In Articole

Mihai Eminescu - Teoria Statului Organic (1) - Roiul de albine si musinoiul de furnici

Ne-am propus sa incepem o serie de articole in care sa prezentam Teoria Statului Organic scrisa in variate texte si articole de catre marele Mihai Eminescu in diverse publicatii. Si vom incepe gradual de la primul articol pana la ultimul. Se cuvine ca Revista Romania Culturala sa contina si aceasta serie de lucrari magnifice. Sa vedem:

Spiritul public modern sufera de-o boala, pana la oarecare grad nepriceputa pentru noi, nascuta fiind din imprejurari si din stari de lucruri fara analogie in viata noastra interna. Nu e vorba – internationalistii din Germania, Franta si Anglia, sunt prieteni buni si personali cu d. C.A. Rosetti, cu d. Bratianu, dar ideile politice profesate de cosmopolitii apuseni sunt, pentru stadiul de desvoltare in care trăim, utopii, in care nu cred nici cei ce le profesează la noi.

Religia, cu credintele ei fericite, care stabilea in mod dogmatic toate raspunsurile la intrebarile cele mari, ce preocupa o minte omeneasca, a suferit grele lovituri – insa numai, negative – din partea unor ultime rationamente materialiste, cari in sine sunt tot atat de neintemeiate ca si mitologia greceasca.

Dar rationamentele materialiste, brutale fiind, lesne de priceput si apeland oarecum la bestia din om, gasesc in suta a nouasprezecea, o multime de aprigi aparatori, incat viata noastra moderna pare a se apropia de povarnisul fatal, pe care istoricii latini il presupun, fara cuvant, a fi existat inaintea constituirii statelor, adeca acea stare de vecinica vrajba, insemnata cu vorbele bellum ominium contra omnes, rasboiul tuturor contra tuturor.

Fara cuvant s’a admis aceasta stare de lucruri pentru omul primitiv, din cauza ca exista un sentiment de drept inascut.

Nu doara ca oamenii s’ar fi adunand din impuls propriu si ar fi stabilind un modus vivendi prin discutie si punere la cale. Acest stadiu vine mai cu mult mai tarziu. Dar, precum in roiul de albine sau in musinoiul de furnici nu exista legi scrise si facultati de drept, desi toate fiintele, cate compun un roiu, traesc intr’o randuiala stabilita prin instincte inascute, tot astfel omul primitiv traeste din cele dintai momente in societate, iar cand incepe a-si da seama si a cauta sa explice modul de convietuire si de conlucrare, se nasc religiile, care stabilesc adevaruri morale, sub forme adevarat ca dogmatice sau mitologice, religii care sunt totodata si codice.

Cu incetul insa, omul perfectibil se desprinde din totalitatea organizatiei naturale si-si largeste din ce in ce cercul sau de activitate individuala si atunci abia incepe pentru el viata intr’adevar omeneasca, viata libera. Dar totusi, in largirea individualitatii sale, omul poate atinge o margine, in care pune in chestiune individualitatea si libertatea semenilor sai si, in cele mai multe cazuri, a semenilor acelora cari sunt mai buni, mai capabili, mai de inima.

Astfel, s’ar putea spune ca intreaga lupta intre taberele opuse, numite una liberala – care ajunge la comunism, alta conservatoare – care poate ajunge intr’adevar la osifiearea statului, e pe de o parte lupta pentru drepturi, pe de alta lupta pentru datorii.

Conservatismul lupta pentru datorii. Pentru el implinirea datoriilor catre semenii sai, solidaritatea de buna voie sau impusa prin legi a cetatenilor unui stat, o organizare stricta, in care individul e numai mijloc pentru intretinerea si inflorirea colectivitatii, crutarea economica a tuturor claselor, pe care le priveste ca organe vii ale societatii, cu un cuvant organizarea naturala, inteleasa de toti, mostenita adesea prin traditie, prin obiceiul pamantului, recunoscuta de toti fara legi scrise chiar, iata starea de lucruri la care aspira conservatismul extrem.

Dar si ceasta directie are primejdiile ei. Vecinica tutela, exercitata asupra claselor de jos, le da intr’adevar panea de toate zilele, dar le lipseste de energie individuala, le face indolente.

Pe de alta parte sistemul libertatii, totodata al individualismului, cuprinde primejdii si mai mari. El preface viata intr’o lupta de exploatare reciproca, care poate ajunge la disolutiunea completa a statului. Si intr’acolo tind ideile comuniste internationale de azi.

Intre aceste doua extreme e poate mestesugul adevaratei politice. A impreuna exigentele existentei neaparate a statului cu exigentele libertatii individuale, a nu permite ca asociatii de indivizi rapitori sa faca din stat o unealta a lor, si a nu lasa, pe de alta parte, ca statul impersonal sa lege cu totul manile individului, asta e problema pe care multi s’au incercat s’o deslege, dar de la Cezarii Romei si pana la Cezarii moderni nu s’au gasit inca remedii radicale, ci numai paliative.

Un nemarginit individualism s’a latit peste toata Europa. Individul e scopul, caruia i s’au sacrificat toate elementele care formau incheeturile organizatiei vechi. Teoria ca viata e un drept a prins radacini in toti si, cu durere trebue s’o marturisim, ca in multe locuri chiar clasele superioare au incetat a crede ca au datorii catre cele de jos, precum si cele de jos nu mai vor sa aiba datorii catre cele de sus.”

Articol de fond fara titlu, aparut in TIMPUL, 8 noiembrie 1877.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
diaspora, diaspora romana, diaspora romaneasca, romaniamihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu
%d bloggers like this: