Nu scrutăm cestiunea de principiu a regalității. Ceea ce putem afirma însă, cu istoria în mână, este că Domnii pământeni erau Domnii rasei române, erau duci ai neamului românesc. Ca atari ei erau solidari cu rasa română și pururea gata a-și pune capul la mijloc pentru drepturile acestei individualități etnice. Nouă ni se pare însă că în otelul actual intitulat „România” espresia etnologică e prea mult desconsiderată în favorul espresiei geografice, fie aceasta locuită de orișicine. Aceasta e atât de adevărat pentru trecut încât pururea se deosibea rasa pământeană de rasele străine, din care unele (bunăoară armenii) erau mai vechi în țară decât românii înșiși. Nu doar că românii ar fi fost vreodată netoleranți. Dar ceea ce voiau să păstreze aci era caracterul lor național, esprimat în limbă, în datini, în legi. Ni se pare deci că, în această privire, în privirea protectoratului firesc ce Domnii pământeni îl esercitau asupra elementului românesc față cu orice alte elemente, d. Stătescu degeaba protestează. Era nouă a României este aceea în care elementele vechi și naționale ale țării au fost în parte suplantate de elemente, nu zicem stricăcioase, dar în orice caz de o ocultă noutate. Nu voim să urmărim până la estrem această problemă, observăm însă că noi am fost cei dentâi cari am relevat-o, statornicind totodată că coroana română cată să fie solidară cu rasa română mai cu seamă. Nu zicem că sub cerul acestei țări să nu trăiască și să nu înflorească oricâți oameni de altă origine. Dar ceea ce credem, întemeiați pe vorbele bătrânului Matei Basarab, e că țara este, în linia întâia, elementul național și că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determineze soarta și caracterul acestui stat.

Avantaje trecătoare ale producțiunii, cauze economice și politice pot în adevăr să grămădească înlăuntrul espresiei geografice elemente străine și cu drept cuvânt împăratul Emanoil Paleologul zice că oameni mai toleranți, mai primitori de străini ca românii nu mai sunt pe fața pământului, deci în această privire nici noi nu dorim să fie altfel… dar până aci și nu mai departe. Cel care respectă caracterul propriu și libertatea de manifestare a oricărui alt geniu național contractează prin aceasta el însuși dreptul de a fi respectat în toate ale sale și, când Vasile Vodă Lupul poruncește ca „Cel ce-și viclenește moșia și neamul, mai rău decât ucigașii de părinți să se certe”, el stabilește prin aceasta solidaritatea între români, făcând din fiecare un ostaș deștept al naționalității sale.

Mihai Eminescu

TIMPUL, 26 ianuarie 1882