Pe data de 2 Decembrie 1950, la doar 33 de ani, Dinu Lipatti, tânărul muzician român dăruit cu geniu, pleca în Marea Călătorie devenind parte a Infinitului și a Armoniei Universale (19 martie 1917 – București – 2 Decembrie 1950 – Geneva).

Supranumit „al doilea Enescu”, Dinu Lipatti a devenit un reper artistic încă din timpul vieții sale și continuă să existe în percepţia publică internaţională ca unul dintre simbolurile Culturii româneşti, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi Eugene Ionesco. Născut la București Dinu Lipatti și-a cultivat talentul inegalabil sub îndrumarea unor mari muzicieni precum Mihail Jora, Florica Musicescu și Nadia Boulanger. Activitate sa concertistică impresionantă din ultimii ani ai vieţii sale, desfășurată în întreaga Europă, Înregistrările sale Extraordinare devenite etalon de interpretare, precum şi invitarea sa ca Profesor la Conservatorul din Geneva, instituţie care continuă să-i onoreze memoria, includerea sa în topul BBC 10 cei mai buni pianiști ai tuturor timpurilor, sunt elemente care confirmă, peste ani, anvergura geniului său muzical.

„Muzica este un lucru grav” – spunea adesea Dinu Lipatti, iar pentru toată cariera sa acestea au fost cuvintele care l-au ghidat și l-au motivat.

Lipatti s-a afirmat de foarte tânăr ca pianist, compozitor și mai apoi ca profesor

Vă oferim câteva repere ale carierei sale pentru a fi mai aproape de impresionantul drum terestru al lui Dinu Constatin Lipatti.

Primele apariții pe podiumul de concert au fost începând cu 9 ani, în cadrul unui eveniment organizat de Fundația „Princepele Mircea”, la Atheneul Român, unde interpretează lucrări de Schumann, Debussy, Albeniz și compoziții proprii. În 1928 este admis la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București pe care o absolvă în 1932 când i se decernează Premiul „Paul Ciuntu” după 4 ani de studiu (în loc de 7, cum stipula regulamentul instituției).

În 1933 Câștigă Premiul al II-lea la Concursul de compoziție „George Enescu” cu Sonatina pentru vioară și pian. Deși lucrarea a fost prima clasată, nu i s-a acordat Premiul I, deoarece conform regulamentului aceasta ar fi însemnat numirea de drept a premiantului în viitoarele jurii pentru concursurile de compoziție, iar Lipatti avea doar 16 ani. În acelasi an deschide Stagiunea muzicală a Filarmonicii bucureștene, cântând pentru a treia oară ca solist, sub bagheta dirijorului George Georgescu.

În 1934 la invitația lui Alfred Cortot, se înscrie la Școala Normală de Muzică din Paris, unde studiază cu Yvonne Lefébure (pian) și Paul Dukas (compoziția). Acesta din urmă îl considera „un al doilea George Enescu”.

Dinu Lipatti susține primul său recital la Școala Normală din Paris în ziua înmormântării profesorului său, Paul Dukas – 20 mai 1935. În deschidere, interpretează Coralul „Jesu bleibet meine Freude” de J.S.Bach, care nu figura în programul inițial, dar care devine o lucrare simbol pentru legendarul pianist.

Pe 31 martie 1936 termină de compus Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră. În luna iunie participă la Festivalul organizat de Asociația Triton la București, consacrat compozițiilor lui George Enescu, în care Dinu Lipatti a cântat Sonata nr. 1 în fa diez minor.

În toamnă susține un recital împreună cu George Enescu, la Ateneul Român, în program fiind incluse lucrări de Beethoven, Franck și Sonatina pentru vioară și pian de Dinu Lipatti.

Concertul de deschidere al stagiunii 1936-1937, la Filarmonica din București, îl are ca solist pe Dinu Lipatti, interpretând Concertul nr.20 în re minor de Mozart (cadențe proprii) și Capriccio de Stravinski. Începând cu 1937 cântă adesea cu Nadia Boulanger în concertele pentru două piane.

Continuă cursurile de pian cu Alfred Cortot și de compoziție cu Nadia Boulanger

În vara anului 1937, în cadrul Expoziției Internaționale de la Paris, George Enescu dirijează secțiunea Cheful din Suita simfonică “Șătrarii” de Lipatti, într-un program de muzică românească. Alcătuiește împreună cu Lola Bobescu și Antonio Janigro un Trio, alături de care va susține ulterior numeroase turnee.

Pe 29 martie 1939 susține un recital la Sala Pleyel din Paris, cu lucrări de Bach, Beethoven, Brahms, Byrd, Chopin, Poulenc și Stravinski, care îl consacră drept un pianist matur, un interpret de excepție.

La începutul lunii mai (1939 ) are loc un concert de muzică românească la Sala Pleyel din Paris. Pe afiș figurează și Simfonia concertantă pentru două piane și instrumente de coarde de Dinu Lipatti, interpretată de autor și de Clara Haskil, ca soliști, sub bagheta lui Charles Műnch.

În octombrie (1939) Dinu Lipatti și George Enescu susțin un recital la Ateneul Român, cu lucrări de Fauré, Mozart și Beethoven.

În 1941 realizează un turneu de concerte, împreună cu Orchestra Filarmonicii din București și dirijorul George Georgescu, în Viena, Praga, Dresda, Leipzig, Berlin, Hanovra, Frankfurt pe Main, Augsburg, Műnchen. Lipatti își interpretează Concertino-ul în stil clasic.

Pe 4 mai 1941 are loc prima audiție românească a Simfoniei concertante pentru două piane și orchestră de coarde, dirijată de George Georgescu, avându-i ca soliști pe Madeleine Cantacuzino și Dinu Lipatti. În program figurează, de asemenea, Concertul în do minor pentru două piane și orchestră de Bach.
Iar pe 8 mai 1941 se cântă la Ateneul Român, în concertul aniversar al Societății Compozitorilor Români, susținut de Orchestra Radio și dirijată de Ionel Perlea, momentul „Chef cu lăutari” din Suita „Șătrarii” de Lipatti.

Pe 10 februarie 1942, Dinu Lipatti susține un recital la Ateneul Român cu lucrări de Händel, Scarlatti, Ravel, Liszt, Brahms și Chopin. La câteva zile după, urmează un nou recital de sonate în compania lui George Enescu cu un program de Bach, Fauré și Suita „Impresii din copilărie” de Enescu în primă audiție, pe care autorul i-o dedică tânărului pianist cu următoarele cuvinte: „Lui Dinu Lipatti, nașul acestei lucrări, cu nespusă recunoștință și adâncă admirație.”

În 1943, îregistrează împreună cu dirijorul Hans von Benda, Concertino-ul în stil clasic.

Pe 15 ianuarie cântă Concertul în Mi bemol major de Liszt împreună cu Orchestra Filarmonicii din Berlin și dirijorul Wolfgang Brűckner.

În toamna anului 1943 părăsește România. Potrivit programărilor cântă pe 13 septembrie la Stockholm (cu lucrări de Bach-Busoni și Chopin), pe 25 septembrie la Radio Helsinki și susține un recital pe 26 septembrie și 14 octombrie la Zűrich. La o zi după recitalul de la Zűrich cântă la Radio un program pentru două piane, împreună cu Madeleine, alcătuit din lucrări de Enescu și Lipatti (Dansuri românești). Seria de recitaluri continuă la Geneva, Berna, Lausanne, Neuchâtel și Lucerna.

Apar primele semne ale unei boli încă nediagnosticate și care îl determină să anuleze concertele programate în decembrie la Viena, Bratislava și București.
Pe 1 aprilie 1944 Dinu Lipatti este numit profesor la Conservatorul din Geneva.

„Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noştri, în inima şi mintea noastră, cu tot ceea ce noi putem să-i aducem ca ofrandă.” Este fraza pe care o spunea adesea studenților săi.

În același an susține o serie de concerte și recitaluri: pe 5 august la Gstaad cântă Concertul în mi minor de Chopin, sub bagheta dirijorală a lui Scherchen, pe 12 august recital la Montana, 28 septembrie recital la Frauenfeld, pe 15 octombrie la Vevey, pe 31 octombrie la Berna, unde cântă Concertul de Liszt și Concertul în re minor de Mozart, pe 12 noiembrie la Fribourg cântă Chopin, iar pe 5 decembrie Concertul în Sol major de Ravel și Concertul în Re major de Haydn la Zűrich.

În 1946 începe o strânsă colaborare cu Walter Legge – directorul Casei de înregistrări Columbia pentru Europa, cu onorarii comparabile cu cele ale marilor interpreți ai epocii.

Sfârșitul anului înseamnă un turneu în Belgia, împreună cu Madeleine și tenorul Hugues Cuénod; urmează Paris, Neuchâtel, Lausanne, Zűrich, Lucerna.
În 1947 amână aproape toate concertele de la Londra, din cauza unei noi crize de boală. Susține un singur concert și înregistrează pentru Casa Columbia Sonata în si minor și Nocturna nr. 8 în Re bemol major de Chopin, Coralul în Sol major de Bach și Sonata „Pastorala” de Scarlatti. Înregistrarea Sonatei de Chopin (de care Lipatti s-a arătat nemulțumit) obține Premiul Academiei Charles Cros.

Pe 6 iunie 1947, Lipatti interpretează Concertul în Mi bemol major de Liszt, Andante spianato și Marea poloneză op.22 de Chopin, la Teatrul Mare din Geneva, sub conducerea dirijorală a lui Ernest Ansermet. Concertul a avut scop caritabil, fondurile adunate fiind alocate Crucii Roșii Elveției și copiilor din România.

Tot în iunie se stinge din viață Theodor Lipatti, tatăl lui Dinu, iar acesta din urmă nu îi poate fi alături în ultimele clipe.

Deși slăbit de boală, susține două concerte la Samedan și Silvaplana, sate de lângă Saint Moritz.

Dinu Lipatti interpretează la Lucerna Concertul în re minor KV466 de Mozart, sub bagheta dirijorului și compozitorului Paul Hindemith.

Susține un recital Chopin în beneficiul românilor, victime ale războiului, și un concert în propria sa casă, cântând la două piane, cu Madeleine, Concertul nr. 3 de Bartók.

În 1948 apar discurile înregistrate la Londra, iar vânzările depășesc așteptările producătorilor.

În lunile februarie și martie realizează un turneu bogat în concerte în Elveția. Iar în luna mai desfășoară un turneu de concerte în Marea Britanie, Țările de Jos și Franța.

Dinu Lipatti înregistrează la Londra Concertul în la minor de Robert Schumann, sub conducerea dirijorală a lui Herbert von Karajan.

Deși starea sa de sănătate este precară, există proiecte pentru susținerea a 60 de concerte, turnee în Anglia, Portugalia și Spania, Elveția, Olanda, Belgia, Italia. Se negociază contracte pentru susținerea unor concerte în Australia și SUA.

În 1949 pe 4 aprilie Comitetul Conservatorului de Muzică din Geneva înregistrează cu mult regret cererea de demisie a eminentului profesor Dinu Lipatti
În Septembrie-Octombrie Dinu Lipatti se află în Sanatoriul de la Montana (Elveția), deși foarte bolnav, este invitat să susțină recitaluri în cercuri particulare. În această perioadă compune intens: „Compun pentru a-mi dezmorți spiritul în timp ce degetele mele ruginesc.”

În 21 aprilie 1949 compune Aubade pentru cvartet de suflători (flaut, oboi, clarinet, fagot) dedicat dirijorului și prietenului său Paul Sacher.

În anul 1950, la începutul lunii ianuarie, Dinu Lipatti se întoarce la Geneva cu noi proiecte de turnee la Zurich, Geneva, Berna și Lucerna.

Activitatea sa concertistică și de înregistrari continuă dar și cea de compoziție, unde realizează câteva lucrări și aranjamente.

În luna iulie Walter Legge organizează o sesiune de înregistrări pentru Dinu Lipatti chiar în casa de la Geneva, în august susține un concert în cadrul Festivalului de la Lucerna împreună cu dirijorul Herbert von Karajan.

Pe 16 septembrie, la Besancon, este Ultimul Recital pe care Dinu Lipatti îl susține în fața unui public copleșit de emoție. Ultima piesă din program a fost Choralul „Jesu Bleibet meine Freude” de Johann Sebastian Bach, o cuvioasă reverență a genialului pianist și compozitor față de Muzică și față de viață.

„Să nu vă serviţi de muzică, serviţi-o” spunea Dinu Lipatti după acest ultim recital.

Sâmbătă, pe 2 decembrie, la Chene-Bourg, în vila situată pe Bulevardul Bel-Air nr 5, Dinu Lipatti părăsește senin această lume ascultând Cvartetul op. 95 în fa minor de Ludwig van Beethoven spunând: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu.”

În urma compozitorului Dinu Lipatti au rămas un număr de 43 de lucrări care așteaptă să ajungă în repertoriile marilor interpreți și în sufletul marelui public, deziderat asupra căruia Casa Artelor Dinu Lipatti lucrează cu dedicație.

Vă oferim în dar două Înregistrari de Colecție cu pianistul Dinu Lipatti: