,

Tenorul ŞTEFAN von KORCH într-o nouă colaborare cu Orchestra Reino de Aragón din Spania

stefan von korch, orchestra reino de aragon din spania

Tenorul ŞTEFAN von KORCH a fost invitat să se alăture Orchestrei Reino de Aragón din Spania, într-un nou proiect, ce se va derula în decursul acestui an. Despre această nouă propunere solistul spune: „Am acceptat cu bucurie reîntâlnirea cu dirijorul Ricardo Casero şi cu instrumentiştii alături de care anul trecut am străbătut China. Aştept cu nerăbdare să pot dezvălui detaliile proiectului la care participa alături de aceşti muzicieni de top din Zaragoza.”

Stefan von Korch și Sergio Guarne, Manager Reino de Aragon

Stefan von Korch și Sergio Guarne, Manager Reino de Aragon

Anul trecut, tenorul Ştefan von Korch a fost singurul solist român ce a luat parte la China 2023 Tour, alături de celebra orchestra spaniolă. Turneul a inclus 27 de oraşe, a durat aproape două luni şi a inclus concerte în unele dintre cele mai impozante săli de spectacol din China, printre care s-a numărat celebra Zhuhai Opera House.

Până la noi detalii despre colaborarea cu Orchestra Reino de Aragón, tenorul Ştefan von Korch va fi prezent în următoarele concerte:

30 Mai – GRANADA – Ecouri MediteraneeneOpereta Lounge – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – împreună cu pianistul Alexandru Burcă

19  Iunie  – NESSUN DORMASala Dalles – împreună cu tenorul Alin Stoica şi pianistul Alexandru Burcă

17 Iulie  – OF, INIMIOARĂSala Dalles – împreună cu baritonul Fang Shuang şi pianistul Alexandru Burcă

7 August  – AVE MARIASala Dalles – împreună cu pianistul Alexandru Burcă

18 Septembrie – O SOL E MIOSala Dalles – împreună cu baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă – Sala Dalles

Despre Orchestra Reino de Aragón

Dincolo te turneul de mare succes din China, primul al unei Orchestre spaniole pe tărâm Asiatic, Orchestra Reino de Aragon este un ansamblu de referință în Spania, fondat în 2011 de muzicianul aragonez Sergio Guarné. A susținut peste 55 de producții, 160 de concerte în multe țări și a performat în faţa a peste 150.000 de participanți la spectacolele sale. Din stagiunea 2013/2014, evoluează sub bagheta maestrului Ricardo Casero, iar din 2017 este grup rezident la Auditorio de Zaragoza. De asemenea, a făcut turnee în Germania și Turcia cu Sarah Chang, a fost orchestră rezidentă la Festivalul Musica Riva (Italia) și a făcut parte din programarea locațiilor prestigioase din Toulouse (Franța), Halle aux Grains și Catedrala Saint-Étienne.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu