Prezentari evenimente, concursuri, galerii de arta, carti etc.
LANSARE DE CARTE: „Copiii pribegi ai Ardealului. Românii din Crişana sub povara Arbitrajului de la Viena (septembrie 1940 – decembrie 1944). Documente” la Muzeul Țării Crișurilor pe 10 septembrie 2025
În sala de conferințe a instituției muzeale a Țării Crișurilor, miercuri, 10 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc lansarea cărții „Copiii pribegi ai Ardealului. Românii din Crișana sub povara Arbitrajului de la Viena (septembrie 1940 – decembrie 1944). Documente”, autor Augustin Țărău.
Pe 10 septembrie va fi lansată cartea „Copiii pribegi ai Ardealului. Românii din Crişana sub povara Arbitrajului de la Viena (septembrie 1940 – decembrie 1944). Documente”, scrisă de Augustin Țărău.
Cartea arhivarului Țărău este rodul muncii de cercetare a arhivelor vremii desfășurată pe parcursul a două decenii, timp în care a zăbovit în sălile de studiu ale Arhivelor Naționale Istorice Centrale din București și ale serviciilor teritoriale ale acestei instituții din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor și Cluj, precum și al efortului de depistare, traducere, transcriere și interpretare în spiritul criticii istorice a izvoarelor păstrate în arhivele maghiare și franceze și ale celor oglindite în presa maghiară din Transilvania.
Apărută la Editura Muzeului Țării Crișurilor este structurată în patru studii istorice și surprinde evoluția fenomenului revizionist cultivat de toate cabinetele de la Budapesta, începând chiar cu toamna anului 1918, după ce delegația maghiară a semnat Armistițiul de la Belgrad și s-a înființat Republica Ungaria, apoi Republica Sovietică Ungară și instaurarea regimului interbelic al amiralului Horthy Miklós, culminând cu pronunțarea Arbitrajului de la Viena (Dictatul) din 30 august 1940, când jumătatea de nord a Transilvaniei a fost retrocedată Ungariei.
Lucrarea mai oferă și un consistent corpus documentar, prefațat de fișele documentelor transcrise în anexe, parte importantă care conține 315 documente inedite, foarte utilă specialiștilor din domeniul istoriei contemporane, studenților, elevilor și publicului iubitor de adevăr istoric. Volumul aduce contribuții la comemorarea celor 85 de ani scurși de la tragicul eveniment al Dictatului de la Viena și la imortalizarea celor care i-au căzut victime.
Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurulor, și de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea.
A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.
Muzeul Național de Artă al României – „Covoare Zburătoare – Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia”- Curator: Erwin Kessler
Muzeul Național de Artă al României (Calea Victoriei 49-53) vă invită la vernisajul expoziției „Covoare Zburătoare – Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia”, joi, 18 septembrie 2025, de la ora 18:00.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 septembrie 2025 – 28 februarie 2026.
Despre expoziție
Covoare Zburătoare – Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia scoate la iveală coliziunea dintre tradiție și modernitate, dintre local și global, fuziunea dintre valori aparent ireconciliabile, atât de relevante pentru prezentul nostru hibrid.
Așa-numitele covoare de Transilvania își au originea în Anatolia de vest, de la Gördes până la Selendi. Sunt covoare de rugăciune musulmane tipice lumii otomane. Fiecare covor este o încăpere portabilă a devoțiunii private: ea izolează individul pe o insulă de lână pentru exerciții spirituale. Credința, fantezia și pasiunea se înalță spre cer de pe covoarele de rugăciune.
Frânturi de paradis pe pământ, covoarele anatoliene trebuiau să fie bogate, frumoase și luxuriante, pentru a oferi o mostră a plăcerilor de dincolo de lume. Procedând astfel, ele ating valori estetice înalte, independente de scopul lor spiritual. Din celule individuale destinate devoțiunii private, acestea s-au transformat rapid în mărfuri râvnite. Pentru străini, covoarele anatoliene scumpe exprimau opulență, confort, glorie, viziuni extatice și exotice în loc de credință. Încă din secolul al XVI-lea, s-au transformat într-o marfă orientală dorită în Europa.
