Cristian Horgoș – Jocul Caprei de Anul Nou își poate avea originile încă din negurile vremii

Jocul Caprei are origini străvechi, ritualice, fiind un obicei agrar de Anul Nou legat de credințe păgâne despre moarte și renaștere, fertilitatea pământului și previziunea vremii, atestat încă din sec. XVII de Dimitrie Cantemir, unde o capră mascată, „omorâtă, bocită și înmormântată”, se „înviază” în fața casei, un ritual de alungare a spiritelor rele și de invocare a abundenței. Jocul Caprei e pomenit și în unele lucrări ale cronicarului moldovean Miron Costin (1633 – 1691).

Cercetătoarea Georgeta Roșu a lansat ipoteza că „Jocul Caprei” și-ar avea originile în vechi cutume ale lumii neolitice, astfel s-ar putea explica faptul că în cadrul culturii Cucuteni (5.800-3.200 î.Hr.) s-au descoperit numeroase reprezentări zoomorfe ale unor statuete cu înfăţișarea respectivului animal: nu mai puţin de 69 de astfel de piese au fost găsite în arealul culturii, în judeţele Suceava, Botoșani, Neamţ și Iași.

O capră este inscripționată și pe una din cele trei celebre Tăblițe de lut de la Tărtăria, județul Alba (foto), despre care câțiva cercetători, inclusiv străini, precum Marco Merlini, Harald Haarmann, Joan Marler, Marija Gimbutas și Sorin Paliga au susținut ipoteza că ar reprezenta cea mai veche scriere din lume, mult înainte de cea sumeriană. Din păcate, un tratament termic pentru conservarea tăblițelor face imposibilă datarea cu carbon a acestora.Și în cultură neolitică „Starčevo-Criş” (6.200 – 4.500 î.Chr.) întinsă și în sudul și vestul României, capra a avut un loc important.

Astfel, Adrian Bălășescu de la Academia Română împreună cu cercetătorii Monica Margarit și Pavel Mirea au publicat studiul „Prelucrarea oaselor de ovi-caprine în nivelul Starčevo-Criş I din aşezarea de la Măgura ‘Buduiasca’ (‘Boldul lui Moş Ivănuş’)”.

De asemenea, capete de capră sunt modelate pe zidurile Sanctuarului Neolitic de la Parța – județul Timiș, vechi de circa 6 milenii.

Străvechimea artefactelor indică faptul că e posibil ca domesticirea caprei să fi fost înainte de domesticirea mai puternicelor bovine, astfel încât o sursă suplimentară de lapte să fi fost asigurată pentru creșterea copiilor – punct de pornire pentru simbolistica belșugului și prosperității comunității.

În Evul Mediu apare „Ța, ța, ța, căpriță, ța!”

Începând cu Evul Mediu „Capra” care umbla pe ulițele satului era alcătuită din capul măștii, realizat din lemn, cu maxilarul inferior mobil, care în timpul jocului se izbea cu putere de maxilarul superior, fiind manevrat cu ajutorul a două funii groase, împletite. Sunetul asurzitor produs prin lovirea celor două fălci se mai numește „clănţănire” sau „croncănire” – și cu cât era mai asurzitor, cu atât, în anul care venea, fugeau toate necazurile și toate „boalele cele mari”. Practic, clănțănitul caprei avea același rol ca și pocniturile din bici și anume de alungare a spiritelor rele prin acustica puternică.

Capul măștii caprei era acoperit cu blană și prevăzut cu două coarne de ţap ori de berbec, fiind împodobite cu canafi viu coloraţi. Urechile caprei erau realizate din pânză de suman, având prinși pe margine clopoţei. Ochii caprei erau făcuţi din nasturi mari, negri sau albi, sau din cioburi de sticlă. Deseori, capra e împodobită și cu panglici sau cordele iar purtătorul ei se acoperă uneori cu covorașe sau cergi multicolore. Toate aceste detalii arată o ființă puternic însuflețită și, ca atare, dătătoare de speranță.

Gospodăriile care erau colindate cu Jocul Caprei răsplăteau ceata de colindători cu colaci, vin sau chiar și cu bani.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!