Cristian Horgoș – Avocado-ul nostru cel de toate zilele dă-ni-l nouă astăzi…

Macanache, rapper și poet urban, a „semnat” deunăzi o intervenție artistică neconvențională, ce explorează zona artei contemporane printr-un gest inedit: „Micul de pe perete”.

Aceasta constă într-un mic lipit cu bandă adezivă, însoțit de urme de muștar, expus temporar pe peretele galeriei Gaep din București.

Gestul, conceput ca un comentariu cultural și social, provoacă publicul să reflecteze asupra graniței dintre artă și viața de zi cu zi, dintre tradiție și reinterpretarea urbană.

Reacțiile nu au întârziat să apară, atât în mediul online, cât și în spațiul galeriei, variind de la aprecieri pentru originalitate până la interpretări ironice.

De pildă, Corina Băcanu, a comentat: „Dacă s-a putut cu banana, de ce să nu se poată cu micul?!?!”.

În viziunea lui Macanache, „Micul de pe perete” a dorit să aducă în atenție rolul artei contemporane de a provoca, de a surprinde și de a deschide conversații noi despre cultură și societate.

Oare e bine să mâncăm mai mulți mititei cu muștar de Tecuci decât conserve de ton, file de somon afumat, vită angus de Argentina ori vită wagyu de Japonia?

Tot zilele trecute, ministrul Agriculturii i-a certat pe români pentru că mănâncă avocado: „Costă cât 3 kilograme de roșii”. Astfel, ministrul Barbu, i-a îndemnat săptămâna aceasta pe români să mănânce brânză românească și roșii, nu avocado și mozarella. Probabil că ministrul Agriculturii nu s-ar fi expus la nicio eventuală critică dacă nu ar fi fost așa categoric ci ar fi spus să mâncăm „și și”.

Sigur că și cultura culinară spune destul despre popor. În ultima perioadă foarte multe evenimente folclorice din țară includ și porții de bucătărie tradițională. Un exemplu recent e tripla știre publicată pe România Culturală.
„Și cultura mai trece uneori prin stomac”.

Și pe Discovery de pildă, multe documentare de prezentare a unor țări includ și prezentarea de preparate gastronomice specifice.

E firesc să fim deschiși și să adoptăm bunătățile de pe alte meleaguri dar cu măsură. Însă atunci când produsele și rețetele locale cad în derizoriu și exagerăm cu oferta de import atunci e un semnal că nu e bine, că suntem prea dispuși să renunțăm la identitatea noastră. În multe țări europene agro-piețele cu produse locale sunt foarte, foarte apreciate. Pe ici pe colo, se întâmplă aceasta și la noi dar cam sporadic.

Că vrem nu vrem, sunt și implicații economico-culturale.

Împrumuturile colosale pe care continuă să le angajeze România se pliază perfect pe avertismentele din celebra carte „Confesiunile unui asasin economic”, de John Perkins.

Și, probabil, când împrumuturile se vor subția în cele din urmă, ori va trebui să strângem cureaua, ori vom reîncepe să punem valoare pe agricultură până la nivelul propriei grădini.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!