza pe fata celor vii, imprumutandu-le chipul lor livid.
Ne intrebam: cum reuseste oare diavolul sa fie atat de eficient in lumea de astazi? Sa vanda moartea sub brandul vietii? Sa provoace haos si suferinta in numele „dreptului la fericire”? De ce oare „am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre?” De ce ne mai incredem in „intelepciunea diavoleasca”, „intelepciunea fruntasilor veacului acestuia” 2?

Ne incredem in fantasme fiindca diavolul este creator de visuri, „realitati prin aderare”. O iluzie la care aderi se substituie realitatii concrete. Visul devine mai real decat realitatea cand aderi neconditionat la imaginile lui convergente. In vis nu iei distanta, pentru a evalua ceea ce ti se intampla. Romanii au aderat neconditionat la miturile si idolii EUropeni, la promisiunile politicienilor, la visul unei fericiri confortabile intr-un Occident aflat in plina dezagregare economica si morala. In ultimii douazeci de ani, o inginerie draceasca ne-a facut sa credem ca, brusc, „totul se potriveste la fix”, se echilibreaza confortabil, fara efort. Halucinatia tehnoglobalista s-a impus si in Romania drept „calea modernizarii” prin adecvarea ei la aspiratiile, temerile si imaginea de sine a unor sclavi care, pentru cateva clipe, s-au visat… fericiti. Rationalitatea incoerentei, caracteristica starii demonice si echivalentele ei in plan psihopatologic (alcoolism, droguri, nebunie, desfrau) au devenit modul de functionare a clasei politice, a „elitelor” intelectuale si a mass mediei.

In aceste conditii, cum sa demontezi giganticul mecanism de iluzionare a lumii moderne? Cum sa-si regaseasca echilibrul poporul roman „in ultimele stagii ale economiei mondiale capitaliste?”

Evident, toate acestea nu se pot rezolva printr-o noua politica fiscala sau un alt imprumut la FMI. Sau prin fuga din tara. Sau printr-o revolutie care ar instaura o noua anarhotiranie. N-am face decat sa aducem noi ofrande acelorasi idoli, sa schimbam un idol cu altul. A trecut vremea jumatatilor de masura. Ceea ce, intru Adevar, conteaza este Persoana si inlocuirea secularismului printr-o ordine crestineasca. O Romanie teocratica.

Fara nici o indoiala, perspectiva recrestinarii spatiului public romanesc si adoptarea unui model economic in concordanta cu morala crestina le da fiori reci securistilor si liber-schimbistilor damboviteni. Furiosi, negustorii de popoare, marii preoti ai secularizarii ne vor afurisi; intr-o lume in care templul lor sta sa cada, anatemele dracesti vor ramane insa fara efect. Cum fara efect vor ramane si apelurile permanente, „sa nu facem nimic!”, venite din partea unor crestini, asezati confortabil in rugaciuni si teologhisiri; ei au uitat ca „Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci putere si dragoste” 3.

Puterea noastra intr-o reinnoita ordine crestina este ACTIUNEA. Un cuvant care-i inspaimanta atat pe secularisti cat si pe ortodocsii traitori in duh de frica si nevolnicie. Si unii si altii concep actiunea in mod instrumental, ca o tehnica menita sa produca niste schimbari mecanice. Pentru adevaratii crestini „a actiona” are insa cu totul alt inteles. Inseamna a trai crestineste, a fi treaz-viu in mijlocul unei lumi idolatre care a pierdut capacitatea de a se mai bucura de viata intru Hristos: „Nu va mirati, fratilor, daca lumea va uraste. Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati: cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte” (1 Ioan, 3:13,14.).

Trezvirea este marturisire neincetata a lui Iisus Hristos. „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:32). Aceasta marturisire implica insa responsabilitate si actiune jertfelnica din partea crestinului. Daca nu ai curajul sa-l marturisesti pe Hristos inaintea ateilor, masonilor, satanistilor, habarnistilor, imbecililor si tuturor inchinatorilor la idoli, daca il marturisesti doar „in forul tau interior” sau pe blogurile „prietene”, daca nu te intereseaza decat „mantuirea ta” si nu te apleci la durerile pacatosului de langa tine, daca refuzi sa confrunti situatiile reale fiindca, oricum, „nu mai este nimic de facut” – inseamna ca, duhovniceste, esti mort. Te-au pecetluit, ba chiar te-au betonat de-a dreptul, inainte ca dracul sa-ti fi aratat blestematul de cip.

Nici crestinii „calduti”, care vor sa creeze punti de aur intre crestinism si lumea idolatra, nici cei care fug de lume ca nu cumva sa-si asume consecintele practice ale conditiei de crestin nu vor darama idoli, nu vor introna o ordine teocratica in Romania. Vor continua sa viermuiasca in interstitiile Sistemului, primii coabitand cu Mamona, Tehnologia si Confortul, ceilalti fixati pe o mantuire in afara istoriei. Mai devreme sau mai tarziu, ei vor fi asimilati „veacului acestuia”.

Romania teocratica va fi restaurata de catre trezvitorii Bisericii nesecatuiti inca de spiritul lumii. Unii dintre ei sunt persoane induhovnicite, altii doar oameni de rand cu frica lui Dumnezeu. Uniti prin puterea harului, ei vor avea curajul sa incalce tabuurile „lumii acesteia”, sa raspunda chemarii Lui de a o judeca in lumina Parusiei: „Nu stiti, oare, ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult cele lumesti?” (1 Corinteni 6:3).

Acesti trezvitori nesecatuiti vor fi lumina tarii noastre. Ei nu vor mai sta ascunsi, nu vor tine lumina lor sub oborocul secularizarii. Va veni in curand ziua cand o vor pune in sfesnicele culturii, educatiei, economiei ca sa lumineze pentru toti casa Romaniei. Fiecare familie crestina, fiecare parohie va fi precum „o cetate asezata pe varf de munte” (Matei, 5:14): va radia speranta si „va imbratisa intreaga societate locala” 4.

Secularizarea ne-a separat de Dumnezeu dar ne-a indepartat si de realitatea noastra personala. De copii si strabuni, de gospodaria si satul nostru. Doar o ordine crestina ne mai poate trezi la realitatea vie, complexa care nu poate fi pecetluita prin teorii si formule.

Astazi doua ideologii se infrunta. Una este optimista; presupune crestere liniara nelimitata, incredere in progresul tehnologic si un univers fara limite energetice. Cealalta, pesimista, se inspira din scenariul funest al celei de-a doua legi a termodinamicii si presupune degradarea ireversibila nu numai a resurselor energetice, dar si a unor sisteme sociale si economice din ce in ce mai abstracte si mai complexe. Ordinea crestina se plaseaza dincolo de optimism si pesimism, dincolo de orice determinism (istoric, tehnologic, termodinamic) si ideologie.

Lumea cazuta se indreapta inexorabil spre sfarsitul ei. Numai acel sfarsit, doar de Tatal stiut, va fi insa definitiv, complet pecetluit. Pana atunci nimic nu poate fi predestinat, nimic nu poate sa ne fure nadejdea, caci Iisus Hristos ne-a eliberat din robie „cu un pret”. O Romanie teocratica ne-ar feri sa mai devenim din nou robi.

___________________________

1 Immanuel Wallerstein, „Economia globala nu o sa-si revina, nici acum, nici altadata”, http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/economia-globala-nu-o-sa-si-revina-nici.html.
2 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.
3 Ibidem.
4 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]