„Pentru a trăi o viaţă care ţi-a fost dată, eşti dator să o meriţi atât ca om, cât şi ca neam în fiecare clipă!”
– Marele voievod Mihai Viteazul
La 27 Mai 1600 Marele voievod Mihai Viteazul desăvîrșea unirea celor trei principate românești. Principatul Daciei (așa cum îl denumea) a rămas unit doar cîteva luni. Imperiul austriac, regatul polono-lituanian și imperiul turc au făcut tot ce au putut pentru ca această unire să nu dureze, să nu rămînă în istorie.
Veșnica pomenire marelui voievod Mihai Viteazul, care și-a dat viața pentru un Ortodoxia și libertatea românilor!
Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Acesta a venit la tronul Țării Românești într-o situație de cumpănă, într-o conjunctură internațională complexă, când presiuni externe și dificultăți politice și economice interne puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.
Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator și comandant militar, parcurgând între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a țării. Domnia sa (1593-1601), prin evenimentele care au avut loc, cunoaște două perioade distincte – dar strâns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominația otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei țări române (1599-1601).
„De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie tragică”, scria Nicolae Iorga despre Mihai Viteazul.
Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acțiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri și pulberăriile de la Târgoviște, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituțiile tradiționale în consens cu obiectivele politice și cerințele militare ale epocii, în fruntea unităților sale armate a numit oameni apropiați, persoane de nădejde, buni profesioniști, potriviți locului și momentului și, nu în ultimul rând, a știut să-și apropie masele largi populare, fără al căror aport nu și-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viața.
A dus o serie de bătalii precum cele de la Călugăreni, Hîrșova, Brăila, Putineiu etc. După mai multe încercări de înlaturare a suzeranității otomane, Mihai-Viteazul a înțeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celor trei țări românești.
Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît și în Transilvania a cardinalului polonez Andrei Bathory. Aceștia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul țării. În curând domnul Țării Românești a hotărât o campanie peste munți a cărei scop era cucerirea Transilvaniei. Hotărâtoarea bătălie dintre Mihai Viteazul și Andrei Bathory a fost la 18-28 octombrie 1599. Victoria s-a dovedit a fi a lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul își face intrarea în Alba Iulia. La 10 mai a fost cucerit Bacăul, iar la 16 mai 1600 Suceava a fost luată fără luptă, din cauza că apărătorii cetății s-au predat.
Astfel la 27 mai 1600, într-un hrisov Mihai Viteazul este numit „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”.
Din păcate, așa cum știm, unirea celor trei principate nu a durat foarte mult. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva sa. În ajutorul lor a venit oastea Imperială și în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul. În același timp Movileștii recapătă Moldova. În zorii zilei de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil nou), Mihai Viteazul este asasinat mișelește din ordinul generalului Habsburgic, Gheorghe Basta la Câmpia Turzii.
