Studiul „Simbolurile ascunse ale anatomiei feminine în tavanul lui Michelangelo Buonarroti din Capela Sixtină” („The Hidden Symbols of the Female Anatomy in Michelangelo Buonarroti’s Ceiling in the Sistine Chapel”), publicat de Deivis de Campos, în revista Clinical Anatomy, în 2016, a atras atenția pe scară largă iar majoritatea publicațiilor de știri internaționale l-au prezentat în termeni pozitivi. Cu toate acestea, câteva publicații și-au exprimat scepticismul, oferind contraargumente. De exemplu, un articol din „Forbes” a concluzionat: „Dar legarea simbolului bucraniului, care datează din Neolitic, cu o înțelegere a anatomiei feminine, care nu este cunoscută în mod obișnuit decât cu mult după vremea lui Michelangelo, este destul de dificilă”.

Acest eseu nu își propune să abordeze direct astfel de critici. În schimb, încearcă să ofere dovezi suplimentare care susțin ipoteza că Michelangelo a disimulat în mod conștient simboluri ale anatomiei feminine în opera sa din Capela Sixtină. Dacă societățile neolitice au putut reprezenta metaforic trompele Fallopiane, devine și mai plauzibil că Michelangelo, cu cunoștințele sale anatomice avansate, ar fi putut face același lucru.

Accentul este pus pe cultura Cucuteni-Trypillia (circa 5050–2950 î.Hr.), care a creat ceramică cu desene complicate – abstracte, antropomorfe sau zoomorfe – inclusiv simbolul bucraniului, un element esențial în discuțiile despre simbolismul anatomic feminin din Capela Sixtină. Un astfel de bucraniu este prezentat în galeria Wikipedia pentru cultura Cucuteni-Trypillia.

De ce trompele uterine sunt descrise metaforic

Având în vedere distanța temporală a culturii Cucuteni-Trypillia – care se întinde pe cinci până la șapte milenii – studiul se bazează pe dovezi indirecte, utilizând o metodă similară cu cea folosită de Deivis de Campos și colegii săi în investigarea utilizării simbolice a anatomiei de către Michelangelo.

În timp ce populațiile neolitice sunt adesea percepute ca primitive, cultura Cucuteni-Trypillia a fost una avansată. A avut așezări proto-urbane, artefacte rafinate care accentuau spiralele, o înțelegere timpurie a conceptelor matematice și a creat simboluri abstracte care precedă taoismul și jainismul. Acestea au inclus motive care amintesc de Yin-Yang sau cruci răsfrânte. În plus, antropofagia – tulburătoare pentru standardele moderne – a fost probabil practicată pe alocuri, așa cum a fost cazul în alte societăți preistorice. Acest context de disecție umană, combinat cu curiozitatea față de procesul de creație biologică, a oferit condițiile pentru reprezentările metaforice ale anatomiei feminine.

De ce asemenea reprezentări au fost mai degrabă metaforice? Răspunsul se află în contextul cultural din Cucuteni-Trypillia, unde abstracția și simbolismul dominau expresia artistică. Animalele, de exemplu, erau stilizate, cu trăsături exagerate, punându-se accentul pe transfigurare în detrimentul realismului.

O cultură a fertilității cu simboluri ale fecundității

La apogeul ei (circa 4000–3500 î.Hr.), cultura Cucuteni-Trypillia avea cele mai mari așezări din Eurasia, unele adăpostind mii de structuri și peste 20.000 de indivizi. Situată pe teritoriile României, Ucrainei și Moldovei de astăzi, această societate agrară, organizată pe linii proto-democratice, a evitat arhitectura monumentală gen piramide, palate sau megaliți, în favoarea unei spiritualități centrate pe fertilitate. Printre dovezi se numără Adunarea Zeițelor din situl „Isaiia” Cucuteni cu cele 21 de obiecte stilizate sub formă de falus, vasul de inițiere în actul erotic și cu o femeie însărcinată din site-ul Ghelăești și numeroase statuete care subliniază fecunditatea feminină.

„Tentacule” pelviene și mâini cu multe degete

Unice printre culturile antice, unele artefacte Cucuteni-Trypillia înfățișează figuri feminine cu „tentacule pelviene”, absente în alte civilizații străvechi. Aceste simbolizări ale trompelor uterine, se aliniază cu hiperbola anatomică observată în opera lui Michelangelo. Să subliniem câteva dintre ele. Un artefact semnificativ a fost descoperit la locul „Poduri”, prezentând trompele uterine pictate în apropierea poziției anatomice corecte:

În apropierea eventualei trompe uterine, observăm în imaginea stilizată un alt simbol care seamănă foarte mult cu simbolul vulvei găsit în sculptura aurignaciană din „La Ferrassie” (originalul este expus la Musée National de Préhistoire, Les Eyzies, Franța).

Alt vas în care tentaculele pelviene sunt asociate cu degetele e misteriosul vas cu „Sirenă” descoperit la Cosăuți (Republica Moldova).

