Știri din cultura românească

Mesaj din partea romanilor din Romania, pentru romanii din diaspora

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://www.activenews.ro/images/articole/152222.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.activenews.ro/images/articole/152222.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Mesaj din partea romanilor din Romania, pentru romanii din diaspora” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1540105496905{margin-bottom: 0px !important;}”]Pronia face ca acest articol sa fie scris tocmai de ziua unui om pe care-l apreciez foarte mult si care traieste de cativa ani, in Suedia.

Odata cu marele miting de azi, 10 august, cred ca e cazul sa punem lucrurile la punct in ceea ce se numeste „diaspora romaneasca”.

In primul rand, sa fie clar: 99% dintre oamenii plecati din tara dupa 1989 si mai ales dupa 2007 nu se vor mai intoarce in Romania. Asta este un fapt si toate studiile realizate confirma asta.

In al doilea rand, 99% dintre cei care s-au stabilit in alta tara au plecat pentru ca voiau sa traiasca mai bine, nu din cauza persecutiilor politice, a razboiului sau a altei forme de presiune.

In al treilea rand, trebuie sa admitem o data pentru totdeauna ca a trai intr-o tara este ceva, iar a trai in alta este altceva. Sunt lumi diferite, comunitati diferite, reguli si nuante diferite.

Inteleg suferinta romanilor plecati (intre care sunt si neamuri sau fosti colegi de-ai mei), inteleg ca nu se mai simt nici romani, nici straini, dar hai sa ne oprim aici.

In al patrulea rand si poate cel mai dureros: plecand din tara, romanii din diaspora au ales sa se desparta de noi. Asta e fapt. Minciunile si manipularile lui Tolontan, cum ca daca mananci sarmalele primite de la mama ramai la fel de roman, provoaca doar suferinta. Cei care parasesc linia frontului nu primesc medalii pentru eroism.

Romanii din diaspora se italienizeaza, se frantuzesc, se germanizeaza, etc, iar copiii lor nu se vor mai identifica drept romani. Si asta se vede cu ochiul liber cand se intorc acasa: sunt nenumarate cazurile in care „plecatii” vorbesc aici doar in limba tarii de adoptie cu copiii lor. Cum sa ai pretentia ca esti roman, daca ti-e rusine cu limba materna? Cum? Cum? Apropo: sunt cumva pline scolile din Vest cu clase cu predare in limba romana?

Se spune, pe buna dreptate, ca romanii au plecat din tara pentru ca li s-au falimentat bancile, intreprinderile si fabricile. Azi, copiii celor care au falimentat Bancorexul – vezi cazul lui Sebastian Burduja – ne cheama la proteste sa salvam tara de corupti. In filmuletul lacrimogen, domnul Burduja spune ca „am avut sansa sa termin facultatile Stanford si Harvard din SUA”. Sansa s-a numit tatal sau, fost ofiter DIE si vicepresedinte BANCOREX. Acel Bancorex despre care aflam azi ca este locul unde s-a decis falimentarea flotei romanesti.

Altfel, cum ajung banii din salariul unui economist cinstit din Romania ca sa plateasca taxele exorbitante de la Stanford si Harvard? Dupa aia, saracul Tianu Burduja s-a spetit pe la Banca Mondiala. Stiti care… aia care ne sfatuia sa inchidem fabricile, sa pierdeti locurile de munca si sa plecati din tara. Si azi, baiatul de la Bancorex s-a intors acasa ca „sa va aprinda lumina”. Si voi il credeti.

Dragi romani din strainatate,

E o vorba pe care o stiti si pe care sigur le-o transmiteti copiilor vostri: prietenul la nevoie se cunoaste. Daca cineva va paraseste atunci cand va este greu, va mai este prieten? Voi ati plecat si noi am ramas sa ducem numele tarii mai departe. Asa cum putem. Nu va cer nimic, nu va acuz de nimic, doar aveti sinceritatea sa recunoasteti ca v-ati rupt de noi si rupti veti ramane. Iubirea pentru o persoana, ca si pentru o comunitate, se arata cu fapte. Faptele arata ca voi ati plecat de pe front si noi am ramas. Asa cum bine spunea un batran patriarh sarb, cand pleci de undeva de buna voie, ai renuntat la dreptul tau asupra acelui loc.

Asa ca va rugam frumos: nu ne mai salvati, nu ne mai injurati. Sa avem decenta sa ne vedem fiecare de treaba lui, de familia lui. Nu de alta, dar mintindu-ne singuri nu facem decat sa ne prelungim agonia unii altora. Apa trece, pietrele raman!

Sursa: activenews.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
marea unire, ioan aurel pop, academia romana, centenar, marele centenar

Mihail Kogalniceanu – Unirea, natiunea a facut-o!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/ef54f756b0b268ac960179fb9077005d.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/ef54f756b0b268ac960179fb9077005d.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Discursul academicianului Ioan-Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane. Cum s-a infaptuit Romania – reflectii la un secol de la 1918.” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537719678822{margin-bottom: 0px !important;}”]Daca in Occident, ideea statului national a fost mai timpurie (secolele XV-XVI), in Orient, lucrurile capata contur in acest sens abia in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. In aceste secole, cei mai luminati dintre greci, cehi, slovaci, croati, polonezi, lituanieni, estonieni, letoni, ucraineni, romani, bulgari, sarbi si altii – adica dintre acele popoare care nu aveau state nationale sau state nationale moderne si unitare – au fost animati de ideea nationala, imitand ceea ce francezii, englezii, spaniolii si altii facusera mai devreme. Cei mai mari intelectuali si politicieni ai acestor neamuri au inteles un lucru elementar: fara stat national, popoarele lor riscau sa fie inghitite de imperiile rapace, sa fie deznationalizate sau silite sa emigreze. Romanii, care pana la 1859 aveau doar doua state autonome, supuse Portii, restul, adica mai mult de jumatate dintre ei, fiind risipiti in Imperiul Tarist, in Imperiul Otoman si mai ales in Imperiul Habsburgic, au inteles prin elitele lor ca nu aveau alta alternativa decat unirea. Revolutia Romana de la 1848-1849 a trasat programul de dezvoltare a romanilor si de formare si consolidare a Romaniei pana la 1918.

Prin urmare, dupa 1848, obiectivul fundamental al romanilor, care formau inca din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea o natiune moderna, s-a dovedit a fi unitatea politica nationala. Au inteles atunci conducatorii (dar nu numai ei) romanilor ca orice natiune merita sa aiba propriul sau stat unitar, privit drept cadru de conservare si dezvoltare a corpului national, in ansamblu, si al fiecarui individ care compunea acest corp. Imperiile multinationale dadeau semne de oboseala, nu se mai puteau mentine prin preceptele lor medievale depasite, prin absolutism si neoabsolutism, prin solutii partiale si prin reforme controlate, care nemultumeau grav popoarele asuprite.

Dupa 1848, dorinta masiva de unire a romanilor intr-un stat national, a fost conjugata cu actiunile pe plan international, de obtinere a sprijinului marilor puteri. Romanii stiau ca, fara suportul unora dintre marile puteri, efortul lor intern de unire nu putea avea succes si ca unirea trebuia facuta in etape, cum aveau sa procedeze si italienii si germanii. Era clar ca, inainte de unirea provinciilor ocupate efectiv de straini, trebuia format un nucleu de stat national din Moldova si Tara Romaneasca, care erau state cvasi-independente, aflate doar formal sub suzeranitatea otomana. Unirea romanilor intr-un stat national a cuprins urmatoarele etape:

  • 1848-1859-1866: unirea Moldovei si Tarii Romanesti intr-un stat, numit oficial Romania si reformat dupa principiile occidentale;
  • 1877-1878-1881: Razboiul pentru independenta Romaniei si lupta pentru recunoasterea oficiala a independentei absolute a tarii pe plan international; unirea Dobrogei cu Romania si proclamarea tarii drept regat;
  • 1914-1918-1920: participarea romanilor si a Romaniei la Primul Razboi Mondial; unirea cu Romania a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei; recunoasterea pe plan international a statului national unitar roman in granitele sale istorice.

Jumatatea secolului XIX si deceniile care au urmat au marcat pentru mai multe natiuni o epoca de formare sau de consolidare a unitatii lor politice. Asa a fost cazul germanilor, italienilor, romanilor, dar si al americanilor, care, in urma Razboiului Civil, au evitat secesiunea si au intarit forta natiunii lor.

„Ora astrala” a romanilor a fost anul 1918, cand, prin aplicarea dreptului la autodeterminare – oficializat in urma declaratiei presedintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918 – s-au unit provinciile istorice cu Regatul Romaniei. Actele infaptuite in 1918 au fost recunoscute oficial de catre marile puteri la Conferinta de Pace de la Paris din 1919-1920. Tratatele speciale cu Austria (la Saint Germain), cu Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine) si cu Ungaria (la Trianon) au consacrat pe plan international, ceea ce poporul roman decisese in anul 1918, adica noua componenta a tarii si noile granite ale Romaniei. Numai Rusia Sovietica (din 1922, U.R.S.S.), absenta la conferinta de pace, nu a recunoscut unirea Basarabiei cu Romania, dar au facut-o, in schimb, marile puteri occidentale. Noul cadru politic-teritorial din Europa Centrala a creat, dupa 1918, conditiile favorabile dezvoltarii natiunilor, dar a continut si germenele unor rivalitati si contradictii, acutizate o data cu accentuarea revizionismului. Oricum, in 1919-1920, pentru prima oara in istorie, marile puteri au tinut seama si de vointa popoarelor, nu numai de propriile interese, cand au aprobat noua arhitectura a Europei. Aceasta arhitectura, in ciuda modificarilor mari pe care le-a suferit dupa Al Doilea Razboi Mondial, este valida in linii mari si astazi. Dupa caderea comunismului, configuratia de la 1919-1920 s-a subrezit pe alocuri si s-a consolidat in alte locuri.

Acestea sunt faptele. Fireste, regimul comunist din Romania – o ordine de stat adusa la noi pe tancurile sovietice si continuata de anumiti romani – a avut o atitudine paradoxala in prezentarea istoriei romanilor si mai ales a formarii statului national: de la internationalismul proletar (in timpul caruia pana si numele de roman era uneori prohibit) s-a ajuns la nationalismul socialist si la regimul comunist de model aproape asiatic; in acesti 10-15 ani, istoria Romaniei a devenit alba, imaculata si exclusiv glorioasa, iar „geniul Carpatilor” a ajuns sa fie plasat in fruntea voievozilor etc.

De aceea, romanii, au intrat in epoca de libertate cu un mare handicap in raport cu vecinii din alte tari foste socialiste. Niciunii dintre vecinii Romaniei, cu exceptia popoarelor traitoare in U.R.S.S., nu avusesera un asemenea regim. Ca urmare, dupa 1989, a urmat o descatusare sui generis care a adus mari suferinte, iar pe taramul istoriei a condus la caderea, de multe ori, in extrema cealalta, adica la ideea ca – din moment ce comunismul ii mintise pe romani prin glorificarea trecutului si prezentului – acestia nu fuseseram buni de nimic niciodata.

Reconstituirea vietii trecute, cu scopul cunoasterii veridice a ceea ce a fost, se face numai prin intermediul specialistilor (al istoricilor de meserie), cu metodele consacrate si prin apelul la izvoare. Altminteri, redesenarea trecutului prin stimularea imaginatiei poate sa insemne orice, numai istorie nu. Astazi, la un secol de la Marele Razboi, memoria comunitatilor recheama trecutul la apel si mai ales anii 1914-1920. Natural, in toti anii s-a intamplat cate ceva important, asa ca rememorarea nu poate fi in niciun fel caduca.

