[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://static2.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-05/14-ilie-badescu-465×390.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://static2.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-05/14-ilie-badescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ilie Badescu despre blandetea mijloacelor de spalare a creierelor” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537212297263{margin-bottom: 0px !important;}”]Ilie Badescu (n. 9 mai 1948, Luncavita, judetul Caras Severin) este un sociolog si geopolitician roman, doctor in sociologie, profesor universitar si fost sef al catedrei de sociologie al Universitatii din Bucuresti, actual membru al Academiei Romane.

Este autorul mai multor studii si monografii, printre care „Tratat de geopolitica”, 2004, precum si coautor al cartilor „Geopolitica integrarii europene”, 2002, si „Sociologia si geopolitica frontierei” (in doua volume, 1995).

In 2002 a fondat „Revista de sociologie, geopolitica si geoistorie”. Este autor al cartii „Noologia” si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume. Este, de asemenea, impreuna cu Constantin Cojocaru si cu Florian Colceag, autor al Proiectului de CONSTITUTIE A CETATENILOR.

„Au fost taind un brad batran, fiindca facea prea multa umbra…” spunea Nicolae Iorga intr-un poem premonitoriu de exceptie. Asistam domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor romani neinregimentati , urmandu-se tipicul anilor ’50 ?

Mi-e teama ca da. Noul ciclu politic al Romaniei, cel postdecembrist, a inceput printr-o operatie de marginalizare teribila a asa numitei generatii Labis, iar unii dintre acestia au fost chiar supusi unui tip aparte de epurare: institutii, reviste, edituri, au fost fie desfiintate, fie refondate, cu alte colegii, alta lista de personal, alte grupari, ceea ce i-a plasat pe multi in afara „institutiei”. Un caz aparte, de o dramatica celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Sararu, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit sa amintesc situatia cu totul dramatica a unora dintre scriitorii de exceptionala valoare, precum Paul Anghel, Ion Lancranjan, Eugen Barbu.

A urmat un al doilea val de ostracizari care au culminat cu Raportul Tismaneanu in care au fost readusi pe liste scriitorii „proscrisi”, pentru care s-au intocmit liste de eliminare, probabil inca operative. S-a declansat operatiunea antiprotocronista, de un primitivism care aminteste „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetati oameni si opere, s-a incercat o eliminare in bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobarii publice grupuri intregi sub eticheta de „generatie expirata” desi cei loviti cu pietre proveneau din generatii diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia incheiau al cincilea deceniu de viata.

A urmat al treilea val de eliminari sub pretextul pensionarilor, ceea ce-a aruncat in afara institutiilor personalitati de remarcabila valoare, pe care nu-mi ingadui sa le nominalizez dorind sa le respect nevoia de minima discretie. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza si a-i tintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectati de un sentiment national mai raspicat, ori de apartenenta crestin-ortodoxa. La etichetele de nationalist, national-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adaugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, dupa numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, aceasta ultima eticheta fiind menita a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi si putem continua daca vreti…

Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultati si universitati prestigioase. Probabil ca multi dintre cei care-si scriu astazi memoriile detaliaza fenomenul. La multe dintre sciziparitatile sociale si politice, au fost adaugate altele cu scopul de a induce un fel de razboi al tuturor impotriva tuturor, o anarhie de mari proportii, pe orizontala si pe verticala societatii si, daca s-ar fi putut, sa energizeze o demoniaca rebeliune a omului impotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reusit in vremea comunista urma sa izbandeasca acum: ridicarea unei majoritati contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decat o dezbisericire, adica semanarea unui indiferentism religios. Discutia este lunga fiindca vremurile sunt teribil de posomorate.

Ce modele vor fi create in schimb pentru o generatie care, in principiu, ar trebui sa revigoreze fibra acestui neam?

Tinta acestor vremuri este generatia fara identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom” -sindromul cutiei de nisip- , adica inductia la scara popoarelor a unor modele de viata care amesteca uitarea de sine cu stari ludice capabile sa anuleze perceptia realista si grava, matura a lucrurilor.

Asemenea scheme de viata „in alianta cu raul pot energiza rebeliunea dezordonata a lumii”, ne previn doi sociologi crestini americani. Un fel de puteri decazute au pus stapanire pe starile sufletesti ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fara margini, al indreptatirii fara temei, al inchipuirii, debiliteaza lumea si viata, ne fac incapabili sa reactionam la nihlismul si anarhia acestui veac, sa recuperam sensul pozitiv al existentei. Duhul urat al banilor deformeaza fiinta colectiva dupa ce abia s-a iesit dintr-o alta teribila deformare indusa in lume de doctrina comunista. Marxistii, cum remarca un filosof modern, Karl Popper, sunt iubitori de violenta, la Lenin aceasta fiind legitimata prin teoria dictaturii de executie: executia burgheziei de catre proletariat.

In „Statul si revolutia”, Lenin legitimeaza crima colectiva, executia unei clase sociale de catre o alta clasa. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica si a legitima istoria. Notiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea, nu viata. Duhul destramarii ludice, al placerilor si pornografiei este una dintre cele mai teribile amenintari ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergenta unui altfel de stat in istorie pe care l-a numit „stat magic”, in care „spalarea creierului nostru” se realizeaza „prin mijloace blande”, precum: cultivarea unei sexualitati desantate, forme de viata care „excita simturile si imaginatia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „placeri ce zguduie simturile si mintea pana la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profetii, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribila decat cealalta, a statului posomorat al idolatriei ideologice, asa cum l-a imaginat Marx si l-a pus in practica Lenin.

Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic”?

Prin tradarea elitelor! Teribila este singuratatea popoarelor tradate de elitele lor prin conspiratia pacatului, a caderilor, si, iata, o avem talmacita in versetul acesta al lui Iezechiel: „Si oile Mele s’au risipit din lipsa de pastor… Pe fata intregului pamant s-au risipit, si nu era nimeni care sa le caute si sa le intoarca”. Ideologii statului magic pervertesc si sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majoritati posace, coercitive, care opreseaza minoritatile si indivizii. In consecinta, indivizii si minoritatile de toate tipurile trebuie decretate normalitati chiar daca acestea conduc la dezintegrarea majoritatilor si, mai grav, la dezagregarea unitatilor spirituale firesti. Cu ocazia alegerilor pentru presedintia americana, din 2008, California, Arizona si Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acuratetea unei definitii colective asupra familiei. Asa de puternic erau clatinate fruntariile etnomentale in derularile cotidiene ale vietii popoarelor incat acestea au fost nevoite sa recurga la referendum pentru a stabili ca definitia familiei sa ramana cea clasica: uniune consimtita in mod liber dintre un barbat si o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definitie „naturala” sau fireasca. Lucrul inca mai tulburator este ca un numar de state americane au trebuit sa faca uz de referendum pentru a restabili acuratetea unei definitii, care decurge dintr-un intreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme si scheme sociale pe care le regasim in mod obisnuit in modul cotidian de viata al membrilor acelor majoritati numite popoare.

Minoritatile aliate cu un anume tip de aparat statal reusesc sa conteste, sa rastalmaceasca definitii paradigmatice ale popoarelor si sa impuna alte definitii care creeaza confuzii, coboara tiparele fondatoare ale vietii comune la un talmes-balmes notional ce reaminteste promiscuitatea babeliana. In fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arata ca atunci cand Curtea Suprema din statul respectiv, de exemplu, legalizase casatoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja in conflict logico-normativ, volitional, spiritual, jurisprudential cu poporul mobilizat plebiscitar ca sa se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitara” pentru apararea de actiunile prin care un stat se arata dispus sa redefineasca notiunile fondatoare ale vietii comune in conformitate nu cu randuiala creata de Dumnezeu, ci cu principiul placerii anarhice, cu procedeul definitiilor arbitrare, al minoritatilor despotice. Scrutinul popular se afla, iata in conflict cu corectitudinea politica si cu subculturile jurnalismului magic.

Mai avem solutii salvatoare la indemana?

Solutia este la poporul imbisericit, adica readus la un tip de educatie care sa-l faca destul de puternic in fata inductiei anarhiei. Numai poporul despartit de Biserica lui Dumnezeu se afla in primejdia ratacirii, care este si cea finala, adica aceea care-i aduce pieirea. Aceeasi este lectia pe care ne-o transmite invatatura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu catre poporul Sau, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu intrucat se mentine in templu, adica unit in rugaciune, printr-o legatura pe care generic o numim Biserica sau Templu.

Pe de alta parte, manifestarile creatoare in sanul popoarelor sunt o dovada care ne spune ca Dumnezeu pastreaza perpetuu in lume mila fata de popoare, ca darul sau nu e retras niciodata popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenta sufleteasca, deci ca suma de protovirtuti, de preinclinatii spre bine, spre fapta cea buna, spre dreptate, ca tanjire dupa adevar si dreptate….

Incat doar popoarele poarta in mediul lor sufletesc, prin latentele difuze, sansa energiilor innoitoare, ceea ce si explica faptul ca popoarele gasesc usor calea spre Dumnezeu, chiar atunci cand sunt lipsite de scoli speciale in acest sens.

Segmente insemnate din elitele conducatoare ale statelor se revendica de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formatiuni sociale in forte, activitati si seductii capabile sa contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnita din framantatura placerilor. Aceasta framantatura disloca principiul etnospiritual caci nu mai are ce sa faca cu el si forta care desavarseste procesul este statul magic.

Traditiile si cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adica sunt daruri aduse la implinire, ceea ce arata ca Dumnezeu a binevoit in si prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se afla astazi sub amenintari multiple punand sub primejdie si infratirea popoarelor. Cea mai teribila amenintare este cea directionata contra proprietatii identitare a indivizilor si a popoarelor insele. Modernitatea a declansat un masiv proces de desproprietarire identitara ceea ce agraveaza criza mondiala actuala.

Rupti de traditii, de credinte, de sentimentele apartenentei, indivizii si grupurile devin vulnerabile in fata acestui nou tip de amenintari. Doctrina lansata de presedintele Truman, conform careia bunastarea materiala e totul si esenta libertatii este accesul la prosperitate materiala si nimic altceva, ca si comunismul lui Marx si Lenin, ca mancarea este totul si religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotriva la dezarmarea etnoistorica a generatiilor noi, postbelice si deci a popoarelor in fata unor asemenea promisiuni. Ne dam seama asadar ca salvarea vine de la o intoarcere in Biserica adica de la o reforma spirituala a elitelor si a popoarelor deopotriva. Solutia este spirituala si NU economica, asa cum se crede indeobste.

Sursa: cotidianul.ro.

Interviu realizat de Marcel Barbatei.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]