De remarcată este și asocierea dintre tentaculele pelviene și cele ale mâinilor cu multe degete, conducându-ne la următorul indiciu găsit la situl Trușești din județul Botoșani.

Astfel, se observă siluete feminine cu șase sau șapte „degete” care transfigurează noțiunea anatomică de mână cu cinci degete, sugerând o corelație cu numărul mai mare de „degețele” uterine. În plus, prima imagine din acest articol înfățișează o femeie însărcinată cu șase degete pe fiecare mână, ceea ce indică faptul că aceasta nu este o reprezentare izolată.

Să analizăm un alt artefact care sugerează că mâinile sunt transfigurate și seamănă cu tentaculele pelviene.

În plus, au fost descoperite sute de statui mici din cultura Trypillia-Cucuteni, toate lipsite de mâini. Această absență evidențiază faptul că atunci când mâinile sunt reprezentate, ele probabil servesc ca o formă de alegorie.

Antropofagia în cultura Cucuteni

Antropofagia a fost documentată în întreaga Europă preistorică, inclusiv în câteva situri Cucuteni, fără a fi neapărat o pratică ritualică generalizată.

Cele mai vechi dovezi arheologice de antropofagie provin din Peștera Gran Dolina și Castell de Castells (ambele în Spania), Peșterile Goyet (Belgia), Peștera Gough și Gloucestershire (ambele în Anglia), Herxheim (Germania), Peștera Fontbrégoua și Moula-Guercy (ambele în Franţa) şi Krapina (Croaţia).

Unul dintre primii arheologi care a identificat antropofagia în cultura „Cucuteni” a fost Alexandra Bolomey (1932–1993).

În studiul ei „Noi descoperiri de oase umane într-o așezare cucuteniană” (Vol. 06, pp. 159-173, 1983), Alexandra Bolomey face referire la un os uman: „Inciziile pe diafisul femural (poate și semne de roadere?) pot fi legate doar de practicile de antropofagie, indiferent dacă aveau sau nu caracter ritual”.

În același studiu, Bolomey mai notează: „Am rezervat o secțiune specială celor patru înmormântări ‘în gropi circulare’ din așezarea Cucuteni A-B de la Traian-Dealul Fintinilor, pe care arheologul Hortensia Dumitrescu le-a catalogat ca aparținând categoriei ritualurilor de sacrificiu uman.”

Un alt studiu, „Osul uman cu posibile urme de dinți umani găsit la situl Liveni (Cultura Cucuteni)” („The Human Bone with Possible Marks of Human Teeth Found at Liveni Site – Cucuteni Culture”) de Sergiu Haimovici, a fost publicat în Studia Antiqua et Archaeologica, IX (Iași, 2003).

În această lucrare, Haimovici scrie: „Dacă într-adevăr semnele de pe femur sunt de la dinții umani, așa cum apar, trebuie să concluzionăm că avem de-a face cu un fenomen de antropofagie. Totuși, dacă această practică a existat — asemănător cu unele culturi din vremuri mai recente, unde a fost practicat chiar și în secolul al XIX-lea – probabil că a fost limitat la o natură cultică, ritualică”.

Arheologul Senica Țurcanu a mai explicat: „Se presupune existența antropofagiei ritualice și a înmormântărilor parțiale” în documentul pregătit pentru prima ediție a conferinței „CUCUTENI–5000 Redivivus”, desfășurată la Chișinău în 2006.

Nu în cele din urmă, arheologii Maria Diaconescu și Aurel Melniciuc, ambii de la Muzeul Județului Botoșani, au declarat ediției locale a ziarului Adevărul că antropofagia a fost „foarte probabilă” în cultura Cucuteni.

Studiul din 2008, „Meniu funerar și antropofagie în civilizația calcolitică Gumelnița din nord-vestul Mării Negre” („Funeral Meal and Anthropophagy in Gumelniţa Chalcolithic Civilization in the North-western Black Sea”), de Anne Dambricourt Malassé, Pavel Dolukhanov, Michel Louis Séfériadès, Leonid Subbotin are în rezumat: „Descoperirea în 1999 a unui os parietal într-o groapă  din Bolgrad, sit arheologic, situat pe marginea lacului Yalpug din Ucraina, permite pentru a confirma ipoteza unei mese funerare antropofagice organizate probabil în jurul membrilor unei familii. E de presupus existența unei caste sociale caracterizată printr-o dublă funcție de terapeut și preot în raport cu practicile magico-religioase.”

Civilizația Gumelnița era situată chiar la granița cu cultura Cucuteni-Trypillia și a existat în același timp, așa că este rezonabil să presupunem că s-au influențat reciproc.

De asemenea, și invers

Acest articol consolidează interpretările anatomice ale frescelor Capelei Sixtine ale lui Michelangelo, obținând în același timp sprijin reciproc din opera sa. Iar din 2016 încoace au apărut și alte studii cu privire la aspectele anatomice probabile în opera de artă a lui Michelangelo.

În 2022 a fost publicat studiul „Împletind arta, religia și anatomia: a influențat Michelangelo Buonarroti reprezentarea unei morți materne de către Berengario da Carpi?” („Intertwining art, religion and anatomy: did Michelangelo Buonarroti influence Berengario da Carpi’s representation of a maternal death?”), de Donatella Lippi, Tommaso Susini, Simon Donell, Raffaella Bianucci cu rezumatul: „Scopul este de a confirma că anatomistul-chirurg din secolul al XVI-lea, Jacopo Berengario da Carpi, a folosit o femeie care a murit din cauza unei uter rupt, ca model pentru o gravură în lemn a anatomiei genitale feminine și că prezentarea s-a bazat pe mantia din Creația lui Adam a lui Michelangelo, după ce a vizitat Capela Sixtină din Vatican în timp ce se afla la Roma”.

De asemenea, în 2024 a apărut și studiul „A pictat Michelangelo o tânără adultă cu cancer de sân în ‘Potopul’ (Capela Sixtina, Roma)?” („Did Michelangelo paint a young adult woman with breast cancer in ‘The Flood’ (Sistine Chapel, Rome)?”), de Andreas G. Nerlich, Johann C. Dewaal, Antonio Perciaccante, Serena Di Cosimo, Laura Cortesi, Judith Wimmer, Simon T. Donell, Raffaella Bianucci. Studiul coordonat de Andreas G. Nerlich – medic legist la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, a fost publicat în Jurnalul „Breast”.

Concluzie

Făcând paralele între simbolismul neolitic și arta Renașterii, evidențiem universalitatea curiozității și creativității umane de-a lungul mileniilor.

De ce și studiul despre Michelangelo și trompele din Capela Sixtină susține indirect o ipoteză similară pentru cultura Cucuteni-Trypillia? Geniul nu a apărut doar în secolul al XV-lea, ci a existat de-a lungul istoriei. Renumitul psiholog dr. Carl Jung a scris în cartea sa „Omul și simbolurile sale” despre faptul că epoca Neolitică avea gânditorii ei, echivalenții „poeților și filozofilor de azi”. Să luăm în considerare, bunăoară, contemplativul „Gânditorul din Hamangia” (5000 î.Hr.), care a fost descoperit în apropierea culturii Cucuteni.

Figuri precum minunatul Gânditor din Hamangia vădește că geniul transcende timpul, contestând asumarea superiorității moderne față de strămoșii noștri străvechi. Adesea avem tendința să credem că ei au fost primitivi și că suntem absolut superiori. Cu toate acestea, mulți dintre ei erau la fel de curioși de originile sufletului. Avem acum un răspuns clar la această întrebare? Știm cu adevărat ceva fundamental nou despre momentul în care sufletul sau conștiința apare sau se materializează pentru prima dată? Sperăm că o privire spre trecut ne va ghida către răspunsuri mai profunde.

Cultura Cucuteni-Trypillia, cu arta sa simbolică și structurile societale avansate, oferă dovezi convingătoare că oamenii timpurii aveau atât curiozitatea, cât și capacitatea de reprezentări metaforice ale anatomiei. Aceste descoperiri nu numai că susțin interpretările operei lui Michelangelo, dar subliniază și continuitatea geniului și a inovației de-a lungul istoriei omenirii.

Bibliografie (opțională)

1. Alexandra Bolomey, „Noi descoperiri de oase umane într-o așezare cucuteniană” („New Discoveries of Human Bones in a Cucuteni Settlement”, Archaeological Research, 1983).
2. Andreas G. Nerlich, Johann C. Dewaal, Antonio Perciaccante, Serena Di Cosimo, Laura Cortesi, Judith Wimmer, Simon T. Donell, Raffaella Bianucci. „Did Michelangelo paint a young adult woman with breast cancer in ‘The Flood’ (Sistine Chapel, Rome)?”, Breast, 2024.
3. Anne Dambricourt Malassé, Pavel Dolukhanov, Michel Louis Séfériadès, Leonid Subbotin. Funeral Meal and Anthropophagy in Gumelniţa Chalcolithic Civilization in the North-western Black Sea area. 2008. ffhalshs-00343023ff.
4. Deivis de Campos, Tais Malysz, João Antonio Bonatto-Costa, Geraldo Pereira Jotz, Lino Pinto de Oliveira Junior, Jéssica Francine Wichmann, Guilherme Reghelin Goulart, Marco Antonio Stefani, Andrea Oxley da Rocha „The hidden symbols of the female anatomy in Michelangelo Buonarroti’s ceiling in the Sistine Chapel”, Clinical Anatomy, 2016.
5. Donatella Lippi, Tommaso Susini, Simon Donell, Raffaella Bianucci „Intertwining art, religion and anatomy: did Michelangelo Buonarroti influence Berengario da Carpi’s representation of a maternal death?”, Matern Fetal Neonatal Medicine, 2022.
6. Sergiu Haimovici, „The Human Bone with Possible Marks of Human Teeth Found at Liveni Site (Cucuteni Culture)”, Studia Antiqua et Archaeologica, IX, 2003.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.