În drumul lor spre Europa de Vest, covoarele anatoliene au traversat Transilvania, unde au ajuns în bisericile protestante, pe bănci și altare, ca semne tangibile, decorative, ale bogăției și statutului superior. Au pătruns în conace bogate, în special în Germania și Țările de Jos, unde pot fi văzute pe mese și bănci, în scene de interior și naturi statice, de la Vermeer și Pieter de Hooch la Willem Kalf. Covoarele de Transilvania sunt un caz paradoxal de practici culturale și spirituale dislocate, grăitoare pentru de modul în care contextele și consumul redefinesc obiectele ca artă.
Alături de o selecție de 15 covoare anatoliene prețioase, datând din secolele XVI-XVIII, aparținând colecțiilor MNAR din București și Muzeului Brukenthal din Sibiu, expoziția prezintă 15 covoare amețitoare de Thomas Ruff, din seria sa d.o.pe, numită după lucrarea lui Aldous Huxley, Porțile percepției (1954).
În ultimii ani, Thomas Ruff a produs o serie de covoare imprimate cu modele abstracte, colorate, care evocă proliferarea coloniilor organice, a formațiunilor cosmice sau a unor fantezii extatice decorative, orientale. Acestea au rezultat din tehnica sa fotografică caracteristică de manipulare digitală: el creează subiecte virtuale cu un software fractal și apoi le redă digital, cu o cameră virtuală, ea însăși un software. În cazul covoarelor, imaginea este imprimată pe țesătura unui covor neutru, incolor, impregnat cromatic cu jet de cerneală. Astfel, cea mai avansată tehnologie digitală a virtualității pure se combină cu textura cea mai tactilă a realității. Moliciunea covoarelor primește proiecțiile unui software, într-un corp de țesături psihedelice, spiralate amețitor. Rezultatele sunt covoarele singulare ale lui Ruff: comparate cu sursele strict virtuale și radical moderne ale imaginilor generate pe computer, acestea sunt intens fizice și aparent tradiționale, aparținând celui mai tangibil domeniu al vieții de zi cu zi.
Covoare Zburătoare – Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia dezvăluie recurențe istorice pe termen lung; sugerează schimbul perpetuu de mijloace tradiționale și mentalități moderne, transferul simbolic continuu al valorilor culturale. Covoarele de Transilvania, covoarele anatoliene însușite și reutilizate lucrativ și interpretativ de practicile culturale și comerciale europene, oglindesc covoarele lui Thomas Ruff, veritabile iterații moderne ale unor mărfuri clasice, transformate în dispozitive conceptuale de către un neobosit artist experimental.
În centrul ambelor lumi de covoare se află suprafețele țesute, asemănătoare grădinilor, pe care exploziile de forme și culori absorb privirea privitorului în transă. Impulsurile estetice din spatele proceselor lor spirituale și vizionare apropie covoarele anatoliene de covoarele lui Thomas Ruff și le leagă într-un agregat moale, cald și emoționant. Acest agregat de fantasme împletite este miza expoziției, deoarece configurează un spațiu profund material, non-virtual, de imersiune corporală propriu-zisă.
Selectarea covoarelor din Transilvania și a covoarelor lui Thomas Ruff a fost în egală măsură o chestiune de curatoriat și grădinărit. Scopul a fost de a le amesteca cât mai mult posibil, cât mai potrivite unele cu altele, într-un mod aproape muzical, într-un joc de forme și culori care sfidează epoci, tehnologii și ideologii, doar pentru a dezvălui țesătura analogă a freneziei lor. Expoziția nu este una documentară, ci este o demonstrație care vizează experiența relațiilor culturale și fenomenale transgresive. Este concepută pentru a scoate la iveală nedumerirea, relativitatea și incertitudinea în referirea la Occident și Orient, pentru a amesteca și a confuza simțul privitorului în raport cu conceptele rigide, încărcate politic, precum „modernitate” și „tradiție”, „continuitate” și „apropriere”, „marfă” și „poziție critică”, „legitim” și „ilegitim”, „atunci” și „acum”. Este o pledoarie pentru extinderea și stratificarea prezentului perceptiv, încărcat de fantezie și ideație.
