A coborât și s-a întrupat pe Pământ,
cea mai seducătoare ucigașă: Complezența, frumoasă ca mizeria de sub preș.
Apoi, am întâlnit-o, în fiecare familie, în fiecare casă.
Ademenită precum o nimfă, menită să împlinească intenții ce zac ascunse.
Primită cu zâmbetul pe buze…
neștiind sărmanii că-i va mânca de vii.
Lăsându-i goi,
Pradă egoului.
Acum, trăiește în fiecare dintre noi.
Cândva i-am spus:
Ți-ai pus zâmbetul lumii pe buze, și-l porți ca pe o mască,
Ți-ai pus unghii false, să nu se vadă că ai ghiare.
Dar, jegul de sub ele, ce gust are?

Tu, infantule, ia aminte:
Nu are lumea atâta meschinitate, încât să-ți ucidă inocența, prin Complezența sa.
Iar pe sora ei cea mare, Ignoranța, întâmpin-o c-un zâmbet senin,
plin de dragoste…
Fără nicio urmă de venin.
Doar așa le vei învinge!
Căci, tu n-ai arme, tu ești iubire.

P.S.:
Acum, tânjesc după un sec: mulțumesc!
Adio.

Verdict: Omor prin complezență!