Vivo per lei
targul mesterilor si creatorilor de patrimoniu, cetatea medievala a severinului

Există o vorbă veche românească: „dacă pietrele ar vorbi, multe ar avea de spus!”.

Ei bine, iată că la Târgul meșterilor și creatorilor de patrimoniu, Târg organizat la Cetatea Medievală a Severinului de Palatul Culturii Teodor Costescu, în aceste zile pietrele vorbesc. Vorbesc despre timpul trecut, despre cât de multe au ajuns la noi prin măiestria artei populare, vorbesc despre prezent și despre dibăcia cu care trecutul nu poate fi lăsat în urmă.

Astăzi, în cea de-a doua zi de Târg (neapărat cu T mare) încercăm să depănăm povestea primei zile, atunci când meșteri din întreaga Oltenie au poposit, cu „arme și bagaje”, pe meleagurile istorice ale Mehedințiului. Și cum ar spune cronicarul, veniră, își așezară cu multă atenție și bucurie, obiectele și ce să vezi, pietrele începură să se trezească și să-și povestească că demult n-au mai trăit o așa experiență, și tare mult le mai place.

Și noi, organizatorii, pe lângă emoțiile ce ne-au încărcat și încântat, încercăm să intrăm sub pana cronicarului acestor vremi și să spunem: tare bucuroși de asemenea oaspeți mai suntem, tare bucuroși că am reușit să adunăm la mal de Dunăre, într-un loc unic, tradiția populară ce nu are voie să piară. Haideți pe la noi la Cetate, o sa cunoașteți câțiva români-olteni de toată isprava!

This slideshow requires JavaScript.