castelul corvinilor din hunedoara

Castelul Corvinilor din Hunedoara, cel mai important monument de arhitectură gotică din România

Castelul Hunedoarei, numit şi Castelul Corvinilor, al Corvineştilor sau al Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinaţii de basm din Europa”.

harta castelului corvinilor din hunedoara

Castrul regal

Prima fortificație de piatră de la Hunedoara, a fost datată de majoritatea cercetatorilor în secolul XIV (Gheorghe Anghel), deși există specialiști care atribuie castrul regal primei jumătăți a secolului XV (Elemér Mályusz, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu). Această primă fortificație avea o formă elipsoidală, cu capetele de nord și sud ascuțite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de pâna la 2 m, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și piatră de râu, direct pe stânca nativă. Cercetările anterioare primului război mondial au arătat faptul că în zona nordică au existat două încăperi de formă triunghiulară, unul dintre acestea fiind probabil un turn donjon, cu analogii în zona franceza și germana a secolelor XIII-XIV.

castelul corvinilor din hunedoara

Castelul din secolul XV

Turnul Buzdugan

Turnul Buzdugan

Ioan de Hunedoara inițiază, după 1440, construcții de mare amploare vizând transformarea cetății într-un castel, prima etapă cuprinzând ridicarea a două curtine în jurul vechii cetăți, construite din blocuri de calcar dolomitic, prevăzute cu creneluri la partea superioară. Aceste ziduri de curtină erau flancate de turnuri circulare și rectangulare, primele constituind o noutate pentru arhitectura militară a Transilvaniei secolului XV. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Toboșarilor), cu excepția turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevăzute cu un parter din zidărie plină, urmat de două niveluri, cele de la partea inferioara fiind utilizate ca și camere pentru puscași, iar cele de la partea superioară ca și zone de locuit și/sau zone de apărare. De notat faptul că turnul Capistrano cuprinde singurul șemineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de aparare și este pictat în frescă la exterior cu motive geometrice și guri de tragere, cu corespondențe tipologice în spațiul german.

Turnurile rectangulare plasate în zonele de nord-vest, respectiv sud-est ale castelului (turnul vechi de poartă, turnul nou de poartă) erau prevăzute cu intrări carosabile și niveluri de apărare, gândite atât pentru arme cu coardă cât și pentru arme de foc. Intrările propriu-zise în castel se făceau prin intermediul unor poduri, susținute de piloni de piatră, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile.

Turnul Capistrano

Turnul Capistrano

Turnul Pustiu

Turnul Pustiu

Un punct de interes în castel îl reprezintă fântâna, săpată în spațiul dintre curtina veche și cea nouă.

Se admite, în general, faptul că prima etapă de construcție a castelului se încheie înainte de 1446, moment la care Ioan de Hunedoara devenit guvernatorul regatului Ungariei, modifică planurile de edificare ale castelului, în sensul creșterii ponderii construcțiilor civile.

castelul corvinilor din hunedoara

Capela

Una dintre cele mai interesante construcții datate în această perioadă o reprezintă capela, plasată pe latura estica a castelului. Nava de formă dreptunghiulară, este precedată de un pronaos, deasupra căruia este sprijinită pe stâlpi hexagonali o galerie cu tribună. Particularitățile constructive ale altarului, regăsite la alte construcții ecleziastice din zonă sunt legate de arhitectura gotică locală.

Palatul propriu-zis, amplasat pe latura vestică, este compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei și scara spirală, și reprezintă un exemplu unic în spațiul transilvanean de arhitectură civilă de un rafinament ridicat. Ambele săli au un plan dreptunghiular, fiind divizate în două nave cu cinci piloni octogonali din marmură, cu nervuri în cruce și console ornamentate, cu chei de boltă în stil gotic, faza târzie. Funcționalitatea acestor săli ne este sugerată de corespondentele tipologice din mediul teuton, respectiv de sala de mese la ocazii festive pentru Sala Cavalerilor și de sala de festivitati pentru Sala Dietei. O notă distinctă este dată de amplasarea pe partea vestică a sălii Dietei a unei galerii cu burdufuri, sprijinită pe console, element unicat pentru arhitectura civilă transilvaneană, cu analogii în spațiul german.