De exemplu, in august 1916, Romania intra in lupta impotriva Austro-Ungariei (si, implicit, a Germaniei si aliatilor lor), cu gandul la eliberarea milioanelor de romani din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures si Bucovina. Insa decizia din 14 august 1916, cand regele a convocat Consiliul de Coroana ca sa anunte calea de urmat, nu a fost usoara. S-au confruntat pe fata cele doua grupari – e drept, inegale – ambele cu dorinta de aparare a intereselor tarii. Marele om politic Petre Carp – revoltat si manios pe rege cand acesta si-a expus si motivat optiunea pentru Antanta – a proferat vorbe grele (dorinta ca armata romana sa fie invinsa; trimiterea fiilor sai in razboi, dar in armata germana etc.) si i-a adus aminte suveranului ca face parte dintr-o dinastie germana, care are anumite interese de aparat. Indurerat, dar ferm si lucid, regele a rostit atunci cuvinte memorabile, azi uitate de multi: „Domnule Carp, ati gresit cand ati vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc interesele dinastiei, nu cunosc decat interesele tarii. In constiinta mea aceste doua interese se confunda. Daca m-am hotarat sa fac acest pas grav, e fiindca, dupa matura chibzuinta, eu am ajuns la convingerea, adanca si nestramutata, ca el corespunde cu adevaratele aspiratiuni ale neamului… Dinastia va urma soarta tarii, invingatoare cu ea, sau invinsa cu ea. Deoarece, mai presus de toate, sa stiti, d-le Carp, ca dinastia mea este romana. Rau ati facut cand ati facut-o straina, germana. Nu, e romaneasca! Romanii nu au adus aici pe unchiul meu, regele Carol, ca sa intemeieze o dinastie germana la gurile Dunarii, ci o dinastie nationala si revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi indeplinit in intregime misiunea pe care acest popor i-a incredintat-o”. Acestea sunt vorbe si fapte ale unui mare om de stat roman, demne de memoria colectiva si demne de urmat si astazi.

Prin urmare, in august 1916, Romania declara razboi Austro-Ungariei, in conformitate cu intelegerile secrete semnate cu Antanta. Acum incepeau si dramele multor militari romani transilvani, banateni, criseni, maramureseni etc., obligati sa lupte contra romanilor din Regat, drame sublimate literar de Liviu Rebreanu in „Padurea spanzuratilor”, dar si de altii, prin alte mijloace. In 1916-1917, dupa ocuparea Tarii Romanesti si a Bucurestilor, dupa mutarea autoritatilor centrale la Iasi, dupa rezistenta curajoasa de la Marasti, Marasesti si Oituz, era cat pe ce sa fim stersi complet de pe harta, prinsi intre amenintarea Puterilor Centrale si a celei estice (de la un timp bolsevice). Anul 1918, cu putine umbre si cu multe lumini, a adus implinirea statului national roman. Mentionam ca in acei ani – 1918 si precedentii – s-au pregatit destramarea imperiilor multinationale si emanciparea popoarelor frustrate dupa secole de asuprire. Astfel, din vechile imperii rus, german si austro-ungar, s-au nascut ori au renascut in forme noi Polonia, Cehoslovacia, Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor (numit, din 1929, Iugoslavia), Romania, Austria, Ungaria, Germania, tarile baltice. In cazul Romaniei, situatia este similara, dar si deosebita in raport cu exemplele mentionate. In vreme ce viitoarea Iugoslavie si Cehoslovacia erau state multinationale, Austria si Germania state nationale federale, Ungaria, Romania, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia etc. erau state de tip national unitar, cu majoritati absolute detinute de popoarele care le dadeau numele.

Toate aceste schimbari fundamentale, asa cum nu mai cunoscuse harta Europei de la Pacea Westfalica (1648) incoace, s-au infaptuit dupa reguli precise, agreate de comunitatea internationala, si au fost apoi aprobate (cu anumite ajustari, acolo unde au decis puterile invingatoare) prin Conferinta de Pace de la Paris, din anii 1919-1920. Modificarile teritoriale si politice de amploare, petrecute in anii razboiului si, mai ales in 1918-1920, au doua componente, una interna si cealalta internationala. Componenta interna tine de dorinta majoritatilor etnice (considerate anterior minoritati) din anumite regiuni de a trai in state proprii sau in state locuite de aceleasi etnii, adica de a crea conditii pentru ca marea majoritate a polonezilor sa traiasca in Polonia, marea majoritate a cehilor in Cehia, a slovacilor in Slovacia, a ungurilor in Ungaria, a romanilor in Romania etc. Fireste, erau si voci care doreau ca toti polonezii sa traiasca in Polonia, ca toti cehii sa traiasca in Cehia s.a.m.d., ceea ce era imposibil; dupa cum erau altii care sperau sa pastreze, in forme adaptate, vechile imperii rebotezate si cosmetizate, ceea ce era iarasi imposibil. Este drept ca aceasta dorinta de unitate nationala ocrotita de state nationale era ultima etapa a evolutiei miscarilor de emancipare, fiindca anterior, timp de circa doua secole, nationalitatile au dorit doar egalitatea cu natiunile dominante, fara sa ceara neaparat expressis verbis frangerea acestor imperii si formarea statelor nationale unitare.

Romanii cuprinsi in Imperiul Habsburgic (iar de la 1867, intr-o forma sui generis a acestuia, numita Austro-Ungaria), dar si cei din Imperiul Tarist, s-au incadrat, alaturi de polonezi, cehi, slovaci, croati, sarbi, baltici, finlandezi, ucraineni etc., in aceasta evolutie, fara mari deosebiri ori particularitati. In anul 1918, lucrurile s-au precipitat peste tot in regiune, mai ales dupa ce Rusia a produs cea mai mare schimbare de regim politic din istoria sa, defectand si incheind apoi un tratat separat de pace. Romanii, in noile conditii, s-au organizat, si-au ales propriile organe reprezentative – politice si militare (de ordine publica) – si, acolo unde s-a putut, au preluat controlul local asupra teritoriului. Anumite astfel de organisme reprezentative centrale, recunoscute de comunitatea internationala ca legale, au decis soarta Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei (in sens larg, adica vechiul voievodat, cu Banatul, Crisana, Satmarul, Maramuresul). Aceste foruri erau „Sfatul Tarii” (la Chisinau, in 27 martie – 9 aprilie 1918), „Congresul General al Bucovinei” (la Cernauti, in 15 – 28 noiembrie 1918) si „Marea Adunare Nationala”, prin cei 1228 de delegati cu drept de vot (la Alba Iulia, in 18 noiembrie – 1 decembrie 1918).

Toate aceste acte de vointa ale natiunii romane au fost apoi aprobate de catre forul mondial recunoscut sa faca acest lucru, anume de catre Conferinta Pacii de la Paris, din anii 1919-1920. Cealalta conferinta de pace, de dupa Al Doilea Razboi Mondial, din anii 1946-1947, a confirmat din nou decizia luata de romani in 1918 si ratificata in 1919-1920, exceptand rapirile teritoriale facute de regimul comunist stalinist in timpul si la finele razboiului (nordul Bucovinei, tinutul Herta si Basarabia).

Majoritatea istoricilor romani si straini – cu inerente variatiuni – prezinta succesiunea faptelor de mai sus in acelasi fel, rezervandu-si opinii proprii in interpretari. Astazi, in contextul celor o suta de ani trecuti de la declansarea si desfasurarea Primului Razboi Mondial, aproape toate popoarele rememoreaza evenimentele de atunci, care au condus, prin anii 1917-1920, la schimbari teritoriale si etnice majore, rezultate, in mare parte, din miscarea de emancipare nationala si din prabusirea imperiilor multinationale (cel putin in raport cu formele in care existasera anterior). La finele anului 1918, Romania avea aproape 300 000 de km patrati si circa 15 milioane de locuitori, devenind astfel o putere regionala de prim rang. In acest stat, majoritatea absoluta a populatiei o detineau romanii, aproape trei sferturi din populatie (circa 73%), minoritatile fiind formate din maghiari (8%), germani (4%), evrei (4%), grupuri de slavi si altii.

Fireste, de-a lungul timpului, s-au exprimat opinii istorice diverse despre marile schimbari de la finele Primului Razboi Mondial, invingatorii fiind, in linii mari, multumiti si laudativi fata de acele evolutii, iar invinsii fiind critici si dornici de revansa. In tarile succesoare imperiilor destramate, tonul istoricilor, al intelectualilor in general si al opiniei publice a fost unul plin de entuziasm, de bucurie fata de realizarea edificiilor nationale si chiar triumfalist, in anumite perioade. Aceasta era vocea majoritatii, fiindca reprezentantii minoritatilor (mai ales ai acelor minoritati foste odinioara majoritati) au fost, in cea mai mare parte, retinuti, daca nu ostili si opozanti directi. Schematizarile priveaza, desigur, realitatea de bogatia si varietatea detaliilor, de paleta larga a situatiilor de nuanta. Astfel, au fost atunci chiar si romani care (ca si unii cehi, polonezi, croati, unguri etc.) nu au vrut destramarea monarhiei habsburgice, din varii motive, de la oportunitatea personala pana la credinta ca viata lor sau a natiunii romane ar fi trebuit sa se dezvolte in cadre occidentale, nu „balcanice”. Ceea ce este insa clar atestat si dovedit, fara nicio putinta de tagada, este faptul ca majoritatea romanilor au dorit sa faca parte din Romania, ca au format Regatul Romaniei Mari si ca acesta a fost recunoscut pe plan international, prin tratate.

Intre anii 1848 si 1918, cele mai legitime sau mai progresiste miscari europene erau cele de emancipare nationala, de obtinere a libertatilor democratice, de subminare a imperiilor oprimatoare, de formare a statelor dupa criterii etno-nationale. Asa au procedat aproape toate natiunile de atunci, luand exemplu de la occidentali, care facusera acest lucru anterior. Aceasta era tendinta cea mai avansata in acel moment! Nimeni nu vorbea de uniunea europeana, de globalizare, de autonomia teritoriala a minoritatilor sau de eliminarea discriminarilor pe criterii religioase.

Romanii – in marea lor majoritate – au fost antrenati atunci sa lupte pentru formarea statului lor national, asa cum au procedat italienii, germanii, polonezii, sarbii, cehii, slovacii, letonii, estonienii, lituanienii etc. Nu facut-o nici mai bine si nici mai rau decat altii. Nu au fost, in aceasta lupta a lor, nici mai constienti sau mai entuziasti, dar nici mai apatici sau mai reticenti decat altii, decat vecinii lor. Fireste, este absurd sa sustinem ca toti romanii au participat la miscarea pentru unire sau ca toti au dorit cu ardoare unirea. Totodata, este nerealist si incorect sa spunem ca unirea de la 1918 s-a facut in conditii ideale, cu respectarea tuturor principiilor democratice etern valabile si ca nu au fost incalcate atunci drepturile si valorile nimanui. Dar si mai incorect este sa pretindem ca romanii – la modul general – nu au dorit unirea, ca ei erau atrasi mai degraba de civilizatia superioara apuseana decat de Vechiul Regat, ca un manunchi de intelectuali i-ar fi amagit si ar fi actionat in numele lor.

Toate datele de care dispunem in prezent arata ca majoritatea romanilor din acele provincii au dorit unirea cu Romania si ca au exprimat ferm acest lucru, la nivelul exigentelor democratice de atunci. Mai mult, comunitatea internationala a apreciat actul de vointa nationala a romanilor, formulat in anul 1918, si a recunoscut realitatile decise de romani. Atunci cand a fost posibil, mai ales in Bucovina, dar si in Basarabia si Transilvania, minoritatile au fost intrebate, iar unii membri ai lor au si sustinut apartenenta la Romania. Dar ei – romanii – au fost condusi mereu de elite si nu au ramas nicio clipa fara elite. Aceasta le-a fost salvarea. Conducatorii, desprinsi din popor, se ghidau dupa aspiratiile poporului, le justificau si le sustineau, iar poporul isi urma conducatorii.

De aceea, revin la vorbele inteleptului Mihail Kogalniceanu: „Unirea natiunea a facut-o!”. E vorba de natiunea romana de oricand si de oriunde. Unirea i-a coagulat pe romani si in formele de manifestare ale vietii lor cotidiene, de aceea unirea trebuie faurita, re-faurita si re-traita mereu si mai ales acum la un secol de la implinirea Romaniei Intregite. Unirea nu este un dat, ci este o grea cucerire, iar cuceririle nu se lasa de izbeliste, ci se apara, se ocrotesc si se primenesc in fiecare zi, dupa exemplul generatiilor trecute.
Nota: Discurs rostit in data de 18 septembrie 2018 la Conferinta internationala „Romania si evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desavarsirea Marii Uniri si Intregirea Romaniei” de la Ateneul Roman.

Cum s-a infaptuit Romania – reflectii la un secol de la 1918.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Sa ne aducem aminte de valorile noastre romanesti – dr. Florian Colceag

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://www.activenews.ro/images/articole/150612.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.activenews.ro/images/articole/150612.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Sa ne aducem aminte de valorile noastre romanesti – dr. Florian Colceag” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535129983428{margin-bottom: 0px !important;}”]Prof. dr. Florian Colceag e „antrenorul de genii” al Romaniei. Expert international gifted education, specialist in modelare matematica, inventatorul fractalilor algebrici, prof. dr. Florian Colceag activeaza, ca si consultant, in multiple echipe de cercetare din domenii precum biochimie, biofizica, biologie celulara, educatie, sociologie, teoria complexitatii, economie, in cadrul Institutului European de Integrare si a Centrului pentru Studii Complexe.

Este membru in Clubul de la Roma, in World Council for Gifted and Talented Children, European Council for High Abilities, Asia Pacific Federation, Network of International Excellency, British Columbia Organization for Gifted Education.

Recent, prof. dr. Colceag a lansat o strategie de elaborare a Legii Educatiei Nationale, care poate revolutiona scoala romaneasca asezand-o, in sfarsit, pe fagasul ei firesc. Salvand destinul fiecarui copil in parte, dar si soarta acestei natii.

Despre acest important proiect, domnul profesor a avut amabilitatea sa acorde un interviu, in exclusivitate, pentru ActiveNews. Sa vedem:

Reporter: Domnule profesor, comunitatea educationala pe care o coordonati, „Invata sa zbori”, a publicat recent o strategie de elaborare a Legii Educatiei Nationale. In acest document apare de mai multe ori mentionat cuvantul „patriotism”. De pilda, ca scoala ar trebui sa-l cultive, printre alte valori educationale, ca unul dintre obiectivele curriculei obligatorii este dezvoltarea sentimentului patriotic. De ce considerati dumneavoastra ca mai este important patriotismul azi?

Prof. dr. Florian Colceag: Noi traim intr-adevar intr-o epoca care se globalizeaza. Dar omenirea asta, globalizata sau nu, a crescut urmand traditia relatiei dintre vecini. Fiecare stat, fiecare tara, fiecare cultura a adus un aport extraordinar ansamblului. Noi nu ne dam seama, dar noi formam o comunitate globala, in care fiecare tara are o contributie colosala. Nu o vedem decat daca luam distanta. In momentul in care cultura unui neam se pierde, coerenta intregului se distruge. Deci, daca noi nu ne pastram valorile noastre proprii, care vin de la daci, de la codurile belagine, si care ne-au facut sa fim poporul pacii, de pilda – asta este un aspect – atunci valorile astea dispar. Si o data cu disparitia lor, situatia generala devine din ce in ce mai proasta. Vedeti, noi dintotdeauna am avut o intelepciune pe care am transmis-o prin bunici. De la bunici, la alti bunici. Noi, acuma, o pierdem. Am rezistat istoriei schimbatoare pe care am avut-o totdeauna, dar acuma nu mai rezistam, pentru ca am cazut in cultura desenelor animate si a jocului pe calculator. Iar asta are o consecinta incredibil de puternica, daca noi ne pierdem valorile vechi. Pierzand valorile vechi, noi ne pierdem rolul in istorie. Si disparem. E foarte simplu.

– Si ce ar putea scoala sa faca?

– Scoala trebuie sa-si aduca aminte de valorile noastre romanesti. Noi suntem reprezentantii unei culturi uriase! Si stravechi. Noi am fost focarul de unde a plecat cultura in Europa. Si nu numai in Europa. Legile belagine, de exemplu, pot fi descoperite si in scripturile indiene. Peste tot pe unde a plecat invazia ariana, vechea intelepciune s-a dus si a creat o retea a pacii. A colaborarii. Noi nu ne-am dus niciodata sa cucerim, ne-am dus totdeauna sa impacam. E adevarat ca oamenii nostri au fost mai negustori, si acuma pastreaza aceasta capacitate, de a se plia, de-a face, dar nu s-au dus sa cucereasca. Unde au mers, au reusit sa faca pace, intr-un fel sau altul. E in cultura noastra. A ramas in sangele nostru. Se poate pierde prin desene animate violente, prin filme violente…

– Si cum putem sa-i reinvatam pe copii?

– In primul rand, valorile sunt importante. Sa-i invatam sa gandeasca, sa-i invatam sa aprecieze. Sa aprecieze natura, sa aprecieze frumosul, sa aprecieze adevarul. Noi trebuie sa-i invatam, in scoala, sa aiba valori. Si sa mergem la radacinile noastre, ca popor. Acolo gasim atata intelepciune! Ati citit vreodată codurile belagine?

– Nu, dar le voi citi.

– Va sfatuiesc sa o faceti. Este absolut uimitor sa va cunoasteti si dumneavoastra radacinile, sa ne cunoastem toti radacinile. Vedeti, asta este motivul esential pentru care trebuie sa ne pastram cultura. Si sa fim patrioti. Plecarea in alta parte…, eu am vazut foarte multi romani plecati in alta parte. Sufera ca un caine batut ca nu sunt in tara lor, ca nu se pot intelege cu altii. Dar, dupa o generatie de stat in alta tara, copiii lor nu mai sunt romani, se adapteaza culturii locale. Si asta dezechilibreaza potentialele relatii care au condus, in timp, la aplanarea conflictelor mari, mergand numai pe aparare, niciodata pe atac, dezvoltand subtilitatea intelegerii si actiunea in timp real – la nevoie!, nu altfel. Ei, asta este partea cea mai importanta, pentru ca, daca scoala se detaseaza de aceasta formare umana patriotica, noi nu mai avem copii. Pentru ca generatia urmatoare pleaca! Nu se mai simte acasa. Noi ne pierdem rolul istoric si devenim inutili si atunci vin altii peste noi, pentru ca pamantul asta nu mai este populat de oameni. E populat de tineri care au fost crescuti in cultura desenelor animate. Si a jocului pe calculator. Si care nu mai simt iubirea de tara, si tara insasi se schimba astfel incat isi pierde rolul in istorie.

– Mai spuneti dumneavoastra, in acea strategie de elaborare a Legii educatiei Nationale, ca ar trebui reconsiderata varsta minima de intrare in gradinita si ca ar trebui ridicat nivelul pana la 5 ani, „pentru a lasa posibilitatea copiilor sa interactioneze cu familiile”. E mai importanta aceasta interactiune decat ceea ce ar putea invata copilul intr-un colectiv? Sunt multi parinti care spun „copilul meu stie sa numere de la 3 ani” sau stie…

– Eu nu spun ca-i mai important sau mai putin important. Este foarte important sa ajungem la radacini. Dar radacina se subtiaza de la zi la zi. Bunica mea, de pilda, cand eram eu copil, era un exemplu de intelepciune dacica. De la ea eu am invatat foarte multe lucruri pe care nu le pot uita. Unul dintre ele spunea: „maica, destul un ciomag la un car de oale”. Destul un ciomag la un car de oale…, nu spunea „capul plecat, sabia nu-l taie”, spunea „ii destul un ciomag la un car de oale”. E atat de important rolul bunicului, bunicii, care transmite intelepciune copilului, caci el nu uita. Ce se invata la varsta mica, de la bunici, ramane pe viata. Daca se rupe acest lant, al transmiterii mai departe, cei care se formeaza in continuare isi rup radacinile istorice si nu mai stiu cine sunt.

– In proiectul dumneavostra, la articolul 13, se spune ca ponderea parintilor in Consiliul scolii ar trebui sa creasca. In prezent e o treime, deci sa creasca la jumatate. De ce e atat de important rolul parintilor?

– Haideti sa ne uitam un picut: meseria de profesor trebuie sa serveasca pe cei pe care-i serveste, nu? Deci, nu e un factotum si venit de nu stiu unde, e o profesie liberala. Cand te duci sa-ti cumperi pantofi, alegi pantofii, nu ti se baga pe gat anumiti pantofi. Ei bine, ti se baga pe gat o anumita curricula, si sa vedem modelul de bagat pe gat daca este util. Pentru ca, ia inchipuiti-va ca toti ar trebui sa poarte bocanci de un anumit tip… Se mai potrivesc nevoilor? Nu.

– Asa se intampla acum la scoala.

– Asa se intampla acuma la scoala. Parintii au o oarecare viziune asupra conditiilor locale. Ei si autoritatea locala au un pic de viziune. Autoritatea locala vede cam cum ar trebui sa se dezvolte zona, iar parintele vede cam care sunt talentele copilului, pentru ca de mic ii e in apropiere, si pe unde anume poate copilul respectiv sa progreseze. In situatia aceasta, cele doua forte trebuie sa aibe un rol foarte important. In primul rand, pentru ca mama este cea care cultiva dorintele copilului, in primii ani de viata, si e valabil inclusiv la mafioti – un mafiot ajunge mafiot pentru ca mama lui i-a spus „trebuie sa fii dur!”, iar un om de stiinta ajunge om de stiinta, pentru ca mama lui i-a spus „tu esti destept, tu poti sa inveti mult, poti sa faci mult bine” -, si atunci influenta mamelor, in primul rand – tatii sunt bineveniti, dar ei sunt mai plecati si nu sunt, in general, atat de aplecati asupra copilului. Oricum Consiliile astea sunt mai mult din mame formate… Influenta lor arata cam pe unde exista drumul care sa-l puna pe copil si in directia pietei muncii, pe autoritatea locala, care cunoaste ceva, dar nu foarte bine, pentru ca nu are in general o perioada lunga de stationare pe post si n-are viziune decat pe patru ani, cati sunt alesi, dar parintii sunt pe viata. Si nu sunt alesi, nu-i voteaza nimeni (rade)… Atunci, au nevoie de opinia parintelui. Parintele isi cunoaste copilul. Cat de cat. Multi nu-si cunosc copiii, nici n-au timp sa-i vada. N-au timp sa-i vada, stau la multinationale, pierd o gramada de timp in fiecare zi, isi vad copilul daca nu fac temele impreuna? Cu toate acestea, sunt singurii care observa mai bine.

– Sau asa ar trebui.

– Sau asa ar trebui. Si atunci, alegerea curriculei scolii trebuie sa favorizeze copilul in dezvoltarea lui ca personalitate. Asta este intreaga problema. Rolul profesorului este sa il ajute pe copil sa-si maximizeze potentialul. Iar daca nu poate singur, ca nu poate singur, el e un om si are 20 de copii in clasa, si nici nu-i cunoaste bine, este oferta comunitatilor educationale a scolilor, de programe, care poate indemna copilul sa gaseasca ce doreste, daca nu la scoala lui, in alta scoala. Si sa poata macar pe internet si online sa ajunga sa-si satisfaca dorinta de cunoastere, prin regimul colaborativ cu alte scoli.

– Iar acele cursuri in ce se concretizeaza? Primeste note?

– In credite. Creditele sunt esentiale, credite transferabile. Pentru ca pe piata, de exemplu, creditul transferabil are urmatorul rol: m-am dus la un cerc de desen, m-am dus la un cerc de robotica, m-am dus la un cerc de nu stiu ce…, de aviatie (rade), pasiunea care m-a indemnat ma duce mai tarziu pe piata muncii catre directia mea de pasiune. Ulterior, creditele au valoare cel putin la fel de mare ca notele din scoala, daca nu mai mare, pentru piata muncii, care vede unde s-a antrenat copilul. Pentru ca, daca a mers la scoala, si-a antrenat numai memoria, ceea ce nu e rau, daca a mers dincolo, si-a antrenat abilitatile. Iar abilitatile profesionale sunt cele care-l scot pe piata muncii si-l fac sa performeze.

– Spuneti, in strategie, ca separarea traseelor educationale ar trebui sa se faca de la varsta de 12 ani. Cum vedeti facandu-se acest lucru?

– La intrarea in pubertate, copii au deja un orizont foarte clar despre ei insisi. Intrarea in pubertate este un moment dificil, pentru ca in general atunci isi ingroapa abilitatile, ca sa fie cu colectivul. Si daca nu folosesti perioada anterioara, in care ei s-au dovedit mai buni pe partea de descoperire, sau mai buni pe partea de dinamica, de efectuare a ceva, sau mai buni pe partea de invatare, sau mai buni pe altceva, atunci ii ratezi pe viitor. Strategia s-a dovedit a fi foarte buna in toate tarile in care s-a folosit, pentru ca, intr-adevar, copiii intra si-si pastreaza domeniul de pasiune, nu sunt tulburati – este si socul hormonal pe care il are pubertatea -, si nu sunt tulburati de pubertate atat de tare, incat sa nu-si continue traseul propriu. Traseul propriu fiind esential. Daca ei nu merg pe pasiunile lor, nu-si pot continua pasiunile si nu invata in continuare pe pasiunile lor, ajung sa nu mai stie cine sunt, de unde vin, incotro se indreapta si care e treaba lor. Iar in final, cohorta de copii care a terminat scoala e confuza. Nu stie incotro sa se indrepte. Nu vad un orizont. Termina scoala, sunt confuzi, si stiu ca au invatat multe din toate directiile, dar care nu le folosesc la nimic. Pentru ca nu s-au specializat.

– Asa e acum. Exact asa e acum.

– Asa e acum, da.

– Tot in strategie se face trimitere si la „finantatorii si sprijinitorii scolii”. Cine ar trebui sa fie acestia?

– Oh, am trimis spre publicare. Cred ca va ajunge din nou pe pagina mea de facebook in curand, daca n-a ajuns deja, modelul de finantare a educatiei. Am facut o foarte atenta analiza asupra modelului de finantare a educatiei, pe care sper sa o ia foarte bine in consideratie multe ministere, pentru ca noi avem multe defecte in finantari. Modelul nostru de finantare este vetust, este venit dintr-o epoca industriala, in care lucrurile mergeau foarte bine determinat si-n care fiecare om era piesa de schimb. Ei, in situatia asta lucrurile nu mai stau asa. E foarte mult de discutat despre aceasta problema, pentru ca banul pus in educatie este esential pentru formarea oamenilor care vor fi mai departe pe piata muncii. Daca ei capacitatea inalta de a ajunge la performante personale mari si vor fi angajati cu salarii mari, pentru ca acolo se ajunge, ei vor da banii inapoi la buget, care buget se va imbunatati, si economia va prospera. Acesta este principiul numarul unu. Deocamdata, noi ne aflam in situatia absolut paradoxala in care finantam non-performanta, nu performanta.

– Sau finantam, si performanta pleaca in alta parte.

– Da, sau finantam, si performanta pleaca. Si nu ne foloseste. Deci suntem intr-o situatie absolut confuza. Dar va invit sa parcurgeti si acel material, ca sa va lamuriti mai bine.

– Ce inseamna „finantarea diferentiata a scolilor” si care sunt criteriile?

– Inseamna un lucru foarte simplu. Vedeti, cand profesorii pun suflet in ceea ce fac si se implica foarte tare, copilul are progres. Progres, nu performanta! Performanta e o masura extrema a progresului. Dar in momentul in care ai, sa spunem, o clasa de tigani, care vin din familii sarace…

– Sau o scoala in mediul rural.

– Sau o scoala in mediul rural, exact, care vine tot asa, din familii sarace, si copiii aceia se pricep la ceva, da? Se pricep foarte bine la ceva, iar acel ceva este profilul scolii. Si ei fac progrese, progrese semnificative pe domeniul in care se pricep, pentru ca intra in profilul scolii. Atunci, ei vor deveni meseriasi foarte buni pe domeniul lor, si scoala respectiva trebuie apreciata ca a facut progrese in directia pietei muncii. Ei vor deveni foarte buni in domeniul lor, si scoala va trebui finantata foarte bine, pentru ca profesorii fac asta. Daca este o scoala in care nu exista progresul elevilor, sunt doar doi profesori care pun suflet si scot progres si performanta, aceia trebuie finantati. Ceilalti, care bat apa in piua…

– La profesorii de vocatie va referiti?

– Da. La profesorii de vocatie, dar si la scoala de vocatie. Pentru ca e o vocatie! Sa va dau un exemplu, e foarte interesant. In secolul trecut au existat, in Ardeal, doi evrei din doua sate care au invatat copiii analfabeti din clasele alea sa taie geamuri. Si-au invatat sute de copii sa taie sticla. Ei au devenit geamgii, au plecat cu cadrul in spate cu geamuri si au reusit sa mearga din sat in sat, vanzand geamuri si punand lumina in casele oamenilor. Din ei s-a dezvoltat intreaga industrie a sticlariei si a geamurilor din Romania in clipa de fata. Toti sunt urmasii acelor copii. Daca acei doi evrei ar fi fost pusi intr-o scoala, dupa sufletul pe care l-au pus… Ei au dezvoltat o economie.

– Au semanat.

– Au semanat. Ei, noua ne trebuie profesorii care seamana talent, care seamana profesionalitate. Ei i-au invatat pe copii sa faca bine treaba. Sa fie rasplatiti altfel!

– Exista…, mai exista in invatamant astfel de profesori?

– Sigur.

– Majoritatea sunt blazati, sunt resemnati… Asta si pentru ca societatea nu-i trateaza asa cum ar trebui.

– Aici e problema. Daca sunt tratati cum trebuie si daca sunt apreciati, iese din ei si talentul care a fost ascuns si pe care nu l-au pus niciodata in valoare.

– De ce avem nevoie in Romania de un Bord National de Educatie?

– E o intrebare foarte buna, pentru ca, vedeti, tot ce este in mediul administrativ, mai ales la nivel de varf, la ministere, raspunde la urgente. Si toata educatia traieste pe ceva absolut absurd: fac rapoarte, ei nu se ocupa de copii, si trebuie sa raporteze in fiecare zi, in fiecare zi,… iar cei care primesc rapoartele citesc rapoartele si fac rapoarte despre rapoarte, etc… Nimeni n-are timp sa se uite la importanta, sa analizeze bine. Deci, ca sa scoti un invatamant calitativ bun, te poti baza pe cei care sunt experti in educatie, care cunosc foarte multe, care au parcurs si au experienta foarte fina, si ei trebuie sa intre intr-un Bord National, pentru a-si impartasi cunoasterea. Ei trebuie sa faca tot ceea ce se cheama reglementari. Ministerele, si e vorba nu numai la educatie, peste tot e aceeasi problema, ministerele raspund la urgente, si e firesc sa o faca, asta e rolul lor, dar n-au timp sa se uite pe informatie. Ei au vazut multi ministri, am vazut ministri epuizati de munca, epuizati plecand la 3:00 noaptea, cativa au plecat bolnavi, marea majoritate sunt terminati, pentru ca si ei trebuie sa citeasca rapoartele, pe care le-au facut altii inainte, si nu pot sa-si ia raspunderea pentru ceva, pentru ca nu cunosc subiectul, ii pun pe altii din spate sa semneze, sa puna stampila. Punerea politica reprezinta o asumare, dar ei n-ar trebui sa faca acest lucru, ar trebui sa aprobe sau sa dezaprobe. Si viata lor ar fi mai simpla, si viata administratiei ar fi mai simpla, daca s-ar renunta la aceasta maniera absurda si totalmente periculoasa, de a-i pune pe oameni sa faca ceea ce nu este nevoie. Bordul va avea aceasta misiune, sa gandeasca, sa caute solutiile, sa cantareasca bine si sa recomande.

– Ati trimis acest proiect Ministerului Educatiei?

– Categoric.

– Aveti vreun raspuns din partea ministerului? Exista vreo reactie?

– Sigur ca da. E o reactie foarte buna si ii multumesc domnului ministru ca m-a si solicitat in aceasta directie, mi-a solicitat ajutorul, si apreciez foarte mult acest lucru, pentru ca a fost un act de luciditate mare, el acuma fiind foarte obosit, pentru ca e presat din foarte multe directii. Si noi lucram acuma. Proiectul, asa cum este acum, e proiect de strategie, mai sunt de pus multe pe el, pana cand va fi perfect executabil. Cine va pune? Tot Bordul National de Educatie, care este in relatie directa cu ministerul. Dar sa ne uitam si altfel…

– Adica, avem vreo sansa sa vedem lucrurile acestea, care sunt de bun simt, la noi, in Romania?!

– Da, sigur! Doamna, ministrii epuizati se retrag. Sau sunt retrasi. Cu vorbe urate sau frumoase, depinde de la caz la caz. Dar ei pleaca epuizati. Cineva trebuie sa gandeasca mai departe, sa aibe continuitatea. Deci, modul luptei politice si a bataliilor interne nu scot la suprafata oameni extrem de specializati, in general, pentru ca acolo e alta dinamica. Dar ei isi asuma sa faca ceva. Ei bine, ca sa nu se intample nici sa faca prost, pentru ca nu se pricepe, nici sa ajunga la un nivel de epuizare totala, in care iar nu mai poate face lucru bun, trebuie facute aceste formatiuni, Bordurile Nationale. Pe educatie, dar si pe alte directii.

– Va multumesc mult, domnule profesor!

– Cu mare placere.

Sursa: activenews.ro.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/xjVd8GObzd8″ animation=”fade-in”][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by

Gheorghe Pomut, romanul caruia SUA ii datoreaza Alaska

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Gheorghe Pomut, romanul caruia SUA ii datoreaza Alaska” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/4″][mk_image src=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/pomutz.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/pomutz.jpg” group=”fancy-img” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][/vc_column][vc_column width=”3/4″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534838390854{margin-bottom: 0px !important;}”]„The memorial day” este sarbatoarea prin care americanii cinstesc memoria celor care au avut o contributie deosebita in formarea Statelor Unite ale Americii. Asadar, in fiecare an, ziua de 30 mai, este rezervata eroilor care au contribuit la nasterea unei societati democratice. Printre cei nu foarte multi pomeniti si omagiati cu aceasta ocazie se afla (culmea!), si un roman. Il cheama Gheorghe Pomut.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text css=”.vc_custom_1534838401820{margin-bottom: 0px !important;}”]S-a nascut la data de 31 mai 1818, intr-o familie romaneasca din orasul Gyula, aflat in comitatul Bekes (astazi pe teritoriul Ungariei). Tatal sau era fierar pe mosia grofului Wenckheim. Familia Pomut (uneori apare in registre drept Pumnut) provenea din satul Sacele, pe atunci in comitatul Brasov, de unde bunicul sau, Dinica Pomut, a plecat spre vest in cautarea unui trai mai bun. Copilul a fost botezat de catre preotul ortodox Atanasie Georgievici din Gyula, cu numele de Georgie Pomutz. Actul de botez se pastreaza si in microfilm de catre Biserica Mormonilor din Salt Lake City, Utah, SUA si indica, conform transcrierii din graiul local, in limba romana, cu caractere chirilice:

„No. 63, 1818 mai 31, prunc.
S-au nascut pruncul parte (barbateasca) Georgie in luna Mai, zioa 31 anului celui mai sus. Tatal pruncului, Pomut Ioann si muma Victoria, lacuitori (ai) oras(ului) Jula. S-au botezat si s-au ouns cu sfantul mir prin mine preotul, Atanasie Georgievici, parohialnic a sfintei bisearici, H(ram) S(fantului) I(erarh) Nicolae care se afla in orasul Jula in luna si zioa cea, ce s-au pus supt anul, si s-au dat in sfantul botez pruncului numele Georgie. Nasul lui au fost Pluha Elena lacuit(oare in) oras(ul) Jula. Ecstract au capatat Iunie 27, 858.”[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Certificat%20Pomut_mic.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Certificat%20Pomut_mic.jpg” group=”fancy-img” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534838327369{margin-bottom: 0px !important;}”]La izbucnirea Revolutiei de la 1848, era in varsta de 30 ani. Sub influenta miscarii de innoiri politice si sociale care cuprinsese intreaga Europa, a participat la revolutia pasoptista ungara, iar la scurt timp, s-a inrolat ca voluntar in armata de honvezi. In vara anului 1849, Pomut a fost ridicat la rangul de capitan. Spre sfarsitul aceluiasi an, pentru a scapa de condamnarea harazita lui de guvernul austriac, s-a refugiat mai intai in Italia si apoi in Germania. Fiind inca tanar si fara obligatii, a ales sa emigreze in SUA.

Impreuna cu un mic grup de 30 de camarazi, George Pomut a parasit portul Hamburg, ajungand la New York la 24 februarie 1850, unde a ramas numai cateva luni. De aici, impreuna cu un alt roman, banateanul Drahos (Dragos), cu cativa revolutionari maghiari, emigranti si ei, au hotarat sa se indrepte spre Vest. Grupul de emigranti s-a stabilit in localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit in stapanire un loc salbatic. Mica lor colonie a primit numele de „New Buda” si se afla la sud de localitatea Burlington. Acest oras era doar planuit de catre emigranti, el neexistand niciodata ca asezare urbana.

