Bună seara, bună ziua, sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni!

Revista România Culturală își propune să adune, să apere și să promoveze cultura română așa cum a fost, este și să sperăm că va mai fi. Suntem o echipă extinsă de investigatori cultural istorici, etnologi, muzicologi, psihologi, interpreți muzicali, filozofi și eseiști, ghizi turistici, economiști, jurnaliști, profesori universitari conferențiari, care lucrăm împreună ca să readucem România Culturală încă odată în atenția românilor.

Motto-ul nostru este: La început a fost Valoarea!

Avem articole, știri (care vizează tot ceea ce reprezintă cultura românească dar și ceea ce îi amenință existența, cât și integritatea românească de neam și țară), prezentări, podcast-uri și interviuri, documentare etc. Avem un proiect de țară pe care îl cultivăm în fiecare zi om cu om, față către față, care vizează libertatea românilor și promovarea micului producător autohton, acel țăran, om de glie care știe să cultive pământul și să-și crească ograda, mica gospodărie țărănească, tradițiile și cultura ei. Fiecare avem valori, talanți ca daruri de la Dumnezeu, fiecare avem o vocație și pe acestea ne bazăm, pentru că da, parafrazând primul verset din Apocalipsa după Ioan spunând că la noi, LA ÎNCEPUT A FOST VALOAREA.

Rămâneți cu noi să promovăm România Culturală cu adevărat, să-i facem cor! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Urmăriți-ne pe RRC Podcast

Asociația Școala Încrederii lansează campania de conștientizare a importanței formării inițiale și continue a cadrelor didactice
,

Asociația Școala Încrederii lansează campania de conștientizare a importanței formării inițiale și continue a cadrelor didactice

Asociația Școala Încrederii lansează campania media a proiectului „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”, prin care creează context de conștientizare asupra importanței formării inițiale din sistemul de educație, dar și continue,…
Lucian Ciuchiță – Oamenii-struț sau cronica unei lașități contemporane

Lucian Ciuchiță – Oamenii-struț sau cronica unei lașități contemporane

Trăim vremuri în care adevărul nu mai este lumină, ci o rană. Pentru unii, poate cea mai dureroasă dintre toate. Sunt oameni — îi întâlnim la tot pasul — care nu mai privesc realitatea în ochi, nu pentru că au probleme cu vederea,…
LECȚIA DE ISTORIE: 19 mai 1932 – Smaranda Brăescu stabilește recordul mondial la saltul cu parașuta

LECȚIA DE ISTORIE: 19 mai 1932 – Smaranda Brăescu stabilește recordul mondial la saltul cu parașuta

La 19 mai 1932, Smaranda Brăescu a devenit campioană mondială la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 24.000 picioare – 7.315 m, cu durata de aproximativ 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri abia peste 20 de ani. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 21,733 ft (6.624,22 m).
Patrick Matiș – Mormintele văruite și gândirea putrefactă ce emană din ele

Patrick Matiș – Mormintele văruite și gândirea putrefactă ce emană din ele

Motto: Două bărbi, o ţăcălie, O mustaţă fumurie Şi o „gaură” pustie – Vai de biata Românie! – Păstorel Teodoreanu. Într-un macabru peisaj al decrepitudinii intelectuale care a adus revoluțiile sângeroase în lumea…
George Rogojinaru – Azi (poem)

George Rogojinaru – Azi (poem)

Un râu pribeag curgând către izvor e Azi destinul nostru ca popor. În al său unic costum de umbre însetate de lumină, Hamlet, cu craniul morții în mână, vorbește groparilor lumii despre trupul neputrezit al înțelepciunii. Să…
Virgil-Teodorescu Capriș – Am avut un vis azi noapte (poem)

Virgil-Teodorescu Capriș – Am avut un vis azi noapte (poem)

Am avut un vis azi noapte, Se făcea că-ntr-o poiană, Ursul sta c-o sânzâiană, Lângă foc, vorbind în șoapte... Ridicau din jar, spre stele, Rugăciuni pentru dreptate Și din suflet, mai curate, Alte stele între ele! Chemau…
Lucian Ciuchiță – Lecția de conștiință

Lucian Ciuchiță – Lecția de conștiință

Există momente în istoria unei națiuni când timpul nu mai curge liniar, ci se frânge. Se oprește, clipește din ochiul memoriei, apoi așteaptă, ca un judecător implacabil, răspunsul celor ce încă mai trăiesc sub steagul rănit al…
„Valurile Dunării” – Strălucire în acorduri clasice cu Ştefan von Korch, Oana Maria Şerban şi Fang Shuang la Sala Luceafărul
,

„Valurile Dunării” – Strălucire în acorduri clasice cu Ştefan von Korch, Oana Maria Şerban şi Fang Shuang la Sala Luceafărul

Concertul „Valurile Dunării”, desfășurat la Sala Luceafărul și dedicat Zilei Europei, a fost o veritabilă celebrare a unității culturale prin muzică. Cei trei solişti – tenorul Ştefan von Korch, soprana Oana Maria Şerban şi…
Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Toponimul Buda

Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Toponimul Buda

În comuna Buda de pe versantul nordic al Istriței (județul Buzău), se văd ruinele unui mare palat fortificat, iar la poarta Cetății este un stejar colosal, bine conservat, cu diametrul de circa 5 metri. Este legendara Cetate a Doamnei…
Cristian Horgoș – Academicianul Ioan-Aurel Pop despre Conciliul de la Niceea și despre „Românii în secolul al XIII-lea”

Cristian Horgoș – Academicianul Ioan-Aurel Pop despre Conciliul de la Niceea și despre „Românii în secolul al XIII-lea”

Președintele Academiei Române a conferențiat joi, 15 mai, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, cu ocazia împlinirii a 1.700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea. Ca moderator al reuniunii, Gabriel Moisa, manager al…