Cristian Horgoș – Mihai Eminescu a fost patriot unionist încă de copil și a fost inspirat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Mihai Eminescu a avut puternice sentimente unioniste încă din copilărie, fiind insuflat cu dragostea faţă de românitate de dascălii săi de la Cernăuți: Aron Pumnul și Nicolae Pătrașcu.

În ziua dinaintea Unirii Principatelor – 24 Ianuarie 1859 – deși avea doar 9 ani, copilul Mihai Eminovici pe atunci, în viziunea lui de reîntregire a ţării avea deja mlădițe de patriotism curat.

„În ajunul Unirei, tatăl său plecă la Iaşi, iar el, auzind de la ţăranii strânşi în faţa casei Popii Vasile că se va înfăptui a doua zi actul Unirei, se întoarse repede acasă strigând de bucurie: «Ura! Trăiască Unirea!». Şi, fără să mai aştepte, începu de cu noapte să împodobească gardul şi pridvorul casei cu ramuri de brad verde şi ferestrele cu hârtie colorată. A doua zi, cântece și veselie pe toţi ţăranii din sat, care cu micul Eminescu printre ei jucau de cutremurau dealurile şi răsunau pădurile” – Nicolae Petraşcu. Aceasta chiar dacă tatăl lui Eminescu avea îndoieli privind unirea cu Regatul.

Alexandru Ioan Cuza

Domnia lui Cuza şi reformele sale l-au găsit pe Mihai Eminescu în etapa formării școlare, manifestând o preţuire aparte faţă de domnitor. L-a vizitat dealtfel pe făuritorul Unirii Principatelor, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la Döbling în 1870 (când studia la Viena), de Anul Nou, vizită care îl va marca:

„Vor trece veacuri şi nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de ruşine de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina lui 11 februarie şi stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn”, se scrie în „Timpul”, 27 februarie 1882.

Întotdeauna, adolescentul Eminescu era animat de un singur gând: unirea românilor și eliberarea de sub stăpânirea austro-ungară. După înființarea (împreună cu alți tineri) a cercului „Orientul” (1 apr. 1869), care avea ca scop strângerea textelor referitoare la cultura și istoria națională, publică în „Federațiunea” din Pesta, articolele incendiare: „Să facem un congres!”, „În Unire e tăria” și „Ecuilibrul”, care reflectă maturitatea gândirii sale și cunoașterea tendințelor europene ale vremii sale.

Pe 24 ianuarie 1882, Eminescu a înfiinţat și Societatea „Carpaţii”, pentru unirea tuturor românilor în hotarele „Daciei Mari”, care avea să fie desfiinţată abuziv la 28 iunie 1883.

Ca poet național și jurnalist de valoare al neamului, Eminescu a depășit granițele patriei în care s-a născut, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind în același timp imaginea-simbol a zbuciumului pentru idealul unirii provinciilor istorice românești, aflate sub stăpânire străină.

Iosif Vulcan

Ca entuziast al perioadei emancipărilor naționale și cunoscător foarte bun, din peregrinările lui, a situației dureroase a românilor din teritoriile românești ocupate („De la Nistru pân’ la Tisa tot românu plânsu-mi-sa”) Eminescu s-a dedicat trup și suflet luptei pentru o națiune românească modernă.

În viziunea tânărului Eminescu – ca și în cea a ctitorului României moderne – Țara Muntenească nu era numai Regatul propriu-zis, ci cuprindea provinciile istorice locuite de români aflate sub ocupație străină, pe care le dorea unite politic și administrativ, având în vedere legătura indestructibilă de limbă, istorie, tradiție, cultură, remarcate în jurnalele explorărilor ca adolescent din „Ducatul Bucovinei”, din Ardeal, Banat, Muntenia.

De altfel, tânărul Eminescu folosește numele României în scrisoarea trimisă lui Iosif Vulcan, care îl publicase ca debutant în „Familia” numărul din 25 febr./9 martie 1866) cu poezia „De-aş avea”.

„Mult stimate domnule şi amice, mulţumesc pentru onorariul trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vrodată-n viaţă. În România domneşte demagogia: şi în politică, şi în literatură; precum omul onest rămâne aici necunoscut în viaţa publică, astfel talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităţilor, a acelei şcoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţă şi prin admiraţie reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de-a mă vedea remunerat dintr-un colţ atât de depărtat al României, din Oradea-Mare”, scria Mihai Eminescu în epistola către Iosif Vulcan.

Ioan Slavici

Același nume întregitor îl folosește în cunoscuta poezie patriotică „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, publicată când avea doar 17 ani.

Merită amintite și cuvintele lui Ioan Slavici din „Eminescu-omul”, volumul „Amintiri”:

„N-am cunoscut om stăpânit deopotrivă cu dânsul de gândul unităţii naţionale şi de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc. Tânărul poet era un naționalist şi foarte pornit spre intoleranţă când venea vorba de naţia română şi România”, spunea Ioan Slavici.

Un articol ce merită citit se intitulează „Eminescu urmărit de agenţii austro-ungari pentru ‘Dacia Mare’ şi Societatea ‘Carpaţii’. DOCUMENTE de la Cernăuţi şi Viena”.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!