La data de 15 martie 1855, George Pomut a obtinut cetatenia Statelor Unite ale Americii. La inceputul razboiului de secesiune, putea fi considerat un om bogat, fiind proprietarul unor intinse suprafete de pamant. Avea, de asemenea, o ferma, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatari miniere si construise chiar o sosea pentru o mai buna circulatie in Vestul inca salbatic.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Razboiul-Civil-American.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Razboiul-Civil-American.jpg” group=”fancy-img” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Un pasoptist in Razboiul de Secesiune” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534838731146{margin-bottom: 0px !important;}”]In anul 1861, Pomut incepuse sa promoveze, in America, ideea egalitarismului etnic, cerand Ungariei sa aplice un tratament corect fata romanii din Transilvania, si sfatuindu-i pe acestia din urma sa mentina legaturile cu fratii lor din Principate. Aceste idei nu au mai putut fi dezvoltate, din cauza izbucnirii Razboiului de Secesiune din America, iar Pomut s-a inarmat voluntar in Armata nordista.

In 1861 era locotenent in Regimentul 15 Infanterie din Iowa, pentru ca foarte repede sa fie promovat ca locotenent major si apoi adjutant. Era in special calmul si curajul sau. A devenit erou inca din viata, prin faptele sale de arme din luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah.
In vara anului 1863 este avansat la gradul de maior, iar apoi, in mai 1864, la inceputul Bataliei pentru orasul Atlanta, generalul Frank P. Blair il avanseaza la gradul de „Provost Marshall” al Regimentului 17. In august 1864 Pomut cere permisiunea sa se intoarca la Regimentul 15 Iowa, i se aproba transferul si i se ofera comanda Regimentului, fiind promovat la gradul de locotenent-colonel.

Cu privire la calitatile militare ale lui George Pomutz in Batalia de la Atlanta, generalul Walter O. Gresham, comandantul Brigazii a III-a din care facea parte si regimentul lui Pomut, a scris odata: „L-am intalnit pe Pomutz; un brav si curajos ofiter care se bucura de o mare popularitate in randul camarazilor si soldatilor sai. El nu este doar un ofiter valoros, versat in toate problemele militare, ci si un om cu o cultura superioara, un gentleman manierat.”

Generalul Pomut a fost, de asemenea, membru al Organizatiei Fostilor Voluntari, al Legiunii Credincioase si al Ordinului Sageata Albastra („Blue Arrow Order”). Peste doi ani, in 1865, ca o recunoastere a meritelor sale militare, Senatul american ii confera gradul de general de brigada.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Contract%20Alaska_mic.jpg” image_size=”large” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Contract%20Alaska_mic.jpg” group=”fancy-img” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534838875692{margin-bottom: 0px !important;}”]

Contractul dintre Rusia si Statele Unite, privind vanzarea / cumpararea tinutului ALASKA.

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Gheorghe Pomut il convinge pe tarul Alexandru al III-le sa vanda Alaska americanilor” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534839160212{margin-bottom: 0px !important;}”]Calitatile sale, relatiile pe care le avea si cele opt limbi pe care le vorbea fluent l-au determinat, spre sfirsitul anului 1866, pe presedintele Andrew Johnson sa-i solicite colaborarea in calitate de diplomat. Pomut a fost numit reprezentantul diplomatic (mai intai consul, apoi consul general) al Statelor Unite la Sankt Petersburg, pe linga tarul Rusiei, Alexandru al III-lea. In aceasta calitate, romanul a petrecut pe malurile Nevei nu mai putin de 12 ani, sub mandatele a trei presedinti americani, caz de exceptie in istoria Departamentului de Stat.

A avut o contributie remarcabila in evolutia relatiilor americano-ruse, preocupandu-se in mod deosebit de ocrotirea cetatenilor americani. Relevante, in acest sens, ca surse istorice, sunt rapoartele sale diplomatice cu multiple informatii despre viata ruseasca in cele mai diverse domenii. A dovedit suplete diplomatica, tact, calitati de tot felul in contactul cu tarul si alte inalte oficalitati ruse. In istoria diplomatiei americane a secolului al XIX-lea, un moment deosebit de important l-a constituit „afacerea Alaska” din 30 martie 1867. Gheorghe Pomut a fost cel care, cu inteligenta si abilitate, l-a sfatuit pe tarul Alexandru al III-lea sa se debaraseze de acest teritoriu din componenta imperiului rus, invocand argumente diverse, precum lipsa de vegetatie, conditiile atmosferice nefavorabile, nepopularea etc. Negocierea a fost facuta tot de el, astfel ca Alaska a fost vanduta Statelor Unite la suma derizorie de doar 7,2 milioane de dolari. Aurul, petrolul, celelalte zacaminte ale subsolului s-au constituit intr-o afacere cu totul deosebita pentru cei de dincolo de Ocean. Fapt marturisit si de eroul si presedintele american Ulysses S. Grant care, la terminarea mandatului sau, a tinut sa-i faca o vizita lui Pomut, in resedinta sa de la malurile Nevei.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O moarte suspecta, o avere disparuta” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534839385086{margin-bottom: 0px !important;}”]In 1878, Gheorghe Pomut a renuntat la cariera diplomatic dar, din motive necunoscute, nu s-a mai intors in America, nici in tara de origine. A murit, dupa patru ani, pe 12 octombrie 1882, la Petersburg, fiind inmormantat in Cimitirul Smolensk. Nu au fost elucidate inca imprejurarile suspecte ale mortii sale, nici cuantumul si soarta averii pe care o poseda. Se stie doar ca urmasul sau la conducerea misiunii diplomatice americane ar fi expediat peste Ocean averea a carei urma s-a pierdut cu totul.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Placa%20Gyula_mica.jpg” image_size=”large” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Placa%20Gyula_mica.jpg” group=”fancy-img” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534840055123{margin-bottom: 0px !important;}”]

Placa memoriala din orasul Gyula.

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534840212787{margin-bottom: 0px !important;}”]In 1913, in SUA a fost adoptata o lege speciala care prevedea transferarea peste Atlantic a ramasitelor pamintesti ale lui Gheorghe Pomut, pentru a fi depuse in cimitirul national de la Arlington, unde se aflau si mormintele celor mai celebri cetateni ai Americii. Izbucnirea primului razboi mondial si a revolutiei bolsevica a impiedicat punerea in practica a acestei legi.

In anul 1944, cetateni americani de origine romana au construit, prin colecta publica, un cuirasat cu numele „General George Pomutz”, pe care l-au oferit guvernului federal. Nava americana s-a aflat in exploatare pana in anul 1970.

La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei presedintelui american Bill Clinton in Romania, acesta l-a evocat in discursul sau, ca pe unul dintre cei care au faurit America de astazi.

La data de 14 august 2004, a fost dezvelita o statuie a generalului Pomutz in fata Catedralei ortodoxe romane cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din orasul Cleveland (Ohio, SUA).[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/george_pomutz_cleveland.jpg” image_size=”large” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/george_pomutz_cleveland.jpg” group=”fancy-img” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534840275434{margin-bottom: 0px !important;}”]Surse: paginapolitica.ro, certitudinea.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
comunism, bolsevism, octombrie rosu, socialism, marxism, leninism

Si rusii sarbatoresc 100 de ani de la.. Octombrie Rosu!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/279244-01-02.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/279244-01-02.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Si rusii sarbatoresc 100 de ani de la.. Octombrie Rosu!” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_blockquote font_family=”none”]Proletari din toate tarile, iertati-ne![/mk_blockquote][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534680408906{margin-bottom: 0px !important;}”]Acum aproape 100 de ani, Karl Marx indemna popoarele din Europa in felul acesta: „Proletari din toate tarile, uniti-va!”. In zilele noastre, insa, rusii defileaza la Moscova sub lozinca „Proletari din toate tarile, iertati-ne!”. Sa fie oare un impuls din interior, de cainta? Greu de crezut! Insa, in multe din tarile europeene occidentale, inca mai bantuie, sa spunem asa, fantomele lui Marx si Lenin. Ba mai mult, au intrat si in mentalul colectiv, in gandirea unor intelectuali pentru a-i converti spre stanga. Oricum, avem impresia ca aflam in aceasta simpla schimbare de predicat expresia – cea mai succinta si, in acelasi timp, cea mai potrivita a evenimentelor ce se succed de cativa ani in lumea „comunista”. Talcul acestora ni se pare a fi cel mai bine prins in ideea ca URSS (sau proletariatul rus, ori Armata Rosie), care ani de zile s-a amagit si ne-a amagit ca se afla in avangarda omenirii, are acum motive, pentru cat s-a inselat si ne-a inselat, pentru cit ne-a mintit si s-a mintit pe sine, sa-si ceara iertare, sa-si faca mea culpa, deci. Sa-si faca harakiri?… Ramane de vazut.

Vinovatia sovietica este greu de evaluat acum cind ne aflam in toiul evenimentelor declansate de constiinta acestei vinovatii. Punand raul inainte, imaginandu-ne consecintele cele mai regretabile, vom spune ca vinovatia sovieticilor este, in primul rand, fata de insasi lozinca parafrazata: Proletari din toate tarile, uniti-va!… Adica fata de ideea comunista. Anume, dincolo de orice disputa teoretica, ideea comunista iese definitiv compromisa de „experimentul” sovietic, implicit cel european. Aceasta eventualitate ni se pare a fi consecinta cea mai grava din multimea de consecinte dureroase a celor 72 de ani de constructie a socialismului sovietic, bolsevic.

De ce ni se pare atit de grava aceasta consecinta? De ce consideram ca pe o mare si ireparabila paguba pentru omenire faptul ca prin cele petrecute de la 7 noiembrie 1917 incoace, s-a compromis ideea comunista? De ce consideram inadmisibil ca omenirea sa abandoneze ideea comunista?

Caci – se pare – aici am ajuns: omenirea e pe punctul de a abandona ideea comunista!

…Nutrim aceste ganduri intrucat, spre deosebire de toti cu care am avut ocazia sa comentam evenimentele si starile „din lumea comunista”, colegi sau prieteni, membri sau nu ai partidului socialist, noi nu confundam trei lucruri ce ni se par extrem de deosebite:

1. realitatea bolsevica, stalinista, sovietica.

2. teoria marxist (-leninista).

3. ideea comunista.

Cruda si desperanta realitate bolsevica, resimtita de aproape jumatate din omenire, reprezinta o cale infundata a istoriei. Pe drumul deschis la 7 noiembrie 1917, omenirea nu mai are nimic de castigat. Poate doar experienta. Si cand spunem astfel s-ar parea ca glumim, dar avem si multa dreptate, caci intr-adevar s-a adunat astfel o experienta uriasa, omul si-a vadit in acesti ani chipuri si infatisari pe care nu le-am fi crezut a fi ale sale. Oare enorma suferinta cu care s-a adunat aceasta experienta, si insasi aceasta experienta, sa nu fie ele bune decat pentru gestul renuntarii la idealul comunist? Nu este cumva un pret prea mare?

Consideram ca realitatea bolsevica, stalinista, sovietica, nu este decat unul din chipurile posibile ale teoriei marxiste, leniniste. Infatisarea acestei variante a fost determinata de o serie de accidente, de intamplari, citeva din ele de-a dreptul nefiresti, care au facut-o sa inscrie in istoria lumii capitolul probabil cel mai sangeros. Starea de inapoiere economica, sociala si spirituala a Rusiei, imensitatea acesteia, caracterul „terorist” al revolutiei, caracterul nefiresc al statului sovietic – intemeiat pe principiul suveranitatii ruse asupra celorlalte natiuni si, nu in ultimul rand, personalitatea diabolica a lui Stalin (dar si a altor tovarasi ai acestuia, in frunte cu Lenin insusi), toate acestea si inca multe altele faceau din Rusia anilor 1917 statul european cel mai putin potrivit pentru a experimenta teoria marxista a unui stat al proletariatului.

Se pare chiar ca Marx si-a construit ipoteza unei asemenea societati avand in vedere una din tarile apusene, o Anglia sau o Germania, bunaoara, iar nicidecum Rusia unde proletariatul abia incepea sa capete constiinta experientei sale.

Nu este un efort de imaginatie prea mare ca sa ne dam seama ca altfel, cu totul altfel, ar fi aratat un comunism vest-european!… Sau care, inainte de a fi rusesc, ar fi fost est-european.

