Modelul de Tara Archives - Revista România Culturală

Proiectul de Țară – România Distributistă, România Profundă, stat agroalimentar, agroturistic – Hrană, Apă, Energie.

Nicolae M. Constantinescu – Genomul poporului român în viziunea lui George Emil Palade

16 septembrie, ora 16.00, Librăria Cărturești MNȚR
Muzeul Național al Țăranului Român

GENOMUL POPORULUI ROMÂN ÎN VIZIUNEA LUI
GEORGE EMIL PALADE
Nicolae M. Constantinescu

Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

Dedic această comunicare împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade –premiant Nobel– care a văzut lumina zilelor la Iaşi în ziua de 19 noiembrie 1912.

Am ţinut această prelegere la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” în luna aprilie 2012, apoi la Iaşi, Târgu Mureş, Arad, Ploieşti, în faţa studenţilor de la facultatea de Medicină din Bucureşti şi la Institutul Agronomic din Bucureşti – şi voi căuta să o prezint în cât mai multe locuri din ţară, fiindcă tratează o temă profund românească. Mă bucur că în calitatea mea de membru fondator al Fundaţiei Tzigara Samurcaş, mi s-a oferit oportunitatea de a o ţine şi aici, la Muzeul Ţăranului Român, fiindcă după cum veţi vedea personajul principal al eseului meu este ţăranul român. Pe această cale îmi exprim recunoştinţa mea domnului director general Virgil Niţulescu pentru generozitatea cu care m-a primit.

Titlul pe care l-am ales mi-a fost sugerat de o discuţie pe care am avut-o în 1999 cu profesorul Palade la Universitatea La Jola din San Diego, în sudul Californiei. Îi solicitasem profesorului să mă primească, eu reprezentând la vremea aceea interesele diplomatice ale României pe coasta de vest a Statelor Unite. I-am prezentat situaţia din ţară – dificilă şi pe plan material şi pe plan spiritual, datorită în mare parte mentalităţii de a supravieţui cu orice preţ pe formula sauve qui peut (se salvează cine poate – n. red.), care îi făcuse pe mulţi imorali, egoişti, lipsiţi din ce în ce mai mult de ancestralul spirit românesc al într-ajutorării.

Profesorul m-a ascultat, a zâmbit şi cu o voce calmă mi-a spus: „Domnule doctor lucrurile se vor îmbunătăţi la Români. Şi-ţi spun aceasta fiindcă aşa cum fiecare om are genomul lui, la fel se poate vorbi despre o genomică a unei naţii, care la români este reprezentată de capacitatea formidabilă de a renaşte din cenuşă. Şi lucrul acesta nu l-am observat doar odată, nu l-am observat doar într-un singur loc, ci el a reverberat pe tot teritoriul ţării noastre, ori de câte ori românul distrus material sau sufleteşte, a avut forţa de a o lua de la început, de a reporni aproape de la 0, de a reclădi, de a reconstrui mediul în care trăia şi de a se reface şi pe el.”

Eu mă uitam la profesor puţin descumpănit şi de aceea cred că a socotit cu cale să întărească cele spuse cu un exemplu: „Uite domnule doctor, satul X –să zicem din Moldova– este prădat de tătari. Cine a apucat să fugă s-a ascuns în codrii. Restul au fost luaţi robi, satului i s-a dat foc, vitele au fost luate, hambarele au fost golite. După ce hoarda se retrage, oamenii rămaşi în viaţă se reîntorc şi constată prăpădul. Ei ştiu de la bătrâni că tătarii nu calcă acelaşi loc decât după 15-20 de ani, pentru ca să aibă din nou ce prăda. Deci reîntorşi oamenii îşi reclădesc gospodăriile din cenuşă, la fel ca pasărea Phoenix, pasăre mitică, ce poseda proprietatea de autoincendiere periodică şi de regenerare din propria cenuşă. Comparaţia cu pasărea Phoenix nu se referă doar la refacerea din cenuşă ci şi la longevitatea extraordinară a ei, care o plasa în rândul fiinţelor nemuritoare”.

„Bine domnule professor”, i-am spus eu „oamenii aceia care se întorceau după 2-3-4 săptămâni, aveau ca model al refacerii vechea locuinţă, reluau nişte relaţii sociale solide şi respectate, refăceau structura satului pe tipare bine cunoscute. Noi acuma după 45 de ani de comunism constatăm că textura socială s-a rupt, numai avem modele, s-a pervertit totul, nu mai există cultul familiei, cultul proprietăţii s-a depreciat devenind o valoare nesigură, ne lipsesc simbolurile. Şi în fond ce modele am mai putea constitui noi pentru cei tineri, din moment ce a trebuit să facem compromisuri pentru a supravieţui, ne-am dovedit treptat în mai mică sau în mai mare măsură nişte colaboraţionişti cu puterea sovietică şi apoi cu puterea comunistă emanată din dictatura proletariatului. Fiindcă –am spus eu apăsat– şi tăcerea în faţa fărădelegilor a fost tot o formă de colaboraţionism”.

Profesorul m-a lăsat să termin şi mi-a spus: „Îţi înţeleg nemulţumirea şi frustrările, care însă nu pot fi generalizate fiindcă au existat şi oameni care au dus-o bine şi regretă comunismul, după cum au fost alţii care au ripostat într-un fel sau altul şi au sfârşit în închisori. Pentru a construi o Românie viabilă şi onorabilă aveţi nevoie de modele ale unor oameni normali, de onoare, care-şi respectă cuvântul dat şi pentru aceasta, lăsaţi cât mai mulţi tineri să iasă din ţară şi să ia contact cu oamenii şi cu modul de viaţă din ţările civilizate, cu democraţiile consolidate. Reîntorşi în ţară ei vor reface textura aceea socială despre care dumneata spuneai că s-a rupt şi care are la bază principiul ierarhiei valorilor umane. Mulţi nu se vor mai întoarce, dar chiar dacă ar reveni 5% dintre cei plecaţi, ei vor acţiona ca nişte enzime pe substratul avid de refacere, care este reprezentat de o mare parte a poporului român. Şi îţi spun aceasta fiindcă românii au avut o scară de valori, care le-a permis să preţuiască la sat pe fruntaşii satului, pe gospodarii satului, în lumea muncitorilor pe meşteri, în lumea intelectualilor pe cărturari, în genere pe cei care făceau artă prin profesiunile lor”.

Am reflectat mult la cele spuse de profesorul Palade, în deosebi la actualitatea lor faţă de starea în care ne aflăm astăzi în România. Fiindcă la toate temerile mele profesorul ripostase atunci foarte hotărât: „Domnule doctor românii, aflaţi la intersecţia a trei imperii au avut de suportat situaţii dintre cele mai grave în ultimele sute de ani şi totuşi au ieşit la liman. Gândeşte-te că în 1917 rămăsese din România o limbă de pământ între Carpaţi şi Prut. Dacă cineva ar fi spus atunci că în ceva mai mult de un an se va reface România din Muntenia, Moldova şi Transilvania ar fi fost taxat de nebun. Şi acest lucru iată, s-a întâmplat! La fel se va reface şi acum România, dar trebuie puţină răbdare”.

De unde oare plecase această convingere nestrămutată a profesorului Palade, refacerea noastră din cenuşă, pe care o considera drept caracteristică poporului român, înscrisă într-un genom colectiv?

Conform definiţiei, genomica unui organism reprezintă totalitatea informaţiilor sale ereditare şi codul său ADN. Enunţând sintagma genomul poporului român, George Emil Palade folosea o metaforă pentru a enunţa ceva ce ne este caracteristic îndeosebi nouă românilor şi care a stat la baza stabilităţii noastre teritoriale, în ciuda tuturor vicisitudinilor la care am fost supuşi de a lungul timpului. Iar în centrul discuţiei profesorul Palade l-a aşezat cu hotărâre pe ţăran.

Pe baza discuţiei pe care am prezentat-o mai sus mi-aş permite două comentarii, care cred că l-au condus şi pe profesorul Palade la enunţarea teoriei pe care mi-a prezentat-o:

1. Țăranul român este păstrătorul efectiv al teritoriului nostru naţional;
2. Pentru ţăran satul reprezintă centrul lumii, satul devine atemporal.

Din păcate comunismul i-a dat ţăranului cea mai grozavă lovitură: l-a dezrădăcinat, l-a rupt de pământul lui. Iată că şi după 1989, deşi a primit o parte din pământul pe care l-a avut, lipsit de mijloacele de a-l putea lucra, care nu i-au fost restituite- şi supus la legislaţii aberante privind restituirea proprietăţii pe vechile amplasamente, ţăranul român a făcut cel mai grav lucru cu putinţă: şi-a înstrăinat pământul atâta cât îi fusese restituit, l-a vândut mai pe nimic, permiţând constituirea unor latifundii de zeci de mii de hectare, aflate în posesia unor îmbogăţiţi peste noapte sau a străinilor iar din restul de 4,2 milioane de gospodării ţărăneşti, care şi-au păstrat pământul – 2,8 milioane practică o agricultură de subsistenţă, cu mai puţin de 1 ha de familie. Eu am o comparaţie plastică pentru situaţia în care a fost pus ţăranul, atunci când şi-a recăpătat pământul, dar nu şi uneltele/vitele care îi fuseseră luate la colectivizare: este ca şi cum eu ca chirurg aş intra în sala de operaţii, unde găsesc bolnavul adormit pe masă dar constat că nu am nici un instrument chirurgical pentru a-l putea opera. Cam în situaţia asta s-au găsit mulţi dintre ţărani după 1989. Am în minte o imagine dramatică, pe care am văzut-o din mersul maşinii în care mă aflam alături de Octavian Paler în 1991: „pe un ogor plugul era tras de o vacă şi de ţăran, iar la coarnele plugului era femeia lui!”

Iată însă că momentul de cotitură prevăzut de George Emil Palade, a venit odată cu sutele de mii de ţărani care au plecat peste hotare la munci agricole, unde au câştigat în afară de bani şi experienţa unui alt fel de viaţă. Un rol similar l-au jucat pentru Români în zilele noastre – căpşunarii. Primele investiţii pe care le-au făcut acasă cu banii câştigaţi peste hotare au fost în construcţia de case, în achiziţia de maşini şi echipament agricol (de la un tractor pentru 90 ha în 1989 s-a ajuns la 1 tractor pentru 53 de ha în 2008). Iată că modelul preluat din afară începe să opereze. Vă dau un exemplu luat la întâmplare: doi soţi din comuna Rebra, Maramureş pleacă în Spania, unde câştigă bani frumoşi, pe care-i investesc acasă şi se chivernisesc. Jumătate din sat le urmează exemplul.

Dacă majoritatea românilor plecaţi peste hotare pentru a face bani s-au adaptat din mers normelor şi conduitelor de viaţă, pe care şi le-au însuşit, trebuie să remarc existenţa unei părţi din aceşti români plecaţi, care şi-au fixat ca obiectiv obţinerea banilor fără muncă, din furt. În a doua jumătate a lunii august 2012 am vizitat toată Toscana, cu un prieten cu maşina lui. Mi-a crăpat obrazul de ruşine când pe unul din pereţii carierei de marmură de la Carrara şi pe un drum lăturalnic am văzut scris: meno romeni, meno furti (mai puţini români, mai puţine furturi).

Doamnelor şi domnilor,

Renaşterea anticipată de Palade trebuie să se producă nu numai în stilul nostru de viaţă, în bunăstare, dar şi în moralitatea pe care o demonstrăm!

Oricum faptul acesta că există mai multe milioane de gospodării ţărăneşti în România unde se trăieşte greu, dar că mulţi ţărani au fost peste hotare la munci agricole unde au văzut un alt fel de viaţă, în care munca este răsplătită incomparabil mai bine decât la noi, mă face să consider că teoria renaşterii din cenuşă va continua să fie operaţională la Români. În fond acest genom colectiv al celui mai fidel cetăţean al României, al ţăranului român, explică rezistenţa şi persistenţa poporului român pe aceste meleaguri, fapt accentuat de Liviu Rebreanu în celebrul său discurs de recepţie la Academia Română din 29 mai 1940, discurs intitulat: „Lauda ţăranului român”.

Ţăranul român este capabil de refacerea din cenuşă fiindcă are în el fixată – amprenta ereditară a culturii noastre de veacuri. Această matrice stilistică după cum o denumea Lucian Blaga în alt discurs de recepţie la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat „Elogiul satului românesc”, conferă autenticitate satului românesc şi-i dă aparenţa de cosmocentrism. Se poate spune că într-o bună parte a satelor din zona de câmpie şi în aproape toate satele de munte există un suflet colectiv moştenit de la bătrâni şi transmis urmaşilor, în timp ce la oraş- în cel mai bun caz- nu putem vorbi decât de un interes colectiv.

Dacă acceptăm chiar metaforic vorbind, această genomică antropologică la români lansată de George Emil Palade, înseamnă că ar trebui să acceptăm şi existenţa unui fenotip colectiv. Într-adevăr la noi multe dintre sate/comune/zone/ţinuturi ţin la autonomia lor în port, în obiceiuri, în cântece, în meşteşuguri, în serbări – proces aflat în plină desvoltare-şi transmis urmaşilor- şi asta fiindcă omul de la ţară nu se simte provincial, ci în centrul lumii fie că este vorba de Ţara Oaşului, de Ţara Zarandului, de Ţara Bârsei, de Ţara Haţegului, de Ţara Năsăudului, de Ţara Oltului, de Ţara Loviştei, de Ţara Târnavelor, de Ţara Dornelor, de Ţara Făgăraşului sau de Ţinutul Moţilor, de Ţinutul Muscelului, de Mărginimea Sibiului, de zona Rucărului ca să dau câteva exemple.

Lucian Blaga preciza în urmă cu peste 7 decenii, că pentru ţăranul român pământul nu este un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment de venerare. Şi aceasta fiindcă destinul pământului, care ne-a crescut, comandă şi destinul desvoltării neamului nostru. Iată de ce ţăranul a fost prototipul la care s-a referit George Emil Palade când a vorbit de un destin încriptat în neamul românesc, care-i permite renaşterea când e aproape căzut la pământ şi apoi continuitatea pe aceste meleaguri.

Revenind deci cu o încercare de răspuns care să ne explice geneza acestei idei forţă am căutat în opera savantului elemente cu care să pot face cât de cât o legătură. După cum este bine cunoscut George Emil Palade a fost descoperitorul unei lumi noi, a lumii inframicroscopice din interiorul celulei. Unul din capitolele care l-au făcut celebru priveşte studiul membranelor intracelulare, structuri selective, care învelesc toate organitele din interiorul citoplasmei şi permit trecerea doar a unor substanţe din mediul citoplasmic în interiorul acestor organite. Prin activitatea lor, aceste citomembrane asigură individualitatea şi buna funcţionare a organitelor pe care le acoperă. Aceste membrane suferă un proces continuu de degradare prin funcţionare, urmat de o refacere promptă. Ele sunt ca un zid cu o structură dinamică, în plină mişcare, în care pietrele şi bolovanii- adică moleculele de lipide şi proteine – sunt mereu înlocuite cu altele noi. Dar observaţia cu adevărat genială a profesorului a fost ideea continuităţii în timp a acestor membrane intra-celulare, întrucât ele nu apar niciodată de novo, ci derivă din zestrea de citomembrane pe care o transmit strămoşii prin cei doi gameţi –masculin şi femenin– în momentul fecundaţiei. Celulele fiice preiau deci tipul de organizare ale structurilor acestor citomembrane de la ovul şi de la spermatozoid, care nu-şi schimbă pattern-ul structural, nici plasamentul în spaţiul celular, numai că se reînnoiesc mereu. Acest sistem de citomembrane asigură continuitatea de funcţie a celulei la urmaşi.

Necontenita refacere a membranelor celulare, prin care se păstrează individualitatea fiecărei celule a fost asemuită de George Emil Palade cu o pasăre Phoenix. Iată deci de unde cred că s-a făcut transferul, pe care George Emil Palade l-a aplicat ulterior şi naţiei noastre, considerând că la români procesul refacerii în continuitate este un dat genetic.

Tiparele acestea de continuitate au fost cu atât mai efective, cu cât s-au impus mai inconştient şi mai neîntrerupt. Iar markerul cel mai elocvent al acestui proces a fost şi este copilul de ţăran, care ar trebui să beneficieze de un interes şi de oportunităţi infinit mai mari decât cele care îi sunt oferite astăzi. Şi fac această afirmaţie, întrucât la sat copilul are sensibilităţi metafizice după cum spunea Blaga, are ochii atârnaţi de cer, într-un spaţiu populat cu locuri mitologice, cu o lume care se sfârşeşte pentru el la orizont. Om mare este cel care nu şi-a pierdut inima lui de copil, spunea Meng-Tseu, iar Blaga constată la rândul său că în cimitirele unde există pomi fructiferi, copiii muşcă din poame ca să vadă ce gust au morţii! Iată de ce viaţa la sat conferă ţăranului, chiar şi în zilele noastre, conştiinţa unui destin emanat din veşnicie.

S-ar putea opina că satul prezentat de Blaga şi ţăranul lăudat de Rebreanu nu mai există astăzi, că peste tot ţăranul s-a degradat, că satul s-a depopulat, că tot ceea ce am declarat eu până acuma aparţine în totalitate unui trecut, care nu se va mai reîntoarce. Fals, absolut fals, indiferent de câte exemple mi se vor aduce, mai ales din satele extracarpatice!

Doamnelor şi domnilor,

Ţăranul are şi astăzi aceiaşi dragoste de pământ şi de ceea ce îi oferă el. Ce îi lipseşte ţăranului este încrederea în ordinea firească a lucrurilor, care pentru el înseamnă: respectul proprietăţii, neîncălcarea legilor mai ales de către cei chemaţi să le aplice, introducerea lui ca producător de bunuri în circuitul economic al ţării pentru a putea capitaliza, ameliorarea infrastructurii şi a serviciilor publice la sat în aceiaşi măsură în care ele operează la oraş. Şi am făcut aceste consideraţii fiindcă perpetuarea acestei lipse de încredere a ţăranului a dus la această gravă eroare apărută în genomul colectiv: ţăran care-şi vinde pământul întrucât nu are cum să-l muncească.

În final aşi dori să remarc faptul că George Emil Palade a observat societatea şi poporul român cu aceeaşi minuţiozitate şi scrupulozitate cu care a privit în interiorul celulei. Viziunea lui asupra poporului din care facem parte cu toţii, deschide câmpuri fertile pentru cercetarea antropologică, întrucât ea vine de la un premiant Nobel.

Bibliografie:

Constantinescu, Nicolae M. În vizită la profesorul George Emil Palade. Articol apărut în săptămânalul „Meridianul Românesc”, 30 ianuarie 1999, Los Angeles.
Rebreanu, L. Lauda ţăranului român. Discurs rostit la 29 mai 1940 în şedinţă publică solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională , Bucureşti, 1940.
Blaga, L. Elogiul satului românesc. Discurs rostit la 5 iunie 1937 în şedinţă solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1937
Iftimovici, R. George Emil Palade: Spovedania unui învingător. Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007.

11/08/2023/0 Comments/by Patrick Matis

Mihail Manoilescu, economie, banca nationala

Articole, Modelul de Tara

Mihail Manoilescu – Scurt rezumat al gândirii economice

Mihail Manoilescu - Scurt rezumat al gândirii economice

Obiectul de studiu al ştiinţei economice, considera Manoilescu în spiritul doctrinei protecţioniste clasice, îl forma economia naţională, care era privită atât ca o sumă a forţelor de producţie, cât şi ca un conglomerat de agenţi economici individuali.

Dintre forţele naţionale de producţie, locul principal îi revenea muncii, în raport cu care capitalul şi celelalte forţe de producţie aveau o importanţă secundară.

Ştiinţa economică era chemată să cerceteze atât fenomene şi procese de regularitate şi repetiţie, care determinau ori influenţau activitatea economică pe termen lung şi în proporţii de masă, cât şi fenomene şi fapte individuale, izolate.

Faptele de repetiţie se pretau la abstractizări şi generalizări, în timp ce faptele individuale erau explicate prin metode empirice.

Gânditorii economici români aveau datoria să studieze trăsăturile şi direcţiile de dezvoltare ale economiei româneşti, evitând, pe cât posibil, să împrumute teorii şi modele din gândirea economică universală, care nu-şi găseau aplicare.

În ce-l privea, Manoilescu considera că datoria sa ca om de ştiinţă era ca, pornind de la datele realităţii, să formuleze reflecţii teoretice şi recomandări practice privind accelerarea dezvoltării economice a ţării noastre.

Propunându-şi să elaboreze o teorie generală a protecţionismului, care să depăşească neajunsurile semnalate, Manoilescu a utilizat un instrumentar metodologic şi conceptual propriu.

Premisele metodologice ale demersului său ştiinţific sunt următoarele:

• problematica era abordată din perspectiva strict economică, fără luarea în considerare a factorilor sociali, psihologici, politici şi filosofici;
• comerţul intern (desfăşurat înăuntrul statului naţional, privit ca o entitate economică) era rupt de comerţul internaţional, desfăşurat între entităţi economice diferite;
• preţurile mondiale erau considerate, în mod convenţional, drept mărimi fixe, corespunzând unei situaţii de echilibru permanent între volumul cererii şi cel al ofertei. Principalele concepte introduse sau, după caz, redefinite de Manoilescu sunt: beneficiul naţional, producţia netă şi productivitatea muncii.

Pe baza datelor statistice internaţionale privind evoluţia productivităţii muncii, Mihail Manoilescu a desprins următoarele constatări şi concluzii:

– în interiorul fiecărei ţări se manifestau diferenţe apreciabile ale productivităţii muncii, atât între întreprinderi, cât şi între ramurile economice. Decalajele cele mai mari se înregistrau între productivitatea muncii din industrie şi cea din agricultură. Raportul dintre productivitatea muncii din industrie şi cea din agricultură reprezenta o mărime relativ constantă, denumită ulterior „constanta Manoilescu”;
– în ţările agricole sau, în general, mai puţin dezvoltate economic, majoritatea populaţiei lucra cu o productivitate a muncii scăzută, în timp ce în ţările industrializate, majoritatea populaţiei lucra cu o productivitate a muncii ridicată;
– în comerţul internaţional, produsul muncii unui lucrător industrial se schimba cu produsul muncii mai multor lucrători agricoli. În general, pentru a realiza valori de schimb echivalente, ţările agricole erau nevoite să utilizeze un volum de muncă considerabil mai mare comparativ cu ţările industriale. Această concluzie a fost acceptată de economiştii radicali R. Prebisch, C. Furtado şi alţii, şi contestată de economiştii de orientare liberală şi keynesiană P. A. Samuelson (care o califica drept „ilogică”), M. Blaug şi alţii.

Pe baza constatărilor şi a concluziilor arătate, Manoilescu a susţinut că ţările industrializate, dispunând de o productivitate mai mare a muncii naţionale, exploatau în comerţul internaţional ţările agricole, dispunând de o productivitate mai redusă a muncii naţionale.

Pentru ţările agricole, participarea la comerţul internaţional, departe de a prezenta avantaje, determina pierderi de venit naţional. Teza lui Manoilescu se înscria în cadrul teoriilor centrate, pe relaţiile economiei inegale, de exploatare, dintre capital şi muncă la nivel atât micro- cât şi macro- şi mondo-economic.

Chiar dacă ea fusese formulată anterior de diverşi alţi autori din gândirea economică universală, între care F. List şi K. Marx, economistul român are meritul de a fi adus noi argumente în susţinerea acestei teze.

Pentru remedierea acestei situaţii, ţările agricole şi, în general, mai puţin dezvoltate, aveau atât datoria, cât şi posibilitatea să îşi dezvolte forţele naţionale de producţie, în principal, pe calea industrializării.

Procurarea bunurilor economice, afirma Manoilescu, de către ţara agricolă era posibilă pe două căi:

• calea indirectă (sau comercială), care consta în importul unor produse cu o productivitate a muncii inferioară mediei naţionale;
• calea directă (sau industrială), care consta în producerea în interiorul ţării a unor mărfuri cu o productivitate a muncii superioară mediei naţionale. Pentru a determina dacă o marfă trebuia importată sau produsă în ţară, era necesar să se compare productivitatea muncii aferente respectivei mărfi cu productivitatea medie naţională.

Teoria protecţionistă a lui Manoilescu era menită să reprezinte o componentă esenţială a doctrinei economice corporatiste şi prin aceasta, suportul teoretic al politicii economice a statelor corporatiste. Cu toate acestea, din diferite motive, teoria sa nu a fost aplicată în niciunul din statele corporatiste europene.

În România, ideile economice ale lui Manoilescu au fost respinse de principalele curente de gândire, ca şi de forţele politice din timpul vieţii sale, nefiind puse în aplicare. După Al Doilea Război Mondial, desprinsă din contextul social-politic corporatist, teoria protecţionistă formulată de Manoilescu avea să exercite o influenţă durabilă asupra gândirii economice de orientare radicală.

Economistul român este considerat în numeroase lucrări de specialitate, apărute în întreaga lume, drept cel mai însemnat precursor al curentului economic radical latino-american.

14/03/2023/0 Comments/by Patrick Matis

proprietatea productiva, distributism, beloc, hilaire beloc, globalism, globalisti

Articole, Modelul de Tara

Patrick Matiș – Distributismul unu la unu – De ce este proprietatea privată atât de detestată de către globaliști?

Patrick Matiș - Distributismul unu la unu - De ce este proprietatea privată atât de detestată de către globaliști?

Karl Marx, capul tuturor răutăților globaliste de astăzi, și ne asumăm ce spunem, avea următorul citat cu privire la proprietatea privată:

„Teoria comuniștilor se sumarizează într-o singură propoziție: abolirea proprietății private.”

De ce le stă în gât globaliștilor, astăzi, proprietatea privată? Ne vor afară din casele noastre? Ne vor reduși la o mare șleahtă de oamenii ai străzii fără nimic dar fericiți? (Aluzie la asistații sociali care seamănă leit cu proletarii de pe vremea lui Marx.) Chiar și dictonul „nu veți avea nimic dar veți fi fericiți” a dispărut de pe site-ul WEF recent și a fost fact-check-uit. Au dat-o la întors ca la Ploiești, cum se spune pe la noi. Că au văzut că lumea s-a prins că vor să ne ia proprietatea. În fine..

În distributism proprietatea este foarte importantă, ea fiind de tip productiv. Adică, proprietatea nu înseamnă doar casa și terenul pe care te afli, în care locuiești, unde trăiești și atât. Mai și produci, cum ar veni.

De ce este importantă? Pentru că proprietatea înseamnă libertate. Proprietarul este un om liber, având libertatea să facă ce dorește cu și pe proprietatea sa, ea devenind productivă pentru comunitatea în care trăiește și din care face parte.

În România sunt foarte mulți proprietari. Aceasta nu place globaliștilor de la Davos și de aiurea, pentru că le ia macaroana de sub nas, mai exact proprietarul, sau omul liber, nu poate fi controlat.

România este țara în care oamenii neaoși sunt de-ai pământului, sunt sedentari, ar spune unii, sunt de-ai locului, adică aparțin pământului unde s-au născut. Adică, sunt proprietari pe pământul pe care s-au născut, fiind responsabili de a-l ocroti, cultiva, lăsa moștenire generațiilor următoare. Aceasta este parte din tradiția românească milenară. Nu avem ce-i face, e pământ frământat de veacuri.

V-aș mai supune atenției două citate:

„Puterea politică crește din țeava pistolului.” – Mao Zedong.
„Fascismul este căsătoria dintre Stat și corporații.” – Benito Mussolini.

Acestea sunt două indicii care, pe unii i-ar scandaliza, pe alții i-ar trezi. Politicul și corporațiile, adică marile proprietăți private sub formă de companii transnaționale care căpușează finanțele mondiale, dețin, prin intermediul unor fonduri de investiții, imensa parte din proprietățile lumii, precum Blackrock și Vanguard, progenituri clare ale școlii austriece de economie de tip marxist. Ele dețin și WEF de la Davos.

Dar nu-i alege nimeni, se aleg între ei. Și nici nu le-a cerut cineva ajutorul. Se rezervă pe ei înșiși ca să ne ajute să scăpăm de proprietate.

Revenind la distributism. Ce înseamnă mai exact proprietatea productivă? Are legătură numai cu agricultura, cu țărănismul care e atât de înapoiat considerat de către globalistoizi? Nu. Un mic exemplu ar fi chiar și o imprimantă multifuncțională care, folosită pentru a da servicii de printare, scanare și xerocopiere, devine o mică proprietate productivă care aduce un mic venit recurent deținătorului, sau mai bine spus proprietarului ei. La fel și un computer, un PC desktop sau laptop, proprietate a liber-profesionistului, sau freelancer-ului, devine obiectul muncii lui sau ei, și chiar sunt foarte mulți astfel de liber-profesioniști români angajați în diverse proiecte în țară și în afară.

Orice mică proprietate cu care prestăm servicii sau producem bunuri devine proprietate productivă. Mai mult de atât, ea poate să devină o activă atunci când funcționează singură, fără prezența proprietarului ei. Atunci aduce un venit pasiv, adică ne aduce bani și când dormim; se numește asset în engleză. Poate fi oricare menționate mai sus, sau chiar și imobiliare: apartamente, case, clădiri de birouri sau de restaurante care sunt date la închiriat.

Distributismul în Statele Unite se mai numește și Capitalism Conștient, sau Conscious Capitalism. Conform Investopedia, capitalismul conștient este definit astfel:

„Termenul de capitalism conștient se referă la o filosofie economică și politică responsabilă din punct de vedere social. Premisa din spatele capitalismului conștient este că întreprinderile ar trebui să funcționeze în mod etic în timp ce urmăresc obținerea de profituri. Aceasta înseamnă că ar trebui să aibă în vedere servirea tuturor părților interesate implicate, inclusiv a angajaților, a umanității și a mediului înconjurător – nu doar a echipelor de conducere și a acționarilor. Ideea de capital conștient a fost creată de cofondatorul Whole Foods Market, John Mackey, și de profesorul de marketing Raj Sisodia.”

Unii exegeți ai distributismului ar nega această asociere, însă funcționează la fel pe modelul de rețea de lucrători-proprietari. Să ne aducem aminte de faptul că în timpul socialismului de tip dejist și ceaușist de la noi, cei care lucrau în fabrici și uzine puteau cumpăra acțiuni la companiile de stat, astfel devenind lucrători-proprietari, și mulți au cumpărat pe atunci. Chiar și părinții mei au deținut câteva astfel de acțiuni, pe care, din păcate, a trebuit să le vândă după 1990.

WEF militează pentru „capitalismul inclusiv”, promovat asiduu și de către Biserica Catolică de la Vatican, însă, atunci când vorbesc de părțile interesate (stakeholders) nu menționează cine sunt acestea, și nici nu menționează cine ar putea să fie inclus în acest tip de „capitalism”, de îndată ce nu promovează proprietatea privată.

Distributismul știm bine că reprezintă larga răspândire a proprietății productive. Adică la cât mai mulți oameni.

Motivul pentru care globaliștii detestă proprietatea privată este pentru că, repet, nu o poate controla, dacă este descentralizată și larg distribuită peste tot în această umanitate. Ei pierd controlul și inclusiv nu mai sunt utili, nu ar mai fi alimentați cu nimic, nici cu bani, nici cu alte proprietăți. Nu ar mai știi ce face omul în timpul său intim și nu ar mai putea să-l controleze. Nu ar mai face profit continuu și nu ar mai fi acea pace tacită care astupă gurile lumii pentru totdeauna. Nu ar mai avea mână forte de fier asupra niciunuia dintre noi.

Dar haideți să vedem ce spune G.K. Chesterton despre proprietate:

„Socialiștii pornesc de la premisa că proprietatea privată nu a fost niciodată altceva decât un fel de lux capitalist rudimentar; și sunt foarte speriați când se ciocnesc cu țăranul și descoperă că cel mai puternic simț al proprietății nu se găsește în lumea luxului, ci în cea a sărăciei.”
„Proprietatea este doar arta democrației. Aceasta înseamnă că fiecare om ar trebui să aibă ceva pe care să îl poată modela după chipul său, așa cum este modelat după chipul cerului.”
„Este singurul loc de pe pământ unde un om poate schimba brusc aranjamentele, poate face un experiment sau își poate permite un capriciu. Oriunde altundeva trebuie să accepte regulile stricte ale magazinului, hanului sau muzeului.”

Cu acestea fiind expuse, aș conchide întru înțelegerea a ce înseamnă proprietatea privată. Așadar, proprietatea privată este acel spațiu în care omul este liber să creeze și să exceleze așa cum l-a făurit Dumnezeu, este liber să-și exprime conștiința. Altminteri, când nu deține nimic în proprietate, nu are nici libertatea de conștiință, atât de suprimată de globaliști, pentru că alții îi fac regulile, pentru că se desfășoară pe proprietatea altuia.

Am consemnat

Al vostru devotat, Patrick Matiș.

29/09/2022/0 Comments/by Patrick Matis

distributism, ovidiu hurduzeu, liga distributista

Modelul de Tara

Ovidiu Hurduzeu – Distributismul în Europa Central-Estică

Ovidiu Hurduzeu - Distributismul în Europa Central-Estică

Nota redacției: Acest articol a fost scris de către dl. prof. Ovidiu Hurduzeu pentru publicația internațională online distributistreview.com, în care au scris câțiva publiciști români, printre care și Irina Bazon, alături de Ovidiu Hurduzeu, dar este cât se poate de actual pentru că distributismul în România a revenit, este practicat de către diferite comunități rurale românești de ani de zile prin micii săi producători și prin tradițiile pe care le perpetuează mai departe. Ei sunt baza economiei reale românești și, desigur, ei reprezintă România Profundă.

G.K. Chesterton

Nou înființata Ligă Distributistă Română „Ion Mihalache” marchează o primă victorie a Distributismului în România. Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Distributismul este prezentat ca fiind cel mai bun vehicul pentru o schimbare radicală în această țară post-comunistă. În perioada de după Primul Război Mondial, Distributismul a avut un succes concret în Europa Centrală și de Est. Atunci când partidele țărăniste au ajuns la putere, acestea s-au angajat în implementarea unui program radical, orientat spre distributism, care a atras laudele lui G.K. Chesterton. În „Introducerea” sa la cartea lui Helen Douglas-Irvine, The Making of Rural Europe (1923), G.K. Chesterton scrie:

„[În toată Europa de Est și în Balcani], într-un fel de tăcere îngrozitoare, țăranii au dus o bătălie crâncenă, vastă și fără glas, cu bolșevismul și fratele său geamăn, care este Marea Afacere (Big Business – n. red.), iar țăranii au învins… Este o imensă balama istorică și un punct de cotitură, precum convertirea lui Constantin sau Revoluția Franceză… Ceea ce s-a întâmplat în Europa de la război încoace a fost o vastă victorie a țăranilor și, prin urmare, o vastă înfrângere pentru comuniști și capitaliști.”

După războiul mondial, țările din Europa de Est, cu excepția Ungariei, au adoptat instituții democratice și au emancipat țăranul atât politic (prin votul universal), cât și economic (prin reforma agrară). „Partidele țărănești”, scrie George D. Jackson, Jr. „după ce au fost brusc împinse în vârful puterii de noile legi electorale, și-au mărturisit devotamentul față de democrație, antibolșevism și reforme sociale și economice semnificative”. A fost o perioadă de speranță și entuziasm. „Vasta victorie a țăranului” a venit într-un moment în care au fost create noi state naționale în Europa de Est. După 1918, România s-a bucurat și ea de statutul de stat național, deoarece a ajuns să includă toate provinciile cu o majoritate etnică românească. Țăranii nu aveau nemulțumiri acumulate împotriva guvernelor lor și au rămas imuni la propaganda internaționalistă bolșevică (în România, de exemplu, Partidul Național Țărănesc a respins vehement o „mare uniune unică a republicii muncitorești și țărănești din Balcani”, inspirată de Comintern).

Profesorul David Mitrany

„Marea victorie a țăranului” a fost de scurtă durată; la sfârșitul anilor ’30, regimurile agrare au fost desființate prin dictatură. „S-a strigat mereu împotriva lupilor bolșevici”, scrie David Mitrany, „dar țăranii ciobani au fost cei care au fost uciși, precum Stamboliski și Radic, sau întemnițați și ostracizați, precum Witos și Maniu și o mulțime de adepți ai lor. Într-o țară după alta, grupurile de țărani au fost în acest fel înșelate în ceea ce privește pretențiile lor legitime la putere.” Singur, Partidul Agrar Cehoslovac a rămas la putere, în coaliție cu alții, până în 1938. Și totuși, „mișcările țărănești au rămas în perioada interbelică expresia cea mai înaltă și mai autentică a aspirațiilor populare și ale intelectualității”.

În Statele Unite, cele mai multe analize ale agrarianismului est-european au fost făcute în timpul Războiului Rece, în cadrul studiilor est-europene sau sovietice. Acestea tind să îl considere o ideologie reacționară bazată pe o mistică țărănească, anti-industrialistă și de anti-modernitate și l-au plasat într-o poziție secundară față de ascensiunea și dezvoltarea comunismului în Europa de Est. Abia în ultima vreme a fost făcută o legătură între distributism și agrarianismul din Europa de Est. Meritul trebuie acordat istoricului social Allan C. Carlson și economistului distributist John C. Médaille pentru că au combătut vechile viziuni și au legat ferm proiectul agrar din Europa de Est de obiectivele și principiile distributismului. conceptul agrar central, direct legat de distributism, se referă la familie ca fiind cea mai de bază unitate de producție și consum din societate.

John C. Médaille

Economiștii și ideologii agrarieni s-au bazat în mare măsură pe teoria economiei familiale naturale a lui Alexandru Vasilevici Chayanov. Victimă a gulagului lui Stalin, economistul sovietic a scos la iveală modul în care atât teoria neoclasică, cât și cea marxistă au ignorat în mare măsură „ferma de muncă familială” nesalariată și modul de producție țărănească. În „economia naturală” țărănească, susține Chayanov, unitatea de producție este, de asemenea, unitatea de consum; salariile nu joacă niciun rol, profiturile nu sunt maximizate și nici nu este recunoscută „utilitatea marginală”. Țăranul este interesat de valoarea de întrebuințare a unui produs (satisfacerea nevoilor de consum ale familiei), care prevalează asupra profitului și a valorii de piață. Dimensiunea bazei sale de capital și a suprafeței sale de teren este cea care dictează dezvoltarea economică a fermei capitaliste; vârsta și numărul membrilor familiei, corvoada muncii (gradul de autoexploatare), uneltele, condițiile meteorologice și condițiile de piață sunt principalele condiții limitative ale activității economice dintr-o fermă țărănească. La fel ca distributiștii, agrarienii est-europeni își vedeau doctrina și practica ca pe o a treia cale, nici capitalistă, nici socialistă. Ei împărtășeau antagonismul distributist față de marile afaceri, marea finanță, trusturi, carteluri și acumularea nelimitată de bogăție. Ei au fost înaintea timpului lor când au pledat pentru o industrializare sustenabilă – industrii care să fie dispersate pe scară largă în unități mai mici pe întreg teritoriul – și au respins industriile grele la scară largă, care depindeau de interesele investitorilor străini și ale statului național mercantilist.

Virgil Madgearu

Virgil Madgearu, un economist român și principalul teoretician al Partidului Țărănesc, a explicat că partidele țărănești din Europa de Est nu s-au opus dezvoltării industriale ca atare: „Dacă nu există în țărănism o tendință inerentă împotriva dezvoltării industriale, ea este, în schimb, împotriva protecționismului, crescător de industrii de seră, de trusturi și carteluri.” În conformitate cu viziunea distributistă, agrarienii din Europa de Est credeau că oamenii au devenit liberi și independenți prin proprietatea productivă bine distribuită, adică prin proprietate și muncă. Concentrarea proprietății și a puterii în mâinile câtorva persoane era considerată degradantă pentru demnitatea umană și perturbatoare pentru ordinea socială; aceasta era contrară naturii democratice a țăranului – agrarienii considerau că țăranul este „democrat prin natură” – și dorinței imperioase a țăranilor de a avea o ordine socială sănătoasă și stabilă. Dorința acută de stabilitate socială i-a făcut pe agrarieni să reziste schimbărilor violente și tendințelor revoluționare și i-a transformat, în majoritatea cazurilor, în pacifiști. Agrarienii din Europa de Est nu erau cu mult mai puțin anti-stataliști decât distributiștii. Ei puneau accentul pe descentralizare, autoguvernare locală și pe ideea de a construi un stat de jos în sus.

