Se află, tot în Munții Buzăului, în apropierea unui megalit cu urme tare bizare pe el, Piatra cu Semne – un bolovan adânc îngropat în pământ, un abecedar al naturii în care sunt imprimate copite de cerbi, brânca ursului, laba de lup, vulpe, mistreț și iepure. Piatra are legenda ei, interesantă, dar nu este un artefact creștin, ci unul precreștin, la fel cum este și megalitul Piatra ‘Ngăurită. Înaintea grotei sacre se află o Peșteră cu o intrare triunghiulară, dăltuită de mâini meștere în a făuri coridoare și tuneluri, stăpânind o tehnică a golului care ne uimește pe noi, cei de azi.

Localnicii spun că aici, în zona grotei, ar fi un tunel ce ar traversa munții. Foarte mulți căutători au cutezat să înfrunte fantasticele piedici și capcane de care aminteau poveștile locurilor. Unii dintre aceștia nici n-au intrat bine, că au și fost teleportați. Alături de legenda comorilor a crescut, îngemănată cu ea, și povestea „paznicilor” fioroși ai acestor comori blestemate.

Chiar Diana Gavrilă, în cartea sa, observă că altarul grotei sacre este orientat spre nord, ca și la alte grote din Curbura Carpaților, ceea ce ne obligă să admitem „că locul acesta ar putea servi și altor cauze decât celor de ordin creștin” (op. cit. pg. 105) și că vechimea ei poate să fie mai mare decât secolele IV-VI d. Hr., așa cum, încă oficial, se afirmă. Sub toate ansamblurile noastre megalitice, așezări ori incinte sacre, se aflau lucrate tuneluri, lăsate moștenire urmașilor traco-daci, care le-au folosit în războaiele pregătite de invadatori. Vechile așezări pelasgo-hyberboreene erau construite pe două nivele: unul suprateran și altul subteran. Abia acum, la începutul mileniului trei, cu ajutorul sateliților, s-a descoperit, sub Sarmisegethusa Regia, un uriaș oraș subteran care s-ar întinde, prin tunelurile sale, pe o suprafață de circa 200 km². Poveștile și legendele localnicilor din Carpații de Curbură despre tuneluri și coridoare secrete, care duc spre tărâmuri călcate de ființe fantastice (giganți, uriași, jidovi, ori pitici, blajini, urici), dar azi inaccesibile omului, au la obârșie un suport real. Revenind la grota noastră, Piatra ‘Ngăurită, ce pare capul unui uriaș atlant (Peștera triunghiulară, cu acel tunel lucrat spre inima muntelui), Piatra cu Semne (bizarele întâmplări petrecute cu teleportarea unor căutători de comori), toate țin de un ansamblu, compun un complex sanctuar pelasgic. Ar mai trebui adăugat că, în imediata apropiere, se află izvorul, nelipsit în zona sanctuarelor unde se împlinesc rituri de inițiere în misteriile traco-dace.

Crucea Spătarului (Crucea lui Agaton)

Fără îndoială că și pe Crucea Spătarului, ca și pe Țurțudui, străsihaștrii au ridicat un obelisc, ori un menhir, ori o Piatră, ca un semn de consacrare a acelui loc, care aparținea unei geografii sacre, loc în care Moșii noștri dintru începuturi au întemeiat incinte sacre și sanctuare închinate divinităților primordiale ale poporului traco-geto-dac.

Minimasivul Crucea Spătarului găzduiește numeroase grote și peșteri în care au viețuit sihaștrii geto-daci și s-au nevoie, mai apoi, sihaștrii și monahii creștini. De aceea este firesc ca în vârful acelei catedrale de piatră să se fi înălțat un monument, un obelisc, care să invoce forțele protectoare divine. Știm că în acel loc a existat o veche cruce de lemn căreia i s-a spus „Crucea lui Agaton”, după numele sihastrului care se nevoia prin acele grote. Mai târziu, istoria pomenește de un spătar Cristea, care pune, în locul vechii cruci de lemn, o cruce lucrată în piatră, decorată cu simboluri și o scriere cu un mesaj pe cruce (azi ilizibil), închinată puterii Divine care l-a salvat din mâna năvălitorilor jefuitori. Pe stâncile din jur erau și inscripții diferite, cu litere latine ori slavone, stânci prăbușite, ca cea care pe care este incizat capul de cerb, posibile intrări astupate de care vorbesc legendele.