Oricum, 1917 ca data de debut a unui stat socialist pare sa fie un inceput prematur, chiar si pentru Europa de vest.

De asemenea, teoria marxista pare indubitabil ca a avut o imensa nesansa: aceea de a i se incerca aplicarea in conditiile cele mai improprii, mai neprielnice.

Esecul bolsevic, de aceea, nu poate fi considerat neaparat ca esecul marxismului. Este doar o incercare nereusita. Iar acest insucces decurge mai curind dintr-o serie de conditionari istorice si mult mai putin din slabiciunile teoriei, slabiciuni care, fireste, exista, ele s-au facut vadite pe parcursul experimentarii si sunt, credem, remediabile.

Iata de ce, in Europa de vest, se incearca acum, de cand cu presupusa Uniune Europeana, sa se puna in aplicare un altfel de marxism, in masura in care insusi Marx a declarat in ultima parte a vietii, in unul din congresele lor, ca nu este marxist. Si atunci, care sa fie teoria originala, mai ales in alta masura in care Marx si-a elaborat lucrarea copiind de la altii? Oare neomarxismul neoliberalist, globalist si transnationalist sa fie marxismul original care se vrea a fi pus in aplicare? E interesant de urmarit, totusi, acea fraza epocala din Das Kapital in care Marx pomeneste despre centralizarea capitalurilor la varf si despre statele natiune care vor deveni un impediment si vor trebui sa dispara. Iar unele corporatii de acest tip au inregistrat profituri care depasesc cu mult PIB-urile unor tari din lumea noastra. Dar sa fie aceasta o chestiune de genul, ca oamenii de rand resping ideea comunista pe cand marii corporatisti si autoritatile nationale ale tarilor o accepta?

Cu atat mai putin intemeiate sunt motivele de a pune in discutie ideea comunista, sau de a renunta la ea chiar fara a o mai pune in discutie. Marxismul este numai una din teoriile care urmaresc ideea comunista. Alte teorii deja exista si, mai ales, ele sunt asteptate sa apara, prin valorificarea experientei capatate in anii de asa-zisa „constructie comunista” in URSS.

Putin, foarte putin din realitatea sovietica reprezinta o concretizare a teoriei marxiste, la fel cum si aceasta teorie, la rindul ei, nu slujeste decat partial ideea comunista…

Cum insa intentia noastra nu este sa facem o analiza critica a marxismului, ci doar sa dovedim greseala celor ce odata cu bolsevismul sunt gata sa condamne si ideea comunista, ne vom referi cu precadere la acestea doua: realitatea sovietica si ideea comunista, aflate intr-o contradictie aproape totala. Foarte putine lucruri din realitatea sovietica decurg cu necesitate din ideea comunista.

Ne vom limita la citeva exemple: atitudinea bolsevicilor fata de religie, indeosebi fata de crestinism. Ne-a fost intotdeauna de neinteles adversitatea bolsevicilor fata de religie. Ateismul lor, deseori extrem de salbatic, nu are nici o legatura cu ideea comunista, idee care se infrateste in multe cu religia crestina. In mod esential, amandoua au resimtit aceeasi nevoie, a unui om nou, a edificarii interioare a fiintei umane. Chiar daca, in cele din urma, comunismul a luat-o sau o ia pe o cale opusa, aceea de renuntare la valorile identitare in pofida valorilor comune, renuntarea la identitatea personala pentru identitatea globala, noua, versatila, care se poate readapta, chiar neintelegandu-se ca suma tuturor valorilor individuale reprezinta valorile comune, sociale, globale. Un non-sens care nu se regaseste si in religia crestina. Aceasta este deviatia comunista.

In plus fata de acestea, insusi Marx a lansat ideea ca religiile sunt opiul popoarelor, idee care il detaseaza de amestecul de notiuni preluate de la Bachofen si Feuerbach, care considera ca secularizarea religiei este drumul ultim, suprem al ei.

La fel, teza dictaturii, fie ea si a proletariatului, reprezinta o evidenta greseala de strategie politica. In general, despre proletariat s-au acreditat citeva idei false si s-a ignorat adevarul esential: nimeni nu e proletar de voie, ci de nevoie, neavind incotro, in prima instanta, datorita subconstientului colectiv care urmeaza un lider „tatuca” in mod orbeste, adica inconstient. Dar, in mod obisnuit, proletarul jinduieste sa devina el insusi patron, mai devreme sau mai tirziu. Rapiditatea cu care din randurile proletariatului s-a ridicat „noua burghezie (orasenime, de la burg – oras, n. r.) proletara” din tarile asa-zis „comuniste” are tocmai aceasta explicatie. Ideea comunista e tradata prin „dictatura proletariatului”!

Astfel ca, in sensul strict al cuvantului, ideea de dictatura a proletariatului este un non-sens. In conditiile in care proletariatul este clasa sociala cea mai numeroasa, devine absurd sa numesti dictatura conducerea societatii de catre gruparea umana majoritara! Desigur, in realitate este vorba de o dictatura, dar nicidecum a proletariatului, ci a unui grup uzurpator si demagogic care este, de fapt, oligarhic (de la oligos – putin).

Nu mult mai intemeiata este si teza „luptei de clasa”. In omenire, in societate, functioneaza o sumedenie de temeiuri pe care oamenii se solidarizeaza intre ei: rasa, grai, loc de obarsie (origine), meserie, echipa de fotbal favorita etc., etc. Un astfel de temei este si apartenenta la aceeasi clasa. De regula, oamenii se solidarizeaza intre ei, unii impotriva altora, istoria consemnand conflicte de tot felul: rasiale, nationale, religioase, inclusiv cele starnite de rezultatul unui meci de fotbal. Vor exista in lume si conflicte de clasa, dar si de data aceasta vom face aceeasi obiectie: pozitia claselor angajate in conflict este net diferita, fata de celelalte conflicte: in conflictul dintre rase sau dintre doua cete de „microbisti” fiecare tine sa ramana el insusi. In conflictul de clasa sunt angajate doua parti: una privilegiata si alta geloasa pe privilegiile celeilalte, ravnindu-le. Contestatarii, luati fiecare in parte, mai curind s-ar multumi cu posibilitatea de a accede in clasa contestata. O societate bine organizata pe principiul inegalitatii sociale, va fi o societate care va oferi (1) motive de satisfactie pentru cei ce nu-si pot parasi clasa sociala si (2) posibilitatea unei circulatii, indeosebi de jos in sus, intre clase.

Se poate spune ca societatea vest-europeana si nord-americana au reusit sa creeze aceasta „armonie” sociala, intemeiata in principal pe nadejdea ca nimanui nu-i este interzisa ascensiunea la un statut social superior. Fiecare traieste cu nadejdea ca pina la urma „va da lovitura”!…

Ascensiunea sociala ti-o poate asigura si indemanarea la tenis, talentul de fotbalist ori de cantaret, boxul, precum si o multime de indeletniciri ilegale, de pe urma carora, imbogatindu-te, parvii in partea de sus a topului social. Aceasta circulatie pe verticala sociala da societatii occidentale acel aer simpatic si atragator indeosebi pentru tineretul dornic a se afirma (a se afirma = a parveni pe plan social) cat mai repede.

Conflictele intre clase se ivesc in masura in care aceste clase devin impenetrabile, atat din afara, cat si dinauntru. Adica atunci cand nu exista posibilitatea nici pentru a urca intr-o clasa superioara, nici pentru a-ti parasi propria-ti clasa pentru alta, mai convenabila. Democratia si liberalismul occidental au tocmai aceasta menire: de a nu rapi nimanui nadejdea unui succes social stralucitor. De indata ce aceasta nadejde dispare, atmosfera devine tot mai incarcata, mai tensionata, favorabila izbucnirii unei „revolutii”.

Lupta de clasa nu este nici motorul dezvoltarii sociale, nici inevitabil legata de ideea comunista. Dimpotriva, o tradeaza si ea.

Ce ramane atunci din ideea comunista? In ce mai consta ea daca o instrainam cu totul de ateism, de dictatura proletara ori de lupta dintre clase?

Post Scriptum: Cele de mai sus au fost scrise in toamna anului 1989, „la doua zile dupa ce in URSS si in lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sarbatorita asa cum a fost sarbatorita”.

Lasam pentru alta data raspunsul la intrebarile de mai sus, al carui sens, cu plus sau minus se deduce din insusi faptul ca am considerat oportuna publicarea analizelor de fond. Deocamdata nu am a face decat o completare, o completare extrem de utila azi, cand ideea comunista este reinviata sub zidurile Kremlinului si „ameninta” pacea si stabilitatea lumii odata cu proiectul refacerii hotarelor marii Uniuni Sovietice. Completarea pe care o fac este un citat din D. Carcostea (in „Revista Fundatiilor Regale”, 1941, 8-9, p.289) care suna asa: „Oriunde o idee s-a impamintenit in Rusia, aceasta s-a savarsit printr-o lipsa de masura care continea in sine prabusirea”.

Sursa: ioncoja.ro si ziarul „Vremea” (1996).[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
geopolitica, geoeconomie, avertizment, manipulare, proteste, anti-psd

Avertizment pentru tara, pentru romani!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/matrix-woman-in-red.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/matrix-woman-in-red.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Avertizment pentru tara, pentru romani!” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”Analiza exceptionala a protestelor diasporei realizata de Adrian Severin in ziarul Romania libera” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”„Protestul diasporei”: o halta pe drumul destatalizarii Romaniei” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534332424230{margin-bottom: 0px !important;}”]Eram Presedinte al Adunarii Parlamentare a OSCE cand au fost fraudate alegerile americane in Florida. Eram Presedinte Emerit al Adunarii Parlamentare a OSCE cand s-au pus la cale „revolutiile colorate”. Eram raportor permanent al Parlamentului European pentru relatia cu Rusia si vicepresedinte al Grupului Socialistilor si Democratilor Europeni din PE cand s-a declansat „Primavara araba”. Intre aceste momente am mai fost Raportor special ONU pentru drepturile omului (in Belarus), vicepresedinte al Comisiei juridice si pentru drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si seful Delegatiei PE pentru Ucraina. Printre altele. In executarea acestor misiuni am fost martor si participant, dar si, in masura puterilor mele, opozant, la planificarea sacrificarii statelor natiune pe altarul unei ordini globale pe care in mod gresit si chiar criminal unii o concepeau ca incompatibila cu existenta acestora. Nici un alt roman nu a mai trait in acest mod o asemenea experienta. De aceea pot citi si intelege ce se intampla in aceste zile in Romania dincolo de perdeaua de fum lacrimogen al detaliilor faptice.

Unii comentatori (ex. Adrian Nastase) au observat ca in mod normal nu exista protest fara motiv, iar motivul este existenta unei crize care poate fi sociala (ex. creste somajul, se introduc curbe de sacrificiu, adica se taie salariile si pensiile, cresc darile catre stat etc.), economica (ex. creste inflatia, creste deficitul bugetar, se prabuseste moneda nationala, se blocheaza creditul) sau politica (ex. guvernul nu isi mai poate promova masurile legislative intrucat nu mai are sprijinul unei majoritati parlamentare iar un alt guvern nu se poate forma intrucat o alta majoritate nu se poate constitui). Or, Romania nu cunoaste nici una dintre aceste crize. Atunci de ce nemultumiri de o asemenea amploare? Raspunsul trebuie cautat in afara Romaniei, acolo unde nu prea se uita lumea. Romania este intr-o criza…geopolitica (cu dimensiunea sa geoeconomica).

Alti comentatori (ex. Alina Mungiu-Pippidi) au subliniat inutilitatea aparenta a protestului. Sa protestezi fara nici un program, fara nici o lista de revendicari pe care sa le poti negocia, dar si fara nici un lider-negociator, cerand numai, intr-un limbaj trivial, demisia guvernului – care se poate reconstitui imediat sub un alt nume in Parlament – si eventual, alegeri anticipate – care cel mai probabil ar fi castigate de aceleasi partide – este o absurditate. Prin urmare toata tevatura nu ar fi decat rezultatul lipsei de cultura politica, exploatata de pescuitorii in ape tulburi care isi pot promova mai usor interesele intr-un mediu instabil politic, negociind cu un stat slab. Caci in spatele unor idealuri inalte colcaie interesele cele mai josnice. Nedumerirea este justificata dar problema nu este tactica, ci strategica. Nu caderea guvernului PSD este urmarita, si nici inlocuirea lui (pentru moment, practic, imposibila) cu un guvern PNL/USR/MRI, ci distrugerea capacitatii de autoguvernare a Romaniei.

