Tag Archive for: economie

lucia negru, economie

Lucia Negru - Conjunctura prin care trece întreaga economie ne-a adus o răsturnare de situație, în sens pozitiv

„Pentru noi, conjunctura cu care se confruntă nu doar domeniul nostru, ci întreaga economie, a adus o răsturnare de situație în sens pozitiv”, concluzionează optimist Lucia Negru, Business Unit Manager, SYONIC, într-un interviu pentru GlobalManager.ro.

În afară de profilele obișnuite ale companiilor de IT&C, compania timișoreană SYONIC a venit acum 15 ani cu o soluție de cloud securizat, pe piața softului pentru rețetă electronică. Ajunsă în dialog cu ei, Lucia-Florentina Negru, Business Unit Manager Pharma, a descoperit că experiența sa din industria farmaceutică, laolaltă cu potențialul SYONIC, poate genera proiecte de succes. Pornind de la aceste aspecte și, nu în ultimul rând, contând pe personal branding, ea s-a orientat la anumite caracteristici ale softului icMED by SYONIC, pentru a putea oferi proiecte interesante companiilor farmaceutice. Azi, după șase ani de activitate, observă o schimbare de orientare a pieței.

Drum nu foarte lung, însă nici ușor

„A fost foarte dificil startul către industria farmaceutică în 2014, deoarece suntem unici prin proiectele pe care le oferim. Ideea serviciilor mi-a venit pornind de la experiența mea în implementarea programului social de sănătate PharmAccess, cunoscând cu acel prilej piața producătorilor de software de profil și colaborând cu ei. Știam, din activitatea mea de manager în pharma, ce urmărește un marketer sau un manager de vânzări, ce se vrea de la o lansare de produs, dintr-un studiu. De la servicii de e-marketing, la studii, screening, aplicații pentru pacienți, a fost un drum nu foarte lung, însă nici ușor. M-am bucurat că ideile noastre inovative au găsit ecou la vechii colaboratori, altfel ar fi fost imposibil să ne dezvotăm deoarece suntem unici, iar interlocutorii noștri nu aveau reper de comparație pentru noi. Așa se și explică de ce suntem împreună, întrucât ideile mele nu ar fi mers grefate pe alte sisteme de lucru. M-am bucurat că i-am găsit pe cei de la SYONIC și cred că este reciproc, deoarece funcțiile softului icMED, pe lângă destinația principală, aceea de soft pentru rețeta electronică, permit o serie de studii și analize concretizate în proiecte interesante de e-marketing. Practic, am făcut pionierat în domeniu, înainte ca acest concept să fie adoptat pe piața din România. Totuși, le sunt recunoscătoare celor care m-au creditat și ne-au creditat la început, precum și tuturor celorlalți parteneri pe care i-am avut pe acest drum de-a lungul căruia ne-am supraspecializat, datorită solicitărilor lor și ședințelor comune de brainstorming, foarte solicitante, dar și incitante”, a arătat Lucia Negru.

Răsturnare pozitivă de situație

Aceasta a explicat și răsturnarea de situație în sens pozitiv, adusă de pandemie: „Câtă vreme partenerii noștri din industria farmaceutică și-au limitat activitatea de promovare B2B sau B2C, au avut nevoie de un suport pentru a redresa situațiile, de un barometru pentru a înțelege schimbările de piață și a lua deciziile corecte la timp. Iar toate aceste considerente i-au determinat să reconsidere colaborarea cu noi și să ne dea mai multă atenție, astfel încât, din primăvară, suntem acoperiți de proiecte pentru o perioadă care include primul trimestru al lui 2021.”

Proiecte în Republica Moldova și Lituania

În același timp, compania își diversifică proiectele pe piețele din Republica Moldova și Lituania, unde s-a extins după ce a devenit lider național în domeniul său pe piața locală și a atacat inclusiv zona de servicii de telemedicină.

Potrivit Luciei Negru, SYONIC deține cel mai mare marketshare privind numărul de rețete emis dintr-un software, având un pool de peste 7.400 de medici prescriptori afiliați, dintre care mai mult de 4.800 sunt medici de familie, și gestionând dosare medicale pentru 11,5 mil. pacienți: „Altfel spus, suntem interesanți prin proiectele pe care le putem desfășura alături de producătorii pharma. Nu în ultimul rând, situația și siguranța pacienților noștri, sub aspect al GDPR, ne-au determinat să relansăm aplicația de mobil pentru pacient, astfel încât acesta să aibă acces la prescripții direct din aplicație și să se evite trimiterea rețetelor prin e-mail, pe domenii nesecurizate.”

Spiritul inovativ, de bază

„Ne caracterizează spiritul inovativ, care ne aduce parteneriate noi, ne orientăm către eficientizarea colaborărilor existente, astfel încât să oferim plusvaloare clienților noștri și mă bucur să spun că, deși piața farmaceutică a scăzut ca valoare cu cca 20%, în perioada celui de-al doilea trimestru al lui 2020, proiectele noastre în derulare au adus companiilor partenere o creștere medie de 12,7%, comparativ cu perioada de dinainte de așa-zisa pandemie, pe proiectele contractate. Managerii din industria farmaceutică încep să ne cunoască mai bine, iar în ultima vreme aceasta a determinat o schimbare de orientare, în sensul că nu mai sunt doar eu proactivă, ci mă bucur să răspund solicitărilor companiilor cu care am avut proiecte și care revin”, a mai spus Lucia Negru.

dimitrie gusti

Dimitrie Gusti - O viaţă economică cedată străinilor duce la exploatarea nemiloasă a bogăţiilor pe care le are Patria

„O ţară subjugată economic, concesionată întreprinderilor străine, debitoare altor ţări, nu mai este pe deplin stăpână pe soarta ei, chiar dacă politiceşte se bucură de un guvern, o constituţie şi de o organizare politică în aparenţă neatârnate…”

Pe 13 februarie 1880, se năştea la Iaşi profesorul, academicianul, sociologul, filosoful, politicianul, eticianul, diplomatul şi reformatorul Dimitrie Gusti. Membru al Academiei Române din 1919, apoi preşedinte (1944 – 1946), Ministrul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor între 1932 şi 1933, profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti, Dimitrie Gusti este considerat creatorul sociologiei româneşti.

„Internaționalismul adevărat nu desființează națiunile. Căci națiunile laolaltă, în eforturile lor comune pe căile civilizației, dau naștere umanității, nu în sensul antinațional al umanitariștilor fără patrie, ci în sensul național, ca realitate care reflectă ființa națiunilor și energia creatoare a lor.” (Dimitrie Gusti, «Știința națiunii», 1937).

„O ţară subjugată economic, concesionată întreprinderilor străine, debitoare altor ţări, nu mai este pe deplin stăpână pe soarta ei, chiar dacă politiceşte se bucură de un guvern, o constituţie şi de o organizare politică în aparenţă neatârnate. Apoi activitatea economică este cea care leagă mai mult o naţie de pământul ei. Toate resursele de trai pe care mediul geografic le asigura, de la păşunile potrivite pentru păstorit, sau câmpurile de cultură, până la cele mai ascunse zăcăminte minerale, sunt ale naţiunii şi urmează să fie folosite treptat după desvoltarea firească a naţiunii şi în măsura în care apar pentru urmaşi alte izvoare de trai.

O viaţă economică cedată străinilor duce la exploatarea nemiloasă a bogăţiilor pe care le are Patria şi la secătuirea posibilităţilor de trai pentru generaţiile viitoare sau cel puţin la apariţia unor activităţi străine de firea şi stadiul de desvoltare organică a naţiunii respective, ceea ce duce la desechilibru interior şi la desagregarea comunităţii naţionale.

Manifestările economice nu sunt prin urmare elemente întâmplătoare în vieaţa unei naţiuni, ci părţi constitutive prin care o naţiune se poate păstra şi se poate desvolta, dar poate şi să-şi afle degradarea politică sau chiar şi pieirea.”
(Dimitrie Gusti, «Știința națiunii», în «Sociologie românească: Revista Secţiei Sociologice a Institutului Social Român», nr. 2-3, februarie-martie 1937, p. 54).

Dimitrie Gusti tinand o cuvantare in fata satului Dragus 1929„Toate acţiunile omeneşti trebuie să ducă la formarea de personalităţi creatoare. Întemeiem astfel o pedagogie naţională a creaţiei formării personalităţii sociale ale cărei principii le desprindem din etică şi politică.” («Consideraţii asupra unui sistem de sociologie, etică şi politică», p. 537).

„Naţiunea este, prin urmare, o creaţie sintetică voluntară, o unitate socială care reprezintă un sistem voluntar, cu o motivare cosmică, biologică şi psiho-istorică, cu voinţa socială drept causa movens a procesului de naţionalizare şi cu manifestările creatoare, pe tărâmul sufletesc, economic, juridic şi politic, ale vieţii naţionale, care formează cultura naţională.” («Problema naţiunii», p. 563).

„Naţiunea nu poate fi norma sui. A trăi nu este totul pentru naţiune; glorificarea propriei ei existenţe nu ajunge. Viaţa unei naţiuni nu înseamnă nimic fără frumuseţea unui sens etic.” («Problema naţiunii», p. 566).

„Cea mai veche cultură din Europa orientală, care este cea românească, trebuie să simtă azi, mai mult ca oricând, ceea ce îşi datoreşte ei însăşi şi ceea ce este în stare a da umanităţii; ea trebuie să aducă culturii universale contribuţia românească, pe care omenirea este în drept să o aştepte, turnând sufletul românesc în formele eterne şi universale ale creaţiei.”

„[…] naţiunea nu poate fi desfăcută de substratul ei etnic, de populaţia care o compune, de trăsăturile ei rasiale specifice, de masa ereditară de însuşiri fizice şi psihice, care nu-i aparţin decât ei.” («Ştiinţa naţiunii», p. 52).

„O naţiune există, dacă voieşte a fi; ea este reală, atât cât este actuală, având ca raţiune suficientă consimţământul tacit ori explicit al membrilor ei de a trăi împreună […]. Naţiunea trăieşte deci în fiecare individ, iar voinţele conştiente individuale, reunite într-o vastă sinteză, dau naţiunii individualitate.”

„Voinţa acţionează ca motor al evoluţiei unei naţiuni, astfel încât o naţiune transformă mediul ei geografic, îmbunătăţeşte starea biologică moştenită, aduce un plus de valori la trecutul istoric şi la tradiţii, iar peisajul geografic, rasa, trecutul istoric şi sufletul colectiv se naţionalizează treptat.” («Ştiinţa naţiunii», p. 54).

„Statul nu este astăzi decât o formă de manifestare a naţiunii, deci o realitate subordonată funcţional acesteia.” («Ştiinţa naţiunii», p. 49).

„Statul naţional, unul din puţinele bunuri pozitive câştigate de pe urma uriaşului război mondial, este însăşi personificarea juridică şi politică a naţiunii.”

„Principiul drepturilor minorităţilor naţionale, pentru a putea fi just, trebuie pus în deplină armonie cu ideea statului naţional, excluzând în aplicarea practică a acestui principiu tot ce ar primejdui existenţa unitară a statului.” («Problema naţiunii», p. 567).

„Europa nu înseamnă deci un teritoriu, ci o ideie socialspirituală, este societatea popoarelor europene, care, pe baze antice şi creştine, a creat acea civilizaţie, gloria rasei albe şi a umanităţii. Europa este o idee raţională şi activistă, culminând în creaţiile ştiinţifice şi aplicările lor tehnice, care domină şi absorb celelalte culturi umane.” („Problema federaţiei statelor europene” – «Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială», 1930, 9, nr. 1 – 3, p. 2).

În Cuvântul înainte la volumul «Sociologia Militans»: „Când am plecat în străinătate în preajma vârstei de 19 ani, îmi aveam planul de lucru destul de precis tras. Înţelesesem încă de atunci, cu o intuiţie care s-a verificat exactă, că, dacă dezvoltarea ştiinţifică a ultimilor ani făcuse să crească puterea omului asupra naturii, aşa încât cu drept cuvânt veacul al XIX-lea s-a numit epoca tehnocraţiei, ştiinţa nu făcuse însă progrese corespunzătoare în puterea ei asupra oamenilor şi societăţii.”

