Nota introductiva

Republic, aici, studiul „Restructurarea economiei romanesti” care a vazut lumina tiparului, prima data, intr-o forma prescurtata, in ziarul Adevarul, din 13-14 februarie 1990, studiu ce avea sa se transforme, de-a lungul anului 1990, in „Varianta Cojocaru” de reforma economica.

Primavara visata de mine in luna ianuarie a anului 1990 nu si-a facut, din pacate, aparitia in economia si societatea romaneasca. Dimpotriva, iarna comunista, metamorfozata in iarna fesenista, si-a prelungit existenta, cu aproape un sfert de secol. Refuzand si incalcand drepturile de proprietate ale romanilor, fesenistii si-au pus in aplicare propria lor „politica de restructurare” economica, aceea de acaparare a capitalului romanesc si de transformare a romanilor intr-o natiune de robi salariati, lipsiti de proprietate, obligati sa-si castige existenta din salarii de mizerie.

In ciuda pierderilor si a degradarilor la care a fost supusa economia, ca si societatea romaneasca, de catre fesenisti, Romania are inca sansa de a iesi din iarna comunisto–fesenista si a se bucura de soarele primaverii adevaratei democratii. „Varianta Cojocaru” a carei esenta consta in apararea dreptului romanilor la proprietate si prosperitate, a rezistat si va rezista timpului si criticilor. Mai devreme, sau mai tarziu, natiunea romana va impune aplicarea ei in practica.

Iata, textul integral al studiului „Restructurarea economiei romanesti”, scris de mine in luna ianuarie 1990, perioada in care eram refugiat politic, in orasul Chicago, din Statele Unite ale Americii.

Restructurarea economiei romanesti

Cu oarecare intarziere, mi-a parvenit, la Chicago, Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale, dat publicitatii in ziua de 24 Decembrie 1989. Comunicatul contine 20 de puncte, de propuneri, al caror ansamblu trebuie privit ca reflectand platforma politica a acestuia. 6 din cele 20 propuneri se refera direct la problemele economice ale tarii. Ele sunt urmatoarele:

7 – Se actioneaza pentru restructurarea intregii economii nationale pe baza rentabilizarii si eficientei, renuntarea la conducerea centralizata;

8 – Promovarea initiativei libere si competentei in conducerea unitatilor economice;

9 – Restructurarea agriculturii prin ajutorarea micilor proprietari si producatori;

15 – Reorganizarea intregii activitati de comert;

16 – Stoparea exportului de alimente si produse agro-alimentare;

17 – Diminuarea exportului de produse petroliere, pentru a asigura necesitatile nationale.

Ultimele, doua puncte – stoparea exportului de produse alimentare si diminuarea celui de produse petroliere – sunt actiuni de moment, desigur, bine venite, insa ele pot, cu greu, fi legate de notiunea de platforma politica.

Pe termen lung, Romania va continua sa faca schimb de produse agricole cu alte tari, sa exporte unele produse agricole – sunt ramuri ale agriculturii in care tara, in conditii normale de eficienta, va avea, intotdeauna, un surplus – si sa importe produse agricole, pe care nu le poate produce rentabil. La fel cu produsele petroliere. Ce si cat va importa si exporta tara din aceste produse va depinde de conditiile concrete ale fiecarei perioade, deciziile urmand a fi luate de catre intreprinzatori, pe criterii economico-financiare, nu in mod arbitrar, de catre birocrati incompetenti. Guvernul va trebui insa sa-si asume raspunderi proprii in acest domeniu, sa ajute intreprinzatori particulari prin actiuni diplomatice si parghii financiare adecvate, sistem judicios de taxe vamale, de garantii pentru creditele acordate de banci exportatorilor si importatorilor etc.

Celelalte patru puncte ale Comunicatului, referitoare la economie, pot fi, cu usurinta, grupate intr-unul singur: RESTRUCTURAREA ECONOMIEI NATIONALE. Intr-adevar, punctul 7 se refera la „restructurarea intregii economii nationale”, punctul 9 – la „restructurarea agriculturii”, punctul 15 la „reorganizarea intregii activitati de comert”. Agricultura si comertul nu sunt nimic altceva decat COMPONENTE ale economiei nationale – alaturi de industrie, transporturi, banci etc. –, iar „reorganizarea” este un alt fel de a spune „restructurare”. Punctul 8, privind „promovarea initiativei (care, in paranteza fie spus, nu poate fi decat ‘libera’ si ‘competenta’, asa ca nu are nevoie de aceste atribute) in conducerea unitatilor economice”, este o dependenta a structurilor, intrand si ea in conceptul de restructurare a economiei nationale.

Comunicatul nu ne spune nimic despre structura ACTUALA, respectiv, cea lasata de dictatura, nici despre structura VIITOARE, ce va rezulta ca urmare a procesului de schimbare, de restructurare. Nu capatam prea multe detalii nici relative la CUM, prin ce mijloace, se va face restructurarea.

Tot ceea ce ni se spune este ca „restructurarea intregii economii nationale” se va face „pe baza rentabilizarii si eficientei”, in timp ce „restructurarea agriculturii” se va face „prin ajutorarea micilor proprietari si producatori”.

Relatia naturala intre restructurare, pe de o parte, si rentabilizare si eficienta, pe de alta parte, este exact inversa, in sensul ca rentabilizarea constituie SCOP, in timp ce restructurarea este MIJLOC, eficienta (cum o arata si numele) este EFECT, in timp ce structura este CAUZA. Altfel spus, trebuie sa ne propunem sa ridicam nivelul rentabilitatii si eficientei economice nationale prin/pe baza restructurarii acesteia. Sa punem boii si carul la locul lor natural. In ceea ce priveste agricultura, observ, mai intai, ca nu numai MICII proprietari-producatori agricoli au nevoie de ajutor, ci toti agricultorii, mici si mari. In al doilea rand, ajutorul pe care guvernul il va da intreprinzatorilor romani, nu numai celor din agricultura, ci din toate ramurile economiei nationale, este de dorit si va fi bine-venit, insa el, ca atare, nu este de natura sa schimbe structura economiei.

Elemente de optimism

Conceptul de structura economica este unul deosebit de complex.

Elementele sale constitutive pot insa fi grupate astfel: structura materiala, de ramura (produse, ramuri, subramuri), structura tehnica (utilaje, tehnologii), structura fortei de munca (meserii, nivele de calificare), structura financiara (taxe, impozite, dobanzi) etc. si structura de proprietate. Aceste componente sunt interdependente, se influenteaza reciproc, fiecare contribuind la crearea avutiei nationale, fie direct, fie indirect, prin influenta, favorabila, sau nefavorabila, pe care o exercita asupra celorlalte elemente structurale.

Ce este rau in structura economiei romanesti, ce trebuie schimbat, restructurat? Raspunsul meu la aceasta intrebare este ca, DESI TOATE COMPONENTELE STRUCTURII ECONOMIEI NATIONALE VOR SUFERI SCHIMBARI, AJUSTARI, ACEEA CARE ARE CEA MAI MARE SI ACUTA NEVOIE DE SCHIMBARE, CU CARE TREBUIE INCEPUT SI ASUPRA CAREIA TREBUIE CONCENTRATA ATENTIA FACTORILOR POLITICI IN ACESTE MOMENTE ESTE STRUCTURA DE PROPRIETATE.

Aceasta, deoarece schimbarea formei de proprietate va determina si schimbarea celorlalte componente structurale, schimbare favorabila, care sa le faca propice cresterii eficientei, rentabilitatii. Altfel spus, SCHIMBAREA FAVORABILA A CELORLALTOR COMPONENTE ESTE IMPOSIBILA FARA SCHIMBAREA FORMEI DE PROPRIETATE.

Referitor la acest subiect, circula multe idei eronate, nascute fie din necunoastere, fie din nu prea laudabile intentii.

Nu sunt putini aceia care afirma ca structura de ramura a economiei romanesti este complet necorespunzatoare, dandu-se ca exemplu construirea unor ramuri industriale – siderurgie, petrochimie – consumatoare de materii prime de care tara nu dispune, trebuind sa le importe. Pe cei ce fac astfel de afirmatii ii invit sa priveasca la alte tari – spre exemplu, Japonia – care, desi sunt si mai putin dotate cu acele materii prime, au construit puternice industrii in domeniile respective, foarte, foarte rentabile. RAUL NU CONSTA IN FAPTUL CA S-AU CONSTRUIT FABRICI SIDERURGICE SI PETROCHIMICE, CI CA, DIN CAUZA FORMEI DE PROPRIETATE, CARE A GENERAT INCOMPETENTA SI IRESPONSABILITATE, NU S-A CONSTRUIT SISTEMUL DE PIATA, DE MARKETING, CARE SA PERMITA VANZAREA EFICIENTA A PRODUSELOR ACESTOR INDUSTRII, ATAT PE PIATA INTERNA, CAT SI, MAI ALES, PE CEA EXTERNA.

O idee particulara, legata de structura de ramura, o reprezinta asa-zisa „industrializare fortata” a Romaniei in perioada postbelica. Aceasta idee vrea sa spuna ca, in respectiva perioada istorica, Romania s-a industrializat prea repede si prea mult, dincolo de posibilitatile si nevoile sale. Ideea este gresita, deoarece o analiza mai atenta arata ca, pe de o parte, industria romaneasca actuala este mult sub nevoile si posibilitatile tarii, iar, pe de alta parte, alte tari s-au industrializat intr-un ritm mult mai accelerat.

Exista numeroase produse, industrii – tehnica de calcul, telecomunicatii, medicamente, echipament turistic, de cercetare, invatamant, bunuri de larg consum etc. – De care tara are acuta nevoie si pe care le poate asimila rapid. INDUSTRIALIZAREA TARII VA CONTINUA; DEOSEBIREA VA CONSTA IN ACEEA CA NOILE INDUSTRII VOR FI RENTABILE, EFICIENTE, DEOARECE VOR FI CREATE DE INTREPRINZATORI COMPETENTI DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC SI COMERCIAL.

O alta idee falsa referitoare la economia romaneasca priveste forta de munca. Se afirma ca forta de munca de care dispune tara este slab calificata, incapabila sa manuiasca tehnologia moderna. Din acest motiv, spun vocile descurajatoare, vor fi necesari ani multi pentru reeducarea tehnica a populatiei, implicit ajutorul strain in acest domeniu. Adevarul este altul. Corpul profesoral romanesc, format in covarsitoarea lui majoritate din romani in prima generatie de la opinca, a preluat de la parinti o atitudine corecta fata de munca si profesie, un profund atasament fata de interesele poporului, este inzestrat cu bune cunostinte tehnice, profesionale. In pofida interventiilor distrugatoare ale clicii comunist-dejist-ceausiste, sistemul instructiv-educativ romanesc si-a pastrat independenta functionala, asigurand o buna pregatire profesionala a poporului, nu numai la nivelul muncitorilor, dar si al celor cu pregatire medie si superioara. O dovada o constituie faptul ca, dupa o perioada scurta, desi grea, de adaptare, numerosi emigranti romani – muncitori, tehnicieni, ingineri, economisti, medici etc. – devin la fel de buni, in multe cazuri mult mai buni, decat colegii lor autohtoni: americani, francezi, germani, australieni etc.

ROMANIA DISPUNE DE UN POTENTIAL PRODUCTIV CARE O POATE TRANSFORMA INTR-O TARA BOGATA SI PROSPERA, INTR-UN SCURT INTERVAL DE TIMP. POPORUL ROMAN A FOST ADUS IN STAREA DE SARACIE ACTUALA CA URMARE A DOI FACTORI PRINCIPALI:

1) PRODUCTIVITATEA SCAZUTA A ECONOMIEI NATIONALE, DETERMINATA DIRECT DE FACTORI MOTIVATIONALI – LIPSA DE INITIATIVA, COINTERESARE, COMPETENTA, RESPONSABILITATE – DETERMINATI, LA RANDUL LOR, DE STRUCTURA DE PROPRIETATE – PROPRIETATEA COMUNISTA, DE CLICA, ASUPRA AVUTIEI NATIONALE;

2) JEFUIREA TARII DE CATRE CLICA, IN CARDASIE CU ACOLITII EI DIN AFARA, JEFUIRE CARE N-AR FI FOST POSIBILA FARA EXISTENTA RESPECTIVEI STRUCTURI DE PROPRIETATE.

Restructurarea proprietatii

Structura de proprietate se refera la relatia dintre individ si rezultatele muncii sale si ale muncii altora, la relatia dintre membrii societatii si bogatia acesteia. Omenirea a cunoscut, practic, doua forme fundamentale de proprietate: proprietatea individuala (care ar putea fi denumita si proprietate provenita din munca), in care individul producator este si proprietar in sensul ca-si insuseste si dispune liber de rezultatele muncii sale – si numai ale muncii sale – si proprietatea instrainata, care, indiferent de formele ei istorice concrete – iobagista, feudalista, comunista – se caracterizeaza prin aceea ca producatorul este deposedat de o parte a rezultatelor muncii sale, acestea fiind insusite de un grup redus de membri ai societatii, detinatori ai puterii politice, financiare si/sau militare – stapanii de sclavi, feudali, clicile comuniste.

PROPRIETATEA INDIVIDUALA TINE LA DISTANTA PUTEREA DE VIATA ECONOMICA, IN TIMP CE PROPRIETATEA COMUNISTA INFILTREAZA PUTEREA IN ECONOMIE CU TOATE CONSECINTELE RELE, CE DECURG DE AICI. IN ROMANIA, CLICA DE LA CONDUCEREA TARII, ADUSA DIN AFARA TARII, MAI INTAI A EXPROPRIAT POPORUL ROMAN, insusindu-si avutia acumulata de acesta de-a lungul secolelor, APOI, treptat, a instaurat proprietatea sa, a clicii – cunoscuta sub denumirile de proprietate de stat si cooperatista – prin care, an de an, SI-A INSUSIT PARTEA CEA MAI IMPORTANTA A REZULTATELOR MUNCII POPORULUI, lasandu-i acestuia strictul necesar pentru a fiinta ca forta de munca, iar in ultimii ani nici atata. O buna parte a avutiei creata de poporul roman in aceasta jumatate de secol a fost consumata in mod parazitar de clica, o alta parte a fost transferata, fara echivalent, in strainatate, iar restul se gaseste in tara, sub forma de fabrici, uzine, drumuri etc. ACEASTA AVUTIE ESTE A POPORULUI SI EA TREBUIE DATA INAPOI ROMANILOR, PRIN IMPROPRIETARIRE, PRIN TRANSFORMAREA PROPRIETATII COMUNISTE IN PROPRIETATE INDIVIDUALA. IMPROPRIETARIREA ESTE PRIMUL SI CEL MAI IMPORTANT ELEMENT AL „RESTRUCTURARII INTREGII ECONOMII NATIONALE”.

PROPRIETATEA INDIVIDUALA – sub formele in care ea este practicata astazi in tarile democratice ale lumii – proprietate personala, de asociatie si corporatista – prin faptul ca garanteaza producatorului insusirea rezultatelor muncii sale si libertate deplina in folosirea acestora, ESTE GENERATOARE DE INITIATIVA, CREATIVITATE, INVENTIVITATE, COINTERESARE, COMPETENTA SI RESPONSABILITATE, din partea TUTUROR participantilor la activitatea economica, nu numai, a cadrelor de conducere, tot asa cum IRESPONSABILITATE, LENE, PARAZITISM, IMPOSTURA, SPIRIT DE DESCURCAREALA, NEPOTISM SI, PRIN TOATE ACESTEA, INEFICIENTA SI SARACIE.

IMPROPRIETARIREA POPORULUI ESTE O NECESITATE ECONOMICA – FARA EA NU VA FI EFICIENTA, PRODUCTIVITATE, RENTABILITATE, BOGATIE, PROSPERITATE – ESTE O NECESITATE POLITICA – FARA EA NU VA FI DEMOCRATIE, UNITATE, PACE SOCIALA – ESTE O NECESITATE MORALA – FARA EA NU VA FI DREPTATE SI CINSTE.

Tehnica improprietaririi

Exista desigur mai multe modalitati tehnice de infaptuire a improprietaririi si invit specialistii, ca si publicul larg, sa-si exprime parerile in acest sens. Personal, consider ca aceea care raspunde cel mai bine necesitatilor economice si politice, de moment si de perspectiva, ale Romaniei este urmatoarea:

1 – Impartirea intregii avutii nationale, reflectata in valoarea neta de bilant la data de 31 decembrie 1989, catre populatie, prin emiterea de TITLURI DE PROPRIETATE (TDP-uri) prin care romanii, particulari, vor deveni CREDITORI asupra avutiei nationale existente la acea data.

2 – Transformarea unitatilor economice de stat si cooperatiste in CORPORATII (pe care le voi denumi DE STAT, pentru a le distinge de cele ce vor fi infiintate exclusiv cu capital particular, denumite CORPORATII PUBLICE). Corporatiile de stat vor emite ACTIUNI DE CORPORATIE (AC-uri), ce vor reflecta valoarea neta de bilant a unitatilor respective la data de 31 decembrie 1989.

3 – Schimbarea, treptata, de catre populatie a TDP-urilor pe actiuni si activele corporatiilor de stat, astfel incat, in final, toate aceste corporatii de stat sa devina corporatii publice.

4 – Infiintarea, treptata, de INTREPRINDERI particulare, care vor utiliza drept capital initial TDP-uri si bani economisiti de populatie.

5 – Introducerea mecanismelor PIETEI LIBERE pentru desfasurarea schimbului de marfuri, pe baza legii cererii si ofertei, prin reactivarea vechiului Cod Comercial Roman, imbunatatit cu experienta din ultimele decenii a tarilor democratice.

6 – Introducerea in economia romaneasca a unor forme moderne de organizare – leasing, franchising etc. – prin care intreprinzatorii particulari – mari sau mici – pot folosi, prin inchiriere, mijloace fixe – cladiri, echipamente, vehicule etc. – cate raman in proprietatea marilor corporatii sau a statului.

7 – Crearea unui nou sistem de taxe – pe venituri, salarii, vanzari, proprietati etc. – care sa asigure organelor de stat suficiente venituri pentru indeplinirea functiilor lor, sa introduca disciplina si spirit de raspundere financiara; atat in activitatea intreprinzatorilor particulari, cat si a organelor de stat, ELEMENTUL CENTRAL AL PROPUNERII MELE IL CONSTITUIE TITLUL DE PROPRIETATE (TDP-ul). EL VA INDEPLINI DOUA FUNCTII PRINCIPALE:

1) TRANSFERAREA PROPRIETATII DIN MAINILE STATULUI IN CELE ALE POPULATIEI, FARA PERTURBAREA CIRCULATIEI BANESTI, CU EVITAREA COMPLICATIILOR TEHNICE SI SOCIALE PE CARE LE-AR PROVOCA IMPARTIREA „IN NATURA” A AVUTIEI NATIONALE INTRE MEMBRII SOCIETATII;

2) SURSA DE CAPITAL PENTRU DEMARAREA RAPIDA A ZECI DE MII DE INTREPRINDERI PARTICULARE: PERSONALE, IN ASOCIATIE SAU CORPORATII. TDP-urile vor fi hartii de valoare, ce vor putea fi schimbate pe bani, la valoarea lor de piata, care va fi egala, mai mare sau mai mica decat valoarea lor nominala, ca si pe actiuni si active ale corporatiilor. De asemenea, ele vor putea fi ipotecate, la banci, pentru obtinerea de imprumuturi (de capital, nu si pentru consum), sau drept garantii pentru obtinerea de contracte de leasing sau franchising. Ele vor circula pe piata prin simpla andosare, care va preciza cine este cel caruia i-au fost vandute, noul proprietar, cu formularea: „Plateste D-lui…” sau „Plateste Companiei…”. Cele schimbate pe active si actiuni ale corporatiilor de stat vor fi anulate, retrase de pe piata si distruse.

In acest moment, ele isi incheie existenta, misiunea lor, aceea de transferare a proprietatii in mainile intreprinzatorilor particulari, fiind indeplinita.

Titlurile de Proprietate vor avea o valabilitate de 4 ani, in sensul ca cele care pana la 31 decembrie 1994 nu vor fi fost schimbate de catre detinatorii lor pe actiuni sau active ale corporatiilor, vor fi anulate.

Valoarea nominala a TDP-urilor va reflecta valoarea neta de bilant (capitalul net) a avutiei nationale la data de 31 decembrie 1989. Sa presupunem ca la acea data, prin estimari competente, se stabileste ca aceasta valoare este de 5.000.000.000.000 lei. Sa presupunem, in continuare, ca la aceeasi data, numarul celor indreptatiti sa fie improprietariti (poate fi si numar de ani lucrati, la randul lui corectat cu un coeficient dat pentru proprietatile confiscate – colectivizate – de catre comunisti) este de 10.000.000. Rezulta ca, in medie, fiecare roman este indreptatit la 500.000 lei, primind 5.000 TDP-uri, fiecare cu o valoare nominala de 100 lei.

Concomitent cu emiterea TDP-urilor, toate unitatile economice de stat si cooperatiste – cu exceptia unor sectoare care, prin natura lor specifica, pot si trebuie sa ramana in proprietatea organelor de stat, locale si centrale – gospodarirea localitatilor, posta, invatamantul general obligatoriu, asigurarile sociale, banca nationala etc. – vor fi transformate in CORPORATII de stat. Pe masura ce populatia va cumpara actiunile lor, corporatiile de stat se vor transforma in corporatii publice. Pe timpul existentei lor, corporatiile de stat vor avea doua conturi de capital: capitalul actionarilor particulari – actiuni vandute populatiei – si capitalul guvernului – actiuni inca nevandute populatiei. Evident, fiecare actiune va avea drept de vot in numirea consiliilor de administratie – si de participare la profit, la dividende, ca si la pierderi.

Activele corporatiilor de stat vor fi oferite spre vanzare numai prin licitatii publice, atat contra bani, o astfel de tranzactie neafectand conturile de capital – se va reduce un cont de activ, mijloace fixe, de exemplu – si va creste alt cont de activ, cel de bani – cat si contra TDP-uri, caz in care reducerea contului de activ – mijloace fixe – va fi compensata prin reducerea contului de capital al guvernului, reducerea numarului de actiuni detinut de guvern. TDP-urile respective fiind anulate, vor fi retrase din circuit. Dividendele incasate de stat de la corporatiile in care el va detine actiuni – cele rentabile – precum si diferentele favorabile de pret obtinute din vanzarea la licitatie a activelor corporatiilor de stat vor fi folosite pentru sprijinirea (subsidii, imprumuturi etc.) acelor corporatii de stat care, desi se vor dovedi nerentabile in arena pietii libere, vor fi angajate in realizarea de produse si servicii considerate vitale pentru buna functionare de ansamblu a economiei nationale in aceasta perioada de tranzitie.

Fara indoiala ca aplicarea in practica a propunerilor de mai sus va cere un sustinut si competent efort legislativ si organizatoric. Acesta poate si trebuie sa fie facut: prin el vom aduce… PRIMAVARA in economie, in intreaga societate romaneasca.

Dr. Constantin COJOCARU

31 ianuarie 1990

Chicago. USA