Stabilopodul, este o invenție românească, un obiect din beton folosit la stabilizarea malurilor mării, realizată în 1963 și care a marcat destinul Portului Constanța. Utilizat pe scară largă în prezent, stabilopodul este o invenţie a unei echipe de ingineri constructori români.

Dicționarele enciclopedic, explicativ al limbii române și cel de neologisme îl omit. Un geometru l-ar defini astfel: „corp stelar, cu 4 picioare, parțial simetrice, având centrul în centrul de greutate al tetrapodului echifacial”. Un constructor ar spune despre el că este „cărămida lucrărilor hidrotehnice”, iar un poet ar folosi, poate, următoarea metaforă spre a-l defini: „Steaua care îmblânzește valul”.

S-au executat în mărimi de 4,5 t, 20 t, 25 t și serie foarte redusă de 30 t, se turnau în Agigea unde erau amenajate două poligoane de execuție unde erau folosiți în mare parte militari în termen adusi din diferite UM din țară și vă închipuiți la o unitate specializată pentru economia națională în Agigea!

Subiectul incredibilei omisiuni a dicționarelor este, așadar, stabilopodul, o invenție românească realizată în 1963 și care a marcat destinul orașului – port Constanța.

Regretatul inginer Laurențiu Țoringhibel, fost director al Întreprinderii de Construcții Hidrotehnice (ICH), povestise că istoria acestei creații tehnice este legată de vizita în 1962, în port și la Șantierul Naval Constanța, a fostului lider socialist al României, Gheorghe-Gheorghiu Dej, care a hotărât să se extindă portul și șantierul naval. La acea vreme, portul se întindea până la SNC, care la rându-i se limita la perimetrul ocupat în prezent de atelierele de mecanică reparații, tâmplărie și lăcătușerie. Digul de nord se sfârșea la Cuibul Reginei și Farul Carol.

Cei desemnați să ducă la bun sfârșit această misiune au făcut deplasări de documentare la șantierele navale Gdinia și Gdansk (Polonia), la Moscova, Odessa și Leningrad. În final, din documentația vremii s-a ales o soluție franceză.

Mai bun decât tetrapodul francez

La construcțiile hidrotehnice din zona Mediteranei, se folosea un element de protecție, numit tetrapod. Era un trunchi de con fără picioarele pe care le are stabilopodul românesc. Până atunci, toate protecțiile folosite la digurile românești din portul vechi erau reprezentate de blocurile paralelipipedice sau cubice. Pentru extinderea portului existau două variante: să se cumpere patentul francez sau să se creeze un produs românesc. S-a ales cea de-a doua soluție.

În construirea stabilopodului, au fost testate mai multe terminaţii ale acestuia, ajungându-se la concluzia că cea triunghiulară este variantă optimă, deoarece structurile se agăţau mai bine una de cealaltă, permiteau spargerea valurilor şi disiparea forţei lor distructive. În 1964 invenţia a fost brevetata, însă nu au fost trecute doar numele celor doi ingineri, ci ale întregii echipe care a contribuit la îndeplinirea planului. Stabilopozii au fost folosiţi la digurile noului port Constanţa, reducerile de cost fiind semnificative. Cu toate acestea, autorii nu au avut parte de câştiguri prea mari, din cauza legislaţiei din perioada regimului socialist.

Tetrapozi

Astfel, inginerii Mircea Lateș și Mircea Ulubeanu au proiectat stabilopodul, care s-a dovedit a fi mai bun decât tetrapodul francez, pentru zona Mării Negre, în care furtunile ajung până la forța 7 – 8, relatează Cristian Chesler, directorul general al ICH Construcții Grup SA Constanța.

Forma inedită a stabilopodului are două funcții deosebite: pe de o parte, permite spargerea valurilor și disiparea forței lor distructive, iar pe de altă parte, stabilopozii se îmbină mai bine între ei decât tetrapozii și nu permit mantalei de protecție a digului să alunece în mare.

Desigur, costul unui stabilopod este superior celui al unui bloc de beton, dar și efectul în apărarea digurilor este mai mare. Iar în timp, o manta de stabilopozi asigură o protecție mai bună și mai ieftină decât una din blocuri de beton, afirmă specialiștii.

În anii 1990-1991, stabilopozii au început să fie utilizaţi şi în afara ţării, cum ar fi în porturile din Maroc, unde lucrau specialişti români.

Brevet de invenție, în 1976

Primul stabilopod a fost construit în 1963, pe șantierul înființat la Poarta 6, în zona actualului cartier de locuințe. În 1976, produsul românesc a primit, din partea de OSIM, brevetul de invenție nr. 56.171, sub denumirea „bloc din beton pentru apărarea construcțiilor expuse valurilor”, care a intrat în proprietatea ICH.

„Stabilopodul se deosebește de elementele de construcție similare nu doar prin forma deosebită, ci și prin materialele și tehnologia folosită la fabricarea sa”, relatează Cristian Chesler. Astfel se explică durată de viață mult mai mare a construcțiilor hidrotehnice din stabilopozi. […]

În zilele noastre, această ingenioasă invenție este ignorată de autoritățile române, de administratorii porturilor și apelor. În ultimele decenii, la construcțiile hidrotehnice s-a permis utilizarea unor elemente constructive inferioare, din toate punctele de vedere, stabilopodului.