Evenimente conexe
Parteneri
Expoziția Covoare Zburătoare – Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia este susținută de Institutul Goethe, Institutul Yunus Emre și Asociația Prietenilor MNAR.
Muzeul Național de Artă al României – Expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare”
Muzeul Național de Artă al României, alături de Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, vă invită la vernisajul expoziției „József Klein și Școala de la Baia Mare”, care va avea loc joi, 18 septembrie 2025, de la ora 18:00, la parterul Galeriei Naționale (A4), Calea Victoriei 49-53.
Curatorii expoziției sunt Alina Petrescu, șef Secția Artă Românească Modernă, Muzeul Național de Artă al României și Robert Strebeli, director Muzeul Județean Baia Mare „Centrul Artistic Baia Mare”.
Expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare” aniversează 129 de ani de la nașterea pictorului și cuprinde o amplă selecție de lucrări de pictură, grafică, sculptură și documente, provenite majoritar din atelierul pictorului și devenite parte din patrimoniul Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Acestora li se alătură lucrări de la Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeului de Artă din Cluj, Centrul de Cultură, Artă și Agrement din Târgu-Mureș, dar și din colecții private din Budapesta și din Paris.
Este pentru prima dată când publicul din București are ocazia să vadă 80 de opere din creația lui József Klein, care prezintă opera artistului dintr-o perspectivă nouă, puțin cercetată, ca membru al Coloniei artistice de la Baia Mare.
Născut într-o familie modestă din județul Arad, József Klein (1896-1945) a fost marcat de o copilărire plină de neajunsuri și greutăți, motiv pentru care scenele din viața cotidiană a oamenilor simpli au devenit o temă recurentă în pictura sa. Suferințele celor mulți din primii ani l-au făcut să înfățișeze lumea înconjurătoare într-o manieră realistă. În ciuda condițiilor precare și a discriminării care l-au urmărit toată viața, Klein a dat dovadă de o perseverență greu de egalat și a devenit creatorul unei arte atente la dramele omului de rând, care a îmbogățit formele picturii tradiționale cu experimente ale impresionismului și fovismului.
Pictor, gravor și sculptor, József Klein s-a format la Budapesta, la clasele profesorilor Károly Ferenczy și Istvan Réti. Dacă de la primul dintre profesori a învățat tehnicile picturii impresioniste, cel din urmă îl inspiră să se alăture grupului de artiști condus de Janos Thorma din Colonia de la Baia Mare, unde descoperă plăcerea de-a lucra în aer liber. Picturile realizate aici figurează în 1922 în expozițiile de grup ale Școlii de la Baia Mare, la Satu Mare, Cluj, Oradea și Timișoara.
Școala de pictură de la Baia Mare, întemeiată de Simon Hollósy, Istvan Réti, János Thorma, Bélla Iványi-Grünwald și Károly Ferenczy, respinge conservatorismului academic și pune accent pe învățarea meșteșugului picturii prin studiul după natură. Încurajat de prietenii și colegii săi de breaslă Istvan Réti și Janos Thorma, Hollósy inaugurează în anul 1896 Școala de Pictură de la Baia Mare, deschizând calea unor noi abordări în pictură, bazate pe refuzul convențiilor academice, dar cu o apetență pentru pictura în plein-air și studiul după modelele oferite de pictorii francezi.
Câțiva ani mai târziu József Klein ia contact, de asemenea, cu efervescența artistică din Paris, unde asimilează maniera impresionistă și intensitatea cromatică fovistă și se apropie de mișcarea artistică Noua Obiectivitate.
După revenirea din Franța organizează prima expoziție personală la Baia-Mare, pe care o itinerează la Cluj și Arad. József Klein expune ulterior la București și Timișoara lucrări care îl consacră drept un pictor avangardist. Repertoriul său tematic se diversifică odată cu abordarea unor subiecte sociale, dar și printr-o atenție sporită oferită mesajului transmis de opera de artă. Încercarea sa de conectare la marile curente europene, asimilarea inovațiilor în materie de limbaj artistic și experimentarea unor tehnici noi l-au ajutat pe Klein să își descopere propriul stil.
În 1944, Klein și soția sa, Piroska Kohn, sunt deportați din Baia Mare în lagărul Auschwitz-Birkenau, unde își găsesc sfârșitul. O parte semnificativă de lucrări din atelierul pictorului a fost salvată în timpul Holocaustului de pictorul maghiar Kriszán János.
Expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare” rămâne deschisă în perioada 18 septembrie 2025 – 28 februarie 2025 și este însoțită de o serie de evenimente conexe.
Program
Vineri, 19 septembrie 2025, ora 11:00
Atelier pentru copii cu tema „Culoare și expresivitate”.
Un atelier sub forma unui joc de memorie în care învățăm să privim un tablou, cu răbdare și atenție, încercând să descoperim cât mai multe detalii pe care să le memorăm.
Vineri, 19 septembrie 2025, ora 16:00
Conferință susținută de curatorul expoziției Robert Strebeli, directorul Muzeului Județean Baia Mare „Centrul Artistic Baia Mare”.
Duminică, 21 septembrie 2025, ora 12:00
Vizită ghidată de specialitate susținută de Alina Petrescu, curatoarea expoziției, șef secția Artă Românească Modernă, Muzeul Național de Artă al României.
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, ora 12:00
Vizită activă pentru adulți cu introducere în contextul istoric și artistic al Școlii de la Baia-Mare.
Septembrie 2025 – Februarie 2026: Seria de ateliere „Anotimpuri maramureșene” propune copiilor 4 ateliere tematice dedicate peisajelor, obiceiurilor și tradițiilor din fiecare anotimp, aducând în prim-plan specificul cultural și folcloric al Maramureșului, așa cum se reflectă în picturile lui Jozsef Klein și ale Școlii de la Baia Mare. Datele exacte vor fi anunțate ulterior.
Soprana Rodica Vică, serie de recitaluri europene dedicate muzicii românești și, în special, lui George Enescu
Soprana Rodica Vică, stabilită la Viena și recunoscută ca una dintre cele mai versatile și inovatoare voci ale generației sale, pornește în această toamnă într-o serie de recitaluri în capitale europene – Londra, Viena și Paris – dedicate patrimoniului muzical românesc și, în mod special, lui George Enescu, de la a cărui dispariție se împlinesc 70 de ani.
Cariera internațională a Rodicăi Vică include colaborări cu teatre de operă și filarmonici de prestigiu, în roluri variind de la baroc la belcanto și creație contemporană. Soprana este apreciată atât pentru calitatea interpretativă, cât și pentru curajul de a dezvolta și iniția proiecte interdisciplinare care unesc culturi și comunități.
Londra – 20 septembrie 2025
Echoes of Enchantment: Romanian Masters of Music and Poetry
Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, ora 16:00 – 17:30
Alături de soprana Ilona Năstase, o voce lirică tânără aflată într-o ascensiune remarcabilă, și pianista britanico-română Andrada Pașcu, cunoscută pentru interpretările sale pasionale, Rodica Vică propune publicului londonez un recital care îmbină creația enesciană cu lirica eminesciană. Programul include lucrări de Enescu, lieduri pe versuri de Carmen Sylva și Mihai Eminescu, precum și pagini semnate de Nicolae Bretan, Eduard Caudella, Tiberiu Brediceanu, George Stephănescu și Eugen Doga.
Organizator: Institutul Cultural Român de la Londra
Parteneri: Asociația InoMusicArt, Inimile Vorbesc Românește
Recital inclus în programul oficial al Open House London
Detalii eveniment și acces: https://www.rcilondon.co.uk/event-details/echoes-of-enchantment-romanian-masters-of-music-and-poetry.
Viena – 14 octombrie 2025
Moldawische Folklore trifft Klassik
Institutul Cultural Român de la Viena, ora 19:00
Rodica Vică împărtășește scena cu baritonul Sergiu Garabajii, cu un timbru puternic și expresiv, pianistul Marcel Lazăr, reputat pentru sensibilitatea interpretărilor sale, și violoniștii Ana-Maria și Cătălin Advahov, duo cunoscut pentru virtuozitatea și energia cu care readuce la viață folclorul basarabean. Programul explorează întâlnirea dintre folclor și muzica clasică, dar și dimensiunea lirică inspirată de poezia lui Mihai Eminescu.
Organizator: Moldo Crescendo
Cu sprijinul: Diaspora Engagement Hub – Biroul Relației cu Diaspora al Republicii Moldova
Parteneri: Ambasada Republicii Moldova în Austria, Institutul Cultural Român de la Viena
Detalii eveniment și acces: https://www.rodicavica.com/event/recital-in-vienna-rumanisches-kulturinstitut/.
Paris – 17 octombrie 2025
ENESCO–EMINESCO–INSPIRATIONS
Salon d’Or, Hôtel de Béhague, Ambasada României în Franța, ora 20:00
În eleganța Salonului de Aur al Ambasadei României, soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu, apreciată la nivel internațional pentru rafinamentul său artistic, vor prezenta un program dedicat legăturii dintre muzică și poezie. Publicul va descoperi lucrări de Enescu și Nicolae Bretan, alături de piese inedite semnate de compozitoarele române Hilda Jerea, Rodica Soutzo, Esmeralda Atanasescu, Mansi Barberis, Myriam Marbé, dar și creații ale compozitorului francez Jean-Christophe Rosaz, care leagă tradiția românească de sensibilitatea franceză.
Organizator: Rencontres Musicales Georges Enesco Paris
Parteneri: Ambasada României în Franța, Institutul Cultural Român de la Paris, Asociația InoMusicArt
Detalii eveniment și acces: https://enesco-paris.com/90-2/concerts/.
Prin aceste trei recitaluri europene, Rodica Vică își reafirmă rolul de ambasador al muzicii românești, aducând în prim-plan bogăția creației enesciene și eminesciene și ilustrând puterea muzicii de a uni culturi și de a inspira comunități.
Elite Art Gallery găzduiește expoziția Balchik Art Residency 2025
În perioada 1 – 26 septembrie 2025, Elite Art Gallery găzduiește expoziția artiștilor participanți la ediția a XXII-a a rezidenței de la Balcic, un proiect cultural de tradiție inițiat de Asociația Elite Art în urmă cu peste două decenii.
Expoziția reunește lucrările artiștilor: Alina Bobeică, Alexandra Lincu, Andreea Ciocîrlan, Andrei Grigorescu, Mara Popa, Mircea Modreanu, Mircea Pop, Raluca Drăghici și este curatoriată de Roxana Diochețanu. Vernisajul va avea loc pe data de 9 septembrie, începând cu ora 19:00, unde publicul se va putea bucura de un moment muzical susținut de invitatul Silviu Stema.
Dacă privim în istoria nu atât de îndepărtată a spațiului românesc, acolo, undeva în segmentul artistic pe care l-am produs, putem identifica nemijlocit și „colonia artistică de la Balcic”. Acest spațiu, îndrăgit de Regina Maria și transformat într-un adevărat paradis artistic, a continuat să inspire, mai mult de un secol, generații de artiști, de la maeștrii interbelici până la creatorii contemporani. Acest demers cultural, care în sine reprezintă o bătălie de anvergura unui basm, este continuat, an de an, de către Asociația Elite Art prin intermediul rezidenței artistice de la Balcic. Astfel, iată-ne ajunși la cea de-a XXII-a ediție a taberei de creație, care marchează cel mai longeviv proiect Elite Art.
