Cristian Horgoș – Unde poate duce „delirionismul” poetic

„Deliruri și delire, o antologie a poeziei onirice românești” (Editura Paralela 45) este o carte reprezentativă pentru Ruxandra Cesereanu. Ea a publicat însă, mai înainte, și volumul „Oceanul Schizoidian”.

„Platană a imaginarului Ruxandrei Cesereanu, volumul ‘Oceanul Schizoidian’ reprezintă o radiografie abisală a psihicului sub semnul fracturii sau diviziunii originare pe care scriitoarea a teoretizat-o ca centru al poeticii sale. Substituind mitologia regresiei către o stare placentară întru totul unificată cu mitologia postmodernă de origine fisurală (eul divizat, crăpat), imaginea înotului psihic printr-un ocean de schizoizi este o agonie și un înec, prin urmare, o invitație dramatică la reflecție asupra posibilității de a găsi sens într-un astfel de peisaj. Fie că este vorba de Divizarea Oedipiană, fie de proiecțiile arhetipale animus-anima, fie de dispersia limbajului sub forma unor așchii într-un uter mental, incongruențele dureroase ale psihicului sunt protagonistele scenariului schizoid. Adevărat centru de greutate al volumului, amploarea poezie intitulată ‘Schizo’ propune o expediție pentru a confrunta dezordinea și rămășițele sensului explodat (cioburi, fragmente), întronând ambiguitatea, nebunia, delirul în locul unei ordini suverane; altoit pe traiectoria eroică a epopeii, dar cucerind însăși dezintegrarea prin scufundarea în abis (în loc de ascensiunea clasică), poemul este o contra-epopee postmodernă a asumării acestor inconsecvențe. Explorată metodic cu instrumente chirurgicale, matricea psihică dezvăluită în Oceanul Schizoidian este o imagine mentală profundă a lumii contemporane”, descrie Ilona Duță volumul „Oceanul Schizoid”.

Care e finalitatea unor astfel de demersuri, în afară de imersiunea poetică?

La finalul articolului „Proiectul literar al Rixandrei Cesereanu. Cu Sângele invers” găsim paragraful:

„Angajată în căutări abisale (în poezie, proză, studii hermeneutice sau mentalitare), Ruxandra Cesereanu practică o arheologie fantasmatică identificînd teritorii scufundate ale psihismului, exhibînd și destructurînd nebuloasele, ambiguitățile, iluziile care compun delirul anatomiei noastre lăuntrice. Instrument chirurgical, adâncit în incizii făcute pînă în carnea spectrală a inconștientului (‘în cadrul delirului, elementele cele mai vizibile și cărnoase sînt fantasmele’), scrisul său constituie o formă de accesare a acelei memorii ‘multă vreme refulate și-apoi defulate în transă’, căci ‘delirionismul’ ca program literar ‘este, în primul rînd, calea, prin transă, către noi înșine’ (miză exprimată în textul programatic)”.

Inconștientul de aceea se numește așa, fiindcă nu poate fi perceput de conștient. Dr. Carl Jung a folosit visele ca și metodă de sondaj a inconștientului. Deci ideea de oniric ca metodă de abordare de inconștientului chiar nu e originală.

La Ruxandra Cesereanu e originală însă metoda de „delirionism”. Cum se poate atinge semnificativ dar nepatologic „delirionismul”? Iată o întrebare la care ar fi interesant să aflăm răspunsul.

Allan Edgar Poe, Georg Trakl, Allen Ginsberg

Deocamdată putem nota că Allan Edgar Poe a fost un strălucit poet în natura căruia delirionismul a fost intrinsec legat de structura sa psihică. Mai mult decât atât, grație lui Allan Edgar Poe avem indicii că delirionismul e o cale de accesare, prin inconștient, a unor adevăruri fundamental valabile. Astfel, despre Eureka a lui Allan Edgar Poe, Albert Einstein, a scris într-o scrisoare din 1934 că opera vizionară a fost „o frumoasă realizare a unei neobișnuite minți independente”. De pildă, printre altele, Allan Edgar Poe a intuit în Eureka inclusiv conceptul fizic de Big-Bang ca sursă a Universului. Alți poeți universali a căror operă poate fi asociată cu delirionismul au fost austriacul Georg Trakl și americanul Allen Ginsberg, despre care se crede că ar fi suferit de schizofrenie.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!