25 septembrie 2015-2025 – 10 ani fără Nicolae Purcărea

Astăzi îl pomenim pe domnul Nicolae Purcărea. Am recitit cartea „Urlă haita…”. Cât a îndurat, Doamne! Piteşti, Aiud, Poarta Albă, Valea Neagra, Craiova, Gherla, Codlea, Culmea, Periprava, Galaţi, Jilava… 20 de ani de chinuri! Și lista celor care au suferit calvarul e lungă.

„Urlă haita” este o carte document pe care trebuie să o citească toţi cei care vor să afle ce s-a întâmplat în perioada comunistă.

„Regimul comunist a încercat prin toate mijloacele să ne distrugă total. Reeducarea de la Pitești și cea de la Aiud au fost, dintr-un anumit punct de vedere, similare. Amândouă au fost zămislite în aceleași laboratoare comuniste. Amândouă n-au urmărit altceva decât compromiterea Mișcării Legionare și a reprezentanților ei. Câtă lașitate la comuniști: ‘Nu noi am făcut totul, ci ei!’, spuneau cu emfaza cei ce orchestraseră experimentul. Astăzi, cu multă gălăgie, se strigă: ‘S-a terminat cu comu­nismul!’… Nimic mai fals, căci dacă formal comunismul nu mai conduce poporul român, totuși efectele lăsate de concepția comunistă domină încă limpede eșichierul politic. Este ingro­zitor ca la tot pasul, la tot colțul să te lovești de această hidoasă umbra ce bântuie țara!

Cu multă lejeritate se vorbește azi despre ceea ce au făcut nemții la Auschwitz sau în alte lagăre naziste, dar nu se scoate o vorba despre Pitești, Gherla, Aiud, Canal sau alte colonii ale cruzimii comuniste. Tineretul mai că nu știe despre torturile aplicate fiilor patriei în închisorile comuniste.

Ce au urmărit laboratoarele comuniste? Să creeze un nou tip uman! Iată-l: corupt, mincinos, gata oricând de crimă și înșelăciune, rapace, egoist nevoie mare. Uitați-vă la pleiada de oameni de azi! Întrebarea este: ce are de învățat tineretul de la ei? Apar sisteme educaționale după sisteme, se experimentează tot felul de idei, dar toate de tip comunist. Degradarea morală vine ca un tăvălug. Asta se caută: să se distrugă tot și să nu mai existe erou, sfânt, valoare, elită. Totul să fie globalizat.

Moara comunistă tot macină. Ce a mai rămas? A rămas Piteștiul după Pitești și nu se mai termină odată!

Aș putea scrie multe, vorbe multe, dar ce folos? Esențialul nu îl pot reda. Cuvintele mele nu pot exprima teroarea, foamea, frigul, durerea, umilințele… Toate loviturile, toate traumele psihice nu pot fi cuprinse în vorbe.

Aș fi vrut să dau alt sens la toate aceste lucruri, dar nu pot, căci și noaptea, în visele mele, tot Piteștiul mă urmărește […]

E fadă povestirea mea… Teroarea ce m-a stăpânit de-a lun­gul anilor e greu, ba chiar imposibil de înfățișat. Ea depășește puterea de înțelegere a oamenilor. Căci lupta n-a fost între oa­meni, ci între doua lumi: lumea binelui și lumea răului, a lui satan. Şi dacă pentru o clipa surâsul lui satan ne-a înghețat inimile, Dumnezeu, în marea Lui dragoste, ne-a redat viața, ne-a încălzit, ne-a scos la lumină. Ne-a dat puterea de a lupta cu cel rău.

Cutremurătoare momente! Şi zic și eu, cum a zis Părintele Ghiță Calciu: ‘Şi ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri’… I-am iertat pe toți. Demult. A mai rămas amintirea. Iar această amintire e o mărturisire zguduitoa­re, de neimaginat pentru o societate normală, pentru un om normal…”.

Nicolae Purcărea,
11 septembrie 2012

(din: Nicolae Purcărea, Urlă haita, Editura Fundația Sfinții Închisorilor, 2013)

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!