Sursă: anonimus.ro.

covid-19, economie

Dan Diaconu - COVID-19 in economie

In domeniul economiei nebunia COVID-19 abia incepe. Ma rog, ar mai fi cam o saptamana de respiro.

Chestiunea e cat se poate de simpla. Deoarece toata nebunia cu virusul s-a suprapus peste Anul Nou Chinezesc, putem spune ca efectele au fost resimtite marginal. Cu ocazia acestei sarbatori avem de-a face cu cea mai mare migratie de populatie din istorie. Intrucat traditia spune ca Anul Nou trebuie sa te prinda acasa, tot chinezul lasa ce are de facut si merge acasa, indiferent la cate sute sau mii de kilometri e „acasa” lui. Astfel, o luna de zile China e adormita. Nu se mai misca nimic.

Pentru a asigura fluxurile de aprovizionare, chinezii produc in timpul anului pe stoc, astfel incat marele shutdown anual nu e resimtit in afara Chinei. Totul merge ca uns.

La fel a fost si acum. Ghinionul COVID-19 a venit cam in perioada Anului Nou. Toata nebunia a iesit la suprafata imediat dupa sarbatori, In ciuda faptului ca s-a oprit efectiv economia Chinei, in afara nu s-a resimtit mai nimic. De livrat s-a livrat din stoc. Care stocuri erau menite sa acopere cam doua luni pentru orice eventualitate. Acum au inceput sa se epuizeze, iar China nu a reinceput munca. Inca mai au de lucru cu virusul.

Astfel, canalele de aprovizionare pica unul dupa altul. E un fenomen in crestere. Veti vedea, rand pe rand, o penurie de produse. Desigur, multe sunt dintre cele inutile, menite a intretine apetitul de consum al bizonului. Insa, de asemenea, vor incepe sa lipseasca chestiuni esentiale: medicamente, echipamente medicale & industriale, plastice, baterii s.a.m.d.

Chiar si daca se reia in forta productia in China, tot se va consemna o intarziere de o luna. Ceea ce va transmite un soc enorm intregii economii mondiale. Insa nu cred ca se va iesi atat de repede din setupul COVID-19. China abia a depasit apogeul si nu poate forta intoarcerea muncitorilor la lucru deoarece ar risca sa se reia infectarile. In plus, pana cand nu se vede oficial ca nu mai sunt cazuri, oamenii nu se intorc. Refuza, fug, nu se supun. Astfel incat, daca ar pedala prea tare s-ar ajunge la nesupunere civila, adica fix ce le-ar lipsi pentru un dezastru absolut.

Autoritatile chineze stiu asta si nu risca. De-aceea i-au pedepsit exemplar pe cei responsabili cu punerea batistei pe tambal la inceputul crizei. Si de-aceea nu vor forta repornirea economiei decat in momentul in care rezolvarea crizei COVID-19 va fi certa.

Cu toate aceste informatii pe masa, cred ca avem o imagine clara a situatiei. Intarzierea va fi de cel putin doua luni, iar PIB-ul mondial va fi afectat cu cel putin 1 pp. Posibil ca asta sa fie scanteia care va detona intreaga constructie economica globala. E logic deoarece sunt termene la care nu se vor putea onora comenzi paralizandu-se lanturi intregi garantate cu contracte la termen si speculate de mii de alti tuteri care fac legea pietei. Astfel, un mic scurtcircuit la baza, antreneaza explozii catastrofale la capatul lantului.

Ati mai vazut asta in 2008. Atunci suportul intregii nebunii financiare au fost imobilele. Acum o intreaga economie e paralizata la baza, riscand sa detoneze la varf catastrofe nucleare. I-a intrebat cineva pe baietii de la FED cum stau cu piata Repo? Hai c-o sa fie frumos. Mie mi se pare ca cineva e prins cu chilotii in vine si nu poate fugi din cauza de diaree financiara. Ghici ciuperca ce-i!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

allan carlson, economie

Allan Carlson - Economia centrata pe familie

[Discurs rostit in cadrul „Summitului demografic de la Moscova: Familia si viitorul umanitatii”, desfasurat in perioada 29-30 iunie 2011, la Universitatea de Stat din Moscova.]

Unul dintre prizonierii Gulagului stalinist din anii 1930 a fost Aleksandr Chaianov. Economist agricol de o profunzime intelectuala iesita din comun, Chaianov si-a realizat cea mai mare parte a operei la Moscova si a fost pe punctul de a pune bazele unei veritabile teorii a ceea ce el a numit „economia bazata pe familia naturala”. Din pacate, inchisoarea si apoi moartea au curmat proiectul sau. Totusi, lucrarile pe care le-a lasat ne lamuresc ce inseamna o reala economie centrata pe familie. Mai mult, am convingerea ca refacerea institutiei familiei si reinnoirea demografica depind de recuperarea unor idei din teoria lui Chaianov despre economia familiei naturale.

Aleksandr Chaianov a studiat vechea ordine agrara din Rusia, care pana in 1914 era formata din proprietari de ferme taranesti sau de familie, reprezentand aproape 85% din populatia Rusiei din acea epoca. In timp ce comunistii si capitalistii liberali ai vremii sustineau ca o astfel de agricultura la scara mica este sortita, in mod inevitabil si natural, disparitiei in era industriala moderna, Chaianov a contestat aceasta conceptie. El a aratat ca istoria nu se indreapta in mod fatal spre capitalismul pur sau spre comunismul total, ca nu se impunea disparitia taranimii si ca ferma taraneasca de familie se poate mentine „schimbandu-se mereu doar in anumite caracteristici ale ei si adaptandu-se circumstantelor economiei nationale” [1].

Chaianov a argumentat clar ca modul cum functioneaza economia bazata pe ferma de familie nu poate fi inteles prin recursul la categoriile din teoria marxista sau la cele apartinand scolii liberale de la Manchester. Fermele taranesti, de exemplu, functionau, in general, fara sa utilizeze categoria salariilor si conceptele conventionale de profit, acumulare de capital, dobanda sau renta. Aceste observatii i-au determinat pe Chaianov si pe colegii sai sa dezvolte, in cadrul Scolii de Organizare si Productie din Moscova, un nou sistem de contabilitate adaptat conditiilor unei ferme taranesti, care sa evalueze inputurile si outputurile din cadrul procesului de productie desfasurat in interiorul acesteia.

Teoriile lui Chaianov ne furnizeaza, in principal – dupa cum spune istoricul Teodor Shanin –, „armele” conceptuale referitoare la functionarea microeconomiei centrate pe ferma de familie [2]. Chaianov subliniaza ca biologia umana, si nu „conflictul de clasa” sau „utilitatea marginala”, este cea care determina cursul economiei taranesti. Dezvoltarea economica depinde, potrivit lui Chaianov, de „diferentierea demografica, aceasta fiind, la randul ei, determinata de cresterea familiei biologice”. Prin familie, Chaianov intelege „conceptul pur biologic de cuplu casatorit, traind impreuna cu copiii lor si cu reprezentantii generatiei mai vechi” [3]. Importanta acordata diviziunii sexuale a muncii in cadrul fermei face din casatorie „o conditie necesara pentru dezvoltarea deplina a unei gospodariei taranesti” [4]. Mai mult, economia bazata pe familia naturala determina cresterea ratei fertilitatii. In fond, intreaga sa teorie are la baza ceea ce economistul Daniel Thorner numeste „istoria naturala” a familiei: cuplul de tarani se casatoreste, creste, in medie, noua copii, pe care ii instaleaza la gospodariile lor, apoi se retrage [5]. Dupa cum rezuma istoricul Mark Harrison:

„Economia taraneasca se dezvolta prin intermediul familiei. Familia sta la originea ciclului de viata familial si determina cresterea populatiei. Ea este detinatoarea proprietatii. Astfel, ea reflecta faptul ca scopul productiei este consumul casnic, nu renta feudala sau profitul burghez” [6].

De asemenea, Chaianov evidentiaza ca insasi familia reprezinta o „unitate de lucru”, membrii familiei fiind profund legati unii de ceilalti: sotul si sotia au nevoie unul de altul pentru a se intretine si a prospera; la randul lor, au nevoie de copii pentru a prospera si supravietui. Dupa cum arata Chaianov, „gospodariile taranesti sunt structurate astfel incat sa se conformeze gradului optim [care mobilizeaza] forta de munca a familiei” [7]. Argumentul sau central este simplu: participarea la munca din cadrul unei intreprinderi comune aduna laolalta membrii familiei.

Agricultura bazata pe fermele de familie pare a fi disparut. Taranimea din Rusia si Ucraina a fost decimata in urma campaniilor de colectivizare si deschiaburire [deposedare de bunuri, n. tr.] declansate la inceputul anilor 1930. In mod ciudat, si in America agricultura de familie a fost anihilata, chiar daca mai tarziu – dupa 1940 – si fara a recurge la violenta fizica. S-a produs o schimbare a politicii guvernamentale, rezultatul fiind insa identic: agricultura de tip industrial si disparitia aproape completa a fermelor de familie [la scara mica] [8].

Teoria lui Aleksandr Chaianov ne furnizeaza lectii valabile si astazi cu privire la politica familiala si demografica. Important, chiar in vremurile noastre, este ca familiile puternice si mari, cu multi copii, sunt, in general, cele nevoite sa practice o economie domestica reala: o economie bazata nu doar pe consum, ci si pe productie. Un scriitor american contemporan in consonanta cu Aleksandr Chaianov este Wendell Berry. Poet – dar si romancier si eseist – (…), Wendell Berry sustine ca, pentru ca viata unei natiuni sa se intemeieze din nou pe principiile libertatii si familiei, familia trebuie sa isi recapete functiile firesti. Dupa cum scrie Berry: „Va trebui sa recuperam functiile de cunoastere si responsabilitate” care au fost transferate guvernelor si corporatiilor pe parcursul secolului XX, „sa le reunim si sa le restituim familiilor, gospodariilor si comunitatilor noastre” [9].

Si marele sociolog ruso-american Pitirim Sorokin a aratat ca „pierderea functiei” constituie atat cauza, cat si simptomul principal al declinului familiei. Sorokin scria in „Criza epocii noastre”: „In trecut, familia reprezenta cea mai importanta institutie educationala in cadrul careia erau formati tinerii. Acum cateva sute de ani, familia era aproape singura institutie care asigura educatia unei proportii insemnate a generatiei tinere. In prezent, functiile educative ale familiei s-au redus extrem de mult. (…) Familia a ramas fara majoritatea prerogativelor care ii reveneau in trecut”. Sorokin a atras atentia si asupra pierderii functiilor religioasa, recreationala si de subzistenta. „Acum familiile sunt mici, iar membrii ei se desprind repede de caminul familial (…). Drept rezultat, casa familiala a devenit doar «un loc de parcare pe timp de noapte»” [10] – conchide el.

Aleksandr Chaianov, Wendell Berry si Pitirim Sorokin au analize similare cu privire la declinul familiei. Solutiile pe care le propun sunt si ele similare? Cred ca raspunsul este: da. Pe scurt, societatile trebuie sa recupereze si sa relanseze economia axata pe familia naturala; anumite functii economice – intelese in sens larg – trebuie sa fie transferate inapoi catre familii. Ce ar presupune acest lucru? Permiteti-mi sa ofer cateva solutii in concordanta, mai ales, cu ideile lui Chaianov, incepand cu cele simple, pana la cele care vor parea, probabil, surprinzatoare.

Prima si cea mai simpla solutie este ca tinerele mame sa-si alapteze copiii. Wendell Berry o descrie drept „ultima forma de productie casnica”, la care femeile au avut intelepciunea sa nu renunte [11]. Alaptarea elibereaza hormonii maternali, dezvolta instinctele materne si stimuleaza dorinta mamelor de a mai avea copii.

In al doilea rand, toate familiile ar trebui sa practice o agricultura domestica. O gradina de legume familiala, cresterea catorva animale, chiar cultivarea de legume in balconul apartamentului devin activitati de familie, simbolizeaza preocuparea familiei de a se aproviziona din productia proprie, intarind, astfel, solidaritatea intre membrii familiei si autonomia acesteia.