In sinteza, actorii crizei geopolitice – care are caracter global – preconizeaza rezolvarea acesteia prin destatalizarea Romaniei. Si nu numai. Romania este doar un caz si asa zisul „miting al diasporei” doar o halta pe acest drum. Obiectivul este crearea unui sistem de guvernare fluid, fara legitimitate electorala si fara constrangeri legale, care sa poata fi dirijat operativ de la distanta, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie si identitate variabila, nelegate de vreo agenda nationala coerenta si neidentificate prin ea.

De aceea s-a si apelat la fictiunea „diasporei” ca entitate chipurile de sine-statatoare, constienta de sine si actionand pentru sine, distincta de ceilalti romani, cei de acasa, prea slabi, prea indolenti sau prea needucati pentru a „salva Romania” de la niste pericole nedefinite clar, dar cu siguranta teribile. S-a conturat astfel imaginea unei „Romanii exterioare” (intreprinzatoare, cinstita, harnica, responsabila, angajata, democratica) superioara celei „interioare” (asistata, corupta, lenesa, iresponsabila, pasiva, oligarhica). Aceasta Romanie „salvatoare” (fara organizare politica stabila) are, in virtutea apartenentei sale la „natiunea culturala” romana, ca minoritate de elita, misiunea sacra de a elibera „natiunea civica” romana (adica pe romanii traitori pe teritoriul national, in legea statului care le este armura politica) de tirania liderilor nationali corupti, incapabili sa inteleaga comandamentele ordinii globale.

Descifrand „identitatea diasporei” descoperim realitatea modelului care ni se impune: o forta externa, o forta minoritara, o forta cu contur vag si structura fluida (ceva care se poate infiltra printre structurile bine-inchegate ale tarii si care se pot amesteca cu majoritatea, daca este cazul, -nota redactorului), o forta civica (deci opusa politicului), o forta nelegitimata electoral, o forta actionand in afara legii, o forta opusa ordinii de stat. Astazi ea se cheama „diaspora” (ceea ce sugereaza o natiune fara stat) iar nu „emigratie”. Maine, dupa ce ne obisnuim cu ideea, se poate chema altfel. Emigrantii romani nu au nici o vina in aceasta tenebroasa afacere; ei sunt numai folositi.

Vineri, 10 august 2018, am avut manifestatii violente. Ele nu urmareau decat testarea capacitatii de reactie a statului si punerea in defensiva a fortelor de ordine, inclusiv prin gesturi defetiste precum dezertarea „comandantului suprem” de la misiunea de a le incuraja si legitima prin transferul legitimitatii sale morale. Sambata, 11 august 2018, manifestatiile nu au mai fost violente, dar au fost le fel de ilegale. Timorate, fortele de ordine s-au bucurat ca nu se mai arunca cu pietre, si au acceptat fara rezistenta blocarea traficului. Iesirea in afara perimetrului legal devine astfel o cutuma. Pe zi ce trece, aplicarea legii devine tot mai… ilegala. Si statul tot mai… inutil.

Zilele urmatoare lucrurile se vor repeta. Inclusiv cu unele episoade violente, caci, puterea statului, slabita inclusiv prin anchetele la care parchetul va supune jandarmeria, trebuie masurata periodic si diminuata treptat. Astfel statul se stinge, incetul cu incetul.

Majoritatea, intelegand ca legea a devenit facultativa si ocrotirea guvernului aleatorie, se va refugia in forme arhaice de socializare, cautand in proximitatea sa protectia unor potentati locali. La randul lor, acestia vor acorda protectie numai in masura in care primesc protectie de la o putere externa careia, in acest scop, i se supun. Cand haosul va depasi limitele de toleranta, o alta „minoritate mare” cu caracter „civic”, constituita ad-hoc, va interveni pentru a aplica o terapie de soc facand ca inacceptabilul sa devina inevitabil si astfel actiunea brauniana a vectorilor locali sa devina sinergica.

Acest mecanism a fost folosit cu succes in Italia pentru schimbarea premierului Berlusconi. El este acum in plina desfasurare in Marea Britanie pentru a intoarce din drum Brexitul. Cu mult mai mare violenta se manifesta in SUA pentru a anula efectele votului favorabil Presedintelui Donald Trump si a legitima managementul politic al unor forte nealese. Aceste forte sustin inlocuirea democratiei reprezentative, bazate pe alegeri libere si pe monopolul violentei legitime de catre stat, cu o democratie zisa „participativa”, ai carei exponenti nu pot fi sanctionati politic, intrucat nu sunt alesi si nu pot fi sanctionati legal, intrucat guverneaza prin soc, iar nu prin lege. Minoritati nevalidate prin mecanisme democratice si constitutionale impun astfel puterii constitutionale o politica neconstitutionala. Ele se valideaza si legitimeaza insurectional; pe o asemenea baza „guverneaza” de maniera nonidentitara si nonstatala.

Asemenea procese si-au aratat deja efectele in Ucraina si Moldova. Ele au fost incercate masiv in Ungaria, Polonia si Turcia. In aceste din urma tari rezistenta ferma a statului natiune a reusit deocamdata amanarea deznodamantului. Caderea Romaniei este esentiala pentru ca ea va antrena si caderea lor. Poate ca Victor Orban va intelege in sfarsit ceea ce i-am spus in 1997 si anume ca niciodata in toata istoria lor Ungaria si Romania nu au mai fost atat de legate prin interesele lor strategice comune ca in epoca prezenta.

Din acest moment criza politica ceruta de presedintele Iohannis s-a declansat. Obiectivul nu este reinnoirea mandatului sau (tot mai improbabila pe cai democratice firesti), ci oficializarea unei uzante politice care sa rupa legatura dintre legitimitate si autoritate, si astfel dintre vointa populara si actul de guvernare. Cu toate pacatele sale enorme, PSD este ultima structura politica nationala care se opune acestui demers. In urmatoarele saptamani se va finaliza constructia resursei insurectionale capabila sa il anihileze. Formula „reactia disproportionata a fortelor de ordine” imi este foarte cunoscuta. A fost folosita pentru a justifica interventia externa impotriva guvernelor legitime care au incercat sa apere ordinea de drept in Ucraina, Egipt, Georgia, Azerbaidjan etc., sau pentru a paraliza actiunea accestora.

Destatalizarea Romaniei este un proces in desfasurare. El nu favorizeaza un anumit partid sau om politic. Urmarind sa permita tocmai schimbarea permanenta de identitati, valori si paradigme, in functie de evolutia jocului de interese al puterilor parastatale care il promoveaza, se va putea indrepta, dupa nevoi, chiar impotriva cozilor de topor care l-au sustinut si pe care initial parea a le sustine. El neaga orice forma de liant stabil apt a transforma o colectivitate intr-o comunitate, o populatie intr-un popor, o structura politica intr-o natiune.

Conflictul care se desfasoara sub ochii nostri nu este intre „diaspora” si Guvern sau intre PSD si PNL/USR/MRI. Nu este nici intre ordinea de drept interna si grupari anarhiste. El este unul intre identitatea nationala romaneasca exprimata in, si aparata prin institutiile publice, si nonidentitatea globala; intre stat si antistat; intre democratia nationala si plutocratia globalizata. Nu despre combaterea coruptiei locale este vorba, ci despre capturarea resurselor nationale. (sublinierea redactiei)

Cine nu intelege acest conflict nu poate gasi o solutie impotriva procesului de destramare statala la care este supusa Romania. Fara sa stie, jandarmeria nu a aparat in aceste zile ordinea publica, ci siguranta nationala. Ceea ce nu se poate realiza cu mijloacele si tactile fortelor de ordine, ci numai cu cele afectate apararii nationale.

Din nefericire primul care nu intelege cum stau lucrurile este chiar Guvernul Romaniei.

Nota redacției. Adrian Severin a facut mari deservicii Romaniei dupa 1990. Nu e rau ca-si revine la starea de normalitate, pe care ar trebui sa o aiba orice politician: intelegere si respect pentru interesele nationale. Dar nu intelege Adrian Severin ca Guvernul, adica Liviu Dragnea, este perfect constient de ce se intampla.

Puteti citi interviul integral aici.

Sursa: ioncoja.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
pavel chirila, bioetician, pavel chirila bioetician

Discurs in folosul ateismului agresiv al unor falsi oameni de stiinta

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151953.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151953.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Discurs in folosul ateismului agresiv al unor falsi oameni de stiinta” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533922202257{margin-bottom: 0px !important;}”]Alegerea profesorului Ilie Badescu in demnitatea de membru corespondent al Academiei Romane a starnit reactii adverse din partea unui grup de cadre universitare, dintre care unii care au fost chiar studenti ai reputatului sociolog.

Acestia ii reprosau profesorului Badescu referintele religioase din lucrarile publicate de acesta.

In apararea profesorului Ilie Badescu, Profesor Doctor Universitar Pavel Chirila a trimis o scrisoare deschisa adresata contestatarilor noului academician.

Iata scrisoarea, potrivit ActiveNews:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_blockquote font_family=”none”]Scrisoare, de asemenea deschisa, catre colegii care nu suporta referinte religioase in textele stiintifice.

Stimati colegi, cadre didactice universitare care „nu v-ati bucurat la auzul vestii ca profesorul Ilie Badescu a fost ales membru corespondent al Academiei Romane”, va rog sa acceptati „un comentariu la comentariul dumneavoastra”.

Teocratic si democratic, profesor universitar fiind, imi permit sa am o parere ca un om care cred in Dumnezeul unic al lui Israel manifestat in Sfanta Treime.

O buna parte din cartile pe care le-am publicat, se refera la cercetarea stiintifica medicala si teologica a adevarurilor biblice consemnate pentru vesnicie in Vechiul si Noul Testament.

Stiinta, aflarea adevarurilor prin „ispita gnostica” a fost intotdeauna precedata de revelatia divina indiferent daca dumnevoastra credeti sau nu in ea.

Ceea ce este grav si pentru reputatia si pentru lipsa dumneavoastra de reputatie, este faptul ca puneti la indoiala opera unui ganditor crestin numai pentru ca are un discurs religios.

In urma cu cativa ani, A. P. A. (Asociatia Psihologilor Americani) a publicat o carte tradusa in mai multe limbi care s-a bucurat de un succes imens: „Manual de Psihoterapie si Diversitate Religioasa”.

Imediat „au sarit colegii” si „fratii” vostri acuzand A. P. A. ca amesteca religia cu psihologia (voiau sa spuna „stiinta”). Directorul Editurii le-a raspuns cam asa : „Daca 70% din locuitorii planetei au sentimente si convingeri religioase si iau decizii in viata si profesia lor in functie de acestea, noi nu ne putem preface ca ele nu exista”. Si cartea continua sa se traduca si sa aiba un succes rasunator.

Daniel Vernet, un cercetator francez, citeaza un studiu al lui R.P. Eymien care analizeaza biografia a 432 de savanti ai sec. XIX: 85% s-au declarat credinciosi.

Randolf C. Byrd in Southern Medical Journal si William S. Harris in Arch. Intern. Med. au publicat doua studii randomizate dublu orb, dupa toate canoanele cercetarii stiintifice medicale, care dovedesc efectul vindecator al rugaciunii „iudeo-crestine”.

Einstein a vorbit despre „rigoarea religiei iudaice” si „toleranta religiei crestine”.

Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicina, a scris si a lasat posteritatii un studiu magistral despre rugaciune. Oare aveti indrazneala (in cartierele mai marginase ale Bucurestiului se spune „tupeul”) sa-i contestati pe acestia? Si sa spuneti ca nu erau oameni de stiinta? Scrieti o scrisoare deschisa pe acolo pe unde sunt ei, poate o citeste cineva…

Textul scrisorii dumneavoastra dovedeste ca sunteti atei. E dreptul dumneavoastra si datoria noastra de a va respecta libertatea. Dar ar fi util pentru dumneavoastra si onorant in acelasi timp, sa intelegeti ca daca sunteti atei nu sunteti mai valorosi in planul stiintific. Si inca ceva: confundati cuvantul „metafizica” cu cuvantul „religie”. E grav!

In DEX exista 23 definitii ale cuvantului metafizica. Unele incep chiar cu cuvantul „cercetare despre…”.

Mai aveti putin si o sa confundati religia cu superstitia ca in vremurile de trista amintire Pauker-Dej.

Am avut o retinere daca sa scriu aceasta sau nu, ca sa nu afle si studentii vostri. Trebuie sa verificati sensul, macar pentru ca scrieti Academiei Romane, nu unor oameni fara carte.

Oricum, colegul nostru Ilie Badescu, va ramane pentru multa vreme cel mai reputat sociolog al vremii noastre.

Cum puteti sa scoateti din pagina afirmarea religioasa a unui cercetator?

Va marturisesc, ca studiind sublimele adevaruri biblice in Vechiul si Noul Testament despre suferinta, cauzele spirituale ale bolilor, desprinderea sufletului de trup, evolutia sufletului in vesnicie s. a., viata mea profesionala s-a schimbat si am inceput sa descopar lucruri noi in stiinta medicala.

Oare nu este fascinant faptul ca cea mai mare concentratie de protrombina se gaseste in sange in ziua a VIII-a, exact ziua in care se face circumcizia (pentru a proteja contra hemoragiei)?

Oare nu este fascinant faptul ca incubatia si convalescenta leprei erau cunoscute in Vechiul Testament, fara sa se stie ca exista microorganisme patogene?

Oare nu e fascinant faptul ca in Registrul de la Lourdes exista 70 de vindecari miraculoase atestate de medici (inclusiv atei)?

Oare nu este fascinant faptul ca iubirea jertfelnica a crestinilor i-a vindecat si pe atei si pe pagani si pe vrajmasi?

Oare nu este fascinant faptul ca in epidemiile de ciuma si holera din Evul Mediu, doar crestinii intrau pentru a-si salva semenii?

Oare nu este fascinant faptul ca Maimonide, celebrul medic evreu din vechime isi trata spre vindecare vrajmasii?

Oare nu este fascinant faptul ca Hristos ne-a poruncit sa-i vindecam pe vrajmasi prin iubirea noastra jertfelnica?

Oare nu este impresionant faptul ca „Biserica, nici portile iadului nu o pot darama”?

Stimati colegi,

Puteti sa spuneti ce rau v-a facut voua Biserica si Religia?

Daca nu puteti, mai bine incetati a scrie, caci nu va foloseste la nimic…

In incheiere va ajut sa intelegeti ceva: convingerile si valorile religioase ale Profesorului Ilie Badescu l-au influentat pozitiv si creator sa lase in urma lui o opera magistrala.

Ateismul sau hotararea dumneavoastra de a nu va exprima religios – probabil de teama cuiva care „exista, dar nu se vede”, va influenteaza sigur viata si in prezent chiar daca nu ati aflat pana acum.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila

crestin ortodox[/mk_blockquote][vc_column_text css=”.vc_custom_1533922802252{margin-bottom: 0px !important;}”]Sursa: ioncoja.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
ilie badescu, sociolog, sociolog crestin, sociolog crestin ortodox, sociolog ortodox, ilie badescu membru al academiei romane, academia romana, membru al academiei romane, sociologie crestina, sociologie

Ilie Badescu a devenit membru al Academiei Romane

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151966.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151966.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ilie Badescu a devenit membru al Academiei Romane” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533913711882{margin-bottom: 0px !important;}”]Academia Romana, prin reprezentantii sai de specialitate, a hotarat sa-l cheme in randurile membrilor ei pe profesorul Ilie Badescu. Profesorul Ilie Badescu, sociolog, este un reprezentant al curentului national in cercetarea stiintifica romaneasca, in linia majora a lui Dimitrie Gusti sau Henri Stahl. De aceea, aceasta chemare in randurile Academiei nu surprinde deloc pe cei care l-au cunoscut pe Ilie Badescu, dimpotriva! Gestul este unul firesc si va avea consecinte pozitive pentru destinul sociologiei nationale, aflate, din pacate, intr-un moment de criza. Criza nu este, asa cum s-ar putea crede, una institutionala, materiala sau profesionala, ci mai degraba una axiologica si de vocatie. Tinerii sociologi romani par a nu se mai considera „slujbasi” ai culturii romane, ci ai unei Stiinte Universale cu valoare atemporala, daca nu anti-nationala, cel putin a-nationala. Lucrul acesta reiese si din strania Scrisoare deschisa adresata Academiei Romane, ca forma de protest pentru alegerea de care vorbim, si semnata de cativa cercetatori din stiintele socio-umane de la unele universitati din tara.

Trebuie sa spunem ca gestul in sine de a protesta din interior fata de alegerea unuia dintre membrii unei bresle in cel mai vizibil for cultural al tarii denota o tragica slabiciune si vulnerabilitate. A te opune unei inaltari, chiar daca nu esti de acord cu ea, arata din start o pozitie de inferioritate nu numai asumata, dar si afisata si, astfel, intarita.

Dar sa vedem, pe scurt, care sunt acuzele care i se aduc profesorului Badescu (si implicit Academiei Romane) de catre cei care semneaza scrisoarea amintita.

Prima „acuzatie” este aceea ca profesorul Badescu ar fi renuntat la „etica cercetarii stiintifice”. Ni se explica faptul ca in majoritatea lucrarilor profesorului Badescu „discursul ideologic se intrepatrunde cu discursul stiintific”. Semnatarii scrisorii nu inteleg insa sensul cultural al demersurilor lui Ilie Badescu. Proba este ca ei reproseaza faptul ca in opera lui Ilie Badescu exista afirmatii metafizice pe care stiinta sociala nu le poate infirma sau confirma pe baza cercetarilor consacrate. Ca sa-i socam pe vajnicii aparatori ai „stiintei” vazuta in opozitie cu demersurilor „metafizice”, le vom spune ca cea mai comuna forma de cunoastere este cunoasterea stiintifica! Mii de cercetatori, zeci de mii de analisti care produc cunoastere stiintifica comuna nu pot fi toti primiti in Academie! Conform unei perspective traditionale de gandire, adevarata cunoastere este cea legata de organul intelectiv (de la intellectus, termenul latin care se traduce minor prin ratiune, fiind, in fapt, o forma de cunoastere superioara, adresata dimensiunii spirituale) al omului, in care o parte semnificativa a mesajului este revelata, iar cealalta este surprinsa cu ajutorul instrumentului rational-uman. Ilie Badescu este, intr-adevar, un metafizician dublat de un sociolog, sau invers, dar, contrar celor ce cred preoponentii sai, tocmai aceasta „dublura” metafizico-stiintifica face forta sa deosebita, opera sa aparte si demersul sau unul demn de urmat.

Ce altceva mai face „cazul” Ilie Badescu unul aparte, alaturi de forma de cunoastere? Exact unul dintre elementele reprosate, anume orientarea ideologica (nationalismul, traducem noi), de fapt, etica acestuia, pe care stiinta comuna, de factura ingust-iluminista, a eliminat-o din cadrul „cunoasterii”. Dar ce fel de cunoastere este aceea care se dezice de spirit (locul transcendentei si libertatii totale, absolute) si de etica (locul unde cunoasterea rationala capata forta de a implini, prin actiune, calea binelui si absolutului)? Raspunsul nu poate fi decat: o cunoastere nelibera (dezlegata de spirit) si neputincioasa (dezlegata de etica).

De altfel, citatele pe care autorii micii delatiuni cu pretentiuni de obiectivitate le aleg din opera lui Ilie Badescu pentru a-i circumscrie vinovatia, nu fac decat sa pledeze in favoarea celui aflat la index.

I se reproseaza lui Ilie Badescu putinatatea recunoasterii nationale si internationale. Acuzatia este aparent serioasa, dar, la o analiza atenta, e complet falsa. Nu numai ca Ilie Badescu este cunoscut si recunoscut (mai ales la nivel national, asa cum confirma tocmai nominalizarea sa in Academia Romana!), dar aceasta acuzatie traduce starea precara a conditiei sociologului tanar roman de azi: dornic de „recunoastere” si puncte academice, acesta alearga neostoit pe la conferinte internationale sau nationale, produce studii stufoase pentru a bifa o cariera si, in general, isi calculeaza parcursul profesional strict in functie de parametrii personali. Ca unul care am trait, la propriu, multa vreme in preajma lui Ilie Badescu, pot sa spun ca generatia d-sale nu avea aceasta angoasa a recunoasterii si, de aici, avea mai mare libertate si determinare spre scopurile mari (Tara, Romania, Biserica, ba chiar, da, Umanitatea!) decat actuala generatie. Cei care azi clameaza Umanitatea ne inseala, ca sa-l parafrazam pe Carl Schmitt: ei nu vor decat o umanitate a lor, care sa-i recunoasca pe ei, eventual dincolo de natiunea proprie, in care se simt incorsetati!

Al treilea capat de acuzare este de-a dreptul hilar: pe scurt, Ilie Badescu nu ar fi un democrat! Se simte aici parfumul ideologic al unor reflexe stranii, de anii ʼ50, cand democratia populara dicta cariere academice sau, dimpotriva, distrugerea unor destine. Ilie Badescu este mai mult decat un democrat, este un crestin care e atent la fiecare gand pe care-l emite la adresa semenilor sai! Si, pentru ca este vorba aici despre o bucurie a intregii bresle a sociologilor, e cazul sa afirmam cu toata convingerea ca Ilie Badescu i-a iertat deja pe cei care l-au „incondeiat” cu aceasta scrisoare.

Este si firesc sa fie asa. Scrisoarea este o pornire umorala a unor cenzori care au imbracat temporar haina de oameni de stiinta. Fiindca alegerea lui Ilie Badescu ne-a adus o mare bucurie, vom trece peste aceste umori si vom felicita si proaspatul ales si forul care l-a adus la sanul sau si vom spune: la mai mare!

Sursa: ioncoja.ro. Titlu original – Omul potrivit sfinteste locul![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Taragotul romanesc a incetat sa mai cante. Dumitru Farcas a decedat.

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://www.jurnaldinromania.ro/wp-content/uploads/2018/08/a-murit-dumitru-farcas-caza-morti.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.jurnaldinromania.ro/wp-content/uploads/2018/08/a-murit-dumitru-farcas-caza-morti.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Taragotul romanesc a incetat sa mai cante. Dumitru Farcas a decedat.” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533659260453{margin-bottom: 0px !important;}”]In ultimele timpuri, stirile de pe Revista Romania Culturala au fost mai mult triste, negative, decat pozitive si pline de speranta.

Luni, 6 iulie 2018, a incetat din viata marele taragotist, o minune de artist al muzicii populare de la noi, domnul Dumitru Farcas la frumoasa varsta de 80 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aiba in pace!

A murit intr-un spital din Cluj, unde era internat in urma unui infarct, potrivit Mediafax. Directorul Casei de Cultura a Studentilor Cluj, Flavius Milasan, a declarat ca detaliile privind inmormantarea muzicianului vor fi comunicate de familie.

S-a nascut la 12 mai 1938. Dumitru Farcas era originar din Maramures, insa stabilit in Cluj-Napoca dupa terminarea studiilor la Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, in 1967. La inceputul carierei sale, incepand cu anul 1959, Dumitru Farcas a facut parte din Ansamblului Folcloric National „Transilvania”, cunoscut atunci sub numele de Ansamblul „Maramuresului”, fiind membru fondator.

In 1962, a preluat Ansamblul „Martisorul” al Casei de Cultura a studentilor din Cluj-Napoca, impreuna cu care a obtinut numeroase premii nationale si internationale. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artistilor Muzicieni din Elvetia „SUISSA”.

In anii 1977 si 1999, artistul a primit din partea Institutului Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare. De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de Cetatean de Onoare al oraselor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, Bucuresti, Resita si Baia Mare.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2018/08/07/5b69442edf52022f751a1226/646×404.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.jurnaldinromania.ro/wp-content/uploads/2018/08/a-murit-dumitru-farcas-caza-morti.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533659793689{margin-bottom: 0px !important;}”]Florin Piersic, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dumitru Farcas, intr-un interviu acordat ziarului „Adevarul”, spune despre relatia lui cu celebrul taragotist si despre ce a insemnat acesta pentru Romania. Piersic era foarte emotionat, tocmai intorcandu-se de la spitalul din Cluj unde a decedat Dumitru Farcas.

„In clipa asta vin de la spitalul de unde ne-a parasit. Era cel mai bun prieten al meu. