Motto: „Trei pietre de hotar măsoară, în Europa, istoria Sculpturii: Phidias – Michelangelo – Brâncuși…” Brâncuși a folosit atât conștient, cât și inconștient de simboluri primitive, arhetipale, în sensul pe care îl arată psihologia jungiană. Iată doar principalele: simbolul falic din „Principesa X” („Capul Prințesei Marie Bonaparte”), spirala portret a lui James Joyce și alte spirale făurite din fier, „romboizii” Coloanei Infinitului, capul Muzei Adormite, oul Nou-născutului și al „Începutului Lumii”, cercurile din Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor. O serie de articole arată că primitivismul lui Brâncuși își are sursele în folclorul românesc și african. Există însă și unele care au ieșit strălucit din subconștientul său, prin subconștientul colectiv definit de psihologul Carl Jung. Astfel, în perioada creativă a lui Brâncuși, spiralele neolitice erau puțin cunoscute. De asemenea, Brâncuși nu a avut acces la romburile pe care le găsim astăzi în artefactele neolitice sau chiar paleolitice. Brâncuși a întâmpinat o puternică opoziție în vremea sa când a expus Principesa X, dar astăzi știm foarte bine că simbolul falic nu avea absolut nicio conotație obscenă în preistorie. Interesant este că dualismul femeie-falus surprins de Brâncuși a fost, în ultimii ani, subiectul mai multor articole și studii despre statuetele femeie-falus din neolitic. Geniul e și o măsură a capacității sau măiestriei personale de a accesa valorile fundamentale ale subconștientului colectiv. Această perspectivă constă în ideea că un geniu e cineva cu măiestria personală necesară pentru a accesa aceste valori fundamentale, universale, mai degrabă decât să se bazeze doar pe inteligența individuală sau pe învățare. În timp ce testele de IQ măsoară inteligența, această idee leagă geniul de o capacitate mai profundă și creativă de a accesa o conștiință umană mai profundă și comună, un concept explorat în teorii precum inteligența spirituală și opera lui Carl Jung. Chimistul August Kekulé, matematicianul Poincaré, filosoful Descartes și scriitorul Robert Louis Stevenson sunt câteva astfel de exemple date de Carl Jung în cartea „Omul și simbolurile sale”.   Erik Satie: „Dragă bunule druid” Muzeul Național de Artă va expune o reconstituire a costumului de balet realizat de Brâncuși pentru „Gymnopediile” muzicianului Erik Satie. Prietenia dintre cei doi artiști e evocată în articolul „În labirint cu Barbu Brezianu. Brâncuși, muzica și dansul”, de Virginia Barbu, publicat de Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. „Prietenia dintre Satie, mai în vârstă cu zece ani, şi sculptorul român, pe care documentele o situează între anii 1914-1923, curmată de moartea lui Satie în 1925, a fost  bazată pe atracţia magnetică dintre două personalităţi diferite, care îşi găsesc surprinzătoare  afinităţi. Ei se întâlneau aparent în contrarii: unul era prea complicat, sofisticat până la  manie, ajuns la simplitate prin dezabuzare, celălalt era prea simplu, suficient de primitiv pentru a accede la rafinament. Satie avea o înfăţişare burgheză, cu lornion, melon, umbrelă şi  ghetre, afişând o umilitate provocatoare de clovn, neînţeles de mulţi dintre contemporani care vedeau în arta sa ‘o muzică simplistă cu titluri bizare’. Brâncuşi, căruia Satie i se adresează într-o scrisoare cu ‘Cher Bon Druide’, trăia după străvechi obiceiuri româneşti în locuinţa sa din mijlocul Parisului care putea trece drept atelierul unui alchimist, scandalizându-i pe unii care vedeau aluzii pornografice în arta sa, în timp ce un Apollinaire găsea că operele sale sunt ‘dintre cele mai rafinate’ (1912)”, relatează Virginia Barbu. Reținem că „primitivului” Brâncuși, muzicianul Satie îi spunea „dragă bunule druid”. Brâncuși nu a ascuns că și-a găsit inspirații în leagănul omenirii. Să trecem în revistă câteva: simbolul falic din „Principesa X” („Capul Prinţesei Marie Bonaparte”), spirala portret a lui James Joyce, „romboidurile” Coloanei Infinitului, capul Muzei Adormite, oul Nou-Născutului, cercurile din Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor, păsările simbolistice. Și rămâne deschisă lista simbolurile primitiv-arhetipale ale lui Brâncuși. Primitivismul la Brâncuși constă în influența artei populare (pre)românești și a culturilor ancestrale asupra sculpturilor sale, care se îndepărtează de detaliul academic în favoarea formelor esențiale, geometrice și a concentrării pe esența obiectului. Brâncuși a respins academismul, a ales să lucreze cu materiale tradiționale și a rămas atașat de stilul de viață rural, chiar și în cercul avangardei pariziene, ceea ce a făcut din el un „outsider” interesant în lumea artei. E general acceptat că Brâncuși a părăsit studioul lui Rodin pentru a-și dezvolta un stil propriu, inspirat din culturile considerate „primitive” și din tradiția populară românească. În cheia psihologiei lui Carl Jung Filonul pe care îl explorez ar fi faptul că, aflat în căutarea esențelor, Brâncuși a atins corzile sub-conștientului așa cum a fost definit de psihologul elvețian Carl Jung. „Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, spunea Brâncuși. Iar psihanaliza jungiană consfințește ideea de interconexiune dintre subconștient și esența materiei. Astfel, în cartea „Omul și simbolurile sale”, coordonată de Carl Jung (Editura Trei), găsim, la pagina 361, citatul Anielei Jaffé: „Deseori (picturile abstracte) se dovedesc a fi, mai mult sau mai puțin, imagini ale naturii înseși, demonstrând o similitudine uimitoare cu structura moleculară a elementelor organice și anorganice ale naturii. Acesta este un fapt fabulos. Abstracția pură a devenit o imagine a naturii concrete. Jung ne poate oferi aici cheia înțelegerii. ‘Straturile mai profunde ale psihicului – spune Carl Jung – își pierd, pe măsură ce adâncimea și întunericul cresc, unicitatea individuală. «Mai în jos», adică odată cu apropierea de sistemele funcționale autonome, ele devin tot mai colective, până ce, în materialitatea corpului, și anume în corpurile chimice, vor deveni universale și se vor stinge deopotrivă. Carbonul organismului este carbon pur și simplu. De aceea, «jos de tot» psihicul este «lume» pur și simplu’. O comparație a picturilor abstracte cu micro-fotografiile din lumea atomică arată că abstracția completă a artei imaginative a devenit, într-un mod surprinzător și neobservat, ‘naturalistă’, subiectul ei fiind elementele materiei”. Un exemplu de pictură în stare de transă, deci accesând sub-conștientul, și foarte asemănătoare cu micro-materia, este cea a artistului american Paul Jackson Pollock, care a murit cu un an înaintea lui Brâncuși. De altfel, Aniela Jaffé acordă multă atenție acestui pictor

Un nou studiu național realizat de World Vision România în parteneriat cu TikTok arată că, deși 51% dintre părinții din România discută zilnic cu copiii lor despre utilizarea rețelelor sociale, aproape 70% nu au încredere încă în abilitățile lor de a-i susține atunci când navighează online. Mai mult, deși aproape 90% dintre părinți afirmă că adolescenții lor sunt dispuși să discute cu ei despre experiențele lor online, multe familii nu consideră că au instrumentele și cunoștințele necesare pentru a transforma aceste conversații într-o formă de sprijin real. Sociologii studiază de o vreme, în toată Europa, Generația X, Generația Y (milenialii) și Generația Zet. Iar noi, în perioada de tranziție, am oscilat între sloganul lansat în socialism „Tineret mândria țării” și actuala semi-generație a nineraților. La ninerații care trăiesc pe spinarea părinților în Spania li se spune oficial generația „ni-ni” de la expresia “ni estudian, ni trabajan” care tradus înseamnă „nu studiu, nu lucru”. În Italia li se spune „né-né” de la „né lavora né riceve una formazione”. În Anglia li se spune „neets” și sunt o serie de articole cu titlu gen „Adevăratele motive pentru care tinerii nu lucrează”, de pildă pe www.economicshelp.org. Chiar și în îndepărtata Japonie unele străzi urbane sunt pline după-amiaza de adolescente care au abandonat școala pentru a servi cafea, în stil de gheișe moderne, unor bărbați trecuți de floarea vârstei. E de așteptat că fenomenul se va resimți tot mai mult și la noi. Adevărul general e că bunăstarea ultimilor ani poate provoca la unii adolescenți și demotivare. La noi, școlile de meserii plâng după doritori iar destule școli teoretice au niște contra-performanțe de toată groaza la examenele de capacitate și de Bacalaureat. Sunt adolescenți care preferă să stea cu ochii în ecrane, și mai puțin în cărți, câtă vreme părinții le asigură de toate. Sigur, avem din fericire și tineri dornici să studieze și/sau să muncească. La fel de adevărat e că destui ne pleacă la studii în străinătate dintr-un motiv combinat: spirit de aventură și euro-orizont pe de o parte și, pe de altă parte, o plafonare destul de largă în rândul cadrelor universitare din România. Evident, o bună parte din materia cenușie care pleacă nu se va mai întoarce în țară. Iată o anecdotă arabă cu un gust amărui dar totuși, paradoxal, și cu o rază de speranță. Fondatorul Dubaiului, șeicul Rashid, a fost întrebat despre viitorul țării sale și el a răspuns: „– Bunicul meu a călărit pe o cămilă, tatăl meu a călărit pe o cămilă, eu am condus un Mercedes, fiul meu conduce un Land Rover și nepotul meu conduce un Land Rover, dar strănepotul meu va călări pe o cămilă… – De ce este așa? – Vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Oamenii slabi creează vremuri grele.” Deci ar trebui să fie un ciclu natural care se auto-reglează la nivel de generații. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.