Cafeluța Culturală – Moartea stranie a spioanei aventuriere Maria Bălan din Vârșeț povestită în presa interbelică

Maria Bălan, spioana româncă din perioada interbelică, cea căruia îi datorăm într-o oarecare măsură Marea Unire de la 1918 și România Mare reîntregită, își află moartea stranie comentată în presa interbelică. Să vedem câteva articole din Universul din 1936, dar și în Dimineața și Opinia din același an (pe care le vom lăsa mai jos):

„Ziarul ‘Paris-Soir’ publică, după știri transmise din Belgrad, interesanta poveste a vieții și morții unei celebre aventuriere, anume Maria Bălan, originară din orășelul iugoslav Vârșeț, pe care numește faimoasa Mata-Hari a Ungariei.

Spicuim câteva date interesante din această povestire.

Tinerețe zvăpăiată

În anul 1910, în orășelul Vârșeț, pe atunci sub stăpânirea ungară, în timpul unor manevre, tânăra și frumoasa copilă Maria Bălan se îndrăgosti de un ofițer și plecă cu el.

După o idilă de scurtă durată, Maria începe o viață de lux și aventuri, legând, fără alegere, prietenii trecătoare cu germani, unguri, români, austriaci.

În 1914, după isbucnirea războiului și după scurtă ședere în București, Maria Bălan își continuă viața de petrecere și veselie printre ofițerii austriaci până când într’o bună zi e arestată la Timișoara, sub acuzația de spionaj.

Moartea și viața

Curtea a condamnat-o la moarte și judecătorii au refuzat să semneze cererea de grațiere către împărat.

Când i s’a citit sentința, Maria Bălan a râs…

A doua zi dimineața, când trebuia să se facă execuția, condamnata n’a mai fost găsită în celula ei. Evadase.

Mai târziu, pe la 1920, Maria Bălan e instalată la Paris, unde trăește în lux și petreceri. Face călătorii, joacă cărți.

Toate au însă un sfârșit. Frumusețea se veștejește, banii și bijuteriile nu rezistă la masa verde.

Ultima petrecere

Când n’a mai avut nimic, nici bani, nici frumusețe, a bătut la ușa vechilor prieteni, a adunat ce-a putut și într’o bună zi a reapărut pe străzile orașului său natal, Vârșeț. Apoi frumoasa aventurieră de odinioară, îmbătrânită, fără adoratori, singură pe lume, a deschis un cabaret și, încetul cu încetul, a prins o nouă patimă: beția.

În ziua de 30 septembrie a. c. Maria organiză o serbare drăcească, la care invită pe toți băieții de viață. Cheflii din Vârșeț aflând că la Maria se poate bea gratis, s’au grăbit să răspundă chemării. Serbarea ținu până la ziuă când Maria Bălan, amețită de băutură, puse mâna pe un scaun și, furioasă, izgoni pe invitații îngroziți de spaimă.

A fost ultima petrecere.

Dela cabaretul golit de ultima sticlă de vin, Maria s’a dus la cimitir, unde a înghițit otrava ce și-o pregătise.

Paznicul cimitirului a găsit-o moartă pe mormântul părinților săi.

This slideshow requires JavaScript.

Acestea fiind scrise, din păcate, presa de atunci, ca și cea de acum, acoperă multe lacune faptice dintre cele întâmplate în epocă, ce sunt astăzi ca și ascunzișuri ale istoriei, mai mult sau mai puțin voit susținute de fel și fel de publicații din acele perioade, cărora le-a plăcut, ca și acum, să scrie despre lucruri senzaționale, mai degrabă decât a demonstra tot adevărul. Să nu uităm că anul 1936 este destul de distanțat în timp față de Primul Război Mondial, așa cum l-am numit noi, Războiul de Reîntregire al Neamului, și multe s-au uitat sau bagat sub preș, cum s-ar spune. Maria Bălan, cunoscută în vremea sa ca fiind „o spioană desăvârșită”, conform unei alte publicații din 1936, de data aceasta fiind vorba de cotidianul italian „Tempo”, a contribuit enorm la dejucarea planurilor austro-ungare de cucerire a Banatului și Transilvaniei prin compromisurile pe care le-a făcut. O întreagă istorie prin care serviciile secrete, prin dosarele desecretizate și prin fondurile diplomatice ale vremii, le pot corobora, aduc la lumină, așa cum am acoperit și noi povestea reală a spioanei, faptele sus-spusei. Maria Bălan rămâne o eroină a primului mare război și a victoriilor noastre ca neam și țară. O altă dovadă a faptului că serviciile secrete nu întotdeauna se polarizează negativ și malefic, și pot schimba cursul în bine al istoriei unei țări, prin patrioții săi, sau unui neam.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!