Cristian Horgoș – Vestigii paleocreștine rămase în Tracia Nord-Dunăreană

Paleocreștinismul se referă la arta, cultura și istoria creștinismului de la începuturile sale, adică din secolul al II-lea până în jurul secolului al VI-lea.

Pe teritoriul României s-au păstrat vestigii ale creștinismului timpuriu precum Hipogeul de la Tomis, monumentul de la Niculițel – județul Tulcea, biserica paleocreștină de la Izvoarele – județul Mehedinți, bazilica romană creștină din orașul Tulcea sau, potrivit arheologului Dumitru Tudor și biserica paleocreştină Slăveni – județul Olt.

O caracteristică de esență a paleocreștinismului este că a fost mai aproape de viziunea lui Iisus și a apostolilor săi decât religia adoptată și practicată ulterior, asupra căreia și-au pus amprenta, de-a lungul secolelor, o serie de concilii și decizii ecleziastice mai mult sau mai puțin fericite. Un exemplu clasic a fost adoptarea, de către urmașii apostolului Petru, a hilarelor indulgențe catolice care au fost la originea apariției mișcării protestante.

Prima parte a perioade paleocreștine e marcată de persecuția creștinilor în multe părți ale Imperiului Roman, urmată de o adoptare treptată a creștinismului de către unii împărați romani.

Hipogeul de la Tomis – Constanța

Potrivit Heritage Constanța, Monumentul Hypogeu de la Tomis este aflat într-o zonă de necropolă unde au fost cercetate peste 200 de morminte. Cavoul a fost construit în a doua jumătate a secolului al IV-lea d. Hr. și a fost descoperit în anul 1988, în timpul unor lucrări edilitare. Valoarea excepțională a mormântului Hypogeu este dată de decorul artistic deosebit al interiorului. Pictura murală cuprinde elemente creștine dar și păgâne, reprezentări antropomorfe, zoomorfe și vegetale, realizate în tehnica al seco. Scena centrală a cavoului se află pe latura de Nord, reprezentând un banchet funerar. Sunt ilustrate șapte personaje masculine, unele cu vase rituale, coșulețe și un platou, iar trimiterea este la taina euharistiei. Și celelalte elemente decorative sunt legate de paleocreștinism.

Este vorba de reprezentările florale, arborii, animalele, păsările care pot evoca grădina Edenului, la fel cum o face imaginea a patru porumbei și a potârnichilor care beau apă dintr-o cupă. Păunii care ciugulesc fructe simbolizează învierea sau nemurirea omului. În interiorul acestui cavou au fost depuse corpurile a patru defuncți, în sicrie de lemn. Un alt schelet a fost descoperit în stângă intrării, iar cel al unui copil se afla într-o amforă spartă. Arheologii spun că nu se poate preciza cu exactitate numărul scheletelor, defuncții provenind din perioade succesive, astfel încât osemintele au fost strânse pentru a face loc altora. Dintre acestea, doar un singur defunct a fost înmormântat cu obiecte personale, între care mărgele, brățări de bronz. De altfel, inventarul funerar destul de sărac este un alt motiv pentru a crede că cei înmormântați erau creștini.

Monumentul Martirii de la Niculițel

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea este în măsură să descrie bazilica de la Niculițel. Astfel, monumentul situat în satul Niculițel este constituit dintr-o bazilică ridicată la sfârșitul sec. al IV-lea, în timpul domniei împăraților Valens și Valentinianus.

La începutul secolului al V-lea, în timpul domniei împăratului Theodosius al II-lea, aceasta suferă modificări importante, atât în planul orizontal, cât şi în cel vertical.

În zona centrală a absidei, sub pavimentul altarului, se află o criptă martirică monumentală. Complet îngropată, construcţia etajată a criptei a permis adăpostirea a două grupuri de martiri: un grup de patru, în partea superioară a martyrion-ului și un grup de doi la nivelul inferior. Scheletele celor patru martiri se aflau într-un sicriu colectiv, în conexiune anatomică, evidenţiind o înmormântare primară. Calitatea de martiri creştini si numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Philippos sunt înscrise în tencuiala crudă a pereţilor criptei. Ei sunt cunoscuţi în Actele martirice ca fiind martirizaţi la Noviodunum (Isaccea), la 4 iunie. Cripta a fost construită pentru ei spre sfârșitul secolului al IV-lea. Resturile osteologice descoperite în partea inferioară a criptei provin dintr-un mormânt martiric mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei monumentale. Numele şi vechimea celor doi martiri rămân necunoscute, singura menţiune asupra lor fiind făcută de inscripţia care bloca accesul în zona inferioară a criptei: „Aici şi dincolo (se află) sângele martirilor”.

Biserica de la Izvoarele – Mehedinți

O bazilică paleo-creștină, datând din prima jumătate a secolului IV, a fost descoperită, în anul 2006, în localitatea mehedințeană Izvoarele, cu ocazia săpăturilor arheologice declanșată dpă ce poliția de frontieră a observat ruine apărute pe malul Dunării în urma unei revărsări de ape.

Biserica, cu o lungime de 12,80 metri și lățimea de 6,50 metri, este unul din cele mai vechi așezăminte de cult creștin cunoscute în fosta provincie Dacia, a declarat directorul Muzeului Regiunii „Porțile de Fier”, dr. Ion Stângă.

„În urma cercetărilor, am ajuns la concluzia că aceasta nu a fost distrusă nici de incendii și nici de intervenția omului, ci din cauza eroziunii solului, ea fiind situata în imediata vecinatate a Dunării”, a precizat Stângă.

În incinta ruinelor bazilicii, arheologii mehedințeni au găsit si monede din bronz bătute în vremea împaratului Constantin cel Mare (337-377 î.e.n.).

Descoperirea bazilicii demonstrează „continuitatea populației autohtone pe meleagurile din stânga Dunării și faptul că, din cele mai vechi timpuri, aceștia aveau cultul zeilor romani”, a adaugat Ion Stângă.

Descoperirea a revelat că Dobrogea creştină din secolele primare nu e singura regiune din ţară care a menţinut şi a cultivat credinţa creştinească, după ce Sfântul Apostol Andrei a trecut pe acolo şi a propovăduit credinţa.

De altfel, aceiași idee e susținută și de descoperirea opaițului paleocreștin de la Dej.

Începuturile creștinismului în zona Dunării de Jos și în Tracia Nord-Dunăreană

Articolul „Începuturile creștinismului la Dunărea de Jos, după izvoare istorice și mărturii arheologice”, de pr. conf. dr. Ionel Ene poate fi lecturată aici.

De asemenea, articolul „Noi considerații cu privire la apariția paleocreștinismului în Dacia Romană”, de Radu Ota, citiți aici.

Iar pentru cei care preferă cărțile tipărite, o lectură atractivă și interesantă poate fi „Altarul Paleocreștin”, de Ion Barnea, de citit însă și în mediu virtual aici.

Mai notăm că în apropierea României se află Cimitirul paleocreștin din fostul orașul roman „Sopianae” (actualul oraș Pécs din Ungaria).

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!