castelul corvinilor din hunedoara

O altă construcție unică de factură militară este reprezentată de galeria și turnul Ne Boisa (Nu te teme), denumire impusă probabil sub influența mercenarilor sârbi, aflați în garnizoana castelului. Turnul propriu-zis, alcătuit din 5 niveluri de apărare, este prevazut cu deschideri pentru arme de foc. Legatura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate, lungă de peste 33 m, galerie ce se sprijină pe stâlpi masivi, din calcar dolomitic.

A doua fază de construcție încetează odată cu moartea lui Ioan de Hunedoara și cu începerea luptelor pentru ocuparea tronului regatului ungar. Probabil că, după 1458, se inițiază lucrări, în zona nordică a castelului, rezultând așa-numita aripă Matia, compusă din logii, pictură cu subiect laic existentă aici fiind un unicat. Se admite, în general, faptul că finalizarea lucrărilor la castel încetează în jurul anului 1480, monumentul fiind comparabil cu castelele din vestul Europei, prin amploare și fast.

Castelul în secolul XVI

De aceasta perioada se leagă puține construcții civile, identificate în zona turnului vechi de poartă cu ocazia ultimelor lucrări de restaurare.

castelul corvinilor din hunedoara

Castelul în secolul XVII

În secolul XVII, principele Gabriel Bethlen, modifică în spiritul vremii, părți din castel, modificări dictate atât de necesități civile cât și militare. Se construiește pe latura estica, peste fundații mai vechi, un corp de clădire, denumit Palatul mare dinspre oraș, compus din două niveluri, respectiv camere de locuit și o sufragerie. Tot în plan civil, Sala Dietei este reamenajată, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră, și compartimentarea ei, rezultând încăperi cu functionalități diverse. De menționat este faptul că la primul nivel, rezultat în urma acestei interventii, se pastrează urmele unei picturi în frescă, ce prezintă nobili și reprezentări de fortificații ale vremii. Și aspectul interior al capelei a fost modificat substanțial în vremea lui Gabriel Bethlen. Astfel, sunt înlăturate bolțile gotice, ferestrele sunt trasformate într-unele rectangulare prin îngroparea părții lor superioare în molozul de egalizare din pod; de asemenea este deschis un pasaj de legătura între aripa Bethlen și aripa Matia. Lucrările de factură militară sunt reprezentate de construirea Turnului Alb și a Terasei de Artilerie. Turnul menționat este de forma semicirculară, prevăzut cu trei niveluri de apărare, sprijinite pe bârne de lemn și deschideri pentru arme de foc. Terasa de artilerie funcționa ca o platformă deschisă pregatită pentru arme grele de foc.

Tot în secolul al XVII-lea se construiește curtea exterioară (curtea husarilor), spațiu care adăpostea locuințele administratorului, ale funcționarilor, casa ogarilor și depozitele pentru hrană și fânat.

castelul corvinilor din hunedoara

Castelul în secolul XIX

Acest moment coicide cu derularea celor mai importante lucrări de restaurare în castel în paralel cu construcția fațadei palatului mare dinspre oraș și a acoperișurilor actuale, acoperite cu țiglă glazurată, mult mai înalte decât cele originale. Terasei de artilerie i se adaugă un șir de creneluri și un turnuleț de supraveghere, cu scopul creșterii gradului de atractivitate a monumentului. Tot acum o serie de elemente decorative din piatră sunt înlăturate și înlocuite cu piese noi, după regulile specifice acestei perioade istorice.

Accesul la Castelul Corvinilor se poate realiza pe DN7 (E15) până în dreptul localităţii Sântuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmând DJ 687 până în oraşul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii şi Libertăţii.

Prezentare grafică şi colaj foto: arh. Cireşica Micu.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *