Tag Archive for: istorie

florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag – Istorie şi civilizaţie structurată

florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag - Istorie şi civilizaţie structurată

MOTO: „Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e ştiinţa de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află şi a-l face să meargă liniştit şi cu mai mare siguranţă pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în senzul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci în toate direcţiile vieţii publice. Demagogia e, din contra, ideologică şi urmăreşte aproape totdauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omenească. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o cere”. (MIHAI EMINESCU, „Timpul”, 1 aprilie 1882)

Procesul globalizării, aşa cum este în desfăşurare la momentul actual, este mai degrabă un război pe mai multe fronturi decât o integrare culturală cu respectul civilizaţiilor actuale. Tendinţa acestui demers este să aplatizeze culturile pe care le înglobează, ceea ce conduce la efecte de degenerare generală şi la multiple crize. Astfel, vechile civilizaţii reprezentate de naţiuni ajung să fie sub război cultural şi dominarea culturilor kitsch, se deznaţionalizează, pierd valorile culturale şi sunt transformate în populaţii dominate şi în coloniile marilor puteri atacatoare. Rezistenţa la acest tip de război este posibilă în contextul dezvoltării de mişcări complexe identitare, pe mai multe fronturi. Acestea vor fi descrise mai jos schematic şi explicate în detaliu:

Pe descrierea schematică se pot remarca axele de organizare ale unei civilizaţii:

– axa filozofie tradiţională-capacitate de inovare, în cazul României este dată de valorile culturale de sorginte Daco-Getică ce s-au conservat în cultură, dar care pot fi regăsite în capacităţile de inovare şi repliere necesare momentului actual. Rădăcinile unei civilizaţii rezistă în timp şi au capacitatea de regenerare în diferite contexte (verbul a avea).

– axa obiceiuri şi norme sociale-capacitatea de evoluţie, în cazul României este dată de setul de cutume ce asigură respectul faţă de oameni, valori culturale, toleranţa şi ospitalitatea, atitudinea pacifistă, precum şi alte comportamente ce pot evolua în diferite contexte. Această evoluţie permite realizarea şimenţinerea unei filosofii sociale proprii şi aunei înţelepciuni aplicabile practic în diferite situaţii (a se vedea legile belagine) (verbul a fi).

– axa adaptarea la noi condiţii-modele de acţiune, care în cazul României conservă prin tradiţie familială portofolile de soluţii transmise în cultură ce au menţinut până acum integritatea şi continuitatea culturii în diferent de situaţii, dificultăţi sau crize (verbul a face). Cele trei axe mai sus menţionate generează alte trei axe:

– programe comunitare-cultivarea gândirii complexe (verbul a proteja) – brain drain-brain regain (verbul a deveni) – educarea tinerei generaţii-selectarea pozitivă a liderilor (verbul a crea)

Aceste trei axe secundare sunt axele ce determină adecvarea culturală la situaţii noi şi generarea de potenţiale active ce permit menţinerea modelului de civilizaţie. Perturbarea axelor primare conduce la slăbirea forţei civilizaţiei, perturbarea axelor secundarea conduce la slăbirea energiei şi a potenţialelor de adaptare la situaţii noi, conflicte, crize etc.

florian colceag, istorie, civilizatie

Fig. 1. Descrierea schematică.

Sustenabilitate şi feedback

Rezistenţa la vicisitudinile istoriei a unei civilizaţii este dată de realizarea unui feedback permanent al populaţiei pe temele majore şi de conectarea organizaţiilor sau instituţiilor pe o schemă ce asigură sustenabilitatea ansamblului.

Săgeţile negre din figura de mai jos arată modul de conectare sustenabilă, iar diagrama portocalie arată linia de feedback şi comunicare dintre factorii implicaţi. Atunci când există organizaţii, instituţii sau mişcări care-şi coreleaza activităţile pe schema generaă a tuturor săgeţilor, se obţine o coeziune în eforturi pentru atingerea ţintelor propuse. Atunci când se creează un flux permanent de comunicare, pe linia portocalie vectorizată se dezvoltă un efect de sinergie întreţinut de informaţiile circulante. Acest efect se răspândeşte asupra întregii populaţii prin diverse mijloace de comunicare, chiar şi în situaţia embargoului mediatic.

De exemplu, filosofia tradiţională intră în educaţia tinerei generaţii şi a populaţiei adulte şi se aplică apoi în programe comunitare, întărind şi generând obiceiuri şi norme sociale, chiar dacă este necesar să ne adaptăm în principiu la noi condiţii de existenţă, în omentul în care suntem centraţi pe fiinţa naţională. Această capacitate de adaptare la noi condiţii poate fi atinsă crescând capacitatea noastră de evoluţie prin programul de „brain drain-brain regain” ce se răsfrânge asupra tinerei generaţii de către creierele instruite în afara ţării şi readuse în ţară.

florian colceag, istorie, civilizatie

Fig. 2. Sustenabilitate şi feedback.

Esenţială pentru realizarea acestei structuri coerente este existenţa actorilor ce-şi asumă rolurile menţionate în schemă. De asemenea, este esenţială crearea structurii de comunicare generală prin realizarea liniilor de comunicare şi colaborare dintre actorii apropiaţi („vectorii negri”) şi prin realizarea liniei generale de comunicare („circuitul galben”). Circuitul galben conţine două diagonale mari ale hexagonului ce corespund axelor „a fi” şi „a face”, ceea ce conduce la apariţia modelelor de comportament şi de acţiune ce se vor răsfrânge asupra temelor de comunicare de pe circuitul galben, chiar în condiţiile în care populaţia nu va mai fi centrată pe verbul „a avea”.

Teme de dezbateri, circuite de dezbateri şi acumulări de cunoştinţe

Structura de comunicare va genera în mod natural circuite locale de dezbateri asupra unor teme efectuate între actori învecinaţi. De asemenea se vor genera baze de date obţinute prin vehicularea de informaţii. Un exemplu de circuit local este dat de tematicile legate de capacitatea de evoluţie ce ifluenţează fenomenul „brain drain- brain regain”, acesta din urmă influenţând filosofia tradiţionala ce influenţează, la rândul ei, capacitatea de evoluţie. În urma aplicării acestui circuit se stabilețte care sunt valorile perene ale filosofiei naţionale, care sunt modalităţile de influenţare a fenomenului „brain drain-brain regain” și cum se poate modifica în bine capacitatea de evoluţie. Concluziile unor astfel de dezbateri locale vor circula atât pe linia de comunicare (galbenă), cât şi pe vectorii structurii de sustenabilitate (negri). Celelalte circuite locale de dezbateri sunt următoarele:

– adaptarea la noi condiţii ce necesită fructificarea filosofiei tradiţionale şi educarea copiilor şi a adulţilor ceea ce permite readaptarea la noile condiţii;

– obiceiurile şi normele sociale ce conduc la programe de economie socială ce se finalizează în programe comunitare ce modifică aceste obiceiuri;

– capacitatea de inovare ce se poate reflecta în programele de economie socială, cu consecinţe în selectarea pozitivă a liderilor inovatori;

– modelele de acțiune ce determină dezvoltarea gândirii complexe neliniare, cu consecinţe, de asemenea, în selectarea pozitivă a liderilor.

Bazele de date specifice necesare dezvoltării circuitelor de dezbateri vor fi pe temele următoare:

– capacitatea de evoluţie privită prin perspectiva filosofiei tradiţionale şi prin prisma modelelor de acţiune;

– „brain drain-brain regain” privite prin perspectiva cultivării gândirii complexe şi prin prisma capacităţii de evoluţie. Concluziile unor astfel de dezbateri locale vor circula atât pe linia de comunicare (galbenă), cât şi pe vectorii structurii de sustenabilitate (negri).

Celelalte circuite locale de dezbateri sunt următoarele:

– adaptarea la noi condiţii ce necesită fructificarea filosofiei tradiţionale şi educarea copiilor şi a adulţilor ceea ce permite readaptarea la noile condiţii;

– obiceiurile şi normele sociale ce conduc la programe de economie socială ce se finalizează în programe comunitare ce modifică aceste obiceiuri;

– capacitatea de inovare ce se poate reflecta în programele de economie socială, cu consecinţe în selectarea pozitivă a liderilor inovatori;

– modelele de acțiune ce determină dezvoltarea gândirii complexe neliniare, cu consecinţe, de asemenea, în selectarea pozitivă a liderilor.

Bazele de date specifice necesare dezvoltării circuitelor de dezbateri vor fi pe temele următoare:

– educarea tinerei generaţii, privită prin perspectiva filosofiei tradiţionale şi prin prisma „brain drain-brain regain”;

– programe comunitare privite prin perspectiva educării tinerei generaţii şi prin prisma programelor de economie socială;

– obiceiuri şinorme sociale privite prin perspectiva adaptării la noi condiţii şi prin prisma programelor comunitare;

– programe de economie socială, privite prin perspectiva capacităţii de inovare şi prin prisma  obiceiurilor şi normelor sociale;

– selectarea pozitivă a liderilor, privită prin perspectiva programelor de economie socială şi prin prisma gândirii complexe;

– modele de acţiune privite prin perspectiva capacităţii de inovare şi prin prisma selectării pozitive a liderilor.

florian colceag, istorie, civilizatie

Fig. 3. Teme de dezbateri, circuite de dezbateri şi acumulări de cunoştinţe.

Direcţiile de colaborare dintre structurile de pe noduri

Figura 4 arată direcţiile mari de colaborare dintre structurile de pe diagramă. Vectorii marcaţi cu roşu, paraleli cu laturile hexagonului de bază, reprezintă programele de bază ce pun în comun două vârfuri alăturate ale hexagonului. Astfel, de exemplu, vectorul „valenţe noi la principii vechi” pune în comun nodurile „adaptarea la noi condiţii” şi „filosofie tradiţională”.

Vectorii marcaţi cu galben, paraleli cu diagonalele mari sau mici ale hexagonului, conectează nodurile de pe acea diagonală. Astfel, de exemplu, vectorul „conservarea valorilor culturale tradiţionale” conectează nodurile „filozofie tradiţională” cu „educarea tinerei generaţii”, apoi cu „programe comunitare” şi, în final, cu „obiceiuri şi norme sociale”. În aceste cazuri vectorulpermite alinierea eforturilor diferitelor organizaţii şi instituţii în vederea atingerii unor scopuri comune.

Aceste scopuri comune, ce dau coerenţă şi coeziune unei civilizaţii, dispar la nivelul unei populaţii destructurate, dar supraviețuiește încă, cu diferite grade de slăbiciune, atunci când cultura de bază este atacată de o cultură străină.

florian colceag, istorie, civilizatie

Fig. 4. Direcţiile de colaborare dintre structurile nodale.

Există însă şi procesul invers al restructurării unei civilizaţii, acest fapt fiind demonstrat de diferitele popoare ce şi-au revenit în urma unor agresiuni de diferite tipuri. De fiecare dată restructurarea s-a produs prin organizarea iniţilă a unei forme de rezistenţă internă, pornită de la filosofia tradiţională concomitentă, cu o mişcare de inovare. Aceşti doi poli au generat ulterior toate celelalte structuri, prin absorbţia unor organizaţii sau instituţii, sau prin crearea unora noi.

În aceste situaţii, structura de vectori s-a transformat într-o platformă cadru ce a permis răspândirea mesajelor în rândul populaţiei. Aceasta a condus la organizarea acţiunilor ulterioare ce au permis revitalizarea populaţiei, emanciparea culturii şi, în final, refacerea civilizaţiei.

/0 Comments/by
mircea eliade, mantuire, politica, istorie
,

Mircea Eliade – Mântuire, istorie, politică

mircea eliade, mantuire, politica, istorie

Mircea Eliade - Mântuire, istorie, politică

De-a lungul istoriei se desprind două tendinţe ale spiritului omenesc: soteria şi sympathia. Adică încercarea de salvare, de mîntuire, de ieşire din lume – şi încercarea de a găsi suport în lume, de a iubi lumea, de a căuta armonia cu toată existenţa şi, mai ales, de a iubi această armonie, de a o socoti însăşi temelia vieţii. După cum vedeţi, e vorba de două sensuri ale existenţei, de două orientări spirituale; două posibilităţi de a afla împăcarea sufletului cu lumea. Şi una şi cealaltă se fundează pe participare; sufletul (sau conştiinţa, cum vreţi să-i spuneţi) încearcă o trecere dincolo, o pierdere a limitelor sale (dar nu şi a eficienţei sale) într-un principiu obiectiv (transcendent sau imanent: soteria, sau sympathia). Ieşi din lume ca să te predai unui Mîntuitor; sau te pierzi în lume, te împaci cu lumea (adică renunţi la anumite limite, la anumite asperităţi – şi fiecare renunţare înseamnă o pierdere aparentă). În ambele cazuri se experimentează aceeaşi armonie dătătoare de sens existenţei. Şi prin sympathia şi prin soteria omul încearcă să scape de o necesitate cosmică, de destinul condiţiei sale umane (fireşti).

Am transcris acest fragment dintr-un articol intitulat Căile spiritului şi apărut acum vreo doi ani în revista „Azi”. Am socotit că este cea mai bună introducere la consideraţiile asupra timpului nostru, care urmează mai jos.

Niciodată nu s-a vorbit mai mult ca astăzi despre „istorie”. Lăsăm la o parte cele trei ţări în care conştiinţa creării istoriei este necontenit exaltată: Italia, Rusia şi Germania. Fiecare dintre aceste neamuri cred că revoluţia lor a deschis o nouă epocă în istoria Europei şi a creat un om nou. Dar şi în afară de graniţele acestor ţări care au cunoscut revoluţia şi luptă astăzi ca s-o menţină sau s-o depăşească – şi în afară de Rusia, Germania sau Italia se vorbeşte necontenit de „istorie”. Ceea ce este mai surprinzător, vorbesc chiar oamenii care sînt lipsiţi de orice mare viziune istorică; bunăoară, oratorii partidelor guvernamentale din România. Am auzit de curînd pe un tînăr guvernamental vorbind despre „linia istorică a României” – expresie pe care ne obişnuiserăm s-o întîlnim in cercetările unor gînditori politici de seama d-lor profesori Rădulescu-Motru şi Nae Ionescu. Chiar oamenii politici de profesie, chiar gazetarii care judecă evenimentele după anumite contabilităţi misterioase – chiar aceşti oameni sînt preocupaţi astăzi de „istorie”, de „destinul istoriei” şi celelalte.

Ca tot ce se întîmplă astăzi în cultura şi politica românească, şi aceste preocupări faţă de „destinul istoric” al neamului nostru îşi găsesc izvorul central în scrierile politice ale lui Eminescu, şi în continuatorii gîndirii eminesciene: Nicolae Iorga şi Nae Ionescu. Profesorul N. Iorga a vorbit încă din 1905 despre „rosturile” neamului nostru – deşi nu-i acorda, pe atunci, un sens dinamic, de „misiune”. În schimb, profesorul Nae Ionescu a făcut, de la începutul carierei d-sale publicistice, apel la noţiunile de „destin” şi „linia istorică a dezvoltării neamului românesc”, de cîte ori dezbătea o problemă de politică.

Dar nu aceste izvoare ale gîndirii şi lexicului politic de astăzi ne interesează. Este un lucru bine cunoscut că înapoia opiniilor politice sau a faptelor semnificative din istorie – se află întotdeauna o viziune sau un sistem articulat de gîndire politică, aparţinînd unui geniu sau unei elite.

În notele de faţă ne interesează un alt aspect al problemei mult mai semnificativ, si anume, aderenţa aproape totală a maselor alfabetice româneşti la aceste preocupări „istorice”. Astăzi, nu numai generaţiile tinere – antrenate de mulţi ani în luptele politice naţionaliste – ci şi „oamenii de meserie”, „politicienii” şi clientela lor electorală, sînt nevoiţi să vorbească despre „istorie” şi „destin românesc”. În măsura în care se organizează o conştiinţă civilă românească şi autonomă – orizontul şi dogma acestui „destin istoric” domină orice alt element de doctrină sau tehnică politică.

De aceea nu ne putem lăsa convinşi de lozinca zilei: primatul politicului. Căci, nu este vorba de un primat al politicului – ci de un primat al istoriei. Imensa majoritate a maselor alfabetice-româneşti, negăsindu-şi un sens al existenţei în soteria, în mîntuirea prin contemplaţie şi depărtare de lume – şi-au căutat un sens al existenţei în sympathia, adică în colectivul viu şi istoric. Neputînd să se „piardă” în Dumnezeu sau în contemplaţia Firii – au vrut să se piardă în substanţa vie şi organizată a colectivului.

Mulţi au făcut acest gest din instinct profund al fiinţei lor – instinct care-i apăra de „ratare”, de sterilitate. Alţii au făcut gestul de sympathia din disperare. O bună parte dintre tinerii care încercaseră să se realizeze în multiplele domenii ale gîndului şi ale artei, şi care s-au întors nemulţumiţi sau zdrobiţi de munca aleasă a creaţiei personale – au căutat realizarea lor totală şi desăvîrşită în acţiunea colectivă, istorică (greşit sau abuziv numită „luptă politică”).

Aceeaşi sete pentru un om profund şi viu, pentru un om creator şi responsabil – îi domină. Foarte puţini s-au menţinut pe linia soteriei. Majoritatea şi-au găsit sensul existenţei şi au încercat să realizeze acel om nou şi fertil după care e însetată epoca noastră – în sympathia, în abandonarea totală in istorie.

Nu este vorba, deci, de un primat al istoriei. Pentru că, dacă lupta e autentică şi creatoare, ea nu poate duce numai la o bună întocmire a statului – ci şi la o nouă epocă în istoria României, la realizarea destinului neamului nostru, la un om nou românesc. Şi toate acestea nu sînt obiective politice – ci misiune istorică, viziune spirituală. Realizabilă nu numai prin lupta politică – ci înainte de toate printr-o nouă luminare a fiinţei româneşti, prin organizarea unei „conştiinţe civile” în locul vechii şi importantei „conştiinţe politice”.

Cea mai bună verificare a acestor observaţii – este „succesul” de care se bucură astăzi cuvintele „istorie” şi „destin istoric”. Chiar vechile partide electorale au simţit nevoia să-şi abandoneze unele lozinci politice şi să le înlocuiască prin lozinci noi, „istorice”. Semnul acesta nu ne înşeală niciodată. Cînd profesioniştii sau organizaţiile îmbătrînite împrumută idei, scheme şi lexic de la adversarii lor tineri – înseamnă că nu mai pot domina „opinia publică”, şi, ceea ce e mai grav, nu mai pot canaliza elanurile creatoare ale naţiunii.

Asistăm astăzi, la un fenomen cu considerabile consecinţe pentru fiinţa românească (dacă se va realiza pînă la capăt). Asistăm la disoluţia obiectivelor politice (partide, legi, administraţie, afacerism, ambiţie etc.) – şi înlocuirea lor cu obiective „istorice” (un om nou, o altă Românie, o altă libertate). România veche a trăit sub semnul politicianismului (căci în fond, noi nu am avut decît doctrine politice – dar practicile au fost întotdeauna politicianiste). România nouă vrea să trăiască sub semnul istoriei, adică al unui destin spiritual. Rădăcinile acestei fundamentale orientări stau însă mult mai adînc înfipte. Ele se găsesc într-o mare sete lăuntrică de „mîntuire”, de „sens al existenţei” – şi într-o mare groază de ratare şi sterilitate. Această sete şi această groază, care se întîlneau altădată atît de rar în masele alfabetice româneşti – caracterizează toate clasele de tineri de la război încoace. A fi simţit numai atît – şi încă este un pas uriaş înainte.

Mircea Eliade, „Vremea”, Anul IX, Nr. 434, 26 Aprilie 1936.

/0 Comments/by

Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus Romanul, mare european al veacului al XVI-lea” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026353074{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus (10 ianuarie 1493, Sibiu – 15 ianuarie 1568, Pojon, astazi Bratislava) a fost un umanist, istoriograf si om politic de origine romana care a activat in Regatul Ungariei, ocupand demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (in latina Strigonium), regent al Ungariei si apoi guvernator al tarii.

Nicolaus Olahus a fost o minte romaneasca limpede si ascutita, educata si echilibrata, inventiva si spontana, care a cucerit Europa secolului al XVI-lea. Profesorul Stefan Bezdechi de la Universitatea Clujeana il numeste pe Olahus „cel dintai mare european de sange romanesc”.[/vc_column_text][mk_image src=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026929931{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus, „os domnesc“ din Tara Munteneasca, se tragea din Vlad Tepes si era nepot al lui Matei Corvin. Tatal sau, Stefan, era originar din Orastie. Mama sa, Barbara Huszar, era descendenta din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Pe unde a umblat prin Europa, pe la curtile domnesti, in palatele episcopale, si’a semnat toate scrisorile si cartile pe care le-a scris cu numele de „Romanul“. Prin aceasta, Romania sau Valahia au circulat prin Europa secolului al XVI-lea cu nume de cinste.

Nicolaus Olahus s’a nascut la Sibiu in ziua de 10 ianuarie 1493. A devenit catolic inca din leagan, religie imbratisata de tatal sau fie cand s’a stabilit definitiv in Transilvania, fie la casatorie ori cu ocazia innobilarii. (Din interese personale sau politice, la catolicism au trecut si Vlad Tepes sau Mihnea Voda cel Rau, rude ale sale). In 1504, Stefan Olahus se muta cu intreaga familie la Orastie, fiind numit aici judecator si primar. Nicolaus mai urmeaza un an scoala saseasca din Orastie, dupa care, in 1506, la 13 ani, paraseste casa parinteasca, fiind trimis sa’si continue studiile la Oradea, unde isi avea sediul un influent episcopat catolic, adevarata pepiniera de secretari si diplomati in serviciul curtii regale ungare. La scoala capitulara de aici se invatau, in latina, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. Pe langa profesorii recrutati dintre canonici erau adusi profesori si de la universitati straine (Padova, Leipzig, Viena). Remarcat de superiorii sai mai cu seama pentru usurinta dovedita in asimilarea limbii latine, ravna la invatatura si buna purtare, este numit, in 1510, paj la curtea regelui Vladislav al Ungariei, functie in care ramane pana la moartea suveranului (1516), cand se hotaraste sa devina cleric. La 23 de ani este numit secretar al episcopului de Pecs, dupa doi ani hirotonit canonic, dupa alti patru ani devenind arhidiacon de Komarom si canonic al Episcopiei de Strigoniu (azi Esztergom).

Este cunoscut faptul ca in anii tineretii sale, intre 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea si mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodata regenta a Olandei, detinand functia de secretar-consilier la curtea regala. In 1542 Nicolaus Olahus si’a inceput cariera politica. Prin calitatile sale diplomatice, a fost consilier al imparatului Ferdinand I al Sfantului Imperiu Roman de natiune Germana, Olahus a avut o influenta covarsitoare in luarea deciziilor politice din Europa Centrala, activand in special in interesul Bisericii Catolice. Doua decenii mai tarziu, in anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium si, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei, pentru ca in final sa ajunga regent si guvernator al Regatului Ungariei. Nicolaus Olahus a fost creat cardinal de catre papa Pius al IV-lea. De numele lui se leaga Academia Iezuita din Nagyszombat (1554), considerata de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. In aceasta calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, dupa moartea regelui Ludovic al II-lea in timpul bataliei cu turcii la Mohács in anul 1526.

In calitate de umanist si carturar, Olahus a intretinut o vasta corespondenta cu capetele luminate ale epocii, castigand simpatia si recunoasterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrarile sale cele mai importante, Hungaria si Attila, redactate, se pare, in perioada sederii in Olanda, ofera pretioase informatii cu privire la topografia si istoria Ungariei si, in special, a Transilvaniei.

Activitatea: 1536  Ungaria, 1537 Attila, fiul regelui Ferdinand Genezei, ziare, scurta descriere a vietii Fericitului Zerchsky , 1763 , sau despre originile poporului regatul Ungariei si Attila Ungaria (…) emondato coniumctim editi, Viena.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XII‑LEA – Despre Ungaria de dincolo de Tisa” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027169315{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Acea parte a Ungariei care este dincolo de riul Tisa, dupa cele sustinute de Ptolemeu, se numea candva Dacia. Atingand la Miazanoapte o regiune a Sarmatiei, se intinde de la Muntii Carpati pana la curbura raului Nistru. Iar spre Miazazi tine pana la Dunare, unde [aceasta] incepe a se numi Istru; la Apus, pina la Tisa si iazigii metanasti. In ea sunt provinciile: Valahia Mare, care se mai numeste si Transalpina, Moldova, Transilvania, Maramuresul, tinutul Somesului, Crisana, Nyir si tinutul Timisului. Transalpina, care se spune ca odinioara s’a numit Flaccia, de la Flaccus care adusese aici o colonie a romanilor, incepand de la muntii prin care este despartita de Transilvania…[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027259265{margin-bottom: 0px !important;}”]…se intinde aproape pana la Marea Neagra. Pamantul [ii este] neted si sarac in apa. La Miazanoapte se invecineaza cu roxanii, care acum se numesc ruteni, la Miazazi cu acea parte a Ungariei care este indreptata spre cetatea Timisului si spre campul Maxons, iar la Rasarit, cu fluviul Dunarea, care separa de ea Moesia Inferioara.

2. Principele ei se cheama voievod; in zilele noastre este Radu, care, puternic in bogatie si stapanire, are cetatea de scaun in orasul Targoviste. Se spune ca, daca este nevoie, poate chema la arme, de pe teritoriile sale, si duce la lupta pana la patruzeci de mii de osteni. Este supus regelui, caruia ii depune juramantul de credinta prin trimisii sai. In aceasta provincie, din vremurile strabunilor nostri pana in zilele noastre, au fost doua familii [voievodale], provenind la inceput [sic] din aceeasi casa: una, a Danestilor, de la voievodul Dan, cealalta, a Dragulestilor, de la Dragula; de acestea aminteste si Aeneas Sylvius, in capitolul al doilea din Europa. Dintre acestia, ba prin puterea regelui nostru, ba prin a imparatului turcilor, sunt alesi voievozii indreptatiti […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” align=”center”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIII‑LEA – Despre Moldova” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027450713{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Provincia Moldova se invecineaza la Rasarit cu Muntenia, la nord‑vest cu polonezii, la Miazanoapte, interpunandu’se Podolia, nu este departe de tatarii care sunt vecini cu Marea Azov. Si principele acestei provincii se numeste voievod, nefiind expus atator schimbari primejdioase ca cel al Munteniei. Totusi, ca si acela, si acesta depune juramant de credinta regelui Ungariei. Ca sa ramana devotati, ei detin, cu ingaduinta regelui Ungariei, cateva cetati in Transilvania. In vremea noastra, aceasta provincie o conduce Petru‑Voda. Moldovenii au aceeasi limba, rit [si] religie ca muntenii; pe alocuri, se deosebesc partial in port. Ei socotesc ca sunt si de vita mai aleasa si mai harnici si mai buni calareti decat muntenii. Se indeparteaza mai des de regele Ungariei; se razboiesc mai des cu regele Poloniei. Se spune ca pot chema la arme mai bine de patruzeci de mii de osteni. Graiul lor si al celorlalti valahi a fost candva latin, ca al unora ce se afla intr’o colonie a romanilor; in vremea noastra se deosebeste foarte mult de acela, numai ca multe cuvinte ale lor sunt de inteles pentru cei [care vorbesc] latineste.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIV‑LEA – Despre Transilvania” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027608617{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Transilvania este inconjurata pretutindeni de munti foarte inalti, mai cu seama in partea in care se delimiteaza de Muntenia; pe o latura, prin care se orienteaza spre Miazanoapte si spre moldoveni, are o trecatoare mai larga. Din Ungaria se deschid catre ea trei cai, si acelea greu de umblat si noroioase. Una se numeste Calea Mesesului, in partea unde curge Somesul; alta se cheama [Calea] Crisului, pe unde curge Crisul; celei de a treia i se spune Poarta de Fier, pe unde aluneca raul Mures. Intrarea dinspre Muntenia este stramta si abrupta. Din aceasta cauza,[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027737434{margin-bottom: 0px !important;}”]turcii, care au invadat pe aici Transilvania, s‑au ales in dese randuri cu o mare infrangere, din partea unei mici ostiri. Din Transilvania, care are lungimea de vreo treizeci de mile maghiare si aproape aceeasi latime, sau ceva mai mica, poti supune Ungaria intreaga, mai usor decat din Ungaria Transilvania. Caci drumurile sale pot fi usor inchise prin taierea stejarilor.

2. In afara de aceasta, populatia este strans unita in privinta membrilor sai, razboinica, dispunand de arme, precum si de cai puternici si buni. Tinutul intreg este format, in alternanta, cand din sesuri, cand din paduri, brazdat de cursuri si meandre de apa, cum vom spune putin mai tarziu, pamantul fiindu’i roditor, bun pentru vita‑de‑vie, bogat in aur, argint, fier si in alte metale si – dincolo de acestea – si in sare, abundand in vite, salbaticiuni, ursi si pesti, incat nu poti condamna natura ca nu ar fi daruit acest meleag cu toate cele prielnice traiului. Aici traiesc patru neamuri de obarsie diferita: maghiarii, secuii, sasii, valahii; dintre ele, sasii sunt considerati mai nepotriviti pentru lupta. Maghiarii si secuii vorbesc aceeasi limba, numai ca secuii au unele cuvinte specifice neamului lor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027939984{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota editorului Kollarus (1763):

Orasele mai de seama si mai populate sunt locuite de unguri, germani si slavi, care impreuna cu valahii alcatuiesc populatia intregului regat. Dar neamurile slave, impartite in slavi, poloni, ruteni, boemi, moravi, croati, dalmati, slavoni, sarbi, rascii, ocupa partea cea mai mare a regatului, incat partea aceasta a Europei pare ca’si reia infatisarea pe care a avut-o inainte de venirea ungurilor. Caci de la Nord si Sud incetul cu incetul neamurile slave se reintorc in inima tarii si se raspandesc foarte mult prin toate provinciile regatului. Popoarele germane vin de la Apus, iar valahii isi trimit la noi coloniile lor dinspre Rasarit. Cea mai mica parte a Ungariei e aceea care cuprinde pe unguri, adica pe poporul ce se slujeste exclusiv de limba ungara si ma tem sa nu piara insasi limba lor, in acelasi chip in care a pierit limba cumanilor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028230746{margin-bottom: 0px !important;}”]Valahii in limba lor isi zic rumunyi (rumani) adica romani si socot ca vorbesc rumunyeschte (rumaneste), adica in limba romanilor. Limba lor mai pura are cea mai mare afinitate cu limba italiana, dar limba de care se slujesc, mai ales bihorenii, in biserica, e sporita cu vocabule slave, din pricina religiei pe care, primind-o, daca nu ma insel, de la popoarele slave care se inchina dupa ritul si dogma greaca, o pastreaza cu cea mai mare incapatanare. Lucrul acesta l’am constatat eu insumi, cand fiind la Oradea Mare intr’o misiune de Stat, am avut prilejul sa stau cu ei de vorba […]

„Valahii sunt crestini, numai ca urmand pe greci, se deosebesc de biserica noastra catolica in privinta purcederii duhului Sfant si a altor articole mai putin importante.“

Despre moldoveni: „Moldovenii au aceeasi limba, obiceiuri si religie ca si muntenii, se deosebesc numai prin imbracaminte. (…) Limba lor si a celorlalti valahi a fost candva romana, caci ei sunt copii din Roma“.

Despre Transilvania: „Neamul acesta de oameni robusti, razboinici inarmati, sunt prevazuti cu cai buni, zdraveni. (…) Intreaga regiune este alcatuita cu sesuri si paduri, intretaiata de ape cotite, plina de pamant roditor. Bogata in vin, aur, argint, fier si alte metale si sare; cat se poate de imbelsugata in boi, fiare, ursi si pesti, asa ca nu poti invinui firea ca n’ar fi gramadit in acest tinut toate bunatatile traiului.“

Nicolaus Olahus aminteste si de bogatiile aurifere din Ardeal, exploatate de stapanitori straini: „… Aur ca acesta pe care altii l’au aflat de marimea unui ou de gaina. De curand, mi’a scris episcopul Nicolae Gerendi de Transilvania, ca a gasit aur din acesta de marimea unei paini taranesti, cantarind mai bine de 1.600 ducati.“ Aceasta consemnare se facea la 1544.

Ne punem intrebarea fireasca, acum, la inceput de secol XXI: Cine va putea evalua vreodata cantitatea de aur extrasa cin Muntii Apuseni ai Ardealului?

Imperiul Roman si’a redresat economia cu aurul din Muntii Apuseni. Tot aurul Apusenilor a curs prin vreme spre alte semete capitale. Cu aurul motilor s’au ridicat catedrale marete la Viena si Budapesta.[/vc_column_text][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/3AEQfSFMw6A” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028422921{margin-bottom: 0px !important;}”]Este foarte important ca, desi Transilvania se proclamase inca din secolul al XV-lea (dupa Rascoala de la Bobalna, 1437) UNIO TRIUM NATIONUM, din care romanii nu faceau parte, Nicolaus Olahus scrie despre Transilvania: „… in ea sunt patru natiuni: unguri, secui, saxoni si valahi“. Deci si romanii sunt recunoscuti de el, impotriva curentului oficial, ca a patra natiune. O face ca o a patra natiune, in virtutea convingerilor constiintei lui de roman.

Pe baza monedelor romane, descoperite in Transilvania, el spune ca: „Acestea sunt un semn neindoielnic al vechimii stapanirii romane prin partile acestea“, adaugand inca o data cuvintele comune romano-romane, ca semn al romanitatii poporului roman.

Nicolaus Olahus a murit la Bratislava, la 14 ianuarie 1568 si a fost inmormantat la Tyrnavia.

Nicolae Iorga scria ca: „… arhiepiscopul de Strigonium primatul si cancelarul este cel mai de seama umanist al regatului maghiar din secolul al XVI-lea. El nu si’a ascuns originea, ci a iscalit cu hotarare Olahus-romanul.“

Sursa: Thraxus Ares Blog.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
afis filmul zalmoxis, zalmoxis, in mijlocul lupilor, geto-dacii, geti, daci, traci, istorie, istorie romaneasca, istoria romaniei, film artistic, film istoric

ÎN MIJLOCUL LUPILOR – Noul Teaser al filmului artistic ZALMOXIS (vezi video)

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”ÎN MIJLOCUL LUPILOR – Noul Teaser al filmului artistic ZALMOXIS” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/afis-1-620×264.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/afis-1-620×264.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1523550465989{margin-bottom: 0px !important;}”]Cati ani au trecut de la filmele Dacii sau Burebista? Ca nici nu mai tin minte, eram copil cand le-am vazut. Au fost realizate in anii ’70 – ’80. Insa, anul acesta se face un nou film despre anumite cadre istorice ale tracilor, mai exact ale dacilor si getilor, vechii nostri stramosi de acum mai bine de doua mii de ani.

Asociatia Geto-Dacii ne pregateste de ceva timp un film artistic, Zalmoxis, despre lumea razboinica a getilor din secolele VII și VI i. Chr. si povestea reformei spirituale realizata in mijlocul lor de Zalmoxis, cel care avea sa fie consemnat in izvoarele istorice drept Zeul Suprem al getilor si al dacilor.

Contextul in care aceasta reforma se realizeaza este favorizat de caderea Imperiului Asirian, care dominase lumea de doua milenii. De acest lucru profita atat grecii, care isi construiesc orase pe malul getic al Marii Negre (secolul VII i. Chr. fiind perioada de maxima inflorire a culturii grecesti), cat si getii care cresc in putere si se afirma in fata celorlalte neamuri din aceasta parte a Europei.

Filmul va aduce in prim plan si vechile traditii tracice – cele orfice sau dionisiace. De asemenea, va introduce in poveste aspecte importante ale mitologiei romanesti…

Mai multe despre acest proiect – sinopsis, alte materiale video, detalii despre echipa artistica, galerie foto și alte informatii puteți gasi pe site-ul www.zalmoxis.info, cat si pe www.cunoastelumea.ro .

In continuare, va invitam sa vizionati noul teaser al filmului artistic ZALMOXIS, pe care l-am numit „In mijlocul lupilor”. Cum lupii vor avea o prezenta importanta in filmul artistic la care lucram, prin acest material video vrem sa va aratam cate ceva din ceea ce veti descoperi in film, atunci cand va fi gata.[/vc_column_text][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/IkvYYvlv0QM” animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
hora, farsa, fals, falsitate, deznationalizare, imbecilizare, mancurtizare, porturi nationale, national, natie, nationalist, nationalism

Români, ni se joacă o farsă!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Români, ni se joacă o farsă!” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/hora_din_rusca.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/hora_din_rusca.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1523100484956{margin-bottom: 0px !important;}”]Am întâlnit o persoană care ne-a spus într-o conversație că noi, românii, suntem de vreo 100 de ani pe aici. Cu alte cuvinte, avem o istorie, un trecut chiar mai scurt ca durată decât statul antropo-fabricat al S. U. A., creat pe baza crimelor realizate împotriva popoarelor native ale continentului american de nord și pe revoluția industrială a monoteismului de piață, cu alte cuvinte un stat artificial creat. Dar în fine, câtă idioțenie să ai ca să spui o asemenea prostie despre proprii tăi frați, despre tine, ca român, chiar? Pe ce se bazează aceste persoane care vorbesc astfel? Pe ce dovezi, pe ce documente, pe ce fapte istorice? Însuși Eminescu a trăit acum o sută și câțiva zeci de ani. El nu era român? De fapt s-a referit la centenarul Marii Uniri după urma căruia figurăm în lume cu denumirea de România. Fals. România s-a numit și la 1859, când Măria sa Vodă Cuza ne-a spus: „Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie!”. România s-a numit chiar de pe vremea lui Carol cel Mare, acum mai bine de 1000 de ani, prin secolul IX sau X. Însuși marele rege al francilor a numit aceste ținuturi cu numele de România sau Rumunia. Sunt documente. Căutați-le!

Vreau să vă spun ceva. Acest articol îl scriu pentru a ne atrage o mare atenție.

Există o tendință ce ni se impune de câteva sute de ani de a ne convinge că suntem un popor fără istorie, fără trecut, fără valori, care posedă în geneticul său aspecte inferioare ca ale acelor sălbatici din triburi îndepărtate ale lumii, că suntem țigani (romales, romani, rromi, romi etc. – doar un joc de cuvinte care nu are de-a face cu nici una dintre aceste două etnii), că suntem delăsători și în stare de nimic etc. Însă toate acestea, de câteva zeci de ani, au prins rădăcini, le-am crezut și ne comportăm ca atare. Ne-am setat astfel. Ne-am complăcut în această mocirlă a falsităților. Ne-am sincer înșelat! Dar nu acestea ne-au cauzat decăderea ci propriile noastre păcate (a se citi defecte psihice).

Motivul real este pentru a ne elimina, nu pentru a ne spune un adevăr despre noi. De altfel, nimic din toate acestea nu sunt reale despre noi. Ori, de secole, de milenii am fost noi aceia care am intervenit întotdeauna atunci când Europa murea, decădea, la fel ca și acum, dar nu mai putem. Suntem prea obosiți după atâtea lovituri mutilante, cauzatoare de moarte. Ceilalți așteaptă de la noi să ne îmbarcăm în trenul revoluțiilor lor crude și sângeroase, când noi suntem un popor profund pașnic, primitor, îngăduitor și care nu am colonializat pe nimeni, nu am cucerit teritorii și nici popoare cu sabia și forța. Îmi aduc aminte că Napoleon al III-lea spunea: „Poporul român nu poate fi guvernat!”, dar de ce am avea nevoie să fim guvernați. Profund încăpățânați? Nu, doar normali, naturali.

O altă afirmație despre noi a fost și este aceea în care ni se induce ideea că suntem o nație de asistați sociali. Imbecilizarea, îndobitocirea prin această afirmație intenționată este pentru a ne inferioriza în așa fel încât să ne facă a accepta orice ni se dă, a fi docili, a asculta de tătuca stăpân, oricare ar fi acela etc. Vă place această idee? V-ar plăcea să vi se impună să fiți imbecili prin lege? Acolo se vrea a se ajunge. Inclusiv așa-zisa islamizare a Europei este din cauza unor nerozii impuse și induse asupra oamenilor din țările europene, care nu rezistă la o analiză logică. Nu există stăpân peste lume, peste oameni, de printre aceia ca și noi, supuși acelorași legi naturale. Să ne aducem aminte că David Rockefeller a murit. Credeți că toți aceștia sunt nemuritori precum ar vrea să pozeze, precum ar vrea să fie? Ce înseamnă nemurirea pentru ei? Mai multe transplanturi de rinichi, ficat sau inimă? Mai mulți hormoni injectați la vârste înaintate ca după 100 de ani să le cedeze inima? Cine le face inima să bată sau să se oprească?

Dar să știți că suntem cei mai normali dintr-o lume anormală. Când toată lumea își varsă cruzimea pe fața Pământului, noi încă refuzăm să o facem. Normalitatea profundă din noi ne face să ne crucim atunci când îi vedem pe alții (celelalte popoare, națiuni) decăzând în așa hal, de un asemenea grad. Ni se par lucruri ciudate. Ni se pare că au luat-o razna și așa este. Încă nu ne-am mankurtizat total. Noi suntem printre puținele cuie, și cel mai puternic, ale normalității înfipt adânc în spatele sincer înșelaților sociopați și psihopați ai globalizării. Cei care se cred universali nu-și suportă proprii părinți și ar vrea să nu-i mai vadă. Nu se suportă pe ei înșiși, vrând cu repeziciune și frenezie să schimbe lumea numai să n-o mai vadă cum se văd pe ei înșiși. Pe lumea aceasta au loc atât oameni care sunt normali și nu au nici o problemă cu ei înșiși dar și cu ceilalți, cât și invers. De ce suntem aici împreună? Luați-o ca pe un exercițiu de îngăduință față de cei bolnavi.

Dar am să vă spun încă un paradox, în legătură cu, de exemplu, atacul împotriva familiei normale, tradiționale. Arhitecții homosexualismului, ai căsătoriilor între persoanele de același sex, și alte deviații grave (cum ar fi căsătoriile dintre oameni și animale, între oameni și obiecte, din câte am mai auzit mai nou căsătoriile dintre oameni în viață și defuncți etc.) sunt și ei oameni de familie, și încă numeroasă, cu mulți descendenți (copii, nepoți etc.) – Rockefeller, Rothschild, Warburg, Morgan etc. Însă vor să schimbe familia în societate, să nu mai existe. Ce îi mână pe ei să facă așa ceva dacă au familie? Asupra căror oameni vor să aplice aceste metode? Asupra noastră, a prostimii de rând. Cât fariseism, nu-i așa? Sau mai bine spus farseism! Și Marx a fost un rabin evreu foarte bogat. Darwin, absolvent la teologie. Despre ce vorbim..?

Așadar, români, să nu mai credeți directivele care vin din afara spațiului Carpato-Danubiano-Pontic, pentru că sunt niște farse crezute de mulți sincer înșelați. Au menirea să își bată joc de noi. Să nu mai punem botul!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pace vouă![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by