Tag Archive for: sociologie

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://static2.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-05/14-ilie-badescu-465×390.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://static2.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-05/14-ilie-badescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ilie Badescu despre blandetea mijloacelor de spalare a creierelor” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537212297263{margin-bottom: 0px !important;}”]Ilie Badescu (n. 9 mai 1948, Luncavita, judetul Caras Severin) este un sociolog si geopolitician roman, doctor in sociologie, profesor universitar si fost sef al catedrei de sociologie al Universitatii din Bucuresti, actual membru al Academiei Romane.

Este autorul mai multor studii si monografii, printre care „Tratat de geopolitica”, 2004, precum si coautor al cartilor „Geopolitica integrarii europene”, 2002, si „Sociologia si geopolitica frontierei” (in doua volume, 1995).

In 2002 a fondat „Revista de sociologie, geopolitica si geoistorie”. Este autor al cartii „Noologia” si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume. Este, de asemenea, impreuna cu Constantin Cojocaru si cu Florian Colceag, autor al Proiectului de CONSTITUTIE A CETATENILOR.

„Au fost taind un brad batran, fiindca facea prea multa umbra…” spunea Nicolae Iorga intr-un poem premonitoriu de exceptie. Asistam domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor romani neinregimentati , urmandu-se tipicul anilor ’50 ?

Mi-e teama ca da. Noul ciclu politic al Romaniei, cel postdecembrist, a inceput printr-o operatie de marginalizare teribila a asa numitei generatii Labis, iar unii dintre acestia au fost chiar supusi unui tip aparte de epurare: institutii, reviste, edituri, au fost fie desfiintate, fie refondate, cu alte colegii, alta lista de personal, alte grupari, ceea ce i-a plasat pe multi in afara „institutiei”. Un caz aparte, de o dramatica celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Sararu, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit sa amintesc situatia cu totul dramatica a unora dintre scriitorii de exceptionala valoare, precum Paul Anghel, Ion Lancranjan, Eugen Barbu.

A urmat un al doilea val de ostracizari care au culminat cu Raportul Tismaneanu in care au fost readusi pe liste scriitorii „proscrisi”, pentru care s-au intocmit liste de eliminare, probabil inca operative. S-a declansat operatiunea antiprotocronista, de un primitivism care aminteste „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetati oameni si opere, s-a incercat o eliminare in bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobarii publice grupuri intregi sub eticheta de „generatie expirata” desi cei loviti cu pietre proveneau din generatii diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia incheiau al cincilea deceniu de viata.

A urmat al treilea val de eliminari sub pretextul pensionarilor, ceea ce-a aruncat in afara institutiilor personalitati de remarcabila valoare, pe care nu-mi ingadui sa le nominalizez dorind sa le respect nevoia de minima discretie. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza si a-i tintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectati de un sentiment national mai raspicat, ori de apartenenta crestin-ortodoxa. La etichetele de nationalist, national-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adaugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, dupa numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, aceasta ultima eticheta fiind menita a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi si putem continua daca vreti…

Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultati si universitati prestigioase. Probabil ca multi dintre cei care-si scriu astazi memoriile detaliaza fenomenul. La multe dintre sciziparitatile sociale si politice, au fost adaugate altele cu scopul de a induce un fel de razboi al tuturor impotriva tuturor, o anarhie de mari proportii, pe orizontala si pe verticala societatii si, daca s-ar fi putut, sa energizeze o demoniaca rebeliune a omului impotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reusit in vremea comunista urma sa izbandeasca acum: ridicarea unei majoritati contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decat o dezbisericire, adica semanarea unui indiferentism religios. Discutia este lunga fiindca vremurile sunt teribil de posomorate.

Ce modele vor fi create in schimb pentru o generatie care, in principiu, ar trebui sa revigoreze fibra acestui neam?

Tinta acestor vremuri este generatia fara identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom” -sindromul cutiei de nisip- , adica inductia la scara popoarelor a unor modele de viata care amesteca uitarea de sine cu stari ludice capabile sa anuleze perceptia realista si grava, matura a lucrurilor.

Asemenea scheme de viata „in alianta cu raul pot energiza rebeliunea dezordonata a lumii”, ne previn doi sociologi crestini americani. Un fel de puteri decazute au pus stapanire pe starile sufletesti ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fara margini, al indreptatirii fara temei, al inchipuirii, debiliteaza lumea si viata, ne fac incapabili sa reactionam la nihlismul si anarhia acestui veac, sa recuperam sensul pozitiv al existentei. Duhul urat al banilor deformeaza fiinta colectiva dupa ce abia s-a iesit dintr-o alta teribila deformare indusa in lume de doctrina comunista. Marxistii, cum remarca un filosof modern, Karl Popper, sunt iubitori de violenta, la Lenin aceasta fiind legitimata prin teoria dictaturii de executie: executia burgheziei de catre proletariat.

In „Statul si revolutia”, Lenin legitimeaza crima colectiva, executia unei clase sociale de catre o alta clasa. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica si a legitima istoria. Notiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea, nu viata. Duhul destramarii ludice, al placerilor si pornografiei este una dintre cele mai teribile amenintari ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergenta unui altfel de stat in istorie pe care l-a numit „stat magic”, in care „spalarea creierului nostru” se realizeaza „prin mijloace blande”, precum: cultivarea unei sexualitati desantate, forme de viata care „excita simturile si imaginatia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „placeri ce zguduie simturile si mintea pana la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profetii, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribila decat cealalta, a statului posomorat al idolatriei ideologice, asa cum l-a imaginat Marx si l-a pus in practica Lenin.

Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic”?

Prin tradarea elitelor! Teribila este singuratatea popoarelor tradate de elitele lor prin conspiratia pacatului, a caderilor, si, iata, o avem talmacita in versetul acesta al lui Iezechiel: „Si oile Mele s’au risipit din lipsa de pastor… Pe fata intregului pamant s-au risipit, si nu era nimeni care sa le caute si sa le intoarca”. Ideologii statului magic pervertesc si sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majoritati posace, coercitive, care opreseaza minoritatile si indivizii. In consecinta, indivizii si minoritatile de toate tipurile trebuie decretate normalitati chiar daca acestea conduc la dezintegrarea majoritatilor si, mai grav, la dezagregarea unitatilor spirituale firesti. Cu ocazia alegerilor pentru presedintia americana, din 2008, California, Arizona si Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acuratetea unei definitii colective asupra familiei. Asa de puternic erau clatinate fruntariile etnomentale in derularile cotidiene ale vietii popoarelor incat acestea au fost nevoite sa recurga la referendum pentru a stabili ca definitia familiei sa ramana cea clasica: uniune consimtita in mod liber dintre un barbat si o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definitie „naturala” sau fireasca. Lucrul inca mai tulburator este ca un numar de state americane au trebuit sa faca uz de referendum pentru a restabili acuratetea unei definitii, care decurge dintr-un intreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme si scheme sociale pe care le regasim in mod obisnuit in modul cotidian de viata al membrilor acelor majoritati numite popoare.

Minoritatile aliate cu un anume tip de aparat statal reusesc sa conteste, sa rastalmaceasca definitii paradigmatice ale popoarelor si sa impuna alte definitii care creeaza confuzii, coboara tiparele fondatoare ale vietii comune la un talmes-balmes notional ce reaminteste promiscuitatea babeliana. In fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arata ca atunci cand Curtea Suprema din statul respectiv, de exemplu, legalizase casatoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja in conflict logico-normativ, volitional, spiritual, jurisprudential cu poporul mobilizat plebiscitar ca sa se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitara” pentru apararea de actiunile prin care un stat se arata dispus sa redefineasca notiunile fondatoare ale vietii comune in conformitate nu cu randuiala creata de Dumnezeu, ci cu principiul placerii anarhice, cu procedeul definitiilor arbitrare, al minoritatilor despotice. Scrutinul popular se afla, iata in conflict cu corectitudinea politica si cu subculturile jurnalismului magic.

Mai avem solutii salvatoare la indemana?

Solutia este la poporul imbisericit, adica readus la un tip de educatie care sa-l faca destul de puternic in fata inductiei anarhiei. Numai poporul despartit de Biserica lui Dumnezeu se afla in primejdia ratacirii, care este si cea finala, adica aceea care-i aduce pieirea. Aceeasi este lectia pe care ne-o transmite invatatura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu catre poporul Sau, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu intrucat se mentine in templu, adica unit in rugaciune, printr-o legatura pe care generic o numim Biserica sau Templu.

Pe de alta parte, manifestarile creatoare in sanul popoarelor sunt o dovada care ne spune ca Dumnezeu pastreaza perpetuu in lume mila fata de popoare, ca darul sau nu e retras niciodata popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenta sufleteasca, deci ca suma de protovirtuti, de preinclinatii spre bine, spre fapta cea buna, spre dreptate, ca tanjire dupa adevar si dreptate….

Incat doar popoarele poarta in mediul lor sufletesc, prin latentele difuze, sansa energiilor innoitoare, ceea ce si explica faptul ca popoarele gasesc usor calea spre Dumnezeu, chiar atunci cand sunt lipsite de scoli speciale in acest sens.

Segmente insemnate din elitele conducatoare ale statelor se revendica de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formatiuni sociale in forte, activitati si seductii capabile sa contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnita din framantatura placerilor. Aceasta framantatura disloca principiul etnospiritual caci nu mai are ce sa faca cu el si forta care desavarseste procesul este statul magic.

Traditiile si cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adica sunt daruri aduse la implinire, ceea ce arata ca Dumnezeu a binevoit in si prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se afla astazi sub amenintari multiple punand sub primejdie si infratirea popoarelor. Cea mai teribila amenintare este cea directionata contra proprietatii identitare a indivizilor si a popoarelor insele. Modernitatea a declansat un masiv proces de desproprietarire identitara ceea ce agraveaza criza mondiala actuala.

Rupti de traditii, de credinte, de sentimentele apartenentei, indivizii si grupurile devin vulnerabile in fata acestui nou tip de amenintari. Doctrina lansata de presedintele Truman, conform careia bunastarea materiala e totul si esenta libertatii este accesul la prosperitate materiala si nimic altceva, ca si comunismul lui Marx si Lenin, ca mancarea este totul si religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotriva la dezarmarea etnoistorica a generatiilor noi, postbelice si deci a popoarelor in fata unor asemenea promisiuni. Ne dam seama asadar ca salvarea vine de la o intoarcere in Biserica adica de la o reforma spirituala a elitelor si a popoarelor deopotriva. Solutia este spirituala si NU economica, asa cum se crede indeobste.

Sursa: cotidianul.ro.

Interviu realizat de Marcel Barbatei.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

pavel chirila, bioetician, pavel chirila bioetician

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151953.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151953.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Discurs in folosul ateismului agresiv al unor falsi oameni de stiinta” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533922202257{margin-bottom: 0px !important;}”]Alegerea profesorului Ilie Badescu in demnitatea de membru corespondent al Academiei Romane a starnit reactii adverse din partea unui grup de cadre universitare, dintre care unii care au fost chiar studenti ai reputatului sociolog.

Acestia ii reprosau profesorului Badescu referintele religioase din lucrarile publicate de acesta.

In apararea profesorului Ilie Badescu, Profesor Doctor Universitar Pavel Chirila a trimis o scrisoare deschisa adresata contestatarilor noului academician.

Iata scrisoarea, potrivit ActiveNews:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_blockquote font_family=”none”]Scrisoare, de asemenea deschisa, catre colegii care nu suporta referinte religioase in textele stiintifice.

Stimati colegi, cadre didactice universitare care „nu v-ati bucurat la auzul vestii ca profesorul Ilie Badescu a fost ales membru corespondent al Academiei Romane”, va rog sa acceptati „un comentariu la comentariul dumneavoastra”.

Teocratic si democratic, profesor universitar fiind, imi permit sa am o parere ca un om care cred in Dumnezeul unic al lui Israel manifestat in Sfanta Treime.

O buna parte din cartile pe care le-am publicat, se refera la cercetarea stiintifica medicala si teologica a adevarurilor biblice consemnate pentru vesnicie in Vechiul si Noul Testament.

Stiinta, aflarea adevarurilor prin „ispita gnostica” a fost intotdeauna precedata de revelatia divina indiferent daca dumnevoastra credeti sau nu in ea.

Ceea ce este grav si pentru reputatia si pentru lipsa dumneavoastra de reputatie, este faptul ca puneti la indoiala opera unui ganditor crestin numai pentru ca are un discurs religios.

In urma cu cativa ani, A. P. A. (Asociatia Psihologilor Americani) a publicat o carte tradusa in mai multe limbi care s-a bucurat de un succes imens: „Manual de Psihoterapie si Diversitate Religioasa”.

Imediat „au sarit colegii” si „fratii” vostri acuzand A. P. A. ca amesteca religia cu psihologia (voiau sa spuna „stiinta”). Directorul Editurii le-a raspuns cam asa : „Daca 70% din locuitorii planetei au sentimente si convingeri religioase si iau decizii in viata si profesia lor in functie de acestea, noi nu ne putem preface ca ele nu exista”. Si cartea continua sa se traduca si sa aiba un succes rasunator.

Daniel Vernet, un cercetator francez, citeaza un studiu al lui R.P. Eymien care analizeaza biografia a 432 de savanti ai sec. XIX: 85% s-au declarat credinciosi.

Randolf C. Byrd in Southern Medical Journal si William S. Harris in Arch. Intern. Med. au publicat doua studii randomizate dublu orb, dupa toate canoanele cercetarii stiintifice medicale, care dovedesc efectul vindecator al rugaciunii „iudeo-crestine”.

Einstein a vorbit despre „rigoarea religiei iudaice” si „toleranta religiei crestine”.

Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicina, a scris si a lasat posteritatii un studiu magistral despre rugaciune. Oare aveti indrazneala (in cartierele mai marginase ale Bucurestiului se spune „tupeul”) sa-i contestati pe acestia? Si sa spuneti ca nu erau oameni de stiinta? Scrieti o scrisoare deschisa pe acolo pe unde sunt ei, poate o citeste cineva…

Textul scrisorii dumneavoastra dovedeste ca sunteti atei. E dreptul dumneavoastra si datoria noastra de a va respecta libertatea. Dar ar fi util pentru dumneavoastra si onorant in acelasi timp, sa intelegeti ca daca sunteti atei nu sunteti mai valorosi in planul stiintific. Si inca ceva: confundati cuvantul „metafizica” cu cuvantul „religie”. E grav!

In DEX exista 23 definitii ale cuvantului metafizica. Unele incep chiar cu cuvantul „cercetare despre…”.

Mai aveti putin si o sa confundati religia cu superstitia ca in vremurile de trista amintire Pauker-Dej.

Am avut o retinere daca sa scriu aceasta sau nu, ca sa nu afle si studentii vostri. Trebuie sa verificati sensul, macar pentru ca scrieti Academiei Romane, nu unor oameni fara carte.

Oricum, colegul nostru Ilie Badescu, va ramane pentru multa vreme cel mai reputat sociolog al vremii noastre.

Cum puteti sa scoateti din pagina afirmarea religioasa a unui cercetator?

Va marturisesc, ca studiind sublimele adevaruri biblice in Vechiul si Noul Testament despre suferinta, cauzele spirituale ale bolilor, desprinderea sufletului de trup, evolutia sufletului in vesnicie s. a., viata mea profesionala s-a schimbat si am inceput sa descopar lucruri noi in stiinta medicala.

Oare nu este fascinant faptul ca cea mai mare concentratie de protrombina se gaseste in sange in ziua a VIII-a, exact ziua in care se face circumcizia (pentru a proteja contra hemoragiei)?

Oare nu este fascinant faptul ca incubatia si convalescenta leprei erau cunoscute in Vechiul Testament, fara sa se stie ca exista microorganisme patogene?

Oare nu e fascinant faptul ca in Registrul de la Lourdes exista 70 de vindecari miraculoase atestate de medici (inclusiv atei)?

Oare nu este fascinant faptul ca iubirea jertfelnica a crestinilor i-a vindecat si pe atei si pe pagani si pe vrajmasi?

Oare nu este fascinant faptul ca in epidemiile de ciuma si holera din Evul Mediu, doar crestinii intrau pentru a-si salva semenii?

Oare nu este fascinant faptul ca Maimonide, celebrul medic evreu din vechime isi trata spre vindecare vrajmasii?

Oare nu este fascinant faptul ca Hristos ne-a poruncit sa-i vindecam pe vrajmasi prin iubirea noastra jertfelnica?

Oare nu este impresionant faptul ca „Biserica, nici portile iadului nu o pot darama”?

Stimati colegi,

Puteti sa spuneti ce rau v-a facut voua Biserica si Religia?

Daca nu puteti, mai bine incetati a scrie, caci nu va foloseste la nimic…

In incheiere va ajut sa intelegeti ceva: convingerile si valorile religioase ale Profesorului Ilie Badescu l-au influentat pozitiv si creator sa lase in urma lui o opera magistrala.

Ateismul sau hotararea dumneavoastra de a nu va exprima religios – probabil de teama cuiva care „exista, dar nu se vede”, va influenteaza sigur viata si in prezent chiar daca nu ati aflat pana acum.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila

crestin ortodox[/mk_blockquote][vc_column_text css=”.vc_custom_1533922802252{margin-bottom: 0px !important;}”]Sursa: ioncoja.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

ilie badescu, sociolog, sociolog crestin, sociolog crestin ortodox, sociolog ortodox, ilie badescu membru al academiei romane, academia romana, membru al academiei romane, sociologie crestina, sociologie

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151966.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151966.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ilie Badescu a devenit membru al Academiei Romane” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533913711882{margin-bottom: 0px !important;}”]Academia Romana, prin reprezentantii sai de specialitate, a hotarat sa-l cheme in randurile membrilor ei pe profesorul Ilie Badescu. Profesorul Ilie Badescu, sociolog, este un reprezentant al curentului national in cercetarea stiintifica romaneasca, in linia majora a lui Dimitrie Gusti sau Henri Stahl. De aceea, aceasta chemare in randurile Academiei nu surprinde deloc pe cei care l-au cunoscut pe Ilie Badescu, dimpotriva! Gestul este unul firesc si va avea consecinte pozitive pentru destinul sociologiei nationale, aflate, din pacate, intr-un moment de criza. Criza nu este, asa cum s-ar putea crede, una institutionala, materiala sau profesionala, ci mai degraba una axiologica si de vocatie. Tinerii sociologi romani par a nu se mai considera „slujbasi” ai culturii romane, ci ai unei Stiinte Universale cu valoare atemporala, daca nu anti-nationala, cel putin a-nationala. Lucrul acesta reiese si din strania Scrisoare deschisa adresata Academiei Romane, ca forma de protest pentru alegerea de care vorbim, si semnata de cativa cercetatori din stiintele socio-umane de la unele universitati din tara.

Trebuie sa spunem ca gestul in sine de a protesta din interior fata de alegerea unuia dintre membrii unei bresle in cel mai vizibil for cultural al tarii denota o tragica slabiciune si vulnerabilitate. A te opune unei inaltari, chiar daca nu esti de acord cu ea, arata din start o pozitie de inferioritate nu numai asumata, dar si afisata si, astfel, intarita.

Dar sa vedem, pe scurt, care sunt acuzele care i se aduc profesorului Badescu (si implicit Academiei Romane) de catre cei care semneaza scrisoarea amintita.

Prima „acuzatie” este aceea ca profesorul Badescu ar fi renuntat la „etica cercetarii stiintifice”. Ni se explica faptul ca in majoritatea lucrarilor profesorului Badescu „discursul ideologic se intrepatrunde cu discursul stiintific”. Semnatarii scrisorii nu inteleg insa sensul cultural al demersurilor lui Ilie Badescu. Proba este ca ei reproseaza faptul ca in opera lui Ilie Badescu exista afirmatii metafizice pe care stiinta sociala nu le poate infirma sau confirma pe baza cercetarilor consacrate. Ca sa-i socam pe vajnicii aparatori ai „stiintei” vazuta in opozitie cu demersurilor „metafizice”, le vom spune ca cea mai comuna forma de cunoastere este cunoasterea stiintifica! Mii de cercetatori, zeci de mii de analisti care produc cunoastere stiintifica comuna nu pot fi toti primiti in Academie! Conform unei perspective traditionale de gandire, adevarata cunoastere este cea legata de organul intelectiv (de la intellectus, termenul latin care se traduce minor prin ratiune, fiind, in fapt, o forma de cunoastere superioara, adresata dimensiunii spirituale) al omului, in care o parte semnificativa a mesajului este revelata, iar cealalta este surprinsa cu ajutorul instrumentului rational-uman. Ilie Badescu este, intr-adevar, un metafizician dublat de un sociolog, sau invers, dar, contrar celor ce cred preoponentii sai, tocmai aceasta „dublura” metafizico-stiintifica face forta sa deosebita, opera sa aparte si demersul sau unul demn de urmat.

