Nicu Covaci a intrat definitiv în istoria muzicii românești, dar nu a intrat în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Acum ceva vreme, Biroul Secției jazz/pop a UCMR l-a informat pe artist că, în urma examenului pe care îl susținuse, a primit nota 7,60 și a fost respins, nota minim cerută pentru cei care nu aveau studii de specialitate fiind 8.

Nici lui Gheorghe Zamfir nu i-a fost ușor să acceadă în UCMR, prin anul 2005, deși în Franța fusese primit instant în Uniunea Compozitorilor. La momentul respingerii lui Covaci, Zamfir îl consola public, numărându-se printre aceia care nu pricepeau cum este posibil ca 60 de ani de confirmări a valorii lui artistice și muzicale să fie anulați de 6 ore de examinare.

Poate că o comparație între Phoenix, pe de-o parte și Queen sau Beatles, pe de altă parte, ar fi puțin exagerată. Sau nu, totuși, din perspectiva faptului că Brian May și Paul McCartney au fost înnobilați și au primit titlul de „Sir”, cu toate privilegiile aferente, fără a avea studii de specialitate. Pentru că în Regatul Unit al Marii Britanii valoarea efectivă, probată factual, contează la fel de mult ca diploma de studii, în unele cazuri.

Cred că o organizație precum UCMR și altele similare ar trebui să invite personalități să îi devină membri, în cazuri precum cel al lui Nicu Covaci. Și să se simtă onorate să le aibă în rândurile lor. Nu neg valoarea profesională a specialiștilor din aceste organizații și nici rostul lor în branșele în care activează, însă cred că această valoare este întregită de capacitatea și chiar datoria lor de a certifica validarea primită din partea publicului de către artiștii lipsiți de diplome, dar plini de har.

Această postare nu este despre UCMR, ci despre un întreg context strâmb, care poate fi ilustrat și prin episodul UCMR – Covaci. Este despre țara în care valoarea fără diplomă este anulată deseori de diploma fără valoare. Dar eu cred că adevărata valoare a celui cu diplomă este capacitatea lui de a-l valida și pe cel a cărui valoare este dată de ceea ce face el bun pentru comunitate, chiar fără diplomă. Mai ales pentru că țara este sufocată de licențiați fără nicio valoare.

„Știe să renască numai cel ce har
Are de-a renaște curățit prin jar,
Din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,
Astăzi ca și mâine, pururi și acum.

Cât am mai dorit să vină vara,
Bucurii să se preschimbe-n flori
Am trăit doar cu speranța
Scump plătirăm cutezanța
De-a iubi un cer fără de nori
Stai de veghe și ia seama
Să nu-ți puie alții vama,
Cum s-a mai întâmplat de-atâtea ori.

Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaște curățit prin jar,
Din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,
Astăzi ca și mâine, pururi și acum.

Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaște curățit prin jar,
Fie să renască Țara Românească
Astăzi ca și mâine pururi și acum!”