Agrarienii considerau organizațiile profesionale și cooperativele ca fiind vehicule ideale, atât pentru asigurarea stabilității sociale, cât și pentru organizarea economiei agriculturii țărănești. Ei credeau că principiile cooperatiste, proprietatea privată, responsabilitatea față de comunitate și cooperarea în asociații voluntare, erau valabile pentru întreaga societate. Cele mai multe programe ale partidelor țărănești cereau ca muncitorii să participe la proprietatea fabricilor și să fie proprietarii caselor lor. Perspectivele unei ordini distributiste în Europa Centrală și de Est au fost distruse brutal de comunism. Regimul comunist a întruchipat ceea ce urau cel mai mult agrarienii: gigantism, dictatură, sclavie, violență, lipsa lui Dumnezeu. În România, membrii Partidului Național Țărănesc au fost persecutați, uciși sau condamnați la mulți ani de închisoare. În 1990, după căderea comunismului, Partidul Național Țărănesc a renăscut din propria cenușă și, sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat, s-a aflat din nou la putere între anii 1996-2000. Din păcate, noul partid era o umbră a ceea ce fusese. Infiltrat de oportuniști și agenți ai unei „Securități” (poliția secretă socialistă) renovate, prost condus de lideri nedemni, PNȚ-CD s-a angajat pe o cale autodistructivă. Astăzi este un partid minor, divizat în mai multe facțiuni certate; nu mai are niciun viitor în politica românească.

Și totuși, dorul de ordinea distributistă preconizată de agrarienii din perioada interbelică este mai viu ca niciodată în rândul românilor. Vizita lui John Médaille în România și publicarea, în această țară, a unei antologii de texte distributiste, editate de John Médaille și de mine, au făcut o breșă în zidul falselor credințe și justificări. Mulți români realizează acum că există viață dincolo de neoliberalism, globalism, consumerism și alte „isme” iluzorii importate cu nesăbuință în țara lor după 1990. Distributismul le-a deschis ochii către alternative pe care nici măcar nu îndrăzneau să și le imagineze.

Astăzi, pentru ca distributismul să aibă succes în România și, sperăm, și în alte țări ortodoxe răsăritene, trebuie să urmeze o cale oarecum diferită atât de neo-distributismul de astăzi din Occident, cât și de agrarianismul din trecut. În primul rând, trebuie să fie înrădăcinat în tradiția ortodoxă și să aibă în vedere lumea, nu în termeni individualiști sau colectiviști, ci personaliști. Numai întemeiat pe modelul antropologic al unui personalism dialogic, distributismul poate deveni o forță activă în reformarea societăților est-europene. În creștinismul răsăritean, unitatea lui Hristos cu Biserica urmează modelul unității personale a Sfintei Treimi.

Dumitru Stăniloae

Dumitru Stăniloae, un distins teolog ortodox, numește Biserica o „simfonie pluripersonală”: o multitudine de instrumente cu modele particulare de note combinate pentru a crea o unitate care este cu atât mai bogată prin multiplicitatea ei. Fiecare persoană își cântă notele sale, dar totul este condus, coordonat, unificat sub conducerea lui Hristos. Fiind făcută după chipul lui Dumnezeu, al Treimii, fiecare persoană își realizează adevărata sa natură prin viața reciprocă; fiecare persoană este autonomă și unică și totuși nu poate avea viață decât în comunitate cu ceilalți. „Comunitatea de persoane” este explicitată în termeni de „sobornicitate”: Sobornicitatea (de la slavul sobornaya, care înseamnă atât „universal”, cât și „conciliar”), scrie Dumitru Stăniloae, „nu este unitatea pură și simplă: este un anumit tip de unitate. Există unitatea unui întreg în care părțile constitutive nu sunt distincte, sau unitatea unui grup ținut laolaltă de o comandă exterioară, sau formată dintr-o uniune de entități uniforme care există una lângă alta. Sobornicitatea nu este niciuna dintre acestea. Ea se deosebește de o unitate nediferențiată prin faptul că este de un tip special, unitatea de comuniune. Unitatea comuniunii este singura unitate care nu subordonează o persoană unei alte persoane sau în care instituția nu este concepută ca ceva exterior, superior sau represiv față de persoanele implicate”.

În Răsăritul Ortodox, distributismul trebuie să se împărtășească din concepția iconografică a persoanei umane, deoarece „sobornicitatea” este întemeiată pe persoana ca imagine și asemănare a Treimii. Făcute după chipul divin, persoanele umane nu trebuie să fie instrumentalizate – ele trebuie privite ca subiecte unice, nu ca obiecte interschimbabile. Fiecare trebuie să fie tratată ca un scop în sine și nu ca un vehicul pentru un alt scop. Nu există „sobornicitate” – nu există încredere, reciprocitate și fraternitate – acolo unde puterea economică și politică este îndepărtată de la nivelul persoanei și transferată către o concentrare din ce în ce mai oligarhică a proprietății.

Distributismul este cel mai bine echipat pentru a se opune schemelor dezumanizante atât ale neoliberalilor, cât și ale neocomuniștilor, deoarece nu subordonează niciodată scopurile mijloacelor. În România, neoliberalii, socialiștii și birocrații de la Bruxelles plănuiesc cu toții să distrugă țăranii „neproductivi”, transformându-i în sclavi salariați sau în fermieri comerciali, adică în altceva decât țărani. Distributiștii, ca și agrarienii de altădată, se opun unei astfel de „revoluții de piață” la sat. Ei oferă în schimb propriul lor model economic, bazat pe cooperative și alte forme de asociații voluntare. Distributiștii din Est ar trebui să adopte, de asemenea, o viziune liturgică a vieții. Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, lumea este un „templu cosmic” în care omul își exercită preoția. Omul nu numai că trăiește în această lume și o folosește, dar este capabil să vadă lumea ca pe un dar al lui Dumnezeu și să i-o ofere înapoi lui Dumnezeu în semn de mulțumire: „Ceea ce este al Tău din ceea ce este al Tău îți oferim, în toate și pentru toate” (Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom).

Distributismul este chemat să își exercite preoția economică în societatea românească prin construirea unei „economii a darului”. Familia, proprietatea, capitalul, munca trebuie privite ca daruri de la Dumnezeu. Bazată pe „factorul de împărtășire”, o economie a darului ar întări relația personală, colaborarea, încrederea, mutualitatea și va deschide inima și mintea către gloria creației din jurul nostru. În calitate de „preoți ai economiei”, distributiștii ar face ca afacerea însăși să fie un dar pentru societate. Adevăratul joc în lumea afacerilor de astăzi este să conduci o afacere sau o carieră astfel încât să aduci o contribuție la comunitatea locală, la națiune și chiar la planetă. O economie a darului va renunța la logica actuală a instrumentalismului și a comportamentului exploatator și va afirma demnitatea persoanei umane (comunitatea „open source” funcționează deja într-o economie a darului).

În România, distributiștii se confruntă cu sarcina dificilă de a salva o țară de la ruina totală. Pentru a-și pune în aplicare RRR (remoralizarea pieței, relocalizarea economiei și recapitalizarea săracilor), distributiștii trebuie mai întâi să repersonalizeze viața economică și socială, care a devenit „profană” sub comunism și liberalism economic (capitalism). Nu există o economie separată, izolată și autonomă. Economia „profană” este în realitate economia „profanată”, care nu se mai orientează spre Dumnezeu. Ea nu este neutră, așa cum pretinde a fi. Homo oeconomicus post-comunist se comportă ca o maimuță; în loc să participe la Dumnezeu, el participă cu bucurie la „prințul stângii” și poartă semnul fiarei. Ca și Anglia lui „Chesterbelloc”, România nu mai are nicio clasă țărănească pe care să o mobilizeze. Satele sunt subpopulate, iar țăranul român tipic este un bătrân sărac. Zona rurală nu poate declanșa o „vastă revoltă țărănească” (Mitrany), așa cum s-a întâmplat în anii 1920. Și totuși, există speranță. Cei 99% dintre români au într-adevăr nemulțumiri acumulate împotriva cleptocrației neocomuniste, a Big Business-ului – corporațiilor transnaționale, băncilor străine, fondurilor speculative, „investitorilor strategici”, FMI și Uniunea Europeană. Ei realizează acum că zarurile sunt încărcate. Criza a întărit mecanismele neoliberale deja sufocante și anarho-tiranismul care macină poporul la comanda bancherilor străini și a oligarhilor locali. În aceste condiții, distributismul nu este o soluție alternativă. Este soluția, pur și simplu.

Traducere și adaptare după distributistreview.com.

16/08/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Modelul de Tara, Prezentări

Iată că se poate: satul în care s-a descoperit secretul belșugului. Sătenii se gospodăresc singuri, fac poduri și repară străzi

Un sat din județul Alba cu doar 360 de locuitori a ajuns un exemplu pentru modul în care o comunitate mică se gospodăreşte singură. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia repară străzi, își fac poduri, organizează evenimente sau îi ajută pe săraci, relatează adevarul.ro.

Satul Limba este parte componentă a comunei Ciugud, devenită celebră în România pentru rata foarte ridicată de absorbţie a fondurilor europene. Satul Limba este urbanizat, are drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare.

Deoarece satul se află la doar 8 kilometri de Alba Iulia, cei mai mulți dintre locuitori muncesc la oraș, însă după serviciu își îngrijesc gospodăriile proprii, care s-au dezvoltat atât de mult încât oamenii de aici nu mai folosesc animale de tracțiune.

În urmă cu câțiva ani, locuitorii au constituit asociaţia „Limbenii” prin intermediul căreia organizează toate evenimentele din comunitate şi le oferă sprijin celor care au nevoie. Totul a început în 2007, când turla bisericii trebuia reparată, iar oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul la treabă.

De atunci, în fiecare luna, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos.

„Şi cu ajutorul acestor bani străzile sunt mai frumoase, satul mai frumos, iar oamenii sunt mai uniţi. Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea”, a declarat pentru adevarul.ro Augustin Muntean, membru în asociaţie.

Satul Limba se află pe malul Mureșului. Foto: adevarul.ro

Dorin Bucur este liderul asociației. Foto: adevarul.ro

Infrastructura a fost realizată cu ajutorul banilor europeni obţinuţi de primărie, dar există multe alte lucruri de care se îngrijesc prin intermediul asociaţiei.

Împreună, oamenii au construit un monument al eroilor, au ajutat la ridicarea căminului cultural, au săpat şanţuri pentru introducerea apei în sat, au adunat bani şi au lucrat împreună la ridicarea Casei Parohiale, au plătit şi au săpat şanţuri pentru introducerea gazului în sat, au angajat un pictor pentru pictarea bisericii.

Satul Limba are un cămin cultural modern. Foto: alba.transilvania-tv.ro

Un alt proiect dus la bun sfârşit a fost construirea unui pod.

„Ne-am adunat 21 de oameni şi într-o după-amiză și l-am construit. Este un pod mai mic pe care se ajunge la pământurile pe care le cultivăm. Ca să ajungem acolo, trebuia să ocolim o vale de un kilometru. Aşa, ne-am adunat fiecare cu materiale, cu lemn, cu fier şi l-am construit”, a povestit Dorin Bucur, preşedintele Asociaţiei „Limbenii”, care este și liderul mişcării civice din sat.

Monumentul eroilor din satul Limba. Foto: ziarulunirea.ro

Sătenii au grijă și să îi ajute pe vecinii lor care au diferite probleme.

„Au existat cazuri prin care au fost ajutaţi oameni ce aveau nevoie de medicamente sau chiar intervenţii chirurgicale. De exemplu, unei doamne îi trebuie un stent care costa destul de mult şi a fost ajutată de oamenii din sat”, a mai spus Bucur.

De asemenea, copiii satului au fost trimişi în tabere, inclusiv la Marea Neagră.

În urmă cu câţiva ani, la o şedinţă a asociaţiei, locuitorii au refuzat oferta unui patron care dorea să deschidă o crâşmă în sat. Sătenii au spus că au de lucru acasă şi nu au timp de stat prin baruri. Așa că, până în ziua de astăzi, satul Limba nu are cârciumă.

Obiceiul Noaptea Pricolicilor în satul Limba. Foto: plaiuluminatu.ro

Sursă: greatnews.ro.

11/08/2022/0 Comments/by Patrick Matis

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Modelul de Tara, Stiri

Călin Georgescu – Proiect de Țară: Hrană, Apă, Energie! (interviu TV online Riposta pe net)

Călin Georgescu - Proiect de Țară: Hrană, Apă, Energie! (interviu TV online Riposta pe net)

„Oligarhia globalisto-corporatistă s-a prăbușit, sunt auto-invinși, sunt practic niște simpli escroci penibili care nu-și pot recunoaște înfrângerea și continuă pe aceleași teme.”
Călin Georgescu.

Riposta pe Net TV: Salutare prieteni și bun găsit România! Vă salutăm dinnou de aici din studioul televiziunii online Riposta pe Net din Târgoviște. Echipa RPNTV și dâmbovițeanul.com vă invită să fiți alături de noi și în minutele următoare pentru că o să discutăm pe marginea unui proiect de țară, Hrană, Apă, Energie.

Autorul, semnatarul și inițiatorul acestui proiect, cel care se află în studioul nostru, iată; este vorba de o revenire spectaculoasă, domnul Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă. Bună seara, bine ați revenit la noi în studio!

Călin Georgescu: Bună seara, vă mulțumesc frumos pentru invitație!

RPNTV: Vă propun să începem pe marginea reuniunii Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. România a fost reprezentată la nivelul ministrului de externe, Bogdan Aurescu. Care sunt concluziile și implicațiile pentru România, ca urmare a întâlnirii de la Davos, în opinia dumneavoastră?

C.G.: Mulțumesc, sigur, de întrebare. Sunteți sigur că a participat ministrul de externe? Eu nu știam de acest lucru.

RPNTV: Am citit un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe..

C.G.: Mi-e greu să cred, dar oricum, presupunem că ar fi fost așa, Davos-ul are în acest an o acțiune, să spunem așa, decisivă de schimbare de paradigmă, pentru că până acum totul era conceput în culise, totul se făcea acolo. De data aceasta concluzia este următoarea, că oligarhia globalisto-corporatistă s-a prăbușit cu ocazia intrării în arenă și nu deloc întâmplătoare a lui Kissinger care a avut o replică foarte pertinentă legată de acțiunea globalistă care practic, sigur, ne afectează pe toți, întreaga omenire. Practic, a fost Kissinger versus Soros, un speculant. Aici s-a văzut intrarea în care Kissinger a pledat foarte precis și clar pentru realismul în politică deoarece este o temă veche, de la George Cannon, marele diplomat american și istoric, care spunea că viața este sigură și ești în deplină siguranță atunci când politica își vede de drumul ei în sensul de a fi subordonată binelui cetățeanului și este o stabilitate politică foarte serioasă.

Deci, Kissinger a pledat pentru trei lucruri, pentru status quo, pentru situația Ucrainei, care a avut cea mai numeroasă delegație la forumul de la Davos, a pledat pentru cedarea unor părți din teritorii pentru ca pacea să revină, de asemenea a pledat pentru poziția Rusiei, care este o stabilitate de peste patru sute de ani, de care trebuie să se țină cont.

Soros a fost perdantul care țipă și aici subliniez că, cu trei săptămâni înainte de Davos, Papa Francisc a avut o prezență uluitoare spunând că situația din Ucraina și intervenția Rusiei a fost legată de modul în care NATO – exact așa s-a exprimat – a lătrat la porțile Rusiei.

Așadar este un fapt foarte precis, încă odată spun, că oligarhia globalistă s-a prăbușit și sunt dovezi certe. Mai ales că după Davos, ajungând până astăzi, lucrurile s-au desfășurat cu o rapiditate foarte mare. Iar pentru România, repet, nu cred că a fost nici un reprezentant, nici nu avea cum să fie, de altfel, dar chiar dacă a fost ei nu au înțeles despre ce este vorba pentru că trebuie să înțelegi de ce a fost Kissinger acolo, ce înseamnă prezența lui, ce înseamnă Council of Foreign Relations, o organizație din care Kissinger face parte de foarte mult timp, încă de la fondare, ce înseamnă realismul politic și ce înseamnă de fapt, pentru noi ca lecție, cum ar fi să înțelegem că ar trebui să ne inventariem în primul rând cum stăm în agricultură, cum stăm în energie, și cu ocazia asta transmit și un mesaj că ar trebui să înțelegem să nu mai facem cadouri și să nu mai cădem în capcană.

Asta este o poziție foarte precisă pe care o pot sublinia astăzi aici.

RPNTV: Da, este foarte interesant. Iată, o concluzie a d-lui Călin Georgescu, doamnelor și domnilor! Oligarhia globalisto-corporatistă s-a prăbușit. A fost o întâlnire Kissinger versus Soros, în care câștigul de cauză l-a avut Kissinger la reuniunea de la Davos. E o veste bună din punctul nostru de vedere. Și ar trebui ca România să învețe ca urmare a acestei reuniuni.

După aceea am observat că la nivelul Uniunii Europene rând pe rând șefii executivului din mai multe state occidentale au demisionat, au căzut precum un joc de domino, domnule Călin Georgescu.

C.G.: Da, este adevărat. Semnalul a fost dat, repet, cu prezența lui Kissinger și lucrurile se văd în primul rând la întâlnirea fabuloasă care a avut loc între Rusia, Iran și Turcia. După aceea se vede la cooperarea, de curând, militară (în care au fost recent introduse Rusia, Venezuela, Africa de Sud și China) și la extinderea mare a BRICS-ului la nivel internațional. Se vede masiv tot ce se întâmplă în Africa, faptul că China a preluat supremația deja în zona Africii, nemaivorbind că Rusia a fost cea care a sprijinit cel mai mult tot acest continent. Cred că ar trebui să învățăm de aici și un alt aspect, de fapt cel mai important lucru, că ce se întâmplă în Ucraina nu este treaba noastră.

Noi trebuie să ne vedem de propria noastră țară, de problemele majore pe care le avem, de faptul că nivelul de trai a scăzut și scade vertiginos, în special pe două elemente importante, pe hrană și energie, unde românii nu mai fac față la aceste două lucruri absolut esențiale.

Se vede la capitolul de educație unde suntem, practic, desființați din lipsa de coordonare și din anihilarea totală a acestui important pilon într-un stat, adică educația. Faptul că s-a vorbit de această Românie Educată, un proiect de care am auzit și în care nu s-a făcut absolut nimic. Este un proiect al secolului XIX. Noi suntem în zona de analfabetism exact dinainte de cel de-al doilea război mondial astăzi.

Este o țară care nu-și mai valorifică talentele, iar când nu se mai întâmplă acest lucru statul devine sărăcit.

Astăzi în România ne aflăm la 44% analfabetism funcțional și cu 10% de cel standard, discutăm de peste 50% populație analfabetizată. Nu este un lucru simplu pentru că școala fundamentează astăzi prostia în mod absolut real și îl dezonorează pe copil. Asta se întâmplă astăzi în mod special în România. Spun acest lucru, mai ales raportat la ceea ce nu mai avem, pentru că este o fugă a creierelor imense în occident, din o mie cinci pleacă, conform INS, oficial cinci adulți cu copii, din o mie, pleacă din România.

Cu toate acestea, pericolul iminent este căderea demografică serioasă.

Deci, noi avem pe de-o parte probleme economice de mare însemnătate, problema demografică este într-o situație foarte, foarte delicată – și spun acest lucru pentru că 2021 a fost anul cu cele mai puține nașteri din istoria țării. Nici după al doilea război mondial nu am avut asemenea căderi. Suntem la opt născuți la mia de locuitori, adică extrem de puțin, în schimb nivelul deceselor este foarte ridicat și ne situează de departe printre primele locuri în lume la nivel de decese și mortalitate infantilă. Iar toate aceste lucruri nu fac decât să ne îngrijoreze pentru că clasa politică nu s-a preocupat de nimic din ceea ce înseamnă demografie, care este un punct extrem de important. Noi pierdem teren zi de zi ajungând practic la jumătate de secol în pragul dispariției dacă se continuă în felul acesta.

Prin urmare, cred că problemele noastre sunt altele, nefiind cele legate de ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar în Ucraina ceea ce ar trebui să ne intereseze sunt cei nu 500.000 ci cred că peste un milion de români care nu au fost deloc luați în considerare privitor la limbă, la trai, la obiceiuri, la cultură. Au fost practic desființați și nimeni în 32 de ani nu s-a preocupat de românii din Ucraina, așa cum nu s-au preocupat de românii din Bulgaria, sau din Valea Timocului, din Serbia, și exemplele pot continua.

Este un stat care practic și-a părăsit cetățenii, iar cetățenii categoric și-au abandonat statul. Cam asta este starea României.

Însă, oricum ar fi, noi trebuie să privim către lumină, să înțelegem că ne putem ridica, să înțelegem că am avut parte de strămoși de mare elită și de mare anvergură pe care trebuie să-i urmăm și pe care îi avem tot timpul în suflet putând să reîntoarcem istoria, astfel că trebuie să facem istorie nu politică astăzi în momente cruciale pe care le avem de urmat.

RPNTV: Oricum am privi, trebuie să privim spre lumină, spre bine, concluzionează Călin Georgescu. Domnia sa susține că, iată, n-ar trebui să ne preocupe ce se întâmplă în Ucraina. Problemele noastre de zi cu zi ar trebui să fie principala preocupare a guvernanților.

Trecem la criza energetică, domnule Călin Georgescu. Care sunt soluțiile diminuării efectelor acestei crize energetice? Și iată se previzionează, se anticipează și un nou val de COVID-19, un nou val de pandemie, o criză sanitară care este previzionată de specialiști. Cum am putea să facem față acestor două crize, care se suprapun peste criza economică extrem de gravă? Chiar astăzi am văzut un anunț extrem de îngrijorător din partea BNR-ului care a majorat cu 0,75% dobânda monetară. La ce să ne așteptăm în perioada următoare, domnule Călin Georgescu?

C.G.: Da, v-am auzit ce-ați spus de Banca Națională.. nu știu cât de națională.. sau este anti-națională.. pentru că Banca Națională ar trebui să se ocupe de investiții în productivitatea economică și nu în a susține bănci comerciale, bănci cămătărești de la care practic poporul român este sărăcit, care ia credite cu o dobândă absolut uluitoare. Deci, Banca Națională, în primul rând, ar trebui să-și ajute poporul, cetățenii, și în nici un caz să se preocupe de astfel de alte lucruri.

Și cred că ar trebui să ne rezumăm strict spunând că nu mai trebuie să mai continuăm pe banul cămătăresc, trebuie să ne ocupăm de moneda noastră națională care efectiv trebuie naționalizată în așa fel încât să înțelegem că avem nevoie de bănci românești – este o țară care nu mai deține bănci românești și nici nu știu dacă CEC-ul, care se spune că este singura bancă românească, una din nu știu câte. Nu poți să faci față unei economii atâta timp cât tu nu ai bănci românești, care ar trebui să fie majoritare. Dacă vrem să sprijinim agricultura, care este punctul cel mai important, ar trebui să avem banca țăranului, pentru creșterea bunăstării populației, banca țărănească, cum vreți s-o luați, care să poată să sprijine micul producător.

Economia în esență, pentru cine vrea să înțeleagă, înseamnă micul producător, punct, și cooperarea între ei. Asta înseamnă economia. Iar economiștii până acum nu au vorbit decât de profit și de piața liberă, care oricum nu mai există pentru că a fost desființată de globaliști, ca și profitul, și ar trebui să se preocupe că economia ține de energie. Noi am creat un sistem care este total dependent de energie, iar acum noi avem un deficit de energie. Țara noastră are deficit de energie pentru că ne-am vândut resursele. Ar trebui să naționalizăm resursele, asta este singura soluție, și atunci România va avea din plin energie, așa cum va avea din plin hrană. Este de neimaginat ca o țară precum România să importe 90% alimente. Asta este o crimă nu doar la adresa României, ci a poporului român. Așa ceva nu se poate întâmpla.

Dar asta s-a întâmplat datorită furtului pe care l-am spus de multe ori, furtului minții. Omului i s-a furat mintea și, la rândul lui, omul și-a vândut sufletul. Asta este situația astăzi.

Și ar trebui să înțelegem un lucru, a propos de ce-ați spus mai devreme, legat de alte componente, de criză sanitară și alte crize de alt ordin, și am să vă explic din ce motiv sunt astea. Sunt aceste lucruri venite nu din starea existentă ci din faptul că cineva se ocupă serios de un control total al omenirii. Așa cum s-a vehiculat faptul că suntem foarte mulți, s-a vehiculat și de către Forumul Economic de la Davos, care nu este decât o bandă de psihopați, nu este altceva – am participat acolo și știu despre ce vorbesc, îmi asum cele spuse –, s-a vehiculat și de către alte organizații, inclusiv de Clubul de la Roma, că suntem prea mulți. Este o minciună! Suntem 7 miliarde, putem să fim 14 miliarde, numai că globul pământesc ne poate hrăni pe toți dar nu poate să hrănească lăcomia unora. Despre asta vorbim aici. Și n-are legătură cu nimic din ceea ce se întâmplă la nivel mondial, pe această idee.

Pe de altă parte trebuie spus că acest sistem tehno-globalist s-a impus prin toate componentele economice, sociale, educaționale în așa fel încât să aibă un control total asupra oamenilor și de aici se poate înțelege ce înseamnă, de fapt, noua ordine mondială, sau resetarea, și această piramidă care s-a dorit a fi construită prin manipulare, prin furt, prin hoție, furând, cum spuneam mai devreme, mințile oamenilor. Furând mintea omului, i-ai furat statul, și furând statul, practic, ai anihilat o țară. Asta s-a întâmplat în toți acești mulți ani de zile de când ce-a mai importantă speculă și înșelăciune a fost că totul depinde de bani. „Avem nevoie de bani ca să trăim.” Și ei au făcut crizele de bani tocmai ca să îți inoculeze frica. Cea mai importantă emoție care a fost speculată la maxim a fost frica.

În momentul în care s-a speculat acest lucru nu s-a înțeles că totul depinde de energie și avem acest deficit pentru că nu mai sunt resurse, iar tiparnița care a funcționat în ultimii 20 de ani nu poate să înlocuiască resursele. Vezi restricțiile care s-au impus asupra Rusiei și care se întorc împotriva Europei. De fapt, când v-am spus că oligarhia globalistă s-a prăbușit, sunt auto-invinși, sunt practic niște simpli escroci penibili care nu-și pot recunoaște înfrângerea și continuă pe aceleași teme.

Avem nevoie să înțelegem că noi nu trebuie să producem mai mult, ci trebuie să producem mai bine. Iar această corectitudine politică care a fost impusă ne-a înlăturat de a pune întrebări esențiale. De exemplu, cum poate să fie o țară bogată cu oameni săraci, cum este România? De ce trebuie să câștigăm bani via Uniunea Europeană, sau via Bruxelles? De ce? Nu are nici un sens povestea asta! Și în mod special de faptul că acest sistem comercial securist care domnește în România după lovitura de stat din 1989 a perpetuat și a îngăduit ca sistemul tehno-globalist de care spuneam mai devreme, cu filiala România, să-și continue furtul de resurse în țara noastră.

România este o țară care se poate auto-susține singură, se poate hrăni singură și nu are nevoie de sprijinul nimănui din afară. Și asta trebuie să înțelegem că putem să fim pe picioarele noastre atâta timp cât înțelegem trei lucruri care s-au întâmplat pe partea sistemului tehno-globalist: ne-au ascuns adevărul, și asta s-a întâmplat nu doar pentru noi, ci la nivel global, ne-au furat libertatea, practic, dată de Dumnezeu oricărui om, suntem după mila și asemănarea Lui, și ne-au făcut să pierdem suveranitatea, adică nu mai știi cine ești. În momentul în care nu mai știi cine ești, nu mai înțelegi că cel mai important lucru înseamnă suveranitatea Ființei tale, evident pierzându-se și suveranitatea statului. Și asta s-a întâmplat pentru noi: am pierdut și adevărul, și libertatea, și suveranitatea. Ori eu vă spun că nu s-au defrișat doar trunchiuri de pădure, ci s-au defrișat trunchiuri de suveranitate. Și pentru asta trebuie să ne luptăm s-o recăpătăm înapoi, și o putem recăpăta înapoi atâta timp cât știm cine suntem.

Eu personal sunt pentru suveranitatea ființei umane și punct, după acest lucru. Nu există altcineva care să decidă dincolo de tine, prin urmare toate aceste gogorițe legate de crize sanitare, de covid, sunt doar niște alarme false, niște steaguri false, care au demonstrat deja, au fost demonstrate că sunt false, și se continuă această imbecilizare pentru cine crede.

Sunt țări deja care-și revendică suveranitatea. Uitați-vă ce se întâmplă pe glob. Uitați-vă ce se întâmplă cu India, ce se întâmplă cu Brazilia, cu Africa de Sud. Și exemplele pot continua. Uitați-vă nu mai departe de vecinii noștri, de Ungaria – este o țară care știe ce vrea, este o țară care se respectă. Uitați-vă ce se întâmplă cu Serbia.

Și mai mult de atât, vă spuneam că pleacă cinci dintr-o mie de români din România în străinătate, pentru că nu mai suportă situația care este de nedorit pentru oricine vrea să aibă o viață demnă.

Dar Ungaria și Polonia sunt la pozitiv. În Ungaria se întorc oamenii înapoi care au fost plecați și au lucrat în străinătate. Se întorc în Polonia oamenii înapoi, și exemplele pot continua.

Deci, să ne înțelegem bine, nu suntem într-o poziție în care am fi singulari. Sunt țări pe glob care-și revendică suveranitatea, foarte multe, sunt blocuri care se reconstruiesc și nu va avea succes tot acest demers globalist pentru că lumea deja este multipolară. Nu mai este unipolară și nu va mai fi. Lumea trebuie să fie suverană, plecând de la fiecare persoană în parte, și așa va fi. Iar pentru noi ca țară, născuți din istorie, iviți din lumină, un popor care și-a apărat totdeauna neamul, credința, pământul și legea dată de Dumnezeu nu are cum să piară.

Sigur că cel mai mare păcat al nostru este nemunca, așa cum spunea Mihai Eminescu, conștiința noastră națională, dar pentru asta trebuie să ne unim cu toții și să înțelegem că această țară am primit-o în dar de la Dumnezeu și este o singură lege pe care să o apărăm și anume legea de a nu sta în genunchi în fața nimănui. Putem să stăm în genunchi doar în fața lui Dumnezeu, atât și nimic mai mult. Iar pentru asta trebuie să ne refacem și să înțelegem cine suntem noi înainte să ne spună altcineva și în nici un caz cei care ne-au cotropit până acum. Și din acest mod de a gândi, pentru că din gând pleacă libertatea, să ne unim forțele și împreună să ne regăsim unici în această țară a noastră, un pământ care a fost apărat de către strămoși, iar în fața lor nu poți decât să te pleci.

Prin urmare avem toate șansele și toate posibilitățile, dar pentru a reface această țară trebuie să știm că nu va dispărea atunci când vor alții, ci doar atunci când practic nu vom mai fi noi. Noi suntem aici! Aici este România! Nu este altă țară! Nu este țara nimănui și nu are nimeni dreptul să-ți dicteze în țara ta ce ai de făcut!

RPNTV: Nu are dreptul nimeni să-ți dicteze în țara ta ce ai de făcut, iată, subliniază, doamnelor și domnilor, Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă. Dar acest proiect de țară, domnule Călin Georgescu, Hrană, Apă, Energie, poate fi aplicabil și la nivel mondial?

C.G.: Păi, Hrană, Apă, Energie, în momentul acesta depășește granițele României. Este un proiect care se vede că este de natură să fie perceput la nivel mondial. Toată lumea are nevoie de hrană, toată lumea are nevoie de apă și toată lumea are nevoie de energie.

Proiectul Hrană, Apă, Energie, însă, este esența de a ne elibera din această sclavie a minții în care am fost aduși de către sistemul tehno-globalist, cum spuneam mai devreme, de către sistemul corporatist, neo-liberal. Ce se întâmplă astăzi în lume dovedește din plin că am dreptate pentru că se regrupează foarte multe țări, așa cum se vede, iar elementele meschine care ne-au ținut și ne-au împiedicat dezvoltarea poporul român ar trebui să le înlăture.

Hrană, Apă, Energie este o nișă. Dincolo de orice altceva, este faptul că am putea să fim suverani în întreaga Europă. Avem o țară care, cum spuneam, se poate hrăni singură și nu poate accepta să primească alimente din partea altora. În plus, aceste alimente pe care le luăm de pe galantare din supermarket-uri nu sunt deloc, majoritate din ele, sănătoase. Avem nevoie de producția locală, să o întărim, să întărim distribuția locală, ca producătorii locali să coopereze între ei, să înțelegem ce înseamnă piețele pentru țăranul român, să înțelegem ce înseamnă țăranul român în esența lui, care este regele neîncoronat, cum spuneam de fiecare dată, al României, și să înțelegem că doar prin producția locală, prin modul în care putem să ajutăm să crească distribuția la nivel local și piețele în România să fie cât mai dese și cât mai multe, așa ne putem ridica.

Ne putem ridica prin noi înșine. Avem toate posibilitățile și capacitățile de a o face, iar proiectul Hrană, Apă, Energie, unic, de altfel, în 32 de ani – România nu a avut până acum un proiect de țară –, este steagul pe care-l ridicăm nu doar din punct de vedere economic și social, ci și din punct de vedere al libertății noastre.

Libertatea este o responsabilitate, nimic altceva, și această stare haotică în care am fost aduși, pentru că la putere s-au instalat indivizi care n-au nimic de-a face cu țara – spuneți-mi dacă există în Parlament vreun țăran, vreun fabricant, vreun mic întreprinzător? Sunt practic doar niște uzurpatori de țară, niște demagogi, niște neica-nimeni și cu ei, practic, am ajuns astăzi la mila altora, o țară care putea să fie stindardul european.

Putem să facem acest lucru. Uitați-vă la vecinii care-și doresc asta, mă refer în mod special la Ungaria și Polonia, lângă ea, și care nu au mai nimic din ceea ce avem noi.

Noi suntem, în primul rând, o țară foarte bogată, extrem de binecuvântată de Dumnezeu prin toate resursele de care avem nevoie și nu putem să neglijăm că în primul rând ele au fost sfințite de Dumnezeu și apărate cu sângele de către strămoșii noștri. Ori ceea ce s-a întâmplat în istorie și născuți fiind, cum spuneam, din istorie trebuie să ne trezească, să fim mândri de tot ce s-a întâmplat, de istoria noastră, pe care trebuie să ne-o însușim și din care trebuie să învățăm ceea ce avem de făcut în viitor. Iar referitor la această poziție, unul din marii președinți americani, de fapt, care a pus bazele corecte și oneste ale procesului democratic, Abraham Lincoln, spunea că viitorul nu trebuie să-l prevezi, ci trebuie să-l construiești astăzi, acum. Ori, exact asta trebuie să facem și noi, viitorul se poate construi aici și acum atâta timp cât vom înțelege că singura soluție pentru România se găsește în interiorul ei, în iubirea de neam, de pământ, de credință și de limbă a fiilor ei, aici și acum, în nici un caz în exterior.

Este o acțiune simplă economică pe care trebui s-o facem și anume internalizarea externalităților. Totul se face în interiorul țării. Și atâta timp cât totul se face în interiorul țării, ulterior găsești resorturile ca să exporți tu, nu să imporți ceea ce de fapt ai în țara ta.

RPNTV: Da, foarte interesant, internalizarea externalităților, iată soluția pe care a identificat-o Călin Georgescu pentru ieșirea țării noastre din criză. A propos.. mă gândeam la cei e la OMV, ați văzut că au anunțat un profit pe primul semestru de 1 miliard de euro, profit care, în mod evident, nu e la noi în țară, s-a dus, a fost externalizat..

C.G.: Dom’ne, să ne înțelegem un lucru. OMV a semnat un contract, sigur, fraudulos cu Statul Român. (Un guvern responsabil și un președinte la fel de responsabil care nu trebuie să aibă decât o singură condiție, să-și iubească țara.) Contractul nu a fost respectat și trebuie pus pe masă și OMV dat afară. Asta trebuie făcut, e o chestie foarte simplă. Resursele ne aparțin nouă, am spus mai devreme. Este o singură variantă pe care o avem, și anume naționalizarea resurselor.

Nu are ce să caute un furt de acest fel și în nici un caz nu mai trebuie să lucrăm prin samsari! Burghezia care a construit această țară a noastră a fost înlocuită de samsari. Este precum țăranul în loc să-și vândă produsul lui, el însuși, trebuie să treacă prin alții ca să și-l vândă. Exact cum se întâmplă, am auzit mai nou, evident pentru că s-au prins, aceste supermarket-uri spun că „promovăm micul producător”, sau „luăm de la țăranul român”, sau ceva de genul, nu spun „de la producătorul local”, nu este adevărat! Aceia sunt producătorii lor care pun îngrășăminte chimice date de ei și care sunt aduse în supermarket-uri. Și chiar și așa fiind, dacă ia cu 1 leu de la producătorul local și vine în supermarket cu 3 lei înseamnă că tot la hoție am ajuns, pentru că banul ăla se duce tot la corporații.

Noi trebuie să promovăm micul producător complet! Produce, este sprijinit de stat, și își vinde produsul, iar pentru asta nu trebuie să-l mai împiedici, nu trebuie să-i mai pui taxe nemăsurate și nu trebuie să-i mai aduci o fiscalitate care și așa este într-un haos generalizat în România, aspectul fiscal, cred că nu mai știe nimeni despre ce este vorba în acest sens. Și practic îl înrobești, ținând cont că iobăgia a dispărut. N-a dispărut deloc, este mai puternică ca niciodată, astăzi în România. Este practic un popor care-și părăsește țara pentru că nu mai are în țara lui ce să muncească. Nu se poate așa ceva!

Ori noi trebuie să înțelegem că avem nevoie de un sistem educațional performant. Educația este peste școală, este un lucru sacru. Cu educația rămâi, cum spunea Einstein, după ce din școală nu îți mai aduci aminte de nimic. Însă, pentru asta trebuie să aducem oameni de ținută, trebuie să aducem români iubitori de țară, patrioți care să conducă România către un destin demn și nu cum este astăzi îngropată sub papucul străinătății, în nici un caz. Deci trebuie să avem un sistem educațional performant care să producă, într-adevăr, oameni de valoare și cu talent, trebuie să realizăm o securitate materială permanentă pentru toți locuitorii și cetățenii români, un climat sigur în care Statul se implică complet pentru tot ce ai nevoie cu o fiscalitate redusă, un ajutor real dat pentru toți oamenii de afaceri, control sigur al tuturor resurselor țării, așa ca puncte, vă spun, principale, de asemenea să creezi active de care să beneficieze tot poporul român, cum ar fi în domeniul energiei, și nu doar o șleahtă de hoți, și, sigur, să ai o organizare perfectă cu o birocrație redusă. Linia și coloana vertebrală a țării o reprezintă administrația, sistemul de administrație publică, în nici un caz sistemul de securitate, cum tot timpul se vehiculează permanent de către media și în toată țara. Nu, securitatea în primul rând nici nu trebuie să apară, ca nume, trebuie să-și vadă doar de treabă și să apere țara, nu să o denigreze și să o fure. Sistemul de administrație publică trebuie să fie coloana vertebrală a țării. Că de aceea șanțurile sunt pline de gunoaie, drumurile sunt proaste și toate parcările sunt, la rândul lor, pline de gunoaie. Nu se poate așa ceva! Practic, astăzi în România nu mai funcționează nimic!

Problema numărul unu a României este că este o țară care se împrumută și nu produce nimic, aceasta este problema imensă pe care o avem astăzi. Și ne împrumutăm cu niște dobânzi colosale ajunse până la 9%.. păi cine plătește aceste lucruri în viitor? Atunci când te împrumuți și tu, practic, plătești salariile și pensiile. Înseamnă că habar n-ai despre ce este vorba! Deci, acest lucru trebuie să se oprească și poporul român să înțeleagă că este dreptul lui să-și revendice țara, așa cum au făcut-o moșii și strămoșii noștri.

RPNTV: Practic, astăzi în România nu mai funcționează nimic, este semnalul de alarmă pe care-l trage la noi în studio Călin Georgescu. Ne apropiem de finalul emisiunii. Vă propun să abordăm și subiecte ce țin de politica externă. Ne referim aici la războiul din Ucraina. Astăzi a avut loc, iată, o reuniune istorică, o întâlnire între un președinte al unui stat membru NATO, e vorba de Recep Erdogan și președintele Vladimir Putin. Dacă există vreo șansă de soluționare pașnică a acestui conflict.. dar ne gândim și la tensiunile uriașe între Taiwan și China, dar vă propun spre final să vorbim pe marginea subiectului BRICS versus Banca Mondială.

C.G.: În primul rând, este un război surogat, nu putem discuta de altceva. Și cum am spus mai devreme, nu este treaba noastră ce se întâmplă acolo. Noi ar trebui să ne vedem de propria noastră țară și să nu ne mai lăsăm vânduți pe nimic tuturor. Ar trebui să ne preocupe de cetățenii români și nu de cetățenii ucraineni care ne tranzitează țara, în nici un caz. Și să înțelegem că principalul nostru obiectiv sunt românii din Bucovina de Nord, dacă e să o iau așa.

Referitor la întâlnirea între președintele Putin și Erdogan al Turciei.. este, cum să spun, o chestiune de strategie diplomatică mare. Oamenii își continuă viața. Nu stau să-și piardă timpul cu nimicuri, pentru că aceste lucruri se întâmplă și la ce mi-ați spus mai devreme, la Taiwan și China. Taiwan este un Donbas al Chinei, creată de personalitatea deșartă a celei care se numește Nancy Pelosi, al treilea om în stat în SUA, cu un președinte… care nici nu se poate numi președinte.. cu un vicepreședinte care nu există, și o persoană, Nancy Pelosi care se impune să iasă la pensie la 82 de ani și este ultimul ei, să spunem așa, joc de teatru.. un joc de teatru ieftin care nu face decât să întărească relația dintre China și Rusia, și este practic același narcisim occidental – și sincer vă spun acesta este virusul, Occidentul, ăsta este virusul principal. Este o chestiune ieftină, doar mediatizată pentru că au în mână canalele de televiziune care sunt în buzunarul lor, în rest nu trebuie să ne preocupe.

China are o strategie pe termen lung, mult peste termenul rusesc care doar așteaptă iarna. China este un jucător de marcă, și în nici un caz nu trebuie să ne preocupe așa ceva. Noi avem problemele noastre imense.. imense! Dacă stăm să ne uităm la ce s-a întâmplat mai de curând legat de discursul premierului Ungariei Viktor Orban la Tușnad și înțelegem ce mesaje a dat acest lider. Este un lider adevărat al Ungariei. Sigur, nu pot să fiu de acord cu lucrurile istorice și patria mea, și pământul meu, dar pot să fiu de acord cu el că-și iubește țara și face orice este posibil pentru poporul lui. Astea sunt chestiuni importante.

Diplomația românească nu mai înseamnă nimic astăzi. Este zero. Noi trebuie să ne întoarcem la ce a însemnat școala românească imensă, trebuie să ne întoarcem la Titulescu, la oamenii mari pe care i-am avut, și să înțelegem ce înseamnă diplomația.

Politica externă înseamnă să stabilești priorități. Ce prioritate are astăzi România, în afară de a fi lacheu la Washington? Nimic altceva! Nu are nici o prioritate. Iar asta nu este o prioritate!

A fi în diplomația mare, a fi în istorie, înseamnă că ești un actor pe o scenă unde se întâmplă evenimente la care participi, pe care le produci tu însuți și ai un obiectiv esențial: supraviețuirea.

Unde suntem noi în acest peisaj, la nivel mondial? Nicăieri! Noi nu participăm la nici un panel legat de ce se întâmplă în politica externă mare. Nu știm să valorificăm. Păi noi în situația din Ucraina, am mai spus asta, e a doua sau a treia oară când vă spun, putea să ne aducă într-o poziție de a recupera ce-am pierdut de peste cincizeci de ani. Noi puteam să ne luăm, în primul rând teritoriile înapoi, puteam să jucăm o carte uriașă din punct de vedere al unei mediatizări dacă puteam să fim între cele două puteri. În cancelariile occidentale care se respectă se spune așa, că occidentul, sau America și NATO luptă împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asta este tema! „Războiul din Ucraina”! Deci, băiatul ăla care e acolo președinte.. e vai de mama lui!.. de la Kiev.. nici nu știe ce face!

În plus de atât, m-ați întrebat de Davos, de aici a venit tot pericolul, așa cum a venit și în România, de la Soros. La noi în țară nu a intrat capitalismul, a intrat manipularea sorosista, care pe de-o parte a format așa-zisa clasă capitalistă, de fapt cei care au furat, și a format așa-zisa clasă a societății civile prin celebrul Grup pentru Dialog Social în care n-a fost altceva decât o enumerare de teze date la vremea respectivă de Brucan și încolonate de Soros de către cei care practic au anihilat întreaga societate civilă din România. Astea sunt adevărurile!

Deci noi trebuie să înțelegem că a venit momentul să discutăm răspicat de ceea ce s-a întâmplat, să ne dăm măștile jos și să privim în față adevărul unic dat de Dumnezeu, atât. Că avem o țară hărăzită nouă și pe care avem datoria față de strămoși s-o apărăm.

RPNTV: O ultimă întrebare, domnule Călin Georgescu, ce șanse au românii să fie conduși de un guvern prezidat de Călin Georgescu?

C.G.: Este o stare care se va întâmpla pentru că lucrurile nu mai trebuiesc tratate ca politică, ci ca istorie. Iar istoria se face cu oameni curajoși.

RPNTV: Istoria, deci, se face cu oameni curajoși, acestea ne transmite domnul Călin Georgescu, un interviu excepțional! Vă mulțumim pentru participare!

10/08/2022/0 Comments/by Patrick Matis

constantin noica, filozofie crestina, crestinism, religia crestina, invatatura crestina, cautarea fericirii

Articole, Modelul de Tara

Constantin Noica – Suflet agrar sau suflet pastoral?

Constantin Noica - Suflet agrar sau suflet pastoral?

De câteva decenii, cărturarii români se întreabă dacă valorile țărănești sau cele orășenești trebuie să precumpănească pentru împlinirea destinului nostru național. E adevărat, prin ce avem în noi mai bun până acum, suntem țărani. Așa ni s-a spus, iar noi înșine o proclamăm adesea, cu mai mult sau mai puțin romantism. Dar alteori n-am întârziat să ne dăm seama de un lucru: că precumpănirea valorilor țărănești înseamnă păstrarea noastră în rândurile întârziaților istoriei. Nu se pot crea valori istorice de durată pe nivelul afirmărilor țărănești. La ce ne servește să știm – cum arătam – că strămoșii noștri geți aveau o cultură poate la fel de nobilă, în felul ei, ca aceea greacă a timpului, dacă, prin caracterul ei sătesc, cultura getică a dispărut pentru totdeauna? Ea nu reprezintă nici un act de afirmare în istorie, și nici un factor educativ pentru poporul român. Cu simple valori țărănești noi putem avea – cum avem cu adevărat – toate virtualitățile: de cultură, de omenie, chiar de înfăptuire istorică; dar nu avem nici o actualitate.

Felul în care se pune problema – sat sau oraș? – este totuși simplist. Nu tot ce e țărănesc a fost la noi anistoric. În momentul în care pentru poporul românesc se pune problema de a se ridica până la nivelul creației istorice, este bine să știm că în însuși sufletul nostru țărănesc am avut virtualități pentru așa ceva. Nu orice tip de viață rurală este vegetativ, static, nepolitic și conservator; nu orice tip de țăran e însuflețit doar de o energie pasivă. Există societăți de tip rural ce au și forță de expansiune, spirit ofensiv, putere de afirmație. Primul tip este numai cel agrar. De peste 100 de ani de la pacea încheiată la Adrianopol, când României agrare i s-au deschis posibilitățile moderne de schimb, poporul românesc s-a agrarianizat. Dar el n-a fost totdeauna un popor agrar, iar sufletul lui n-are trăsăturile de sedentarism și de pasivitate agrară. În țăranul nostru coexistă azi și a precumpănit altădată un suflet de tip pastoral. De aici, poate, câteva trăsături pe care alții nu le înregistrează, iar nouă ne place să le lăsăm amorțite, dar care și ele, poate mai ales ele, dau măsura sufletului românesc.

Dacă tipul agrarian ar defini pe țăranul român, cum s-ar explica cultura noastră populară? Un cercetător recent al problemelor de sociologie pastorală românească, Traian Herseni, arăta că toate formele superioare ale culturii noastre populare țin de singurătatea pastorală: dorul ca și jalea, doina ca și basmul. Dar cărturarul român care a susținut cu cea mai mare hotărâre caracterul pastoral al vieții noastre țărănești – cel puțin în faza când ea a fost cu adevărat creatoare – este Ovid Densușianu. De ce n-am avut inspirație din viața de câmp? Întreabă Densușianu în Viața păstorească în poezia noastră populară. De ce ar fi atât de mult vorba de codru în poeziile populare românești, dacă ele ar fi de inspirație plugărească? De ce primăvara și sentimentul naturii joacă un rol atât de mare, când, pentru plugar, toamna e cu mult mai însemnată, căci atunci culege el roadele și atunci îi sunt date belșugul și odihna? Dorul, spune Densușianu, nu poate fi înțeles decât ca născându-se în lumea păstorilor, unde singurătatea și despărțirea sunt experiențele cele mari. Iar faptul, încheie Densușianu, că lirismul cântecelor noastre populare nu e numai contemplativ, static, ci și dinamic, ca fiind expresie a cutreierării, nu poate ține decât iarăși de viața păstorească. Este în păstor deopotrivă un îndemn spre vis și unul spre faptă neobișnuită, care dau, parcă, alte dimensiuni unui suflet național. În orice caz, faptul că ciobănia și haiducia au fost așa des apropiate în creația populară românească deschide altă perspectivă decât cea sugerată de tipul agrarian.

Gândurile lui Densușianu sunt azi mai actuale, pentru neamul românesc, de cum erau acum 20 și 30 de ani, pe când scria el. Într-o lucrare publicată în 1914, La vie pastorale chez les romnains, Densușianu afirmă categoric că am fost la început un popor pastoral, având o energie şi o forţă de expansiune care singure explică colonizarea română a Istriei, a Meglenului, a Crimeii şi a Caucazului. Azi, când am regăsit în Crimeea şi în Caucaz urmele păstorilor români, ba chiar întregi familii româneşti, regăsim parcă o dimensiune uitată a spiritului nostru.

Cineva compara pe păstori cu marinarii apelor. Nu e ceva nou şi nepreţuit, pentru conştiinţa românească, să-şi dea seama dintr-o dată că sântem şi noi nişte marinari ai uscatului? Înfipţi în pământul românesc, aşa cum suntem, şi ne place să spunem că suntcm, nu e mângâietor şi întăritor să ştim că avem şi nostalgia depărtărilor de cucerit? Ce e „istoric” în România de azi își găsește astfel o matcă străveche, în loc să-și croiască din nou una.

Firește, nu de la simpla regăsire a sufletului nostru pastoral e de așteptat intrarea noastră în istorie, europenizarea noastră ca popor viu și creator de valori politice sau culturale proprii. Sufletul pastoral rămâne încă legat de unele moduri anistorice ale sufletului românesc, așa încât problema de a pune accentul pe sat sau oraș rămâne, până la un punct, intactă. Dar ea nu mai e problema – prea simplă teoretic și dureros de grea practic – de a aduce o ruptură înăuntrul sufletului nostru. Când vrem să facem din sufletul românesc purtătorul unei istorii proprii, găsim în el nu numai o materie moartă, care să reziste; dar și una vie, care să ne prefigureze destinul.

Abel e cioban, și Cain e plugar. Abel rătăcește prin lume, și Cain frământă locul. Iar Cain ucide pe Abel. Întotdeauna Cain ucide pe Abel.

Mă gândesc, de pildă, la cele două suflete românești: sufletul pastoral și cel agrar. Tot ce e nostalgie și sete de zări noi ține de sufletul păstorului. Dar a trecut peste el sufletul stătător al plugarului, și l-a pustiit; are să-l pustiască. Suntem țara lui Cain în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu – mașina – și-i va mătura pe amândoi, pentru ca neamul lor să crească, să crească biblic, dincolo de zările țării.

„Orizontul”, 1944

06/07/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Articole, Modelul de Tara

Lucian Blaga – Satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit

Lucian Blaga - Satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit

Mi-aduc aminte: vedeam satul aşezat înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor. Această împrejurare, care numai târziu de tot mi s-a părut foarte semnificativă, ţinea oarecum isonul întregei vieţi, ce se desfăşura în preajma mea. Împrejurarea era ca un ton, mai adânc, ce împrumuta totului o nuanţă de necesar mister.

Localizam pe Dumnezeu în spaţiul ritual de după iconostas, de unde îl presimţeam iradiind în lume. Nu era aceasta o poveste, ce mi s-a spus ca multe altele, ci o credinţă de neclintit. Făceam o tranşantă deosebire între „povestea poveste” şi „povestea adevărată”. Topografia satului era plină de astfel de locuri mitologice. La fiecare pas, perspectivele se adânceau şi se înălţau. Tinda vecinului, totdeauna foarte întunecoasă, era, fără doar şi poate, un loc în care, cel puţin din când în când, şi mai ales dumineca, se refugia diavolul. Nu am încercat într-o zi, cu alţi douăzeci de copii, toţi pătrunşi de fiorii unui sfânt război, să-l izgonim stârnind cu fel şi fel de unelte nişte zgomote ca de trib african? Undeva lângă sat era un sorb; convingerea noastră era, că acel noroi fără fund răspunde de-a dreptul în iad de unde ieşeau şi clăbucii. Trebuie să te transpui în sufletul unui copil, care stă tăcut în marginea sorbului, şi-şi imaginează acea dimensiune „fără fund”, ca să ghiceşti ce poate însemna pentru om o geografie mitologică. Iar în râpa roşie, prăpăstioasă, din dealul viilor, sălăşluia aievea un căpcăun. Satul era astfel situat în centrul existenţei şi se prelungea prin geografia sa de-a dreptul în mitologie şi în metafizică. Acestea alcătuiau pervazul natural şi de la sine înţeles al satului. Satul există în conştiinţa copilului ca o lume, ca unica lume mult mai complex alcătuită şi cu alte zări, mai vaste, decât le poate avea un mare oraş, sau metropolă, pentru copiii săi.

Atingem cu aceasta deosebirea esenţială dintre „sat” şi „oraş”. Satul nu este situat într-o geografie pur materială şi în reţeaua determinantelor mecanice ale spaţiului, ca oraşul; pentru propria sa conştiinţă satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit. Satul se integrează într-un destin cosmic, într-un mers de viaţă totalitar, dincolo de al cărei orizont nu mai există nimic.

Aceasta este conştiinţa latentă a satului despre sine însuşi. Îndrăznesc să fac afirmaţia, fiindcă aşa e înţeles şi trăit satul, în apogeul copilăriei, vârsta care singură posedă perfectă afinitate cu modul existenţial al satului.

Lucian Blaga, „Izvoade. Elogiul satului românesc”, Editura Humanitas, Ed. a 3-a, 2011, pp 16-17.

05/07/2022/0 Comments/by Patrick Matis

ion coja, contrarevolutionari, roman, romanii, romani, trianon

Articole, Modelul de Tara

Ion Coja – Cele cinci porunci ale crezului naționalist rămase de la Petre Țuțea

Ion Coja - Cele cinci porunci ale crezului naționalist rămase de la Petre Țuțea

Într-o plimbare filosofică pe Calea Victoriei, discuția alunecând ușor spre subiectul care pasiona întreaga suflare interbelică – viitorul României, Petre Țuțea o fost întrebat de Nae Ionescu „Care trebuie să fie însuşirile unui adevărat cetăţean român?” Răspunsul lui Petre Ţuţea a fost prompt.

Românul chemat să facă istorie, românul la care merita să se gândească orice voitor de bine pentru Neamul Românesc, românul care putea să dea substanță și organicitate oricărui „Proiect de Țară” românesc, acel român ideal trebuia:

1. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
2. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România fără regret;
3. Să nu înşele pe nimeni;
4. Să nu necinstească nicio fecioară, pentru a nu ofensa obrazul Maicii Domnului;
5. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el.

Memorabila plimbăreală prin metropola dâmbovițeană trebuie să fi avut loc prin anul 1937, dacă-mi aduc bine aminte.

Povestindu-ne acea amintire, Petre Țuțea insista pe cea de a cincea poruncă a crezului său naționalist: ca român, să te bucuri când ai norocul să întâlnești un român mai deștept decât tine, mai înzestrat, mai talentat, mai capabil. Să te bucuri că ți se ivește ocazia să-l sprijini, să-l ajuți să se împlinească pe deplin, să-și valorifice întregul potențial cu care bunul Dumnezeu l-a înzestrat, căci acele daruri Dumnezeu le-a hărăzit de fapt întregului neam românesc, iar câteodată, nu rareori, acel român este un dar pentru întreaga omenire. Să te bucuri când altul este mai bun decât tine! Să nu te doară succesul altuia dacă este bine meritat!…

Personal, aflând această minunată poveste la o vârstă când încă mă mai coceam, pot spune că am făcut o regulă de comportament din a sprijini munca și talentul Celuilalt. Nu am reușit totdeauna, dar am încercat măcar. Am scos la viața mea câteva cărți. Fiecare carte este o bucurie, o mulțumire de sine. Dar cel mai mult m-am bucurat când am putut să ajut să apară cărțile altor autori! Când am putut să recomand textele altora! Bucuria aceasta am simțit-o și la Alexandru Graur, atunci când m-a publicat pe mine, student în anul al II-lea, în compania academică cea mai selectă…

Ani buni după aceea m-am mirat nespus să aflu că mulți profesori universitari se trec co-autori pe lucrările studenților și colaboratorilor mai tineri. Când m-am întâlnit cu colegul meu de liceu și șef de promoție TOMA EMIL și acesta mi-a mărturisit că va rămâne în străinătate cu prima ocazie, am încercat să-l abat de la intenția sa, atât de păguboasă pentru știința medicală românească în care el începea să se afirme. Mi s-a plâns: șeful său, ministru adjunct al Sănătății la acea dată, își punea cu nerușinare numele pe toate lucrările lui EMIL TOMA, ca prim autor… Îl chema cumva Păun sau mă înșel?!

A consemnat pentru dumneavoastră Ion Coja.

25/03/2022/0 Comments/by Patrick Matis

24 ianuarie 1859, 24 ianuarie, mica unire, unirea principatelor romane, divanul ad-hoc

Modelul de Tara, Prezentări

Patrick Matiș – Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!

Patrick Matiș - Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!

Motto: Diplomația este arta de a te avea bine cu toți.

Se apropie Mica Unire, fraților! Se apropie 24 ianuarie 2022 în care celebrăm 163 de ani de la Unirea Principatelor Române (Muntenia cu Moldova), ținută pe malurile Milcovului cu grăbire, ca să spunem așa, un proiect care a fost dospit sute de ani și doar în acei ani de secol XIX a putut fi cristalizat, ca mai târziu, în 1918, Transilvania și Basarabia să revină și ele la Patria Mumă, chiar dacă nu pentru mult timp, datorită celui de-al doilea mare război.

Dar să vedem un mic istoric al evenimentelor ce au precedat cristalizarea proiectului românesc în cuget, fapte și simțiri.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, evoluţia societăţii româneşti a stat sub semnul ideii de emancipare naţională, elitele din Principate intensificându-şi eforturile în vederea redobândirii, într-o primă fază, a autonomiei politice de care se bucuraseră Muntenia şi Moldova înainte de instaurarea domniilor fanariote.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821), cu toate că s-a soldat cu un eşec, a avut drept consecinţă restabilirea domniilor pământene, un prim pas în direcţia îndeplinirii dezideratelor exprimate încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în memoriile şi proiectele de reformă ale boierilor moldo-valahi adresate Marilor Puteri cu scopul sensibilizării acestora faţă de problemele Principatelor române.

Câţiva ani mai târziu, Tratatul de la Adrianopol (1829), prin anularea monopolului otoman asupra comerţului de la gurile Dunării, reintroducea Ţările Române în circuitul economic al Europei. Acest lucru a avut efecte semnificative pentru progresul economic şi social al celor două state, creând, totodată, premisele dezvoltării unei burghezii naţionale.

Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Munteniei. De exemplu, Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.

În contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) despre Unire.

În acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.

În Muntenia, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai controversată.

Aici, caimacamul (locțiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc.

Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.

Descoperirea a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate.

În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toți s-au pronunțat pentru Unirea Principatelor Moldovei și Munteniei.

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Munteniei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri.

În pofida actului Unirii, Țările Române au continuat să funcționeze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata.

Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași, și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți. Așadar actul a fost unul formal.

Faptul ca atâta amar de vreme am năzuit să ne unim și abia în 1918 am reușit marele deziderat a însemnat că ceva ne-a pus la încercare atât din interior, cât și din exterior. Suntem la răscruce de drumuri atât geografice, cât și socio-politice. Însă, din punct de vedere sufletește noi am rămas creștini și am îndurat ordaliile acestei lumi, am dăinuit prin motto-ul „să nu ne răzbunați” întâlnindu-ne cu Spiritul lui Hristos în toate micile și marile miracole prin care am trecut. Pentru noi Dumnezeu este, Hristos este! Ființa Divină este!

Anul acesta l-am început cu dreptul și am continuat cu stângul, am spune, datorită unor mici acte dezbinatoare între patrioți. Am vorbit despre acestea și sperăm să nu mai avem nevoie să le mai abordăm deoarece nu ne face cinste.

Se cuvine acum mai mult ca niciodată să fim dimpreună, să cooperăm și să ne într-ajutorăm, pentru că vremurile pe care le trăim, vremuri absurde, pline de minciuni, de falsități pe toate planurile, pline de ilegalități și corupție, sunt vremuri fără precedent în lume. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Niciodată nu am mai fost în felul acesta dezbinați pe criterii medicale, între inoculați cu seruri experimentale sau neinoculați, între simptomatici și asimptomatici, de parcă starea de sănătate nu mai există, precum nu mai există prezumția de nevinovăție. Totul este un teatru al absurdului!

S-a început cu religia confiscată de bisericile care au modificat în timp Scrierile Sacre, ateizând-o și amputându-i natura divină feminină. Apoi s-a continuat cu filozofia transformând-o dintr-una a sufletului, plăcută sufletului, prin care sufletul se auto-desăvârșește, într-una a minții raționale. Apoi arta a intrat în subiectivitate, în loc să reprezinte natura divină, reprezintă de fapt natura umană prin care se auto-venerează ca și când s-ar pupa în oglindă la sfârșitul secolelor. Și știința, între timp, s-a osificat fiind confiscată de mințile raționale care au dat o ultimă lovitură acaparând tot ceea ce e rod al gândirii umane, aristotelizând ceea ce trebuia să fie revelație de fapt. Și unde am ajuns? La farsa globală de ordinul teatrului absurdului care ne subjugă azi făcând din Experimentul Pitești mic prunc. Divide et impera a trecut la un alt nivel de perversitate și răutate, dar și de prostie fără margini.

Dezbinarea se face numai cu acordul nostru. Dezbinarea se face din interior spre exterior, nu invers. Cât timp interiorul este integru și demn, exteriorul nu poate să dezbine. Cât timp deschidem ușile casei noastre interioare, porțile castelului nostru interior, înseamnă că nu mai suntem demni. Altcineva deschide porțile pentru noi. Acela se numește EGO. Este orgoliu, este amor-propriu, mândrie, mânie, invidie, lăcomie, frică și multe altele. Fiecare gând are în spate un gânditor. Cât timp gânditorul se enervează și gândește din pripă lucruri defăimătoare despre celălalt de lângă noi, înseamnă că doarme conștiința. Cât timp gânditorului îi e frică de viitor, va semna întotdeauna acte dezbinatoare, care îngroapă neamul și familia în pierzanie pentru mult timp, doar ca să scape, să rămână „la guvernare”. Stăpânul (care este conștiința) este absent. Ce se face în absența sa face parte din legea cauzei și efectului. Viitorul devine sumbru și pierzania se cristalizează și mai tare în viețile noastre.

Poporul unit nu permite niciodată sclavia și slugărnicia. Eroii noștri, toți s-au martirizat, s-au jertfit, s-au sacrificat pentru ca noi încă să mai existăm și să mai avem o țară, să mai avem buletin și/sau pașaport, să mai avem „transport în comun (hopa! ce cuvânt e ăsta? comun…)”, să mai avem hotare, poliție, jandarmerie, armată, politicieni, avocați, judecători etc.

Poporul unit este proprietar atât pe bunurile sale materiale, pe resursele naturale din ținuturile unde trăiește, cât și pe cuvintele, simțurile, gândurile sale. Poporul unit proprietar este liber să facă ce dorește și crede de cuviință cu ceea ce deține. Poporul unit își poruncește singur, nu alții poruncesc poporului unit. Acestea enervează teribil pe adepții globaliști ai lui divide et impera. Ei nu sunt liberi în mintea și conștiința lor, sunt VICTIME! Astfel că apără tarlaua stăpânilor lor.

Noi întotdeauna ne-am exersat libertatea. Nu toți, e adevărat, dar acei câțiva care suntem, ne întoarcem în amfora păstrătoare de grăunțe de grâu. De acolo renaștem oricând, ca Pasărea Măiastră. Cum spuneau preotesele dace? „Le dăm aurul, râvnitorilor, le dăm tot, dar nu le dăm cunoașterea”. Aceasta este grăunța ce-o adăpostim în noi.

Mulți au trecut pe aici și n-au putut distruge grâul care a încolțit, încolțește și va încolți aici în diverse veacuri. Nu vedeți că poporul român este genial? Amfora în care ne păstrăm este pântecul Marii Mame, din Grădina Maicii Domnului care îi este stăpână. De aceea femeile românce au un mare rol acum de coagulare a spiritului românesc, nu de dizolvare, nu pentru a-l dezbina. Bărbații războinici părăsesc cuibul pentru a pleca să cucerească lumea, dar s-au îndepărtat, astfel că femeile acum au nevoie să-l reîntregească adunându-ne și unindu-ne în familii. Familia se trage din arhetipul universal care este Sfânta Treime.

Poporul unit are talanții lui Dumnezeu. Vedeți că Dumnezeu face deja un Mărășești în noi, pe aici nu se trece! Astfel că, Dumnezeu nu permite să se piardă grăunța și face miracole prin români, aceia care am mai rămas. Miracolele încep prin noi înșine spunând NU!

Nu uităm cine suntem și ce rol avem pe Pământ! Cea mai mare năzuință este Unirea, iar aceasta se va realiza atunci când toți vom știi unii de ceilalți, iar la o strigare vom răspunde și vom acționa ca unul, când nu vom mai fi singuratici pe enclave. Vorbim o limbă patriotă și mergem înspre patrie cu tot ce facem, aceia care ne-am ales să dăm din viețile noastre pentru a apăra cetatea patriei care e sub asediul intunericului de atunci și de acum. Patria a început la sat, acolo unde se făurește natura umană în fapte umane, civilizația însăși pe această planetă.

Facem o chemare:

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-i secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

Notă: Premoniție sau nu, Marele Poet Vasile Alecsandri semna această poezie în 1857, cu doar doi ani înainte de Mica Unire a Principatelor Române.

P.S.: Astăzi s-a născut Mihai Eminescu! Bucurați-vă!

Am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

15/01/2022/0 Comments/by Patrick Matis

16 septembrie, ora 16.00, Librăria Cărturești MNȚR Muzeul Național al Țăranului Român

GENOMUL POPORULUI ROMÂN ÎN VIZIUNEA LUI GEORGE EMIL PALADE Nicolae M. Constantinescu

Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

Bibliografie:

Share this:

Mihail Manoilescu - Scurt rezumat al gândirii economice

Share this:

Patrick Matiș - Distributismul unu la unu - De ce este proprietatea privată atât de detestată de către globaliști?

Share this:

Ovidiu Hurduzeu - Distributismul în Europa Central-Estică

Share this:

Iată că se poate: satul în care s-a descoperit secretul belșugului. Sătenii se gospodăresc singuri, fac poduri și repară străzi

Share this:

Călin Georgescu - Proiect de Țară: Hrană, Apă, Energie! (interviu TV online Riposta pe net)

Share this:

Constantin Noica - Suflet agrar sau suflet pastoral?

Share this:

Lucian Blaga - Satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit

Share this:

Ion Coja - Cele cinci porunci ale crezului naționalist rămase de la Petre Țuțea

Share this:

Patrick Matiș - Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!

Facem o chemare:

Share this:

16 septembrie, ora 16.00, Librăria Cărturești MNȚR
Muzeul Național al Țăranului Român

GENOMUL POPORULUI ROMÂN ÎN VIZIUNEA LUI
GEORGE EMIL PALADE
Nicolae M. Constantinescu