In al treilea rand, guvernele ar trebui sa protejeze agricultura la scara mica, practicata la nivel de comunitate. In noua sa carte, Shall the Religious Inherit the Earth? (Vor mosteni cei credinciosi pamantul?), specialistul britanic in stiinte politice Eric Kaufmann raspunde: „da”. El se refera la comunitatile rurale religioase precum Vechiul Ordin Amish, comunitatile Hutterites din America de Nord si luteranii laestadieni din Finlanda, spunand ca acestea reprezinta „viitorul rasei umane”. Cu rate totale de fertilitate situandu-se intre 5 si 9 copii, aceste grupuri cresc exploziv. De exemplu, comunitatea Amish din America numara numai 5000 de membri in 1900; in 2011, Amishii se apropie de 300.000. Acesta este rezultatul unei cresteri naturale, care continua si in secolul XXI, in timp ce restul lumii dezvoltate se afla in scadere demografica [12]. Guvernele nu pot impune un astfel de comportament, dar pot sustine si proteja astfel de grupuri.

In al patrulea rand, guvernele ar trebui sa protejeze si sa incurajeze scoala de acasa. Cea mai neasteptata si importanta miscare populara din America din ultimele trei decenii a fost extinderea rapida a invatamantului la domiciliu: daca in 1980 numarul copiilor educati acasa nu atingea 50.000, astazi se apropie de trei milioane. Privite dintr-o perspectiva istorica, aceste familii din epoca postmoderna au rezolvat, de fapt, problema asupra careia avertiza Sorokin si au restituit familiei o functie esentiala: cea educativa. In America, elevii educati acasa au, in general, rezultate mai bune decat colegii lor din scolile publice si private atat in privinta performantei, cat si a creativitatii. In privinta vietii de familie, practic toti elevii care invata acasa provin din cupluri casatorite. De asemenea, acest lucru are si un efect pozitiv asupra fertilitatii: 62% dintre aceste familii au trei sau mai multi copii, comparativ cu doar 20% la nivel national. Peste o treime dintre aceste familii au patru sau mai multi copii, in comparatie cu procentul general de 6% [13].

In al cincilea rand, guvernele ar trebui sa acorde facilitati firmelor mici de familie. Efectul cel mai dizolvant pe care l-a avut asupra societatii revolutia industriala a fost separatia pe care a produs-o intre locul unde muncesc oamenii si locul unde traiesc. Cele mai multe dintre problemele actuale legate de familie – de la disputele aprinse privind rolurile barbatului si femeii, pana la subiectele referitoare la ingrijirea copilului si rata scazuta a fertilitatii – sunt cauzate de aceasta separatie. Tehnologiile de care dispunem in secolul XXI – in special, computerul personal si Internetul – ne pot ajuta sa refacem legatura dintre locul de munca si casa. Prin urmare, se impune existenta unui sistem de impozitare care sa favorizeze microintreprinderile de familie, de acasa. Organismele financiare ar trebui sa mobilizeze capitalul, la rate favorabile, in beneficiul acestor microintreprinderi. Statul ar trebui sa impuna reglementari care sa protejeze aceste firme de familie de manevrele si actiunile jefuitoare ale marilor corporatii.

In al saselea rand, politica guvernamentala ar trebui sa incurajeze detinerea de pamant si case de catre tinerele cupluri cu copii, prin alocarea de loturi de pamant si prin acordarea de credite ipotecare in conditii favorabile.

Si in al saptelea rand, politica fiscala trebuie sa favorizeze mamele casnice si familiile cu multi copii. Mamele care stau acasa au un rol esential in cadrul economiei centrate pe familia naturala. Mamele care se ocupa exclusiv de cresterea si educatia copiilor ar trebui sa beneficieze de credite generoase prin care sa contribuie la sistemul de pensii publice [pentru a li se garanta un ajutor la implinirea varstei de pensionare, n. trad.], beneficiile crescand in functie de numarul de copii. Este necesar ca si familiile cu copii dependenti sa beneficieze de reduceri substantiale la impozitul pe venit si/sau de scutiri, in functie de marimea familiei. Familiile cu venituri medii, cu trei sau mai multi copii, ar trebui sa fie scutite de plata acestui impozit. Statisticile americane arata ca astfel de politici sunt puternic pronataliste [14].

Principalele concluzii sunt limpezi: familiile functionale sunt puternice si mari. Familiile puternice si mari indeplinesc foarte multe functii. Guvernele responsabile trebuie sa ia aminte.

Traducere de Irina Bazon

Sursa: irinamonica.wordpress.com.

Note:

[1] A.V. Chaianov, Peasant Farm Organization (The Cooperative Publishing House, Moscova, 1925), p. 42.

[2] Teodor Shanin, The Awkward Class: Political Sociology of Peasantry in a Developing Society: Russia 1910-1925 (Clarendon Press, Oxford, 1972), p. 101.

[3] Chaianov, Peasant Farm Organization, pp257, 54.

[4] Citat de Teodor Shanin in „The Nature and Logic of the Peasant Economy 1: A Generalization”Journal of Peasant Studies 1 (octombrie 1973), p. 68.

[5] Daniel Thorner, „Chaianov’s Concept of Peasant Economy”, in A.V. Chaianov, The Theory of Peasant Economy (The University of Wisconsin Press, Madison, 1986), p. xvii.

[6] Mark Harrison, „The Peasant Mode of Production in the Work of A.V. Chaianov”Journal of Peasant Studies 4 (iulie 1977), p. 330.

[7] Chaianov, Peasant Farm Organization, pp.5-7, 92.

[8] Doar recent sectorul fermelor mici a cunoscut o revigorare in Statele Unite. A se vedea Allan Carlson, „Agrarianism Reborn: On the Curious Return of the Small Family Farm”, Intercollegiate Review 42 (primavară 2008), pp. 13-23.

[9] Wendell Berry, A Continuous Harmony: Essays, Cultural and Agricultural (San Diego, CA si New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1972, 1970), pp. 79, 82.

[10] Pitirim Sorokin, The Crisis of Our Age (E.P. Dutton, New York, 1941).

[11] Wendell Berry: The Unsettling of America: Culture and Agriculture (Editura Avon, New York, 1977), p. 115.

[12] Eric Kaufmann, Shall the Religious Inherit the Earth? Demography and Politics in the Twenty-first Century (Profile Books, Londra, 2010), pp. 35-39.

[13] Lawrence M. Rudner, „Scholastic Achievement and Demographic Characteristics of Home School Students in 1998”Education Policy Analysis Archives 7 (23 martie 1999), pp. 7-8, 12.

[14] Leslie Wittington, „Taxes and the Family: The Impact of the Tax Exemption for Dependents on Marital Fertility”, Demography 29 (mai 1992), pp. 220-21; şi L.A. Wittington, J. Alan şi H.E. Peters, „Fertility and the Personal Exemption: Implicit Pronatalist Policy in the United States”, The American Economic Review 80 (iunie 1990), pp. 545-56.

afaceri, afacere

Ce este o afacere - dincolo de finante si economie

Cuvantul business are o etimologie interesanta. Pe de-o parte, contine ca radacina cuvantul busy, si pe de alta parte contine sufixul -ness. Acesta din urma ii confera continuitate. Explicatia, semnificatia cuvantului business este afacere, ca echivalent in limba romana. Iar busy, inseamna ocupat. Cel care are o afacere este ocupat cu una sau mai multe anumite activitati. Acesta este superior omului care este angajat si vom vorbi despre aceasta in cele ce urmeaza.

Un om angajat nu este un om de afaceri, este un instrument al unui om de afaceri si al afacerii sale. Chiar daca nu va vine sa credeti, in ziua de azi, a fi angajat undeva, in vreo companie, inseamna a fi sclav!

Angajatul cauta siguranta unui tatuca, de cele mai multe ori, care profita dupa urma angajatului. Observati nivelele de salarizare pe economie din diferitele tari, dar cu precadere de la noi. In Romania, astfel de nivele sunt foarte graitoare pentru ceea ce spunem acum. Niciodata aceste nivel nu vor crea bunastare. Clasa de mijloc lipseste cu desavarsire, iar activitatea nu poate fi lasata mostenire.

Angajatul nu poate face afaceri (scuzati pleonasmul sugestiv). Asta pentru ca nu face, ci i se face. Nu intreprinde, chiar daca este director de companie, ci doar i se intreprinde. Alte persoane il dirijeaza insa, in momentul in care devine intreprinzator, acel angajat cutare incepe sa intre in business, sa faca afaceri, sa intreprinda. Astfel, face trecerea de la angajat pe activitate, la antreprenor, om de afaceri cu spirit intreprinzator.

Dar de ce am ales cuvantul englezesc business? Datorita faptului ca acest cuvant are o semnificatie profunda foarte interesanta. Afacere vine de la a face. Inseamna creatie, inseamna a fi autorii propriei noastre creatii, afacere, de cele mai multe ori in beneficiul semenilor, in beneficiul omenirii, dar si al nostru propriu. Altfel nu s-ar numi afacere, nu are avea sens sau scop sa existe.

Business, ca si etimologie inseamna ocupatie continua, adica activitate continua. Suntem ocupati cu a crea ceva, a facilita ceva pentru ceilalti, cu a face ceva. Modul cel mai propice este printr-o persoana juridica la care suntem asociati, adica printr-o firma pe care am infiintat-o intr-o buna zi, si prin intermediul careia realizam acea afacere, care sunt in legatura cu numele nostru.

Este necesara aceasta introducere pentru a explica mai pe larg semnificatia profunda a unei afaceri.

Am spus ca este in beneficiul omenirii. Business inseamna activitate continua dar si vocatie, indeplinirea unei chemari catre un anumit domeniu si activitatea in acel domeniu. Nu doar o ocupatie ca sa umplem timpul, ceva cu un scop real.

Ii ador pe cei care pot zambi la necaz, care-si pot aduna fortele din suferinta si pot creste brav prin reflectie. Este treaba mintilor mici de a se micsora, dar cei a caror inima este ferma si a caror constiinta le aproba conduita, isi vor urmari principiile pana la moarte.

Leonardo da Vinci.

Cred ca este o definitie a afacerii in orice domeniu am activa.

Exista mari intreprinzatori care au mutat munti, pur si simplu, oameni care nu au muncit pentru bani si pentru profit economic sau financiar de vreun fel, si totusi au inspirat si inspira si astazi pe mai marii oameni de afaceri din lume, care detin sume colosale in conturile lor. Ne putem referi la Maica Tereza, la Malala Yousafzai, Mahatma Gandhi, Vandana Shiva, Simon Sinek, Napoleon Hill, Robert Kiyosaki, Dale Carnegie, Martin Luther King Jr. sau Aung San Suu Kyi. De unele dintre aceste nume inca nu ati auzit, cu siguranta, insa, acesti oameni au reusit sa faca istorie in tarile lor, atat la nivel social, politic, economic (dintre care si agricol), cat si la nivel religios. I-as numi pe acestia, in primul rand, antreprenori sociali.

Antreprenoriatul este o treaba de om intreprinzator, de vizionar si actionar intr-o directie sau in mai multe directii. Fara o vocatie, o chemare anume din interior, nici macar nu ar fi facut primul pas, caci, catre ce, daca nu exista chemarea si trasarea drumului? Vocatia este motorul intrinsec al omului de afaceri si al afacerii sale. Ea indeplineste o functie vitala si acopera mai mult decat o simpla nisa economica.

Totul incepe de la baza si cu lucrurile fundamentale. Iar aici avem asa:

  1. Benefactorul, sau factorul beneficiu adus omenirii;
  2. Inovatia, sau cu ceea ce vine nou si diferit, care deschide drumuri, rezolva probleme si schimba situatii de viata etc.;
  3. Prosperitatea, sau daca creeaza prosperitate pentru toti, indiferent de varsta, rasa, sex, orientare religioasa sau orice altceva;
  4. Mediul, sau mai bine spus impactul pozitiv asupra mediului inconjuratori, asupra naturii si asupra resurselor sale.

Consideram aceste patru principii ca fiind de baza pentru orice afacere. Dar se pot pune in practica, se pot dezvolta si alte principii. Sa nu uitam ca o afacere este diferita de aspectul sau financiar, acesta din urma fiind doar un rezultat, un efect despre care vom mai vorbi pe parcurs.

Orice afacere care a prosperat, care s-a dezvoltat si a avut un impact in lume, care a ramas in istorie, a venit dintr-o chemare catre un sens existential, un scop in viata. Foarte putine dintre acestea au venit pentru a rezolva (poate chiar strict) o problema financiara de vreun fel. Majoritatea au fost create pentru a imbunatati viata oamenilor.

Sigur ca afacerile trebuie sa aduca, in primul rand, avantaje, altfel nu ar mai avea scop de afacere, insa exista si afaceri care aduc dezavantaje, pierzandu-si, dupa parerea noastra, scopul initial si denumirea de afacere. Acestea variaza de la afaceri in domeniul bancar (ca ex. camata sinistra care falimenteaza tari intregi), corporatism multi sau transnational, sau industrial dintr-un anumit domeniu, cum ar fi industria de razboi si armament, pana la cele din industria farmaceutica, a carei sora geamana (oaie neagra a familiei) este chiar asa-zisa industrie a substantelor stupefiante si dopante etc.

Sa nu uitam de al patrulea factor care este cel de mediu. Stiti, in economia sustenabila se vorbeste despre trei aspecte: environmental, social, governance (vestitul acronim E.S.G.). Adica mediul inconjurator, mediul social si mediul administrativ. Cu alte cuvinte impactul asupra naturii inconjuratoare in care ne desfasuram afacerea in cadrul economic, societatea pe care o avantajeaza (iar societatea este individul, daca ne aducem aminte de ceea ce spunea Immanuel Kant in a sa Critica a Ratiunii Pure) si guvernarea, sau felul in care ne administram lucrurile, bunurile intr-o economie. Este o explicatie ca la carte. Insa, pe cuvintele omului, mediul este parola care deschide intelegerea celui de-al patrulea factor de baza. Mediul explica mediul. Daca suntem atenti la mediu inseamna ca avem o extindere a constiintei dincolo de propria mustata, ca sa vorbim pe sleau, dincolo de constiinta de sine. Suntem constienti de oamenii din jur, dar suntem constienti si de natura inconjuratoare, iar aici vorbim de afaceri ecologice. Daca nu lasam amprenta ecologica in lume, indeplinim acest al patrulea factor de baza al afacerii si ajutam la regenerarea naturii.

Afacerile nu se invata in nici o universitate cu profil economic, ci isi au baza educativa in viata de zi cu zi. Orice adevarat om de afacere stie acest lucru. Nimeni nu a invatat sa faca afaceri pe bancile scolii. Cu totii au invatat in viata practica, impreuna cu oamenii.

Afacerea nu inseamna economie desi se foloseste de acest instrument, care este arta de a distribui resursele. Poate sau nu sa aiba ca scop imbunatatirea economiei, ci mai de graba imbunatatirea calitatii vietii intr-un sens extins, intr-un sens complet. Sa ne intelegem! Afacerea nu inseamna economie, dar are legatura cu acest domeniu de viata, de fapt.

O afacere poate fi sau nu atribuita negotului, domeniului comercial al economiei. Aici avem un cuvant englezesc numit marketing, care are semnificatie si de publicitate, de promovare a unui serviciu anume sau produs lansat spre a-l vinde. Nu poti sa faci comert daca nu ai dat de veste cumparatorilor pe care vrei sa-i ai ca vinzi asa ceva, produs sau serviciu. Normal, nu?

Vanzarea este un aspect al schimbului de valori intre oameni. Ce faciliteaza aceasta? Spiritul intreprinzator, iar un intreprinzator este si un bun vanzator. Sa nu interpretam gresit! Vanzarea nu inseamna profit, ci schimb sau interschimb de valori, punct. Dar sa inlocuim, totusi, cuvantul profit, cu castig. De ce? Ca fiecare sa beneficieze. Altfel, gasim situatii castig-pierdere, care duc, in cele din urma, la profit (dupa urma.., dupa seama..).

Mai putem vorbi si despre situatia cerere-oferta. Aceasta are la baza nevoile umane. Iar astazi mai extrapolam si spre satisfacerea mofturilor, dorintelor, pasiunilor etc. Acestea sunt asa-zisele afaceri care dezavantajeaza oamenii, cum sunt de ex. cazinourile si jocurile de noroc.

Cei care vor sa faca afaceri doar pentru profit, se limiteaza si, in timp, isi pierd scopul de afacere. Ajung sa beneficieze doar ei, iar aici deviam atentia de la ceilalti, la noi. Asta inseamna sa pierdem scopul si sa profitam de ceilalti, sa castigam dupa urma celorlalti.

Mergem mai departe si spunem: o afacere nu inseamna a face bani, fie ca suntem angajati (chiar si in functie de C.E.O. sau orice fel de director de companie, evident, care nu ne apartine) sau liber-profesionisti. Sa ne intelegem iarasi! Nu noi facem banii. Banii sunt facuti (imprimati) de altcineva. Ei circula pe la noi precum niste tichete care ne faciliteaza ceva, ne deschid anumite porti si ne aduc serviciile si produsele de care, la un moment dat, avem nevoie pentru a continua activitatile noastre. Insa, se pare ca societatea din ziua de azi intelege invers aceasta chestiune. De aici degradarea, involutia ei.

Oamenii bogati nu lucreaza pentru bani. Banii lucreaza pentru ei.

Robert Kiyosaki.

Iata o alta chestiune fundamentala pe care multi dintre noi refuzam sa o intelegem, sau o ignoram total. Aici vedem legatura clara cu ceea ce am spus mai sus, cu exemplele de oameni cu spirit intreprinzator care au facut din omenire afacerea lor proprie, fie ca au fost oameni religiosi, economisti, diplomati sau oameni politici, din domeniul juridic sau agricol, medici sau psihologi-antropologi etc.

Iar omul bogat este acela care face tot ceea ce are nevoie sa faca in viata, fara dificultati, fara obstacole, inclusiv financiare. El nu lucreaza pentru bani, ci banii, devenind active pentru ei, lucreaza pentru ei. Banii nu sunt un scop ci un mijloc, si asa este in realitate. Cel care realizeaza acest lucru, este pe cale sa devina om bogat.

Aici, presupusul sens financiar, care in realitate nu este niciodata finalul, dispare, iar afacerea devine viata in continuitatea sa, efectiv.

Ajungem la intrebarea: ce este valoarea? O intrebare care intra in dimensiunea profunda, atemporala a unei afaceri, indiferent de domeniu. Care este valoarea afacerii? Este ea estimata in bani sau in alte bunuri, sau in ce?

Doua lucruri, doua drumuri se despart aici. Un drum in care afacerea, continuitatea sa, este mostenibila, iar pe celalalt drum nu este mostenibila.

Stiti, oamenii mari lasa in urma o dara de lumina. Oamenii mici lasa in urma o dara de intuneric. Aceasta din urma se transforma in uitare. Lumina ramane in amintire pentru ca lumina atrage, pe cand intunericul respinge. In umbra nu te uiti, dar in lumina, da. Orice aspect luminos te atrage spre a-l privi. Chiar daca el sclipeste pentru o clipita, ramane in adancuri ca un cantec ce se fredoneaza in continuu. Pe cand intunericul este uitare si nestiinta. Acolo nu se intampla nimic. Ai nevoie de lumina ca sa vezi ce se intampla in intuneric, nu-i asa? Acum ne intelegem!

O afacere mostenibila este cea care poate fi lasata asa cum este, cu toate aspectele ei, mai departe generatiilor viitoare care sunt derivate din noi. Ea nu se mosteneste in primul rand prin drept, doar pentru ca fii nostri s-au nascut din noi, ci prin responsabilitate. Cu alte cuvinte, Pamantul nu este al nostru, ci noi suntem ai Pamantului. Avem responsabilitatea de a-l apara, de a-l cultiva si de a-l pastra asa cum este, poate chiar sa-l imbunatatim pentru generatiile noastre viitoare. Astfel, devine mostenibil. Iar aici gasim o alta caracteristica a unei afaceri: proprietatea. Responsabilitatea ii da dreptul la mostenire, iar aceasta se construieste, nu se dobandeste (deoarece dobandirea inseamna mostenire fara sa dam dovada ca putem cultiva mai departe), prin faptul de a face, protejarea aceleia si cultivarea in acea proprietate.

Vedeti dumneavoastra? Noi, romanii am fost guvernati de secole de o lege nescrisa a naturii (care a aparut mai tarziu scrisa in diverse documente ale vremurilor si care, din pacate, a fost deturnata de catre legile statului modern, de pe vremea fanariotilor, pe care il detinem si astazi cu modificarile pe care ni le-a adus domnul nostru Cuza Voievod), si aceasta a fost Legea Pamantului. Unii exegeti au atribuit-o celei ce s-a numit Jus Valachorum (sau Valachicum) a stramosilor nostri de mii de ani, valahilor traci. Prin aceasta, dreptul la mostenire, drept fundamental uman, era garantat mai ales prin responsabilitatea pe care o purta pe umeri urmasul. Daca tatal a muncit, apoi sa munceasca si fiul, dara mi-te ce cauta el, atuncea pe Pamant? Munca stramoseasca si indeletnicirea omeneasca a fiului il preschimba in tata, in fiul operei sale! Acesta avea puterea, si o exercita, de a cultiva pamantul pe care-l detinea. Iata continuitatea!

Aveam responsabilitatea mentionata mai sus, de a apara si cultiva pamantul, pentru ca, mai apoi, sa fie lasat pe mai departe celorlalte generatii si semintii sa faca la fel. Numai asa aveam tot ce ne trebuia, adica cele trei necesitati fundamentale implinite: hrana, imbracaminte si adapost. Fara acestea, am fi fost goi si pe dinauntru, si pe dinafara, total neimpliniti.

Romanii am fost (si inca suntem, la origine) cultivatori de pamant, crescatori de animale si mestesugari. Acestea trei au stat la baza tuturor afacerilor romanesti autentice de peste veacuri. Noi nu am fost bancheri, precum au fost unele popoare germanice sau englezii, dar am detinut mari averi pentru ca ni le-am creat prin ceea ce numim munca. Noi nu am fost constructori de masini, dar am inventat lucruri revolutionare acestor vehicule, cum ar fi cutia de viteze automata sau rucsacul zburator, prin care ne-am diferentiat si am adus ceva nou in lume. Noi nu am fost mari producatori de armament, dar am fost cei mai buni si mai fideli soldati din lume.

Vedeti? Cultivatorii de pamant au fost si lucratori nu numai ai solului, ci si ai subsolului. Istoria ne-a dovedit aceasta capacitate si simplitatea, fara lacomie, de mineri ai subpamantului. Am iubit noi, oare, nefiresc aurul? Nu. Am detinut mult aur, insa nu eram sclavi ai aurului. De aceea am detinut si detinem foarte mult aur. Nici un sclav al aurului nu il va detine vreodata, pentru ca il risipeste sau il agoniseste in detrimentul foametei pe care o provoaca in jur (sindromul Hagi Tudose).

Astfel ca, sigur, o afacere are nevoie sa implineasca si aspectul economic, pentru ca mai apoi omului sa ii fie usor sa caute si pe verticala sensul vietii. Nu poti sa-l cauti pe Dumnezeu cu burta goala, decat daca esti vreun ascet in timpul unui post negru, pentru un timp, de altfel. Economia ar trebui sa fie mijlocul prin care sa ne fie mai usor sa cautam si sa gasim si imaterialul, nu invers. Economia nu ar trebui sa fie scopul final. Din pacate, astazi, majoritatea celor care se lanseaza in afaceri o fac pentru bani. Acest lucru ii plaseaza intr-o anumita latura a unui cadran al valorilor materiale, laolalta cu toti cei care lucreaza pentru bani. Acestia nu sunt proprietari de afacere, nici de active, de nimic, de altfel, chiar daca ne-ar contrazice. Altii sunt proprietarii, iar ei pentru ei lucreaza. Ei sunt cei care aduc profit altora si nu lor insisi. Ei fac doar activitatea, iar aceasta cand inceteaza, inceteaza si remuneratia lor.

Un om de afaceri este un proprietar, chiar daca macar asupra cuvintelor sale, si este in control al fluxului de material pe care-l detine la un moment dat sau altul, cu alte cuvinte nepierzandu-l, nescurgandu-i-se din buzunar sau portofel catre alte scopuri oarecum incorecte si dezechilibrante financiar pentru el (ex. taxe si impozite in plus, inutile si nela-locul-lor). Oamenii care nu indeplinesc aceste conditii, nu sunt oameni de afaceri (poate angajati sau fara ocupatie), iar afacerea nu este o proprietate.

Insa, afacerea, in sensul strict al cuvantului, inseamna proprietate, are acest aspect. Este o creatie (continua) si indeplineste functii in aceasta lume. Cineva o detine si a creat-o: omul de afaceri.

O afacere nu este o companie. Aceasta este un vehicul al afacerii, precum trupul este pentru suflet. Ceea ce anima pe omul de afaceri, ceea ce anima compania sa, ca sa indeplineasca functiile afacerii, este afacerea insasi, adica vocatia, chemarea, pornirea, suflul, inspiratia, in cele din urma.

Hristos nu ne vrea tampiti, ci ne vrea inteligenti.

Nicu Steinhardt.

Am putea parafraza si am spune: Dumnezeu nu ne vrea flamanzi, ci ne vrea indestulati.

Aici vedem latura crestina a unui spirit intreprinzator care sta la baza unei afaceri cu oameni si pentru oameni, o afacere adevarata. La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX a venit la noi prin aspectul distributiv al economiei, o economie, de altfel, de tip crestin. Distributismul, sau economia cooperationala, a fost construita de catre doi preoti crestini: Chesterton si Belloc. I-am putea numi doi alti mari oameni de afaceri cu oameni din aceasta lume, care au inspirat mii si mii de alti intreprinzatori. Minunea lor a constat in intelegerea pe care au exprimat-o: fiecare om sa fie un mic proprietar, caci proprietarul este un om liber si numai asa poate prospera fiecare.

Ultimul aspect al unei afaceri despre care ne ocupam acum sa-l explicam este libertatea.

Un om de afaceri este un proprietar, ca atare, un om liber. Orice proprietar este prin sine liber sa faca ce doreste cu proprietatea sa, fie ea o casa, un apartament sau chiar o bucata de pamant undeva.

Orice afacere are in vedere indeplinirea urgenta, imediata a celor trei necesitati fundamentale oamenilor: hrana, imbracaminte si adapost. Fara acestea ce facem? Cum traim? Traim demni si decent?!

Odata indeplinite acestea, putem trece si la celelalte, la cele utile, care pot fi nu necesare, si la cele spirituale. Iata cum construim in linii scurte, in cateva cuvinte o civilizatie umana.

Curatenia unei civilizatii umane tine de igiena interioara a fiecarui individ care o alcatuieste. Un om curat pe interior, sau care-si face curat in ganduri, simtiri si fapte, este un om organizat si intreprinzator. Are timp fizic si timp spiritual, adica libertatea sa aleaga, sa dreaga, sa intreprinda pentru el si pentru semenii lui, orice. V-am spus deja cele trei aspecte ale romanului. Cu ele incepem si la ele ajungem in aceasta lume. Ele sunt intreprinderea noastra. Restul deriva din ele.

Un om de afaceri este un bun stapan al casei, un bun guvernator, un bun conducator, un bun ghid. Conduce catre bine pe ceilalti, nu catre rau, nu catre mizerie si goliciune, nu catre boala, moarte sau pierzanie. Cuvinte mari, intr-adevar, dar necesare ca sa avertizam! Multe sunt interpretarile gresite din domeniul afacerilor din ziua de azi.

O afacere este o constructie umana pentru oameni. Ea rezista pentru ca omenia ii este structura si tarie.

O afacere este un bine adus oamenilor de catre oameni, un cadou frumos si bine-meritat, pentru ca l-au cautat. Este un dar, adica un dat!

Binecuvantati cei care sunt mari si reali oameni de afaceri, pentru ca ei dau din binecuvantarea lor celorlalti, imbunatatesc vietile oamenilor!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Calin Georgescu sau iesirea din Matrix” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533755205143{margin-bottom: 0px !important;}”]Zilele acestea asistam la sfarsitul unei epoci. Degringolanda clasei politice, disolutia autoritatii statului, revolta populatiei umilite si infometate marcheaza prabusirea pseudodemocratiei postdecembriste.

S-au spulberat iluziile prosperitatii importate, create de modelele de dezvoltare neocoloniala, pana mai ieri sacre si obligatorii. Tara nu este numai in prag de faliment economic. in ceea ce priveste demnitatea noastra nationala, am ajuns pe treapta cea mai de jos pe care o poate atinge o natiune care se considera suverana. De pilda, Romania si-a abandonat pozitiile economice nu numai prin transferuri de proprietate de la stat catre multinationale si catre oligarhii locali, dar si prin transferuri de proprietate de la statul roman catre alte state (Romtelecom catre OTE – companie greceasca de stat, Distrigaz Sud catre Gaz de France – companie franceza de stat etc. etc.) Aceste jafuri au fost legitimate de un intreg aparat academic si propagandistic. Recent, Universitatea din Iasi a anuntat ca-i va acorda titlul de Doctor Honoris Causa unui economist libertarian din Spania care propavaduieste disolutia statelor nationale si inlocuirea lor cu pseudostate aflate in proprietatea privata a unor oligarhi. La randul lor, nu demult, cateva multinationale din Romania au lansat cu turle si trambite „un plan de dezvoltare” a Romaniei in 12 puncte. Practic, vor desfiintarea tarii noastre ca entitate economica independenta. Nici cele mai ingenunchiate tari din Africa nu au permis asemenea blasfemii la adresa demnitatii lor nationale.

Principala vinovata pentru actuala situatie este, fara doar si poate, asa-zisa clasa politica. Din pacate, de la opinca la vladica, toata lumea nu vede, nu concepe si nu viseaza decat „solutii politice”. De fapt, „solutii politicianiste”. Politicianismul a modelat universul mental, nu numai al asa-ziselor elite, dar si al omului de rand. A creat o pseudo-realitate in care orice fleacuri devin „probleme serioase” si orice nulitate, o „personalitate”. Mai nimic in „Romania profunda”, Romania oamenilor reali cu probleme reale, nu-si poate gasi rezolvare datorita ecranului ce se ridica intre cetatean si realitatea pe care o traieste. Este vorba de o constructie artificiala (politica) ce se ofera pe sine ca solutie generala si functioneaza cu scopul de a eluda situatiile si rezolvarile concrete. Traim in plin marxism fara marxism; totul este mistificat prin politizarea problemelor si valorilor.

Ce inseamna, de fapt, politizarea unei probleme reale? In primul rand, „descarnarea” ei de continut. Odata intrata in centrifuga politicianista, problema reala isi pierde realitatea, profunzimea si incarcatura umana. Nu ne mai trimite la o situatie concreta, tragica de multe ori, care isi cere o rezolvare imediata, ci la un „discurs despre…”, o „naratiune”. In Romania, tot ceea ce este politizat primeste si o dimensiune mitica – spun „mitica” intrucat politicianismul, precum mitul, explica totdeauna o situatie sau o conditie printr-o poveste, in acest caz, o poveste oferita de mass media si de oamenii politici. Fara acest aspect mitologizant al politicianismului romanesc, cum am putea explica fascinatia exercitata asupra populatiei de catre personaje si probleme care nu ar insemna nimic in afara pseudo-realitatii politicianiste?

Vine insa vremea cand miturile se sfarma. O vreme in care ordinea politica, pentru a se salva din ghearele politicianismului si a iluziilor sale, pentru a deveni din nou legitima, este obligata sa discute in alti termeni decat cei politici. Asta nu inseamna sfarsitul democratiei in Romania, ci doar inceputul ei.

Un guvern de tehnocrati adevarati care ar destrama iluziile pseudo-realitatii create de politicianism ar repune politica intr-o matca democratica. Ar face-o smerita si la locul ei. Politicianismul nu poate actiona decat prin violenta, dezbinare, constrangere spirituala, ideologica si fizica. Nu urmareste decat Puterea bruta. Or, exercitarea puterii brute este incompatibila cu statul democratic modern care, pentru a functiona corect, are nevoie de solidaritate sociala, de o „big society” (in sensul atribuit de conservatorii britanici acestei sintagme), nicidecum de o adunatura de clanuri orligarhice.

Daca scriu din nou despre Calin Georgescu si nevoia unui guvern de tehnocrati reali o fac din dorinta de a atrage atentia cititorului grabit asupra schimbarii de paradigma care se desfasoara sub ochii nostri. Un guvern de tehnocrati condus de Calin Georgescu nu ar fi doar o solutie de avarie, cum au fost guvernele conduse de Isarescu si Stolojan. Ar insemna plasarea Romaniei pe o alta traiectorie de dezvoltare. Pur si simplu, am iesi din Matrix – un Matrix satanic al politicii neghioabe, al ingineriilor sociale si economice, al denationalizarii, incompetentei si coruptiei.

Intr-unul din interviurile sale din „Adevarul”, Calin Georgescu lanseaza idei de-a dreptul incandescente. Care politician roman a avut curajul sa declare ca actuala criza „este o greseala de sistem” iar „sistemul a fost construit gresit si trebuie refacut”? Ni s-a impuiat capul cu ideea ca in capitalism doar banul, care nu are miros, conteaza; Calin Georgescu pune la baza capitalismului munca si competenta. Ce personalitate politica din Romania a ridicat in mod serios problema mediului? Calin Georgescu isi doreste ca tara noastra sa devina un „tigru verde” (in alt interviu, publicat in revista AS, s-a pronuntat in mod hotarat impotriva „afacerii Rosia Montana”). Este reconfortant si incurajator sa vezi, in sfarsit, un barbat care enumera in mod clar prioritatile tarii: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei si protectia mediului.

Dar poate cel mai important lucru pentru Romania, in eventualitatea in care Calin Georgescu ar deveni prim-ministru, este accentul pe care l-ar pune, fara echivoc, pe apararea interesului national, promovarea binelui comun si a unei economii civice bazate pe un model romanesc care sa imbine principiile dezvoltarii durabile cu raspandirea larga a proprietatii productive. Politicienii de toate culorile nu vad redresarea Romaniei decat printr-un alt val de privatizari, atragerea de noi fonduri speculative si „investitori strategici” – altfel spus, prin colonizarea completa a Romaniei; Calin Georgescu vede revigorarea Romaniei „prin oamenii ei” si prin investitia masiva in tineri si in sistemul educational.

Nu stiu daca expertul Calin Georgescu va ajunge primul ministru al Romaniei. Sau daca, odata ajuns in fruntea unui guvern de tehnocrati, va putea sa duca la bun sfarsit ceea ce si-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbarilor radicale au fost aruncate. Un perete al Matrixului a fost daramat. Paradigma s-a schimbat, harta viitorului este conturata.

Depinde de noi daca vom pune umarul sa construim „modelul romanesc” de la firul ierbii, printr-o ampla mobilizare si solidaritate populara, sau asteptam in continuare ordine „de sus”.

Articol intocmit de catre pr. dr. Ovidiu Hurduzeu pentru Blogul „A Treia Forta – Romania Profunda”.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

ovidiu hurduzeu, distributism, distributismul ortodox, economia distributiva, economie, economia, modelul extractiv

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Romania si modelul extractiv” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533326898765{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a intelege esecul actual al modelului de (ne)dezvoltare romanesc, trebuie sa intelegem de ce o societate este prospera sau este saraca. De ce o societate, precum societatea romaneasca, inzestrata de Dumnezeu cu daruri extraordinare, este saraca, iar alte societati mult mai putin inzestrate sunt prospere? De ce Finlanda si Danemarca au un nivel de trai atat de ridicat iar noi am ramas codasii Europei?

De prea multe ori s-a spus ca Romania este saraca fiindca romanii sunt hoti, lenesi, ortodocsi sau situati geografic prea la sudul continentului. Nu geografia, cultura sau religia ne-au adus in situatia de astazi, ci modelul politic si economic pe care l-am adoptat, cu voia sau fara voia noastra, de 60 de ani incoace. Prosperitatea unei tari depinde mult mai mult de contextul politic, de tipul de institutii economice si politice decat de contextul etnic sau rasial. Spre ilustrarea ideii de mai sus vom oferi un exemplu concludent.

Orasul Nogales este situat la granita dintre SUA si Mexic. Practic, granita, marcata de un gard, desparte in doua o comunitate care are aceeasi origine etnica, aceleasi obiceiuri culturale, aceeasi religie si acelasi profil moral. Orasul american Nogales tine de comitatul Santa Cruz din Arizona, orasul mexican Nogales, de statul Sonora din Mexic (Sonora fiind una dintre regiunile bogate ale Mexicului). Locuitorii orasului american Nogales au un venit mediu anual de 30.000 de dolari pe familie, cei din partea mexicana doar o treime din venitul nogalezilor americani. Orasul american beneficiaza de avantajele unui sistem politic, administrativ si economic in care domnesc „legea si ordinea“ (law & order, cum spun americanii), institutiile statului functioneaza fara coruptie si birocratie inabusitoare. Cetateanul stie ca functionarul public actioneaza in interesul lui si nu pentru a-si umfla propriile buzunare. Daca functionarul public abuzeaza de puterea sa, el poate fi tras la raspundere prin instrumentele democratiei americane. In orasul american Nogales, infrastructura si starea sanitara a orasului sunt la nivelul unei tari dezvoltate, copiii merg la scoala, populatia adulta are cel putin studii medii. Mediul de afaceri este stabil, micul intreprinzator fiind incurajat si protejat de autoritati. Locuitorii de peste 65 de ani, care formeaza o mare parte a populatiei, au acces gratuit la Medicare, sistemul american de asigurari de sanatate.

De partea mexicana, practic, de partea cealalta a gardului, intalnim o situatie care nu este mult diferita de situatia multor orasele din Romania. Veniturile cetatenilor mexicani din Nogales sunt de trei ori mai scazute decat ale nogalezilor americani, majoritatea adultilor nu au mai mult de 8 clase primare, abandonul scolar este ridicat. Tot ridicata este si mortalitatea infantila, conditiile sanitare din oras fiind deplorabile. Strazile sunt desfundate, gunoaiele te intampina peste tot. Rata inalta a criminalitatii, coruptia, birocratia si ineficienta nu au nimic in comun cu „legea si ordinea” care domnesc in partea americana a orasului. Ca sa-ti deschizi o mica afacere in orasul mexican, trebuie sa dai spaga functionarilor corupti si sa platesti taxa de protectie grupurilor infractionale. Te astepti in orice moment ca micul tau magazin sa fie jefuit de raufacatori.

Analizand situatia celor doua comunitati, doi autori americani, Daron Acemoglu, profesor de economie la prestigiosul MIT, si James A. Robinson, profesor de stiinte politice la Harvard au observat (vezi lucrarea lor Why Nations Fail. The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishers, New York, 2012) ca singurul lucru care le diferentiaza este natura si modul diferit de functionare a institutiilor politice si economice. Ei numesc tipul de institutii predominante in partea mexicana a orasului Nogales institutii de tip extractiv. Astfel de institutii sunt o trasatura distinctiva a realitatilor latinoamericane, realitati care nu se explica prin factorul geografic, ci prin cel politic. Nu ne propunem aici sa analizam situatia din America Latina sau din alte tari din lume unde predomina institutiile extractive. Ne vom referi exclusiv la Romania. Vom pastra termenul „model extractiv” propus de cei doi autori americani – termenul „extractiv” ni se pare semnificativ in contextul romanesc actual – dar ii vom da un continut diferit.

In linii generale, putem afirma ca de 60 de ani incoace, Romania a cunoscut doar institutii extractive. Stim cu totii ca Romania este sustinatoarea ferventa a patru gigantice proiecte „extractive”: proiectul Rosia Montana, proiectul de exploatare a gazelor de sist, proiectul de defrisare a padurilor tarii – acesta din urma fara binecuvantarea oficiala a statului, dar sistematic implementat de entitati economice si politice extractive interesate in maximizarea profitului privat in dauna interesului national si al comunitatilor locale. Statul se face vinovat pentru ca nu vrea sa opreasca jaful din padurile romanesti, ci, dimpotriva, incurajeaza un dezastru ecologic care pune in pericol viitorul tarii. (Pe langa defrisarea padurilor, statul a incurajat construirea de microhidrocentrale care distrug raurile de munte.) In fine, cel de-al patrulea proiect extractiv este „spaguirea”, programele de privatizare prin care activele industriei romanesti au fost vandute pe nimic unor indivizi aflati in stransa legatura cu statul mafiot. O parte importanta a programului de privatizare include instrainarea terenurilor agricole, o practica extractiva ale carei consecinte devastatoare se vor simti in anii viitori.

Aceste patru proiecte economice si sociale distrugatoare – un adevarat ecocid – NU ar fi posibile daca Romania nu ar fi incatusata de o structura politica si administrativa extractiva bazata pe institutii care nu creeaza bogatie, ci doar o „extrag” prin diferite metode distructive. Cianura si fracturarea hidraulica isi au corespondent in metodele distrugatoare folosite de institutiile romanesti, in speta, incompetenta, iresponsabilitatea, lipsa de viziune, lipsa de spirit civic si moral. Ca sa nu mai vorbim de lipsa credintei in Dumnezeu. In tara noastra, institutiile au fost deturnate de la menirea lor naturala, de a servi societatea, spre un obiectiv toxic, acela de a extrage bogatia creata de societate in avantajul unui numar restrans de grupuri de interese. Institutiile extractive nu sunt interesate de inovatie, nici de asigurarea unor oportunitati egale pentru toti membrii societatii. Nici nu sunt interesate de asigurarea unui cadru legal si investitional care sa promoveze o competitie corecta. Ele sunt interesate doar de a extrage cat mai multa bogatie intr-un timp cat mai scurt, indiferent de mijloacele folosite si indiferent de consecintele pentru tara. Este o bogatie extrasa in avantajul exclusiv al unei oligarhii. Imaginea care imi vine in minte este cea a conchistadorilor spanioli, interesati doar de aurul, argintul si mana de lucru ieftina din teritoriile cucerite. Romania a cazut prada conchistadorilor interni si externi care o vor abandona cand tot ce putea fi extras se va fi epuizat.

Sa incercam o comparatie dintre orasul mexican Nogales si situatia din Romania. Orasul Nogales este situat in desert. In partea americana, desertul este transformat intr-o oaza de prosperitate economica si de stabilitate sociala; in partea mexicana, desertul institutiilor extractive apare ca o continuare a peisajului parjolit de soarele necrutator. Desertul capteaza energia solara, pe care o risipeste noaptea, nu o poate retine si raspandi pentru a crea viata. Prin contrast, jungla si padurea retin caldura soarelui, o prelucreaza si o distribuie apoi in intregul ecosistem sub forma de energie vitala. In orasul mexican Nogales, institutiile parjolesc bogatia reala, storc capitalul uman si nu fac nimic pentru a inmulti aceasta bogatie in mod sustenabil, spre binele generatiilor prezente si viitoare. Aceeasi situatie este valabila in Romania, unde bogatia este stoarsa prin truda poporului sau creata prin indatorare, tot pe spezele poporului, fiind risipita apoi precum caldura desertului noaptea. Metaforic vorbind, banii emigrantilor romani, fondurile europene si banii imprumutati de la FMI incalzesc economia si umfla unele buzunare „glocale” privilegiate pentru perioade din ce in ce mai scurte. In curand se va instala lunga noapte cu frig desertic care va ingheta intreaga societate romaneasca.

Repetam: desertificarea mediului natural si jefuirea resurselor subsolului din Romania are drept cauza directa procesul de desertificare a institutiilor statului cu tot ceea ce el implica: epuizarea resurselor bugetare, epuizarea capitalului natural si uman, epuizarea capitalului de incredere in clasa politica, lipsa mobilitatii sociale si, mai ales, risipirea oricarei sperante. Altfel spus, procesele entropice accentuate produse de exploatarea nechibzuita a resurselor naturale sunt insotite de procese accentuate de entropie sociala.

Totdeauna in istorie un model extractiv a dus la ecocid.

Termenul „ecocid” provine din grecescul oikos – „casa” si latinescul caedere – „a distruge”. In prezent nu distrugem numai natura tarii, ci dam foc si casei in care locuim, casa Romania. Experienta istorica ne arata ca in coplesitoarea majoritate a cazurilor, regimurile de tip extractiv s-au prabusit in mod spectaculos. Istoria insangerata a Americii Latine este o lunga insiruire de regimuri extractive care s-au prabusit unul dupa altul, producand o imensa suferinta populatiei. Abia in ultimele doua decenii unele tari din America latina (Ecuador, Bolivia, Argentina) au incercat sa renunte la modelul extractiv in urma unor revolutii pasnice.

Romania trebuie sa abandoneze definitiv modelul extractiv si sa inceapa de indata tranzitia spre un model civic-distributist. Bogatia produsa sustenabil urmeaza sa fie larg raspandita in societate asa cum jungla si padurea capteaza energia soarelui si o prelucreaza cu „valoare adaugata” in folosul intregului ecosistem. Daca vrem o alta Romanie, avem nevoie de altfel de institutii. Desertul trebuie transformat in padure. Pana acum, noi am trait in sistemul extractiv inaugurat de comunisti si perfectat de securistii mafioti de astazi.

Comunismul a urmat propriul lui model extractiv. Acesta a produs pentru un timp crestere economica datorita centralizarii puterii politice. Centralizarea puterii politice, cu alte cuvinte, un stat puternic este o conditie a cresterii economice, fiindca asigura stabilitatea sociala necesara oricarei investitii. Capitalul va ocoli Somalia, unde nu exista o putere centrala. Un stat puternic este si chezasul apararii interesului national in fata atacurilor de tot felul provenite din afara granitelor tarii. Daca aceasta centralizare si intarire a puterii statului nu este insa insotita de raspandirea unei retele largi de institutii cu caracter inclusiv (care sa asigure mobilitatea sociala), productiv (sa creeze bogatie in loc sa o secatuiasca pe cea existenta) si distributist (distributist in sensul de raspandire a proprietatii productive si a democratiei participative, nu numai in sfera politica, dar si in cea economica – vezi intreprinderile cu lucratori-proprietari si cele de tip mutualist) – dezvoltarea nu este sustenabila. Ea va fi o dezvoltare de tip extractiv, care neglijeaza sanatatea si reproducerea organica a intregului sistem. (Un model de crestere nesustenabila, dirijata de institutii extractive il urmeaza China de astazi. Un alt exemplu recent il furnizeaza Turcia lui Erdogan. In zadar s-a dezvoltat Turcia in mod spectaculos, in zadar si-a platit datoriile daca intarirea statului turc nu a fost insotita de larga raspandire a democratiei economice si politice participative.)

Astazi Romania continua modelul extractiv, mostenit de la comunisti, asa cum America Latina a continuat timp de secole modelul extractiv mostenit de la conchistadorii spanioli. Resursele tarii noastre sunt stoarse si alocate de catre grupuri private unor scopuri care nu sunt in interesul poporului, ci in scopul mentinerii status quo-ului. Ca si in comunism, in Romania de astazi exista prea putina inovatie institutionala. Exista doar structuri institutionale anchilozate si „inovatie” in perfectionarea tehnicilor de jefuire a bogatiei create.

Un sistem extractiv este inchis, clientelar, de casta – un „sistem-acvariu”. Institutiile extractive, politice si economice, nu au nici un interes sa se primeneasca, sa promoveze mobilitatea si dreptatea sociala, sa investeasca in competenta si inovatie. In statele dezvoltate, investitia in competenta si inovatie este sprijinita de aranjamente politice de tip distributist, care impiedica grupuri restranse sa monopolizeze puterea politica si s-o foloseasca doar in interesul lor si in detrimentul societatii. (Este adevarat ca neoliberalii incearca din rasputeri sa reinstaureze sistemul extractiv si in economiile avansate.) In Romania, un stat slab a permis sustinatorilor modelului extractiv sa acapareze unitatile economice si institutiile publice si sa le deturneze de la menirea lor initiala.

