În ajunul zile Naționale a României, doi muzicieni româno-canadieni și-au dat mâna pentru celebrarea nașterii patriei noastre moderne într-un concert absolut spectacular, cu valoare de unicat, oferit nu numai diasporei române din Toronto, dar oricărui iubitor de muzică. Măiastra pianistă clasică Antonia de Wolfe – aclamată pe scene internaționale importante din Toronto, București, Moscova, Roma, ori Salzburg – a „aruncat mănușa” legendarului jazzman Gia Ionesco – el însuși ovaționat pe arenele de jazz din Israel, Canada, China, Germania, Thailanda ori Australia – într-un „duel” pianistic neașteptat. Sub titlul Classical Meets Jazz: A Celebration of Romania’s National (Muzica clasică întânește jazzul: o celebrare a Zilei Naționale a României), concertul prezentat pe 30 noiembrie la Heliconian Club din inima orașului Toronto a fost patronat de Consulatul României la Toronto, doamna consul Oana Raluca Gheorghe implicându-se personal în logistica deloc ușoară a evenimentului (inclusiv recepția care a urmat concertului).

O sală intimă, nu foarte încăpătoare, dar plină până la refuz, o scenă retrînsă, parcă dedicată doar unui executant, un Steinway cu aspect de antichitate, dar (după cum aveam să auzim) cu o sonoritate excepțională, au adus întregii reprezentații un spirit de autenticitate și afabilitate. Gazda serii, actorul Vladimir Radian – el însuși un artist cu un pedigri impresionant, distribuit în filme cunoscute ca The Sum of All Fears, Beyond Borders, ori piesa lui Bertold Brecht Opera de trei parale – a oferit publicului o prezentare inspirată și plină de har pe tot parcursul concertului; de la succinta rememorare a peste două milenii de istorie și  latinism a poporului român la recitarea tulburătoare a unei părți a Scrisorii a treia de Mihai Eminescu, de la revelatoarea prezentare a carierei Antoniei de Wolfe la ades umoristica introducere a artei lui Gia Ionesco.

Programul serii a fost în sine un adevărat maraton pianistic nu doar prin durata efectivă a muzicii interpretate dar mai ales prin dificultatea tehnică a programului  îndrăzneț și cativant. Antonia de Wolfe a ales pentru debut Suita nr. 2, op. 10 pentru pian de George Enescu, luceafărul muzicii clasice române, pe care famiosul violonist Yehudi Menuhin îl numea cea mai extraordinară ființă umană, cel mai mare muzician și cea mai formativă influență pe acre am avut-o vreodată. Unanim votată cu primul premiu la concursul de compoziție Pleyel de la Paris din 1903 de către muzicieni ca Claude Debussy, Paul Dukas, Alfred Cortot, sau Jules Massenet, piesa compozitorului român revelează pe parcursul celor 4 părți (Toccata, Sarabanda, Pavana și Bourrée) nu doar un limbajul bogat, de inspirație neoclasică și impresionistă, alături de filonul folcloric român filtrat prin prisma-i creatoare, dar și o tehnică reclamând o virtouzitate spectaculoasă. Ceea ce interpretarea pianistei românce a oferit din plin; dincolo de agilitatea incredibilă și bravura cu care abordează cele mai dificile pasaje ale suite enesciene, publicul a fost impresionat de deosebita simțire a mesajului lucrării,  transmisă cu emoție și măiestrie audienței. Piesa care a urmat, For a Moment (Pentru un moment) – lucrarea ei favorită din creația lui Gia Ionesco – a adus o oază de calm și nostalgie servind în același timp ca un inspirat liant între performanța-i clasică și erupția jazzistică ce a urmat.  

Un adevărat vulcan pe clape, Gia Ionesco pur și simplu a electrizat sala prin relucrarea briliantă a unor standarde jazz ca Summertime de George Gerswhin, sau Take the „A” Train creat de Billy Strayhorn și lansat de Duke Ellington Orchestra, ori compoziții personale ca Sometime. Un moment interesant a adus în acea primă parte a concertului piesa Dawn (Răsărit) a compozitorului Bela Bartok, unde limbajul muzical a fost rescris până la nerecunoașterea materialului original, păstrându-i însă ambientul sonor.

Cea de-a doua parte a concertului a oferit o fațetă diferită a virtuozității pianistice a Antoniei de Wolfe, care a ales două piese de Claude Debussy; Suita Bergamască în patru părți (Prelude, Menuet, Clair de Lune și Passepied), o subtilă portretizare muzicală a spectacolelor stradale ale Commediei dell’Arte în secolele 16, 17 și  18 în Italia, și piesa L’isle Joyeuse, în care culoarea, cromatismul și vivacitatea au inspirat o performanță pe măsură. Interpretarea Antoniei de Wolfe a combinat un tușeu de un rafinament ieșit din comun cu o impetuozitate pianistică pe măsura partiturii interpretate. Publicul a fost de-a dreptul hipnotizat de zborul degetelor peste clapele albe și negre, ritmul accelerat până la viteze pe care nu le-ar fi crezut posibile, încheindu-și intepretarea fulminant în ovațiile prelungite ale audienței în picioare.

Parcă acceptând provocarea la „duel”, Gia Ionesco a urmat Antoniei de Wolfe cu o incredibilă vigurozitate pianistică ce combină  avangarda, free jazz cu sonoritățile balcanice și poliritmurile care îi sunt atât de dragi, în piese ca Scene or Stage, Propaganda/Psychosophia, 19-Nineteen, The Purpose sau PhenomenonMethod. Iar la final, a invitat-o înapoi pe scenă pentru un „duet” pianistic în ritm electrizant de boogie, transmițând audienței o energie fabuloasă și încheind exploziv o seară de neuitat dedicată Zilei Naționale a României. Aș aminti la final că publicul a inclus, printre alte personalități pe producătorul american de film și muzică, președintele AMG Mark J. Berry, căruia i se datorează peste 30 de discuri de aur și platină câștigate de artiștii la succesul cărora a contribuit.

A consemnat pentru dumneavoastră de la Toronto,

Mihaela Cudalbu

Muzicolog și Profesor de Muzică