In Articole

Tudor Urse - DECLASIFICARE – Cazul Pacepa (prima parte)

Vă redăm mai jos, un articol extrem de bine prezentat și comentat de către DENNIS DELETANT din data de 21 februarie anul curent, despre un schimb de e-mailuri cu însuși generalul Pacepa pe cazul și motivele trădării sale.

Articol venind într-un timp extrem de propice cu anunțul morții sale la vârsta de 92 de ani.

Personal, după mult timp de cercetat în arhive, surse de tot felul, plus analiza cărții generalului, devenită fenomen în SUA cât și în țară („Orizonturi Roșii” – n. red.), mai ales după 1990, acest articol reprezintă cea mai bine documentată sursă de până acum. Și am stat vreo patru ani doar pe cazul de față.

Mai ales știind cât de mult s-a scris, vorbit și analizat pe tema Pacepa, deja a devenit un subiect extrem de complex (de parcă nu era deja) cu adevăruri dar și cu gogoși bine zaharisite de către niște băieți deștepți, în special după 1990.

Se dorea un caz senzațional, evident era, dar de care să profite noii cârmuitori ai țării și nu poporul care are dreptul la o informare corectă în subiectul de față. Mai ales că încă tragem ponoasele pe breșa de securitate din 1978! Și s-a profitat și speculat la maxim.

Articolul de față va face parte dintr-o serie de episoade noi despre Pacepa pe care le veți putea urmări pe pagina noastră care să vă ajute să înțelegeți mai bine și corect acest caz.

Păi și de ce acest articol să fie adevărat? Oare nu este altă minciună bine plasată? A-ți putea spune…

Bun, cum noi încurajăm cititorii noștri să investigheze singuri, pornind de la o primă declasificare, vă invităm ca de fiecare dată, să citiți, să ne scrieți, și să analizați devenind proprii voștri detectivi.

Ion Mihai Pacepa – O perspectivă personală

Dennis Deletant – 21 februarie 2021

După ce am văzut știrile din presă, comentariile și postările pe internet pe tema morții generalului Ion Mihai Pacepa, m-am gândit că cititorii dvs. ar putea găsi interesante rezultatele propriilor mele cercetări cu privire la circumstanțele fugii sale. Îmi bazez această afirmație pe faptul că generalul m-a contactat în 2005 pentru a-și exprima admirația tardivă pentru cartea scrisă de mine „Ceaușescu și Securitatea” publicată în Statele Unite și Marea Britanie în 1995. În același timp, el a subliniat problemele cu care se confrunta în eforturile de a-și asigura reabilitarea în România.

În afară de un scurt schimb de e-mailuri, nu am mai auzit nimic de la dânsul până în 2015 când s-a oferit să-mi descrie circumstanțele fugii sale în Statele Unite în iulie 1978. Mi-a explicat că a ales să facă acest lucru pentru că are încredere în mine că voi folosi aceste informații într-un mod imparțial.

I-am propus să întocmesc o listă cu întrebări la care ar putea alege sau nu să răspundă, după caz. Am reprodus răspunsurile sale mai jos, textual, în engleză, deoarece aceasta a fost limba în care s-au desfășurat corespondența noastră. Această corespondență a continuat până în 2018, când starea de sănătate l-a determinat să-i pună capăt. L-am întrebat de două ori dacă ne putem întâlni, însă a refuzat politicos pe motivul unor probleme serioase pe care le-ar avea cu vederea.

Încep prin a vă oferi câteva informații biografice pe care mi le-a dat însuși generalul. Este posibil ca aceste informații să nu fie în concordanță cu documentele despre trecutul său publicate în România după moartea acestuia, însă le ofer ca o contribuție istorică.

În octombrie 1959, Pacepa a fost numit de Alexandru Drăghici, ministrul de interne la acea vreme, șef al departamentului tehnic al Direcției I, adică șef al spionajului industrial românesc. La fel ca toate activitățile de informații externe românești, acest tip de spionaj era coordonat de Direcția de Informații Externe a KGB, iar Pacepa își primea instrucțiunile de la consilierul tehnic sovietic al lui Drăghici, un anume colonel Boris Alexeivici Kotov, conform spuselor lui Pacepa.

Când Kotov, împreună cu ceilalți consilieri KGB, au fost retrași la cererea lui Gheorghiu-Dej la sfârșitul anului 1964, a devenit clar că prioritatea în domeniul spionajului industrial va fi acordată nevoilor românești, nevoi dictate de Ceaușescu.

În aprilie 1972, Direcția I a fost redenumită Departamentul de Informații Externe (DIE), iar șeful acesteia, colonelul general Gheorghe Nicolae Doicaru, a devenit consilierul pe probleme de securitate națională al lui Ceaușescu. Pacepa a fost numit adjunct al lui Doicaru în 1973 și, din această calitate, a supervizat cea mai mare parte a activităților de informații străine românești, iar pe unele le-a și descris în cartea sa „Orizonturi Roșii”, însă a evitat cu atenție să specifice care a fost rolul său în ele.

Ca urmare a fugii lui Pacepa, și a informațiilor oferite de acesta, întreaga rețea DIE a fost compromisă, inclusiv partenerii externi ai României în activități clandestine, Ceaușescu fiind făcut de râs pe plan internațional.

Pacepa s-a dovedit, de asemenea, a fi o bombă cu ceas pentru Ceaușescu. Dezvăluirile publice, făcute zece ani mai târziu, în cartea Orizonturi Roșii, despre presupusele implicări directe ale lui Ceaușescu în crimă, șantaj, contrabandă cu droguri și răpire (? – necesită clarificări), au risipit orice urmă rămasă a respectabilității internaționale pe care liderul român a încercat să o păstreze ca potențial succesor al lui Tito, sau ca purtător de cuvânt al țărilor nealiniate.

În același timp, serializarea cărții la Radio Europa Liberă în 1989 a servit ca o confirmare a suspiciunilor pe care românii le aveau asupra comportamentului criminal al lui Ceaușescu și a familiei sale și a destrămat complet miturile umflate ale cultului personalității.

Motivul fugii lui Pacepa a fost mereu subiect de speculații. Generalul însuși oferă următoarea explicație:

„A fost mai mult o acumulare de factori, decât o combinație a acestora, care m-au determinat să iau acea decizie [de a dezerta, nota mea]. 

Să vă explic. Am devenit ofițer al Securității în ianuarie 1951, când prima generație de ingineri și economiști români instruiți sub conducerea comunistă (? – poate socialistă, opusă politic comunismului..) urma să absolvească. 

Pe atunci aveam 22 de ani și, la fel ca mulți tineri intelectuali români care crescuseră sub influența fervorii patriotice de după război, eram dispus să fac orice pentru a ajuta să-mi refac patria. Odinioară al doilea cel mai mare exportator de petrol și cereale din Europa, România era înfometată în acele zile.

Patru ani de război de partea Germaniei storseseră țara ca pe un burete și ce mai rămăsese fusese expediat în Uniunea Sovietică – Armata Roșie „eliberatoare” a distrus pământul mai rău decât o invaziei de lăcuste.

Primii trei ani i-am petrecut ca ofițer de securitate (locotenent) în cadrul direcției interne pentru contra-sabotaj, unde aveam sarcina de a proteja industria chimică a României. În următorii trei ani am fost șef al biroului de spionaj al României din Germania de Vest, a cărei sarcină principală era adunarea de informații științifice și tehnologice.

În 1960, am devenit șeful serviciului de spionaj industrial din România, numit S&T de la Știință și Tehnologie. La acea vreme, produsul intern brut al țării (43,9 miliarde de dolari) era ridicol, mai ales prin comparație cu cel al Poloniei (116,9 miliarde de dolari) sau chiar cel al Germaniei de Est (96,5 miliarde de dolari) – care avea jumătate din populația României. În capitolul 26 din „Orizonturi roșii” (pp. 392 – 408), publicat când Ceaușescu era încă în plină glorie, am descris o întâlnire a Biroului Politic care a analizat activitatea mea de la ST. Vă sugerez să aruncați un ochi peste acel capitol. Este relevant.

În 1972 am devenit șef adjunct al DIE și mi-am dat seama treptat că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-mi găsesc curajul de a mă rupe de acea societatea malefică. Desprinderea propriu-zisă  însă, s-au dovedit una mai dificilă pentru mine decât cea mentală. În primul rând, mi-a fost frică pentru ce s-ar fi ales de viitorul meu: Ceaușescu m-ar fi condamnat la moarte și apoi ar fi șters orice urmă care ar fi putut aminti oamenilor că a existat vreodată un general Pacepa. Mai mult, cuvântul „defector”, acel cuvânt folosit de guvernul SUA pentru un oficial al blocului sovietic care a ales libertatea în Occident, a acționat, de asemenea, ca un lanț în jurul gleznelor mele, deoarece cuvântul se afla într-o înfricoșătoare apropiere de cuvântul trădător.

Nu în ultimul rând, aveam o viață privilegiată în vârful societății românești: aveam vila mea din București cu piscină și saună, terenul meu de tenis, mașinile cu șoferii, casa mea de vară la Marea Neagră, cabana de vânătoare din munții Carpați.

Însă perspectiva de a fi implicat direct în crime politice a fost picătura care a făcut să cedeze, în cele din urmă, barajul indeciziei mele. La 23 iulie 1978, la o zi după ce Ceaușescu a dat ordin către  DIE să-l asasineze în secret pe Noel Bernard [directorul al secțiunii românești a Radio Europa Liberă, nota autorului], zburam la Bonn, unde trebuia să transmit un mesaj secret de la Ceaușescu către cancelarul vest-german, Helmut Schmidt. În acea duminică, muzica s-a oprit brusc în avionul Tarom către Viena, unde urma să iau un avion austriac pentru restul călătoriei mele. A urmat vocea unei femei cu un anunț în română și germană: ‘Doamnelor și domnilor, avionul nostru va ateriza la Aeroportul Schwechat în câteva minute. Căpitanul Georgescu și echipajul vă doresc o ședere plăcută la Viena și sperăm că veți zbura din nou în curând TAROM.’

În timp ce mă îndreptam înspre salonul VIP al aeroportului, am aruncat o ultimă privire peste umăr spre avionul alb BAC 1-11 cu steagul românesc vopsit pe coadă. Știam că am zburat pentru ultima oară cu TAROM (1).”

Au fost sugerate și alte explicații pentru fuga lui Pacepa. Una din teorii presupune că Pacepa se temea că va fi tras la răspundere pentru eșecul său de a negocia cumpărarea de avioane Fokker din Germania de Vest și că va fi retrogradat (2). O altă teorie susține că Pacepa era pe punctul de a fi arestat ca agent KGB, iar o a treia teorie vehiculează ideea că acesta se afla în vizorul departamentului de contraspionaj al Securității, ca unul dintre mai mulți ofițeri superiori implicați în contrabanda cu mărfuri occidentale precum aparatele și casetele video, alcool și țigări, acestea fiind aduse în România folosind camioane de transport internațional românești (Tir-uri).

Această ultimă anchetă ar fi fost declanșată, potrivit unei surse, pe baza informațiilor furnizate de unitatea de contraspionaj a DIE care monitoriza mișcările ofițerilor (3).

Potrivit unei alte relatări, investigația ar fi pornit de la o scrisoare anonimă a unui oficial din Ministerul Finanțelor care l-a determinat Ceaușescu să ordoneze o anchetă, una condusă de o echipă care lucra sub supravegherea generalului Constantin Olteanu, unul din consilierii militari ai liderului român.

Temându-se că lațul se strânge în jurul său, se spune că Pacepa i-ar fi cerut lui Gheorghe Oprea (1927-1989), membru al Biroului Politic, permisiunea de a merge la Köln în legătură cu negocierile Fokker, iar permisiunea a fost acordată.

Pacepa ar fi aranjat cu prietenul său, generalul Teodor Sârbu, ca acesta să-l alerteze în cazul în care casa lui s-ar afla pe lista celor ce urmau a fi percheziționate. Pacepa, ajuns la Viena, se spune că i-a telefonat lui Sârbu la ora convenită, 22 ora Bucureștiului.

Cu toate acestea, Sârbu nu s-a întors acasă decât la 22:30 și, prin urmare, a ratat apelul. Pacepa a interpretat acest lucru ca pe un semn că casa lui a fost percheziționată și a decis să fugă. (5)

Pacepa descrie circumstanțele fugii sale astfel:

Întregul meu proces de dezertare în Germania de Vest a durat patru zile, nu săptămâni, așa cum susține Wippl (6).

Am ajuns în Germania de Vest pe 23 iulie 1978. A doua zi dimineață am solicitat azil politic la Ambasada SUA. La 27 iulie 1978, m-am îmbarcat într-un avion militar american la baza Forțelor Aeriene Rhein-Main din Germania, iar la 28 iulie 1978, am aterizat pe aeroportul prezidențial al SUA lângă Washington D.C. (7).

Între 24 iulie 1978 (când am cerut azil politic) și 27 iulie 1978 (când am plecat în SUA), NU am fost interogat de serviciile de informații germane sau americane, contrar celor susținute de Wippl. M-am întâlnit doar de două ori [a ținut să sublinieze Pacepa] cu același ofițer CIA (voi folosi doar numele său de cod „Pete”) – și niciodată într-un bar. Prima întâlnire a avut loc pe 24 iulie, când am cerut azil politic la Ambasada SUA la Bonn. Acolo am vorbit doar cu „Pete” în zona super secretă a CIA.

După câteva ore, „Pete”, care intrat și ieșea constant din zona securizată pentru a discuta cu șeful său și cu ambasadorul SUA, mi-a spus că doar președintele Carter ar putea aproba cererea mea de azil, din cauza pozițiilor mele foarte înalte în statul Român. „Pete” m-a informat, de asemenea, că procesul ar putea dura câteva zile și am stabilit o altă întâlnire pentru 27 iulie, la ora 22 PM, la Hotel Dom din Köln.

Au urmat patru zile lungi de așteptare, timp în care am avut mai multe întâlniri oficiale ca reprezentant al lui Ceaușescu. În aceeași zi de luni, l-am întâlnit pe Hans-Jürgen Wischnewski (numărul doi al guvernului Germaniei) pentru a-i transmite un mesaj secret din partea lui Ceaușescu și mi-am petrecut restul zilei în „bula” protejată acustic de la ambasada României, în compania șefului stației DIE, generalul Stefan Constantin.

Marți am zburat la Bremen cu șeful Agenției Comerciale Române pentru discuții cu Fokker.

Miercuri m-am întâlnit cu Frederick W. Smith, președintele și proprietarul Federal Express, care dorea să cumpere 100 de avioane comerciale care urmau să fie produse în România în colaborare cu Fokker. Pe 27 iulie am avut o altă întâlnire cu Hans-Jürgen Wischnewski, iar seara am participat la cina oferită în numele meu de ambasadorul României, Ion Morega, în saloanele ambasadei. În același 27 iulie, la ora 22, am avut a doua întâlnire cu „Pete” la Hotel Dom din Köln.

Acesta mi-a înmânat o telegramă clasificată „strict secret” semnată de amiralul Stansfield Turner, directorul serviciului central de informații, care spunea că președintele Carter mi-a acordat azil politic, protecție de securitate și ajutor pentru începerea unei noi vieți în America. De asemenea, acesta mi-a spus că un avion militar american aștepta la Baza Forțelor Aeriene Rhein-Main din SUA pentru a mă duce la Washington D.C. 

Un convoi de patru mașini ne-a dus pe Pete și pe mine la baza Forțelor Aeriene Rhein-Main. Am fost plăcut surprins că am găsit în avion o grămadă cu haine gravate cu sigiliul Casei Albe, întrucât singurele mele haine erau cămașa și pantalonii de pe mine. 

Am vrut să-mi încep noua viață fără poverile din trecutul meu. De aceea, singurele lucruri pe care le-am luat cu mine au fost pașaportul, un aparat foto care conținea câteva instantanee cu fiica mea, Dana, și un ceas de mână pe care l-am primit de la regele Hussein al Iordaniei pentru că i-am salvat viața dintr-un complot organizat de Yasser Arafat. Mi-am lăsat toate celelalte lucruri în camera mea de la hotelul Intercontinental din Köln” (8).

Știrea despre dispariția lui Pacepa a apărut la 8 august în publicația Die Welt, iar confirmarea faptului că a dezertat a venit două zile mai târziu de la Washington.

Un lucru, însă, pare clar. Pacepa nu a fost angajat în spionaj pentru Statele Unite înainte de dezertarea sa. Pentru a deveni cetățean naturalizat al Statelor Unite, un cetățean străin trebuie să îndeplinească mai multe standarde legale: solicitantul trebuie să intre legal în țară și să obțină statutul legal de rezident permanent. După ce a devenit rezident legal, un cetățean străin trebuie să locuiască continuu în Statele Unite timp de cinci ani (sau trei ani pentru soții cetățenilor americani).

Conform prevederilor legii Public Law 110, cunoscută în mod obișnuit ca Legea Agenției Centrale de Informații din 1949, naturalizarea accelerată este acordată cetățenilor străini despre care se consideră că au servit interesele de securitate ale țării.

În acest context ar trebui să interpretăm acordarea cetățeniei americane după doar doi ani dezertorului polonez colonel Ryszard Kuklinski (1930-2004) care, pe parcursul a nouă ani, a transmis către CIA informații vitale cu privire la planurile militare sovietice și poloneze și, de asemenea, despre Pactului de la Varșovia, și a fost extras din Polonia în 1981.

În mod similar, Mircea Răceanu, un diplomat român de rang înalt, care a transmis informații către CIA mai bine de un deceniu, dar care, spre deosebire de Kuklinski, a fost prins în ianuarie 1989, a primit cetățenia în puțin peste doi ani de la sosirea sa în Statele Unite în mai 1990.

Pacepa, pe de altă parte, a fost considerat de autoritățile SUA ca parte a nomenclaturii și membru al guvernului român și a trebuit să aștepte zece ani pentru ca naturalizarea să îi fie acordată. Și-a primit cetățenia la 28 iulie 1988, la exact zece ani de la data la care i s-a acordat azil politic în Statele Unite.

Teoria conform căreia Pacepa a fost agent sovietic mi se pare foarte puțin probabilă. Am avut norocul să am ocazia să văd documente care provin din interogatoriul său cu CIA, din care reiese clar că a furnizat informații detaliate despre coordonarea serviciilor de informații între țările din Pactul de la Varșovia. Desigur, doar accesul la arhiva rusă relevantă ar putea confirma sau respinge această teorie.

În același timp, implicarea sa în supravegherea traficului de contrabandă folosind camioane Romtrans pentru a aduce mobilier, alcool și țigări din țările din Orientul Mijlociu a fost confirmată de un alt operativ american și, prin urmare, nu pare a fi „o invenție a Securității”, așa cum au afirmat unii autori.

Un ultim punct. Reticența autorităților americane de a dezvălui detalii sensibile despre dezertori se explică prin faptul că ofițerii CIA depun un jurământ de credință care, dacă se consideră că a fost încălcat, se pedepsește cu închisoarea.

„Istoria este o minciună pe care nimeni nu o contestă.”

Napoleon Bonaparte.

Note:

  1. Comunicare prin e-mail către autor de la Ion Mihai Pacepa pe 4 noiembrie 2016 și citat cu permisiunea acestuia.
  2. Liviu Țăranu (ed.), Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securității. 1978-1980 (București: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), 2009, p.36.
  3. Sursă privată. Ofițerii de contraspionaj, având posibilități limitate de călătorie, erau geloși pe colegii lor din DIE care erau implicați în transporturile în străinătate. Cu permisiunea lui Ceaușescu, ofițerii de contraspionaj au creat o acțiune de supraveghere.
  4. Liviu Țăranu (ed.), Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securității, p.46.
  5. Informație privată.
  6. Pacepa se referă la un interviu acordat de Joe Wippl, fost ofițer CIA, cu privire la defecțiunea lui Pacepa; vezi http://www.news.ro/social/exclusiv-ofiterul-cia-care-a-supravegheat-fuga-lui-mihai-pacepa, accesat la 31 octombrie 2016.
  7. Idem.
  8. Comunicare prin e-mail către autor de la Ion Mihai Pacepa pe 28 octombrie 2016 și citat cu permisiunea acestuia.
  9. Radio Free Europe Research. Romanian Situation Report/22 (8 September 1978), p.13.
  10. Comunicare personală către autor de Mircea Răceanu și citată cu permisiunea acestuia.

Al vostru,

Urse Morega Tudor Alexandru

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
nae ionescu, gandirea, metafizica, constiinta nationalacoruptie, presa, mass media