Vrem sa fie bine inteles! Nu statul este extractiv prin definitie, ceea ce ar justifica dupa unii restrangerea atributiilor sale (conceptul de „stat minimal”), ci institutiile publice si entitatile private sunt deturnate spre scopuri extractive. Cand intregul sistem urmareste doar astfel de scopuri, ceea ce urmeaza este incompetenta generalizata, inegalitati sociale flagrante, ruina economica si colapsul final.

Pentru o anumita perioada de timp, institutiile extractive creeaza mari avantaje grupurilor de „alesi” aflate temporar in fruntea bucatelor. Aceste avantaje fiind insa concentrate doar la varf, ele sunt mereu revendicate de alte grupuri cu mentalitate extractiva. Este vorba despre „lupta pentru ciolan” care creeaza o instabilitate politica permanenta si mari animozitati sociale.

Daca nu vom opera o transformare politica si economica fundamentala a institutiilor extractive, cat de curand acvariul se va sparge si pestii din el se vor trezi pe uscat, zbatandu-se precum pestii aruncati pe mal dupa o furtuna pe mare. Iar furtunile in regiuni in curs de desertificare tind din ce in ce mai mult sa aiba puterea unor taifunuri.

Ce-i de facut? Pentru Romania, alegerea nu este intre un capitalism de stat, gen capitalismul chinezesc, sau un capitalism neoliberal de tip anglo-saxon – ambele pot avea derapaje extractive, dupa cum se observa in acesti ultimi ani – ci intre institutii anchilozate de tip extractiv si institutii inclusive de tip productiv-distributist. Daca vom continua sa mentinem institutiile extractive, orice model economic pe care l-am adopta va fi deturnat.

In primul rand, sa oxigenam intreaga societate, nu numai apa din piscinele potentatilor. Societatea romaneasca se sufoca. Se sufoca IMM-urile – numai in 2011, de ex., au dat faliment 100.000 de IMM-uri –, se sufoca medicii, profesorii, se sufoca tinerii care nu mai au nici o perspectiva, satele sunt muribunde iar majoritatea oraselor din tara se gasesc si ele intr-o stare jalnica. Sa nu mai vorbim de infrastructura de transport, educatie, cercetare sau institutiile de cultura. Nici natura nu mai poate respira sub greutatea lobby-ului industriei extractive. Romanii responsabili, nemanelizati se simt de parca ar fi fost inghesuiti in vagoanele unui tren de marfa care-i duce spre locul ecocidului. Ajunsi in pragul disperarii, oamenii nu vor avea de ales; vor sparge usile vagoanelor si se vor napusti asupra celor care conduc trenul spre pierzanie.

Reformati statul, deschideti sistemul politic si economic daca nu vreti ca el sa fie deschis prin violenta si anarhie. Nu mai mizati pe faptul ca v-ati trimis odraslele in strainatate si ca tot ce-ati jefuit ati ascuns prin paradisuri fiscale. Cand nu vom mai putea rabda / Cand foamea ne va rascula / Hristosi sa fiti, nu veti scapa / Nici in mormant!

Institutiile politice si economice trebuie sa redevina inclusive, adica sa permita mobilitatea sociala. Daca un tanar capabil emigreaza in Australia, SUA sau Canada, el are sanse reale sa avanseze pe scara sociala datorita capitalului de cunostinte si integritatii sale morale (cel putin asa a fost pana la declansarea crizei). In Romania, aceste calitati, care constituie un avantaj decisiv intr-un sistem inclusiv-distributist, sunt considerate „periculoase” intrucat pun in pericol supravietuirea sistemului extractiv.

In Romania interbelica, fii de tarani au ajuns mari personalitati fiindca in acea perioada sistemul politic romanesc nu era extractiv ci inclusiv-distributist: proprietatea productiva era larg raspandita in societate, iar bogatia era folosita pentru reproducerea unui sistem in care fiecare avea sanse sa avanseze pe scara sociala daca isi vedea in mod serios de treaba lui si conlucra cu aproapele sau. Clasa politica nu reprezenta doar interesele unei oligarhii, ci diversitatea intereselor din societate. Raspunzand vointei poporului, elitele romanesti au creat institutii distributist-inclusive. Taranii au fost improprietariti, clasa politica s-a deschis, s-au creat noi partide care au exprimat interesul maselor populare, precum PNT-ul, iar vechile partide, partidul liberal de pilda, au inteles sa imbratiseze interesul national si nu al unui grup restrans. Astfel, Romania a blocat cu succes influentele bolsevice, bucurandu-se de o perioada infloritoare de progres social si economic intr-o vreme in care tarile dezvoltate treceau prin cea mai neagra perioada din istoria lor moderna.

Sistemul actual trebuie deschis si permisa intrarea pe scena politica romaneasca a unor noi actori, cu noi oferte electorale, care sa reprezinte cu adevarat aspiratiile populare. Este aproape imposibil sa formezi azi un partid cinstit, pornind de la firul ierbii, pe baza actualei legislatii. De asemeni, este tot mai greu sa pornesti o firma si s-o mentii in hatisul de reglementari, de impozite covarsitoare si fara sa platesti o anumita „taxa de protectie”. Democratia participativa trebuie intarita si insotita de o economie participativa in care firmele mici sa aiba o sansa reala pe piata.

In Romania, formele economice participative – asocieri de tip cooperatist si mutualist – lipsesc aproape cu desavarsire desi acestea si-au dovedit rezilienta pe timp de criza. In schimb, se promoveaza pe toate canalele media entitati economice de tip extractiv: compania RMGC care vrea sa distruga Rosia Montana, multinationale al caror model de afaceri este eminamente extractiv (fonduri speculative, firme care defriseaza padurile sau vor sa exploateze gazele de sist); sau firme care vin in Romania pentru a deversa deseuri toxice (fabrici de formaldehida, de incinerat gunoaie). Cate locuri de munca au creeat IMM-urile in Romania? Cate joburi creeaza transnationalele venite sa stoarca din tara un profit maxim intr-un timp cat mai scurt? De ce le tot descurajam pe unele si le tot incurajam pe celelalte?

O tara poate oricand evolua de la un sistem extractiv la unul productiv-distributist si vice-versa. Orasul mexican Nogales nu este condamnat la saracie, iar orasul american Nogales s-ar putea s-o ia pe panta extractiva. Derivele extractive ale societatii occidentale din timpul crizei economice ne arata ca democratia nu este scutita de propriile ei riscuri. Cert este ca institutiile din Romania, pentru a pastra status quo-ul, vor cauta sprijin oriunde in lume exista structuri si mentalitati extractive.

Daca poporul se va trezi din letargie si va pune piciorul in prag, mafiile de tot felul vor fi obligate sa renunte la actualul sistem extractiv (in speranta ca isi vor salva astfel pielea). Avem capacitatea necesara sa construim efectiv un model regional si chiar global pentru secolul XXI. Doar sa vrem cu adevarat!

Articol scris de pr. dr. Ovidiu Hurduzeu.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Mihail Manoilescu, economie, banca nationala

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/mihail-manoilescu-marturisitorii.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/mihail-manoilescu-marturisitorii.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihail Manoilescu, geniul care a realizat independenţa economică a Braziliei” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533208958751{margin-bottom: 0px !important;}”]Acum 126 de ani, la 9 decembrie 1891, la Tecuci, se nastea Mihail Manoilescu. La varsta de noua ani se muta, impreuna cu parintii, in centrul istoric si cultural stiintific, supranumit „dulcele targ al Iesilor“. Mihail Manoilescu a fost o personalitate de prima dimensiune a comunitatii ingineresti din Romania, considerat – deopotriva – un mare economist si om politic. Aceasta plurivalenta a fost definitorie pentru cel care a avut o cariera stralucita in toate domeniile amintite si care, din nefericire, si-a sfarsit viata la 30 decembrie 1950, in varsta de numai 59 de ani, in temnita comunista de la Sighet. Ca orice mare personalitate, Mihail Manoilescu a fost si este apreciat intr-o maniera contradictorie, a facut si face obiectul unor evaluari controversate, dar niciun analist demn de acest nume nu poate sa nu-i recunoasca uriasele merite stiintifice, manageriale si, nu in ultimul rand, politice. Am tinut sa fac aceste remarci inainte de trecerea in revista a unor momente mai importante din activitatea sa deoarece – si in cazul Manoilescu – istoria trebuie respectata integral, nu de pe pozitii partizane, nu in functie de diverse conjuncturi, iar noi, cei de astazi si cei care vor veni, avem datoria sa pretuim, in cel mai inalt grad, meritele reale ale inaintasilor.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Patriotismul faptelor” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533208334569{margin-bottom: 0px !important;}”]Inainte de orice alt element biografic, aflati inca sub impresia manifestarilor dedicate implinirii a 130 de ani de la infiintarea Societatii Politehnice, doresc sa reamintesc un moment legat de Gazeta Matematica, publicatie initiata, realizata si condusa stralucit de ingineri. Astfel, la serbarea prilejuita de incheierea concursului din anul 1910 organizat de Gazeta Matematica, un elev din clasa a VIII-a reala a citit o poezie care – potrivit presei vremii – „a entuziasmat pe ascultatori“. De fata se aflau, printre altii, Gheorghe Titeica, Ion Ionescu, Traian Lalescu. Autorul a 123 de versuri lungi, in stil eminescian, a folosit 123 de termeni din domeniul matematicii pentru a-si exprima sentimentele patriotice. Era Mihail Manoilescu, cel care – cum se spune – „se tragea“ dintr-o familie cu o indelungata traditie in domeniul politicii, traditie care incepea cu Logofatul Tautu, fost sfetnic al lui Stefan cel Mare.

Tanarul Manoilescu a imbratisat, la inceput, o cariera tehnica, devenind primul pe lista celor admisi, tot in 1910, ca student la Scoala de Poduri si Sosele, precursoarea Politehnicii bucurestene. In 1915 a fost seful promotiei de absolventi. Numit intr-un post ingineresc al Ministerului Lucrarilor Publice, in preziua intrarii Romaniei in razboi, a fost detasat la Directia Munitiilor, unde, sub conducerea lui Tancred Constantinescu, a proiectat si construit un model original de obuzier in atelierele Wolff, evacuate la Nicolina Iasi. A fost obuzierul de 210 mm care, dupa razboi, a strajuit Monumentul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol. Consider ca acest „detaliu“ are o valoare simbolica deosebita, intrucat a definit un inginer creativ, angajat direct si responsabil in slujirea celei mai inalte cauze nationale, cea a reintregirii neamului.

Aceasta cauza a fost slujita, in continuare, de Mihail Manoilescu in calitate de conducator al Directiei Refacerii Industriale din amintitul minister, activitatea sa in acest post fiind marcata de programe si proiecte de anvergura nationala destinate progresului tarii in noua ei etapa de dezvoltare. El s-a numarat printre principalii organizatori ai Expozitiei Industriale deschise in Parcul Carol la 21 septembrie 1921.

Mai mult decat atat: Mihail Manoilescu a avut un rol esential in infiintarea Oficiului de Studii Industriale, in organizarea statisticii industriale, in aparitia Buletinului Industriei si in conceperea procesului de unificare a legilor industriale.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Dezamagiri si impliniri” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533208808432{margin-bottom: 0px !important;}”]Functiile publice pentru care avea o incontestabila vocatie l-au dezamagit, intrucat a fost confruntat cu numeroase „bune obiceiuri dambovitene“. Retragerea din astfel de posturi dupa anul 1921 a fost benefica pentru gandirea inginereasca si economica deoarece a elaborat, in numai patru ani, lucrari fundamentale intre care: Taranism si democratie (1922), Neoliberalismul (1923), Cum putem reinvia leul aur? (1923), Politica productiei nationale (1924). De asemenea, a publicat lucrari doctrinare mai ales pe teme economice si sociale in revistele Tara noastra, Revista vremii s.a., remarcandu-se, totodata, in postura de conferentiar si ca un stralucit orator la Institutul Social, al carui conducator era prof. Dimitrie Gusti.

In memoriile sale noteaza urmatoarele: „In guvernarea Averescu, de la 21 martie si pana la 4 iunie 1927, adica timp de 75 de zile, am avut activitatea ministeriala cea mai fecunda din tot cursul carierei mele si epoca politica cea mai fericita din viata mea, singura epoca de care imi amintesc cu placere… O viata de om m-am pregatit si am invatat.

Si invat si astazi. Dar, fie din vina oamenilor, fie din a imprejurarilor, fie din a mea, nu mi-a fost o singura data sa am atata libertate si atat ragaz ca sa pot face acestei tari dovada cea mare“. Din aceasta perioada se pot mentiona Legea timbrului, Legea cifrei de afaceri, Legea armonizarii salariilor si Tariful vamal. Se cer amintite rezultatele benefice pentru tara in cele doua misiuni in Italia: un imprumut, reglementarea datoriilor de razboi cu Italia, incheierea unui contract comercial si recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania.

Pe firul cronologiei sale biografice consemnam faptul remarcabil din 1928, si anume elaborarea, direct in limba franceza, a volumului La theorie du protectionnisme et de l’echange international, care va aparea in august 1929 la Editura Giard din Paris. Este opera exceptionala a lui Mihail Manoilescu. Peste ani, profesorul Costin Murgescu remarca: „La aproape sase decenii, lucrarea lui fundamentala si-a croit drum in intreaga lume, ea constituie prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala si a intrat definitiv in istoria doctrinelor economice moderne, fiind citata in studii de specialitate, cursuri universitare, tratate si enciclopedii, dar nu a vazut pana in 1986 lumina tiparului in limba romana“.

In 1931, in calitate de guvernator al Bancii Nationale, s-a opus cu fermitate formulelor de sacrificare a finantelor secatuite ale tarii si a militat pentru salvarea Bancii Blank. A refuzat sa dea curs dorintei regelui, in sensul amintit, si, astfel, Mihail Manoilescu va fi destituit din postul de guvernator la 27 noiembrie. In schimb, a reusit sa fie ales senator al Colegiului Camerelor de Comert si Industrie la alegerile din 1932 si 1933, demnitate pe care o va pastra pana la sfarsitul anului 1937.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O incontestabila reputatie internationala” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533232658639{margin-bottom: 0px !important;}”]In perioada 1930 – 1937, Manoilescu a desfasurat o ampla activitate stiintifica, demna de cea mai mare atentie. In Bibliografia selectiva, intocmita si publicata ca anexa la volumele sale Fortele nationale si comertul exterior – Teoria protectionismului si a schimbului international, sunt amintite 46 de articole si studii economice aparute in publicatiile romanesti, cat si in marile reviste straine cu circulatie internationala, in care – pentru prima oara – se face cunoscuta gandirea economica romaneasca. In 1940, la Editura Politehnica, apare Cursul de economie politica si rationalizare.

Mai retinem ca, in 1937, Revue Economique International din Bruxelles a initiat o ancheta, printr-o circulara trimisa la 30 de savanti din diferite tari, care continea urmatoarea intrebare: „Schimbul produselor agricole contra produselor industriale este avantajos – cum sustineau Smith si Ricardo – atat pentru tarile agricole, cat si pentru cele industriale, sau – cum sustine Manoilescu – el reprezinta un dezavantaj pentru tarile agricole?“

Faptul ca alaturi de intemeietorii stiintei economice a fost mentionat Mihail Manoilescu echivaleaza cu cea mai inalta recunoastere a valorii stiintifice a compatriotului nostru.

In acelasi an, 1937, in iulie, a participat, la Paris, la Congresul International al Stiintelor Economice, unde a prezentat comunicarea Necesitatea unei terminologii unificate pentru stiinta economica. Manoilescu propunea elaborarea unui dictionar international al notiunilor economice, ceea ce Congresul a acceptat. Ca urmare, s-a constituit un „Comitet de initiativa pentru Vocabularul International al Stiintelor Economice“ si a luat fiinta un Birou permanent, tot cu sediul la Paris, pentru centralizarea lucrarilor preparatoare si executorii ale Vocabularului. Conducerea acestui birou a fost incredintata lui Mihail Manoilescu, care a detinut aceasta functie pana la sfarsitul vietii.

Pentru a contura mai pregnant importanta internationala a operei lui Mihail Manoilescu, ma voi referi la un eveniment relativ recent.

La 9 iunie 2000, a avut loc o intalnire la sediul AGIR intre reprezentantii Corpului Diplomatic ai tarilor din America Latina si mari personalitati ai ingineriei romanesti.

Excelenta Sa, dl. Jeronimo Moscardo de Sousa, fost ministru de stat al Culturii din Brazilia, fost membru al Consiliului Executiv al UNESCO, ambasadorul Braziliei de atunci, in discursul sau intitulat „Influente reciproce“ a calificat Romania „ca o putere culturala, care a influentat Brazilia in doua momente decisive: la dobandirea independentei intelectuale prin Tristan Tzara si in realizarea independentei economice prin Mihail Manoilescu“.

In ceea ce priveste contributia romaneasca in organizarea economiei braziliene, remarcam influenta imensa pe care inginerul Mihail Manoilescu a avut-o in anii ’30, cand, in Brazilia, aveau loc numeroase discutii privind avantajele si dezavantajele industrializarii.

In anul 1932, a fost tradusa in Brazilia cartea lui Mihail Manoilescu Teoria protectionismului si a schimburilor internationale, care a devenit „biblia industriasilor brazilieni“, autorul devenind un mentor al gandirii economice pentru brazilieni.

Teoria industrializarii a lui Manoilescu se baza pe faptul ca, la produsele industriale, preturile se mentin sau chiar cresc, in timp ce preturile produselor agricole au tendinta de scadere continua. Aceste teorii au fost preluate de Guvernul Vargas si, pe aceasta baza, s-a produs industrializarea Braziliei. Influenta acestei teorii s-a continuat si asupra programului de guvernare a lui Kubitschek, din al carui guvern faceau parte multi ministri care se considerau discipolii lui Mihail Manoilescu, printre care si Celso Furdado, marele economist brazilian. Intre 1932 si 1960, teoriile lui Celso Furdado au fost predate in universitatile braziliene, fiind inspirate de ideile lui Manoilescu.

In anul 2000, presedintele Braziliei, Fernando Henrique Cardoso, un discipol a lui Manoilescu, a scris cartea Teoria dezvoltarii, in care se recunosc influentele maestrului.

Josef Love, profesor la Universitatea Illinois, a scris o carte despre constructia lumii a treia, in care arata ca un inginer roman a construit economia din America Latina prin principiile sale de industrializare.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Un glas lucid intr-o lume confuza” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533209636567{margin-bottom: 0px !important;}”]Revenind la cronologia biografica, retinem alte cateva date importante.

In ianuarie 1938, conducand un pelerinaj de 1500 de persoane in Italia, a adus, din Roma, o piatra din Columna lui Traian, monument care urma sa fie reconstituit la Bucuresti, iar in iunie – iulie 1939 s-a aflat pentru ultima data la Paris, unde a participat la sedintele Comitetului pentru vocabularul stiintelor economice. In acelasi an, a luat parte la regatele organizate de Auslandsklub din Kiel, la care erau invitate personalitatile de seama din lumea economiei mondiale. Aici, intr-o cuvantare improvizata, a prezentat viziunea sa asupra Europei economice. Cuvantarea a fost, apoi, reconstituita si publicata. In sfarsit, in iunie a intreprins o calatorie in Germania, in calitate de presedinte al AGIR. Primirea care i s-a facut in lumea stiintifica l-a determinat pe Carol al II-lea sa considere ca Mihail Manoilescu ar putea salva ceva in tragica situatie in care se gasea tara dupa cedarea Basarabiei. Pornind de la conceptia ca, in asemenea situatii, nici o sansa nu trebuie neglijata, profesorul Mihail Manoilescu a acceptat, la 4 iulie 1940, sa fie ministru de Externe in guvernul Gigurtu.

Situatia internationala a fost, cum se stie, potrivnica unui curs in favoarea Romaniei.

Ca urmare, nici vizitele la Hitler si Mussolini, din iulie 1940, nici intretinerea de raporturi bune cu URSS, prin trimiterea lui Grigore Gafencu ca ministru la Moscova, nu au putut schimba ceva in bine, in sprijinul tarii noastre. La Viena, delegatia romana a fost pusa – ca si presedintele Hacha al Cehoslovaciei, in 1939 – in fata unui ultimatum de cateva ore. In urma acceptarii „Arbitrajului“ de catre Consiliul de Coroana, Mihai Manoilescu, in calitate de imputernicit al Guvernului roman, a semnat documentele respective, la 30 august 1940. Tragedia cedarii temporare a Ardealului de Nord si a Cadrilaterului este consemnata cu multa si sincera durere de Mihail Manoilescu in volumul Dictatul de la Viena, aparut in anul 1991, in Editura Enciclopedica.

In toamna aceluiasi an a fost trimis in misiune la Roma, pentru a protesta fata de atrocitatile autoritatilor ungare in Transilvania ocupata, iar in iulie 1942 a intreprins ultimul voiaj in strainatate, la Zagreb, pentru a lua contact cu prof. Franges, cu care a scris, in colaborare, o lucrare asupra economiei complexului sud-est european. Manuscrisul a fost trimis in 1944 la Zagreb, dar despre soarta lui nu se stie nimic.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Finalul tragic al unei existente pilduitoare” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533209914990{margin-bottom: 0px !important;}”]La 12 octombrie 1944, Mihail Manoilescu a fost arestat si retinut un an si doua luni, fara a fi judecat, timp in care este destituit de la Catedra de economie politica a Politehnicii din Bucuresti. Eliberat in decembrie 1945, se consacra redactarii memoriilor privind activitatea sa politica si elaborarii unor lucrari – ramase nedefinitivate – care se adauga celor 13 studii publicate dupa 1937 in revistele economice romanesti si straine, inclusiv volumul Rostul si destinul burgheziei romanesti. Ultimul sau studiu, Productiviad del trabajo y comercio exterior, a aparut in 1947 in revista Economia din Santiago de Chile. Tot in aceasta perioada a studiat folosirea energiei geotermice si a brevetat rezultatele pe care le-a obtinut in tara si in Elvetia, sub numele fiului sau Alexandru.

La 19 decembrie 1948 a fost arestat din nou. A ajuns, in 1950, la Sighet, unde se aflau detinuti, intr-un regim de exterminare, toti fostii demnitari ai tarii. Aici, lipsit de asistenta medicala, asemenea celorlalti detinuti, moare la 30 decembrie 1950, in varsta de 59 de ani. Decesul a fost comunicat familiei abia dupa aproape 8 ani, in mai 1958. In 1951, cand Mihail Manoilescu nu mai era in viata, i s-a intentat un proces de catre un tribunal civil, privind activitatea sa ca ziarist, iar la 12 aprilie 1952 a fost condamnat „in lipsa“ (!) la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica, cu confiscarea totala a averii, fapt probabil unic in analele judiciare ale tuturor tarilor civilizate.

Tara, intreaga umanitate au pierdut, in imprejurarile tragice de atunci, o personalitate de exceptie – stralucit inginer, orator, profesor, om politic, diplomat si, mai presus de toate, economist recunoscut pe plan international.

Amintesc ca Mihail Manoilescu a fost membru in Consiliul de administratie al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR) inca din 1919 (la un an de la infiintare), cu functia de secretar general delegat al Biroului. In 1932, odata cu inaugurarea Sectiei economice a AGIR, a fost ales presedintele acesteia. Cu ocazia Congresului de la Brasov din 1934, este ales vicepresedinte, iar la 11 februarie 1935, cu unanimitate de voturi, Consiliul de administratie il alege presedinte al AGIR, functie in care ramane pana in 1940.

Personalitatea sa stiintifica si manageriala si-a pus amprenta asupra activitatii AGIR, recunoscuta prin decret regal ca organizatie de utilitate publica si cu reprezentare in Parlamentul tarii. Cum bine se stie, AGIR s-a implicat in dezvoltarea moderna a Romaniei, in elaborarea legislatiei economice si in apararea intereselor profesiei de inginer.

In timpul in care Mihail Manoilescu a facut parte din conducerea asociatiei, mai ales ca presedinte, AGIR a avut cele mai importante realizari de pana atunci. Este inca un motiv esential pentru a-i aduce un omagiu la implinirea a 126 de ani de la nasterea sa.

Material realizat de dr. ing. Mihai Mihaita al AGIR, via Marturisitorii.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]