Lena Vieru Conta

Lena Vieru Conta, unul dintre cei mai inter-disciplinari oameni de cultură a României

Lena Vieru Conta

Lena Vieru Conta

Cu triplu doctorat în muzicologie, psihologia percepției, istoria și teoria artei, Lena Vieru Conta este unul dintre cei mai inter-disciplinari oameni de cultură a României.

Lena Vieru Conta s-a născut la Moscova, într-o familie de muzicieni. A studiat pianul la București, Salzburg, Moscova și Geneva, cu Ludmila Popișteanu, Gabriel Amiraș, Carlo Zecchi, Lev Naumov și Harry Datyner. O influență majoră asupra formării sale ca artist a avut-o tatăl său, compozitorul Anatol Vieru, de îndrumările căruia a beneficiat în paralel cu studiile oficiale și care i-a dedicat ciclul de piese pentru pian „Din lumea copiilor” și lucrarea „Caleidoscop” pentru pian și orchestră.

Lena Vieru Conta a susținut recitaluri și a cântat ca solistă cu orchestre simfonice din România (Orchestrele Radio și majoritatea filarmonicilor din țară, sub bagheta unor dirijori ca Emanuel Elenescu, Ludovic Bacs, Gheorghe Costin, Corneliu Dumbrăveanu, Paul Staicu, Vlad Conta, Iosef Hrincir ș.a.) și Canada, țara în care între 1989-1997 a desfășurat o bogată activitate concertistică. Repertoriul său acoperă un spectru larg, de la muzica preclasică la muzica secolului XX.  A colaborat cu cântăreții Martha Kessler, Pompei Hărășteanu, Irina Săndulescu-Bălan, Ioana Bentoiu, Cornelia Angelescu, Vladimir Deveselu, Sandra Graham, Garnet Brooks, cu violoniștii Sherban Lupu, Erika Raum, Bogdan Pietrzak ș.a. Printre programele de recunoscută virtuozitate care s-au bucurat de un public entuziast se numără recitalurile la 2 piane cu Andrei Vieru, Vlad Conta, David McIntyre, în Franța, România și Canada.

Lena Vieru Conta, La Poalele Dealului

Lena Vieru Conta, La Poalele Dealului

Pianista a făcut înregistrări pentru Radio România, France-Musique și CBC-Canada; a obținut Premiul Special la Concursul Internațional Brahms de la Hamburg. LENA VIERU CONTA este și artist plastic; ea s-a remarcat prin expoziții personale de pictură și artă decorativă deschise în România și Canada,  și are lucrări în colecții private din mai multe țări. A obținut un Master în Istoria și Teoria Artei cu o lucrare despre Paul Klee în 1998 și a susținut cu ‘summa cum laude’ un Doctorat interdisciplinar (muzicologie, istoria și teoria artei, psihologia percepției) în 2004.
Prezentarea de mai sus o găsim pe site-ul Festivalului George Enescu dar și pe site-ul Universității Naționale de Muzică București.

Un interesant interviu în oglindă acordat împreună cu fratele ei, Andrei Vieru, poate fi lecturat, grație Revistei de Muzică, aici:

https://biblioteca-digitala.ro/reviste/revista-muzica/Revista-Muzica-7-2020-2-SLebu-Anatol-Vieru.pdf

Iar o lucrare de psihologie jungiană a Lenei Vieru Conta, scrisă în 2024, se află, tot grație Revistei Muzica, pe site-ul următor:

https://ucmr.org.ro/Texte/2-RM-2024-02-lena-vieru-conta-persona-in-analiza-creatiei-si-interpretarii.pdf

Lena Vieru Conta la lucru

Lena Vieru Conta la lucru

Pictează într-un fel de transă

Printre expozițiile realizate de Lena Vieru Conta se remarcă „Tempo Rubato”, „Cori Spezzati” sau „Sempre Lontano”.

Fie că sunt picturi fie colaje textile, lucrările ei sunt naturale, calde, emană umanitate și speranță.

La Muzeul Județean Argeș exponatul lunii septembrie în 2022 a fost pictura „La poalele dealului”.

„Uneori, merg deja pe o imagine pe care o am clară-n minte. În același timp, când fac așa, e ca-ntr-un text pe care l-a scris tatăl meu, compozitorul Anatol Vieru, odată. Opera de artă devine independentă pe cont propriu. În timp ce o faci, devine independentă de tine. Eu pot dori să fac ceva într-un anumit fel, și, pe măsură ce fac lucrul respectiv, acesta să se schimbe. Rezultatul îți cere altceva. Și atunci intru într-un fel de transă. Parcă altcineva mi-ar dicta ce trebuie să fac”, a mărturisit Lena Vieru Conta la vernisarea expoziției Sempre Lontano.

Ca paranteză, extraordinarul pictor abstract Jackson Pollock (d. 1956) mai spunea că pictează tot într-un fel de stare de transă.

O paralelă incitantă se poate face între colajul textil cap-de-afiș al expoziției „Cori Spezzati” și un desen din volumul „Ultima Thule” al unchiului ei, poetul, logicianul și filozoful Sorin Vieru (d. 2018).

Atât picturile Lenei Vieru Conta cât și desenele lui Sorin Vieru alunecă spre profunzimile intelectului, așa cum se întâmpla și cu picturile abstracte ale lui Paul Klee, pe care Lena Vieru Conta l-a studiat.

Sorin Vieru a fost fratele compozitorului Anatol Vieru.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *