Bună seara, bună ziua, sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni!

Revista România Culturală își propune să adune, să apere și să promoveze cultura română așa cum a fost, este și să sperăm că va mai fi. Suntem o echipă extinsă de investigatori cultural istorici, etnologi, muzicologi, psihologi, interpreți muzicali, filozofi și eseiști, ghizi turistici, economiști, jurnaliști, profesori universitari conferențiari, care lucrăm împreună ca să readucem România Culturală încă odată în atenția românilor.

Motto-ul nostru este: La început a fost Valoarea!

Avem articole, știri (care vizează tot ceea ce reprezintă cultura românească dar și ceea ce îi amenință existența, cât și integritatea românească de neam și țară), prezentări, podcast-uri și interviuri, documentare etc. Avem un proiect de țară pe care îl cultivăm în fiecare zi om cu om, față către față, care vizează libertatea românilor și promovarea micului producător autohton, acel țăran, om de glie care știe să cultive pământul și să-și crească ograda, mica gospodărie țărănească, tradițiile și cultura ei. Fiecare avem valori, talanți ca daruri de la Dumnezeu, fiecare avem o vocație și pe acestea ne bazăm, pentru că da, parafrazând primul verset din Apocalipsa după Ioan spunând că la noi, LA ÎNCEPUT A FOST VALOAREA.

Rămâneți cu noi să promovăm România Culturală cu adevărat, să-i facem cor! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Urmăriți-ne pe RRC Podcast

simion barnutiu, proclamatia catre romani

LECȚIA DE ISTORIE – La 12 martie 1848, Simion Bărnuțiu a redactat „Proclamația către români”

La 12 martie 1848, Simion Bărnuțiu a redactat „Proclamatia către români”, ce reprezenta un veritabil program politic: convocarea congresului național român, libertatea individuală prin abolirea definitivă a iobăgiei, libertatea…
stefan von korch, sountrack of love, mh orchestra, sala dalles
george constantinescu, gogu constantinescu, george gogu constantinescu

RRC Podcast – Mari Români și Românce – Ep. 3 – George (Gogu) Constantinescu, un savant de dimensiune planetară

Bună seara, bună ziua sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni, pentru că ne întoarcem la origini, așa cum ne-am obișnuit! Bine ați revenit la un nou episod al RRC Podcast! George (Gogu) Constantinescu s-a nascut in Craiova,…
mihai eminescu, eminescu

Mihai Eminescu – Gunoaiele lumii s-au așezat la noi

Dorințe de progres și de libertate nechibzuite au introdus prea ades în mecanismul nostru politic fraza goală în locul realității. Nu credem ca cititorul să mai ceară probe pentru evidență. Înecarea cu străini a tuturor ramurilor…
documente de la vatican, decembrie 1989, corvin lupu

Corvin Lupu – Documentele de la Vatican despre trădarea României în decembrie 1989 (partea I)

În urmă cu câțiva ani, un grup de documentariști și jurnaliști investigatori au realizat un set de filme documentare despre istoria României, conceput ca un tot unitar, din preistorie până în prezent. Deși caracterul științific…
nicolae steinhardt, rautatea umana

Nicolae Steinhardt – Taina libertății

Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate…
plandemia, patrick matis

De azi avem și cărți! – PlandeMia, de Patrick Matiș

Câți v-ați întrebat despre ce s-a întamplat cu adevărat în Plandemie? Dar și cauzele reale ce au condus spre ea? Da, ne-am deschis și magazin digital pe Patreon unde veți găsi atât cărți, stickere, documentare și benzi desenate,…
pacea de la bucuresti 1812, 1812, basarabia 1812, manuc bey, hanul lui manuc, imperiul otoman

Corvin Lupu – Cât de „ocupate” erau Țările Române sub ocupația otomană. Ce erau Capitulațiile?

Termenul de „capitulație” nu are nici o legătură cu sensul de „capitulare” și nu exprimă în nici un fel capitularea Țărilor Române în fața Imperiului Otoman. Din contră, prin semnarea de capitulații cu Țările Române,…
adevarul despre limba geto-dacilor si anomaliile din dex, daniel roxin, mihai vinereanu
,

Adevărul despre limba GETO-DACILOR și anomaliile din DEX – Sala Dalles – București 15 aprilie 2024

Lingvistul Mihai Vinereanu, fost profesor la City University din New York, autor al mai multor lucrări de lingvistică despre originea limbii române, alături de Daniel Roxin, realizator de filme documentare și emisiuni cu tematică istorică,…
secretele creierului, daniel roxin, eugen birgauanu
,

SECRETELE CREIERULUI – Drumul spre superinteligență, armonie și putere – METODE PRACTICE – Sala Dalles București – 20 Martie 2024

Potențialul nostru cerebral este imens. Orice om inteligent care înțelege mecanismele de fucționare ale creierului poate să opereze o transformare importantă a propriei ființe și să atingă obiective de neimaginat. Dar pentru asta trebuie…