Cu ce ne mai surprinde Balcicul în 2025?
„Anul acesta, fiecare artist participant la rezidența de la Balcic și-a deschis pensulația către noi provocări. Locul, cu încărcătura sa istorică și culturală aparte, a devenit sursă de inspirație pentru diverse limbaje vizuale, teme neașteptate și experimente de culoare, straturi și texturi. Publicul, poate mai puțin familiar cu universul artistic al Balcicului, va putea explora acest spațiu prin elemente de istorie, vegetație mediteraneeană, scaune de grădină și chiar accente surprinzătoare, precum mașini de poliție, elemente care au reușit să transforme fiecare colțișor într-un dialog viu dintre trecut și prezent. Evident, Balcicul rămâne un loc al metamorfozei artistice. Noile generații de creatori răspund provocării de a traduce vizual spiritul Coastei de Argint, păstrându-i esența, dar deschizând-o totodată către lumea contemporană a artei” a declarat Roxana Diochețanu, curator Elite Art Gallery.
Parteneri: „Двореца” Балчик / „Dvoreca” Balchik, PictorShop, Ella Congress & Events, Crama Histria.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul 1-26 septembrie 2025, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00.
Despre Elite Art
Elite Art promovează artiști plastici contemporani prin proiecte culturale care aduc în atenția publicului noi forme de expresie artistică, punând în dialog tradiția și inovația, valorile consacrate și vocile emergente ale artei moderne.
Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe Facebook și Instagram, cât și pe https://www.eliteart-gallery.com/.
Salonul Editorial din Târgoviște lansează cartea „ANOTIMPURI FEROVIARE – Calea ferată îngustă – FIENI” pe 6 septembrie 2025
În data de 6 Septembrie 2025, ora 10:30, la Salonul Editorial din Târgoviște organizat în Scuarul Primăriei cu prilejul Zilelor Cetății, va avea loc lansarea cărții „Anotimpuri feroviare – Calea ferată îngustă Fieni”, realizată de Vlad Adrian Nicolae și Daniel Adrian Mandache. Evenimentul este organizat de către Biblioteca Județeană Dâmbovița.
Cartea abordează atât istoria liniei, dar și prezentul, prin opera fotografică a celor doi autori. Albumul surprinde activitatea căii ferate înguste cu particularitățile fiecărui anotimp, dar și schimbările peisajului prin trecerea timpului. De asemenea, cartea-album creionează și aspecte cotidiene din viața rurală de pe Valea Ialomiței, din nordul județului Dâmbovița. De-a lungul cărții-album, pe lângă sutele de cadre fotografice, veți regăsi și o istorie a căilor ferate din întreg județul Dâmbovița, dar și povestea liniei înguste industriale aflată la poalele Bucegilor, în regiunea subcarpatică a Dâmboviței. Pentru o deschidere și înțelegere cât mai bună a subiectului, cartea se va regăsi într-o ediție trilingvă română-engleză-germană.
Lansarea de carte este organizată în colaborare cu Editura Cetatea de Scaun, editură sub bagheta căreia va vedea lumina tiparului albumul „Anotimpuri feroviare – Calea ferată îngustă Fieni”.
„Sfânta Maria în Armonie Româno-Albaneze” – Concert extraordinar al sopranei Arlinda Morava pe 10 septembrie 2025 la Sala I. C. Brătianu
Cu ocazia sărbătorii Sfintei Marii, soprana-diplomat Arlinda Morava invită publicul la un eveniment cultural în care muzica și poezia se împletesc într-un dialog artistic de excepție: „Sfânta Maria în Armonii Româno-Albaneze”, programat pe 10 septembrie la Sala I.C. Brătianu de la ora 17.00. Intrare este liberă, în limita locurilor disponibile.
Invitaţii seratei vor fi: Theodora Stanciu – actriţă, Adriana Alexandru – pian, Gladiola Lamatic – soprană, Mona Dobrişan – actriţă, Meda Topîrceanu – mezzosprană, Alexandru Olteanu – tenor, Darius Moisa – tenor, Iosif Preda – interpret. Gazda serii va fi jurnalista Luiza Stănescu.
Concertul propune o călătorie sonoră și emoționantă prin repertoriul celor două culturi, aducând în prim-plan piese tradiționale și compoziții de mare sensibilitate, interpretate cu devotament de soprana Arlinda Morava. Seara va fi îmbogățită de momente poetice, creându-se un fir narativ care leagă versul de muzică și transformă întregul spectacol într-o experiență memorabilă.
Evenimentul promite să fie nu doar un concert, ci o celebrare a spiritualității, a identității culturale și a legăturilor profunde dintre România și Albania. Publicul va avea ocazia să trăiască o seară deosebită în care arta vocală, tradiția și poezia se unesc într-o armonie sublimă. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Despre Arlinda Morava
Prezenţă plină de farmec şi culoare, Arlinda Morava supranumită şi Diva muzeelor, este soprană de origine albaneză, atașat cultural al Ambasadei Albania în România și unul dintre cei 12 copii botezați de Maica Tereza. De asemenea, Arlinda a fost unul dintre cei 12 artiști internaționali invitati la cel mai mare concert umanitar din lume, dedicat beatificării Maicii Tereza, în anul 2019.
Arlinda Morava îmbină talentul muzical cu cel actoricesc, fiind şi protagonistă în piesa de teatru „Nunta” de Cehov, regizată de Beatrice Rancea.
Implicată permanent în diverse acțiuni umanitare, Arlinda Morava promovează uniunea culturală dintre România și Albania şi împleteşte cariera diplomatică şi cea artistică.
„CONCERT LA CURTEA IMPERIALĂ”, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi soprana OANA MARIA ŞERBAN, pe 18 octombrie 2025 la ATENEUL ROMÂN
Pe 18 octombrie 2025, de la ora 19:00, Ateneul Român devine gazda unui eveniment de excepție: „Concert la Curtea Imperială”. Vor purta publicul în paşi de vals tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoş Oprea. Spectacolul va fi prilej de dublă sărbătoare: va celebra muzical 200 de ani de la naşterea lui Johan Strauss fiul şi va onora Ziua Naţională a Austriei, într-un program de valsuri diafane şi polci ameţitoare ce vor recrea atmosfera fastuoasă de la Curtea Imperială.
Tenorul Ştefan von Korch oferă detalii despre programul evenimentului:
„Selecţia muzicală va fi un omagiu adus spiritului vienez, evocând atmosfera fastuoasă a curților imperiale și bucuria dansului, care au făcut din creațiile lui Strauss un simbol al rafinamentului și al vivacității. În acest cadru solemn și festiv, publicul va fi purtat într-o călătorie sonoră ce unește tradiția austriacă și măiestria artistică românească.”
Iar Corneliu Teofil Teaha, organizator declară:
„’Concert la Curtea Imperială’ nu este doar un spectacol muzical, ci și o celebrare a prieteniei culturale dintre România și Austria, o invitație la noblețe și emoție. Sub cupola Ateneului Român, armonia muzicii va deveni limbaj comun între națiuni, iar fiecare acord al orchestrei va aminti că marile valori artistice nu au granițe, ci se regăsesc în sufletele tuturor celor care știu să le asculte și să le prețuiască. Seara este cu atât mai specială cu cât anul 2025 aduce o aniversare de rezonanță universală: 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss II, ‘regele valsului’.”
Derulat sub patronajul Ambasadei Austriei la București şi organizat de Fundația Prof. Dr. Teaha, evenimentul va fi unul de mare eleganță culturală și diplomatică.
Biletele sunt disponibile pe Eventim.ro.