Ce altceva mai face „cazul” Ilie Badescu unul aparte, alaturi de forma de cunoastere? Exact unul dintre elementele reprosate, anume orientarea ideologica (nationalismul, traducem noi), de fapt, etica acestuia, pe care stiinta comuna, de factura ingust-iluminista, a eliminat-o din cadrul „cunoasterii”. Dar ce fel de cunoastere este aceea care se dezice de spirit (locul transcendentei si libertatii totale, absolute) si de etica (locul unde cunoasterea rationala capata forta de a implini, prin actiune, calea binelui si absolutului)? Raspunsul nu poate fi decat: o cunoastere nelibera (dezlegata de spirit) si neputincioasa (dezlegata de etica).

De altfel, citatele pe care autorii micii delatiuni cu pretentiuni de obiectivitate le aleg din opera lui Ilie Badescu pentru a-i circumscrie vinovatia, nu fac decat sa pledeze in favoarea celui aflat la index.

I se reproseaza lui Ilie Badescu putinatatea recunoasterii nationale si internationale. Acuzatia este aparent serioasa, dar, la o analiza atenta, e complet falsa. Nu numai ca Ilie Badescu este cunoscut si recunoscut (mai ales la nivel national, asa cum confirma tocmai nominalizarea sa in Academia Romana!), dar aceasta acuzatie traduce starea precara a conditiei sociologului tanar roman de azi: dornic de „recunoastere” si puncte academice, acesta alearga neostoit pe la conferinte internationale sau nationale, produce studii stufoase pentru a bifa o cariera si, in general, isi calculeaza parcursul profesional strict in functie de parametrii personali. Ca unul care am trait, la propriu, multa vreme in preajma lui Ilie Badescu, pot sa spun ca generatia d-sale nu avea aceasta angoasa a recunoasterii si, de aici, avea mai mare libertate si determinare spre scopurile mari (Tara, Romania, Biserica, ba chiar, da, Umanitatea!) decat actuala generatie. Cei care azi clameaza Umanitatea ne inseala, ca sa-l parafrazam pe Carl Schmitt: ei nu vor decat o umanitate a lor, care sa-i recunoasca pe ei, eventual dincolo de natiunea proprie, in care se simt incorsetati!

Al treilea capat de acuzare este de-a dreptul hilar: pe scurt, Ilie Badescu nu ar fi un democrat! Se simte aici parfumul ideologic al unor reflexe stranii, de anii ʼ50, cand democratia populara dicta cariere academice sau, dimpotriva, distrugerea unor destine. Ilie Badescu este mai mult decat un democrat, este un crestin care e atent la fiecare gand pe care-l emite la adresa semenilor sai! Si, pentru ca este vorba aici despre o bucurie a intregii bresle a sociologilor, e cazul sa afirmam cu toata convingerea ca Ilie Badescu i-a iertat deja pe cei care l-au „incondeiat” cu aceasta scrisoare.

Este si firesc sa fie asa. Scrisoarea este o pornire umorala a unor cenzori care au imbracat temporar haina de oameni de stiinta. Fiindca alegerea lui Ilie Badescu ne-a adus o mare bucurie, vom trece peste aceste umori si vom felicita si proaspatul ales si forul care l-a adus la sanul sau si vom spune: la mai mare!

Sursa: ioncoja.ro. Titlu original – Omul potrivit sfinteste locul![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]