Este 6 August 1917. Cade în luptă Măriuca Zaharia, o fetiță de doisprezece ani, eroina de la Mărășești. Cine este Măriuca Zaharia? S-a născut în 1905, în Pădureni, Mărășești și a murit pe 6 august 1917, tot la Mărășești. A fost o fetiță de doisprezece ani, căzută eroic în luptele de la Mărășești în timpul Primului Război Mondial, sau, după cum noi îl numeam, Războiul de Reîntregire a Neamului. Drept recunoaștere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești. În rândurile ce urmează vă voi prezenta povestea, devenită legendă, a celei mai tinere eroine din Primului Război Mondial… Povestea Măriucăi Zaharia, care și-a dat viața în cea mai mare bătălie din istoria României În anul centenarului Marii Uniri, am redescoperit (o știam de când eram mic) povestea Măriucăi, eroina de la Mărășești – prima mare victorie din istoria Armatei Române moderne. La Mărășești s-a dat cea mai grea, mai îndelungată și mai eroică bătălie de pe frontul românesc al Primului Război Mondial. Pe locul acela s-a înălțat un monument impresionant, un mausoleu închinat eroilor. Printre mormintele aflate acolo se află și cel al unei fetițe: Maria Zaharia. La un secol de la cea mai mare victorie din istoria Armatei Române, generațiile de azi, dar și cele de mâine, nu vor mai afla de curajul unei copile care a murit în acele lupte pentru că niște unii, deștepți ca oaia și vremelnic aflați în niște funcții care nu-s de nasul lor, au decis să elimine din manualele de istorie faptele sale cu adevărat eroice. Generațiile care au făcut primele clase până în 1989 își amintesc despre poveștile scrise de Dumitru Almaș, printre acestea aflându-se și cea a Măriucăi Zaharia. Povestea sa făcea parte din manualul de citire. Maria Zaharia a fost o vrânceancă născută în 1905, în satul Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofițer care știa foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informații de la soldații aflați, la momentul fatal, în preajma fetiței. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea la culegerea de informații despre eroismul unor ostași, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei și să impulsioneze, totodată, întregul popor în susținerea efortului național pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari. Măriuca avea doar 12 ani în anul de grație 1917, fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front. Dintr-un nuc, soldatul transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldații români și chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mișcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldați. Numai că la un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situația în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaș și periculos, pentru că mișcările lui puteau fi lesne sesizate de inamici. Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împușcat soldatul din pom. Vine la cel de jos și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul despre care știm că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom și el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”. Așa începe fata să transmită pozițiile dușmanului. Ore în șir a stat cocoțată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicațiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriașe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii își dau seama că e un pom anume care are „ochi”. Și îndreaptă tunurile în acea direcție. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-și seama de situația extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua lovitură e, din păcate, fatală. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care în ziua aceea îi fusese camarad de arme. În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsuflețit al Măriucăi Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărășești În satul Haret, în anul 1977, a fost ridicat un monument chiar acolo unde s-a aflat, în 1917, nucul în care se urcase Măriuca, transmițând pozițiile dușmanilor. Monumentul se află azi în curtea unei gospodării, dar proprietarii, oameni deschiși, lasă pe oricine să vină și să vadă istoricul semn. În fața școlii din acest sat, tot în 1977, a fost dezvelit bustul fetiței. E școala în care, mai mult ca sigur, și Maria învățase la vremea ei. În București, în sectorul 4, o stradă din cartierul Apărătorii Patriei, poartă numele Măriuca în amintirea celei care a fost Eroina de la Mărășești. Figura eroică a fetiței a fost evocată în filmul „Baladă pentru Măriuca”, în anul 1969, și în
