Cafeluța Culturală – Alexandru Vasiliu, folclorist, publicist și învățător în memoria Sorbonei

Există, la Paris, în cadrul celebrului Institut de Phonétique-Musée de la Parole et du Geste, colecţia de cântece şi colinde româneşti a lui Hugo Pernot, profesor la Sorbona, făcută, cu fonograful, cu ajutorul compozitorului român Sabin Drăgoi sau al lui Michel Vulpesco, realizată în anii 1925-1929, cu Gheorghe Madan (Basarabia), Ioan Rinea, Felicia Feşnic (Transilvania) etc., dar şi Alexandru Vasiliu, de 52 de ani, în 1928, învăţător în Tătăruşi, judeţul Fălticeni.

Alexandru Vasiliu (1880–1945), învățător, profesor de limba română, folclorist și publicist originar din Tătăruși – o figură importantă a culegerii de folclor românesc la începutul secolului XX.

A urmat primele clase de școală primară în satul natal, apoi a continuat 2 ani la Școala primară din Fălticeni. Între anii 1890-1895 a fost elev la Școala normală „Vasile Lupu” din Iași. La 1 octombrie 1895, intră în învățământ în satul natal, învățătorul Alexandru Vasiliu, profesând până la ieșirea la pensie, la cerere, la 15 septembrie 1929.  Pe 23 martie 1945, a trecut la cele vesnice la Drăghici, judeţul Argeş, unde se afla în refugiu.

În anul 1909, cu sprijinul lui Titu Maiorescu, publică la Academia Română volumul „Cântece, urături și bocete de-ale poporului”, ce reunește 43 de creații populare moldovenești, cu linii melodice notate de profesoara Sofia Teodoreanu.

Pasiunea sa pentru tradiția orală nu s-a oprit aici. În 1926, Alexandru Vasiliu este invitat la Institutul de Fonetică-Musée de la Parole et du Geste, din cadrul Bibliotecii Naționale a Franței (BnF), la Paris.

Acolo, în prezența profesorului Hugo Pernot, înregistrează mai multe cântece populare românești, interpretate vocal și la fluier – documente sonore importante.

Aceste înregistrări nu au fost niciodată difuzate public în România și zac, în continuare, în fonoteca pariziană. O parte dintre ele pot fi totuși consultate online, pe platforma digitală Gallica a Bibliotecii Naționale a Franței.

Două fotografii cu Alexandru Vasiliu în port popular, făcute de M. Blumenfeld din Fălticeni, i-au fost trimise profesorului Pernot, „în amintirea zilei de 23 octombrie 1928”, în 28 ianuarie 1929.

Via dragusanul.ro, bit24.ro.

Lucian Ciuchiță – Circul Bolovan

Se spune că orice națiune care se respectă are un Parlament, o Academie și un Circ Național. La noi aceste instituții au fuzionat demult, într-un experiment unic în lume, dar abia de curând s-a desăvârșit capodopera.

Noi, publicul cu mintea prinsă în sacul cu floricele, eram cât de cât mulțumiți de vechiul Circ de Stat. Mai scârțâia, mai mirosea a paie ude și democrație strânsă cu șnurul, dar aveai ce vedea: lei mândri, cămile bătrâne cu patru pașapoarte, girafe visătoare care-și plimbau gâturile prin înalte sfere și un trapez de unde se mai cădea, dar cu onoare.

Dar vremurile s-au schimbat. Deficitul nu e doar bugetar, ci și moral. În acel gol de rușine și conștiință s-a strecurat Circul Bolovan – un spectacol ambulant de prost-gust, sponsorizat de trădare și visuri globaliste.

Leul, mândrul rege al savanei de carton, a murit discret, de bătrânețe și singurătate. L-au găsit într-o cușcă, privind un afiș cu Statuia Libertății. În locul lui, au adus o trupă de hiene. Îmblânzite, zic ei, la prestigioasa Școală de Drepturi ale Idioților de la Bruxelles, unde nu se latră fără diplomă și se râde numai în franceză.

Girafa și cămilele, speriate de impozitele progresive și căldura morală a continentului, au fugit în Dubai, unde fac modeling pentru șeici. În schimb, au fost aduse:

Cea mai urâtă femeie din lume și o echipă de clovni de tip nou, specializați în jonglerii cu adevărul și aplauze înregistrate.

Cel mai puternic om al circului, care ridica deasupra capului Constituția și o lăsa jos fără să o rănească, a fost înlocuit cu cel mai nătâng – un titlu greu de obținut în actualul context, dar omul nostru a fost persistent și consecvent în inepție.

Ursul dansator, simbol al echilibrului între instinct și artă, a fost înlocuit cu cinci măgari. Nu pentru acrobații, ci pentru simetrie și pentru capacitatea lor de a rage la nimic, zi și noapte. Publicul, ușor confuz, crede că sunt ecouri din talk-show-uri.

La trapez, a apărut un artist deosebit: face salturi fiscale spectaculoase, dispare din off-shore-uri și reapare în Panama, fără plasă de siguranță, dar cu protecție politică.

Iar înghițitorul de săbii a fost înlocuit cu înghițitorul de bani. Nu orice bani! Bani din taxe și impozite, cu TVA și penalități incluse. Le înghite metodic, cu sos birocratic și râgâieli de expert.

Dar piesa de rezistență? Marionetele sorosiste! Se mișcă sincron, râd la comandă și se laudă în gura mare că sunt cei mai titrați clovni din Univers, cu masterate în Retorică de Circ și diplome în „Dansul pe cadavrele valorilor”.

Circul Bolovan nu e doar un spectacol. Este o sinteză a epocii noastre, un spectru tragicomic în care animalul politic, clovnul intelectual și marioneta ideologică joacă împreună o farsă cu bilete gratuite, dar preț plătit în iluzii.

Iar noi? Noi suntem publicul captiv. Priviți bine cortina: nu se mai ridică. Se închide peste o lume care a uitat că râsul e sănătos doar când nu e singura formă de protest rămasă.

(Acesta este un pamflet)

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.