Spătarul Cristea, când a pus Crucea, a adus cu sine și comoara ce o stăpânea, pe care a îngropat-o undeva, printre stâncile ori din minimasivul Crucea Spătarului, ori printre stâncile din dealul alăturat, de la Țurțudui. Depozitul, camera subterană în care ascunsese spătarul comoara se afla într-un tunel care pleca dinspre camera tainică spre versantul estic al minimasivului Crucea Spătarului. Pe un dâmb din apropierea grotei, aflată în apropierea Crucii, ar fi existat o cruce din lemn la fel de înaltă ca și cea de piatră, care-i putea păcăli pe căutătorii plecați pe urmele comorii

Oricum, Crucea de la Gheretă marca și ea, din străvechime, un loc dintr-o geografie sacră, un loc de consacrare a Puterii divine. Între Gheretă și Crucea Spătarului se afla răsuflătoarea, spune memoria colectivă a locurilor, răsuflătoare care era o intrare verticală ce te conducea în vestitul tunel. Să ne gândim puțin: spătarul Cristea, în acele vremuri de bejanie și de năvăliri sângeroase ale cetelor turcești, libere să jefuiască tot ce găseau pe pământul ghiaurilor de valahi, aveau timp și oamenii să construiască un asemenea tunel în stâncă și în secret, și să nu se afla că se lucrează acolo? (Să ne gândim că la metroul bucureștean, după 1990, cu toată tehnica, s-au săpat în vreo 4-5 ani doar vreo patru kilometri). Atunci vom înțelege că acel tunel, ca și multe din spațiul carpato-danubian, le-am moștenit de la traco-geți, care și ei lea aveau de la marea civilizație pelasgo-hyperboreică. Tunelele de sub Sarmisegetuza nu erau făcute de Burebista și Decebal, cum nici tunelele de sub Retezat, sau de sub muntele Sfânt, Ceahlăul. O altă civilizație a construit acolo fabuloase construcții megalitice. Prin sihaștrii de la grotele din Crucea Spătarului și Țurțudui a aflat și spătarul Cristea locul unei singure ascunzători.

În jurul stâncilor de la Cruce găsim și alte urme venite din timpuri precreștine: pe latura sudică a muntelui, în apropierea Crucii, este surprinsă o însăilare care pare să semene cu o hartă în aer liber, iar pe o bucată de stâncă au fost incizate un cap de cerb în formă stilizată, o sabie și niște cruci (crucea nu este un simbol absolut creștin, o întâlnim și în vestigiile precreștine). Legendele locale spun că, orientându-te pe direcția arătată de botul cerbului, la un anumit număr de pași s-ar afla comoara. Numai că, așa cum au fost două Cruci (una a lui Agaton și una la grota Ghereta, același cap de cerb, mai nou însă, era incizat pe o coloană verticală din vecinătatea grotei Ghereta.

Grotele Ghereta și Bucătăria

De la Piatra cu Cruce (Crucea nu mai există) cobori pe niște trepte de piatră care conduc călătorul la grota Ghereta, care este un excelent observator asupra văii Ruginoasa. Se mențin perfect trei pereți în vârful stâncii de deasupra prăpastiei. Ca și celelalte grote, a fost inițial un altar precreștin, apoi altar al călugărilor creștini audieni, apoi chilie de schimnic creștin.

După Ilie Mândricel, între Piatra cu Cruce și Ghereta, ar fi fost acel tunel „răsuflătoarea”, care conducea spre camera-depozit de sub Crucea Spătarului.

La 50 de metri spre nord-vest, se află rămășițele de la Grota Bucătăria, tot un vestigiu precreștin. Grota Bucătăria se remarcă prin forma semicirculară și prin energia pe care o degajă (realitate de care călătorul se va izbi și la Iosif, și la alte Pietre din arealul Aluniș-Nucu-Bozioru).

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.