Bună seara, bună ziua, sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni!

Revista România Culturală își propune să adune, să apere și să promoveze cultura română așa cum a fost, este și să sperăm că va mai fi. Suntem o echipă extinsă de investigatori cultural istorici, etnologi, muzicologi, psihologi, interpreți muzicali, filozofi și eseiști, ghizi turistici, economiști, jurnaliști, profesori universitari conferențiari, care lucrăm împreună ca să readucem România Culturală încă odată în atenția românilor.

Motto-ul nostru este: La început a fost Valoarea!

Avem articole, știri (care vizează tot ceea ce reprezintă cultura românească dar și ceea ce îi amenință existența, cât și integritatea românească de neam și țară), prezentări, podcast-uri și interviuri, documentare etc. Avem un proiect de țară pe care îl cultivăm în fiecare zi om cu om, față către față, care vizează libertatea românilor și promovarea micului producător autohton, acel țăran, om de glie care știe să cultive pământul și să-și crească ograda, mica gospodărie țărănească, tradițiile și cultura ei. Fiecare avem valori, talanți ca daruri de la Dumnezeu, fiecare avem o vocație și pe acestea ne bazăm, pentru că da, parafrazând primul verset din Apocalipsa după Ioan spunând că la noi, LA ÎNCEPUT A FOST VALOAREA.

Rămâneți cu noi să promovăm România Culturală cu adevărat, să-i facem cor! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Urmăriți-ne pe RRC Podcast

arlinda morava, arte quintet, serata muzicala
,

Serată muzicală cu soprana ARLINDA MORAVA pe 15 mai 2024, ora 19:00, la Sala Dalles din București

În miez de primăvară, soprana Arlinda Morava şi Arte Quintet vă invită la o selectă serată muzicală, programată pe 15 Mai de la ora 19.00, la Sala Dalles. Concertul va cuprinde un mix captivant de piese românești, care aduc în…
documente de la vatican, decembrie 1989, corvin lupu

Corvin Lupu – Documentele de la Vatican despre trădarea României în decembrie 1989 (partea IV)

Continuăm prezentarea textului folosit de documentariștii care au realizat documentarul „Grotele Vaticanului”, privitor la lovitura de stat din decembrie 1989 și la distrugerea României care a urmat acestui moment istoric... „[...]…
stagiunea valorilor, opereta lounge, adriana trandafir, nicoleta manea, magda bacanu, matei bucur mihaescu, radu petrovici
,

Stagiunea Valorilor îi reuneşte în Opereta Lounge pe ADRIANA TRANDAFIR, NICOLETA MANEA, MAGDA BĂCANU, MATEI BUCUR MIHAESCU şi RADU PETROVICI pe 18 Aprilie 2024 într-un spectacol-concert

Opereta Lounge, cel mai nou spaţiu cultural şi de socializare al capitalei, găzduieşte pe 18 Aprilie STAGIUNEA VALORILOR. Spectacolul-concert, derulat sub îndemnul „Să nu uităm să fim romantici”, îi aduce înpreună pe îndrăgita…
taran, roman, taran egal roman

Mugur Vasiliu – Țăran egal român

Iată de ce este interesant țăranul român. Fiindcă el este purtătorul destinului poporului român; fiindcă la el a ajuns mai greu ciuma anticreștină și pentru că el n-a primit-o sau a primit-o mai greu. Mai există sau nu mai există…
armonii sacre, stefan von korch, ave maria
,

Concert AVE MARIA – ARMONII SACRE cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, pe 29 Aprilie la sala I. C. Brătianu a Centrului Cultural Ioan I. Dalles

Apropierea sărbătorilor Pascale şi perioada Postului Mare sunt marcate la Centrul Cultural Metropolitan Ioan I. Dalles printr-un eveniment de o rară bogăţie spirituală şi muzicală: concertul AVE MARIA - ARMONII SACRE susţinut de tenorul…
cartografii sonore, recital de chitara duo hesperus, ucimr
,

Cartografii Sonore, Ediția a IX-a Recital de Chitară – DUO HESPERUS, pe 19 aprilie 2024, la București

Vineri, 19 aprilie, de la orele 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) invită publicul la un recital de chitară - DUO HESPERUS,…
amintiri din copilarie, tnb, vitalie bichir
,

O incursiune în lumea Amintirilor din copilărie – Premieră la TNB pe 6 aprilie 2024

La Sala Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, începând din data de 6 aprilie 2024, puteți vedea un nou spectacol: Amintiri din copilărie – one man show susținut de actorul Vitalie…
limba romana, limba maghiara, transilvania, romania

La Budapesta este cercetată influența limbii române asupra limbii maghiare

Franz Joseph Sulzer, în spune 1781: „În Dacia (limba valahă), deşi a fost în contact cu atîtea limbi străine, n-a împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, NU EXISTĂ UN SINGUR CUVÎNT UNGURESC COMUN ÎNTREGII LIMBI VALAHE.”…
masivul gosa, culmea gosa, dealul ivoiu, muntii buzaului, arhivele transcendente, constantin giurginca

Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Masivul Goșa

Despre vârful retezat al Ivoiului, ca și despre cele două arii aninate în clinurile muntelui am discutat la minimasivul Ivoiu. Culmea Goșii are și ea splendorile ei, care par a fi fost create în epoci preistorice. Atrage atenția salba…