Alexandru Vaida-Voevod – Discurs în parlamentul de la Budapesta

Noi, reprezentanţii micilor naţiuni, am aşteptat cu nerăbdare atitudinea cercurilor conducătoare ale monarhiei faţă de aceste puncte şi naţiunile nemaghiare au primit cu nespusă bucurie ştirea că ministerul de externe al monarhiei a înaintat la Washington propunerea de pace, căci astfel s-a recunoscut oficial, atât din partea reprezentanţei noastre externe, cât şi din partea guvernului şi partidelor maghiare, că noi de acum nu mai suntem naţionalităţi, ci naţiuni.

Cunoaştem mărimea vremilor prin care trecem; cunoaştem că aceste probleme mari nu le putem trata conduşi de egoism. Cunoaştem adevărul, care iese la iveală şi într-unul din punctele lui Wilson, că nu trebuie să lăsăm teren urii, egoismului, când se tratează aceste probleme a căror rezolvare reală şi serioasă se poarte face numai cu ajutorul deplinei sincerităţi. Drept aceea, reprezentanţa organizaţiei naţionale a românilor, a hotărât să-şi definească atitudinea faţă de aceste puncte şi din încredinţarea acesteia, comunic onoratei camere următoarea declaraţiune:

„Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională.

Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber de soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere, precum şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere. Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria lor adunare naţională. Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române. Toate deciziunile şi acordurile, care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română. Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile, la viaţă naţională.”

18 octombrie 1918

Documente ale Unirii (1600–1918), coordonator Constantin Căzănişteanu, Editura Militară, Bucureşti, 1984, p. 367–369.

Declaraţia inserată în discursul lui Alexandru Vaida-Voevod fusese adoptată de conducerea Partidului Naţional Român în conferinţa de la Oradea din 12 octombrie 1918, unde se conferise Comitetului Executiv al P.N.R. calitatea de organ provizoriu de conducere naţională.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!