Tudor Urse – Sărbătoarea Sânzienelor, Drăgaica și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Astăzi este 24 iunie, sărbătorim Sânzienele, sau Drăgaica, dar și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul în tradiția creștin-ortodoxă. În acest articol vom vedea ce înseamnă această sărbătoare la început de anotimp estival, ce este bine să facem și ce nu, care este originea acestei sărbători.

Cine sunt Sânzienele

Sărbătoarea Sânzienelor vine la câteva zile după solstițiul de vară, când noaptea este cea mai mică în comparația cu ziua, are cele mai puține ore, începând să crească cu un minut în fiecare zi până la echinocțiul de toamnă când noaptea este egală cu ziua în număr de ore, apoi scade numărul de ore ale zilei până la solstițiul de iarnă și tot așa mai departe.

Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult al soarelui, iar pe alocuri, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară”. În imaginaţia populară, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând.

Potrivit etnologului Marcel Lutic „ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită și „Amuțitul cucului”, deoarece aceasta pasăre cântă doar trei luni pe an, oprindu-se de cele mai multe ori pe 24 iunie, de această sărbătoare. Daca încetează cucul să cânte înainte de Sânziene, se spune în popor că vara va fi una secetoasa.

Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).

Sub denumirea de „Sânziene”, se identifică trei elemente care au o strânsa legatură între ele. Primul dintre acestea se referă la zânele bune care sunt foarte harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie. Al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma datei de 24 iunie, flori care au numeroase atribute divinatorii și sunt substitute vegetale ale zânelor cu același nume, iar ultimul element vizează chiar sărbătoarea din această zi.

Sanzienele sunt descrise de catre popor ca niște zâne formidabil de frumoase ale câmpului, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii și care dau puteri deosebite florilor care în preajma acestei date devin plante de leac.

Ziua în care se sărbătoresc Sânzienele este considerată sfântă, în care nimeni nu lucrează cât soarele se află pe cer. Această sărbătoare este în tradiția populară o ocazie perfectă de a sărbători soarele și muncile agricole specifice verii.

Ce este corect să facem?

În noaptea ce precede această zi (miercuri spre joi) minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu. Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, tămăduiesc bolnavii și apăra semănăturile de grindină.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Sa. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, se pare că a fost instituită după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstițiului de vară (22-23 iunie).

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră, echivalenta tracă a zeiței Bendis.

Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sanzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.

În multe locuri din țara noastră, în noaptea de Sânziene se aprind focuri pe dealuri, iar în anumite sate oamenii umblă cu făclii aprinse, înconjurându-și casa și ogoarele. Spre dimineață, băieții umblă prin sat și aruncă cununițe de sânziene în curțile fetelor de măritat. De asemenea, se spune că în noaptea de Sânziene, se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană, motiv pentru care în multe locuri din țară se pomenesc cei adormiți.

O altă tradiție presupune ca cununa să fie aruncată pe colţul casei. Fata venea să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. După cum arăta această vită avea să arate şi viitorul soţ.

În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spală pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scaldă în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.

Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei. În ziua de Sânziene nimeni nu are voie să lucreze.

Gospodarii încearcă să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agață cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe este prins păr de la anumite animale sau puf/ pene de la păsări consideră ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Ce nu este corect să facem?

Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, Sânzienele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl așază pe grindă, în șură. Ei speră ca până la acea înălțime se li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că, în noaptea de Sânziene, ielele se adună și dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau o ia razna.

De asemenea, cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat. Așa grăit-au tradițiile.

Acestea fiind spuse, să sărbătorim Sânzienele cum se cuvine, să avem forță, lumină, sănătate și noroc în această vară și în toate care vor să vină!

Al vostru,

Urse Morega Tudor Alexandru