Nu am mai întâlnit nicăieri atâta laşitate… Suntem un popor slab şi bătut de soartă, avem sute de ani de înjosire şi îndobitocire, de viaţă mizerabilă pe post de supravieţuire morbidă. Suntem ceea ce nu suntem şi mai puţin decât atât! Vai de naţia noastră, cu nostalgicii ei plini de avânt muncitoresc spre lichelism politic şi neocomunism, cimentat pe veci în această ţară!

Suntem codaşii Europei la mai toate nivelurile de raportare, trăim sub semnul incertitudinii şi al întrebării dacă există viaţă înainte de moarte!? „Buldozerele nucleare”, mânate în luptă de indivizi cu ambiţii demente, au distrus tot… istorie, cultură, tradiţii şi amintiri. Ideile fără valoare, megalomane, luau cu asalt o capitală frumoasă, îi schimbau aspectul de oraş istoric şi, pe bună dreptate, denumit, cândva, „Micul Paris”, într–un conglomerat de cartiere muncitoreşti, umplute până la refuz de oameni dezrădăcinaţi, care nu s–au adaptat niciodată vieţii citadine, oftând după ogor, casa părintească, curtea cu orătănii, animale şi nucul din spate. Clădiri imense, doar cu scop de preamărire a celui dintâi cizmar al neamului, bulevarde socialiste care au îngropat pe vecie arta şi gândirea unor arhitecţi care dăruiseră Bucureştiului un strop de genialitate. Acele buldozere blestemate nu au distrus doar clădirile, ci şi conştiinţa individuală, transformând-o în una colectivă, cu „aplaudaci”, năimiţi sau din proprie voie, ce se închinau la noile clădiri…

Din păcate, de atunci domneşte starea de letargie a naţiunii, acel somn de moarte în care s-a adâncit din indolenţă şi neimplicare, nu din tiranii răstălmăcite! Populaţia este extrem de bolnavă şi nici nu pare să-i pese, comportându-se cu o indiferenţă maladivă. Este sub forma unor zombi, cu creierul spălat, care mişună ziua, în amiaza mare pe străzi, ca o musca fără cap! Suntem, în schimb, pe primele locuri la stres cotidian şi viaţă lipsită de civilizaţie şi respect faţă de cetăţean.

Rămânem fruntaşi şi în următorii 50 de ani de continuare a măreţelor idei de promovare ale neocomunismului original pe aceste plaiuri, vom păstra vie în suflet flacăra expansiunii proletariatului burghez, care va fi prezentă în memoria colectivă multă vreme de aici încolo. Românul este învăţat de sute de ani să execute la comandă. El ştie şi înţelege numai de bâtă, singura care îl motivează dintr–o dată, şi–l face să pună osul la muncă!

Întrebarea firească: „Cine pune biciul civilizaţiei pe această naţie?” Fără să vreau, mă gândesc la o paralelă între cele menţionate anterior şi funcţionalitatea unor instituţii publice, în care domnesc: mizeria umană şi incompetenţa, corupţia şi birocraţia, nepotismul şi pupincurismul politic.

Avantajele lumii politice, în adevăratul sens al cunoaşterii, sunt destule şi am să enumăr câteva dintre ele… Păi, sunt filmaţi pentru orice prostie pe care o spun în detaşarea lor faţă de bunul simţ şi, desigur, obţin astfel un nemeritat capital de imagine; sunt plini de inginerii financiare cu statul, adică primesc gratis o afacere din care câştigă 3 hoţi şi pierde o ţară întreagă; serviciile îi ajută să-şi facă reciproc dosare, necesare (lor) pentru şantaj şi corupere; au imunitate în faţa legii, pentru ca sfidarea naţională să fie la mare cinste şi să-şi facă de cap, până se prescrie fapta; lăcomia este ridicată la rang de virtute şi banul zeul suprem, mergându-se pe principiul oligofrenic că dacă ai bani eşti deştept (ignorându-se că ideile bune vin „din spatele lor”, de la cei cu carte care-i consiliază); sunt foarte bisericoşi, că „dă bine” la populaţie; sunt intransigenţi dacă le calci moşia şi nu-ţi plăteşti „taxa de pod”; sunt populari în mediile maneliste, pentru voturi şi distrugerea civilizaţiei… şi lista lungă, ce ar putea continua, precum cele anterioare, e plină de fel de fel de „chestii”, care n-au nicio legătură cu binele naţiunii, fiind, la modul concret, doar un prilej de a face din politică un mijloc de obţinere a intereselor personale, adică meseria de afacerist politic!

Lumea nu învaţă din greşelile trecutului, este ca un blestem al ignoranţei care, de fiecare dată permite, cu multă uşurinţă, să pătrundă prostia şi lăcomia în minţile, sufletele şi faptele lor. Bineînţeles, sunt aceiaşi oameni mereu, chiar dacă ne referim la ere şi epoci diferite.

Epigonii – trompetele sistemului – cu aere de mari scriitori şi cu pretenţii de Nobel în literatura contemporană, care se autopropun şi pe care, bineînţeles, nu-i bagă nimeni în seamă. O țară la cheremul nonvalorilor… Un popor ignorant, aşa cum au mai spus-o mulți alții înaintea noastră, condus de politicieni analfabeți, aleşi special pe criteriul prostiei şi al şantajabilității, marionetele unui sistem ticălos; de fapt, personaje caricaturale care şi-au trădat propriul popor, indivizi urâți şi la propriu şi la figurat, care nu văd marea din cauza valurilor, ipochimeni din vremuri comuniste, reşapați, îndoctrinați în spiritul prostiei, cultivați ca germeni de propagandă împotriva firii, înregimentați în legiuni de oprimare a adevăratelor valori ale umanitații, pentru a condamna la neputință o națiune întreagă, la eşec şi disperare, în pofida tuturor semnalelor alarmante care, desigur, ne tot anunță că vaporul nației va eşua lamentabil, într-un țărm al grotescului actual…

Din păcate, suntem unde am fost şi rămânem tot acolo!

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.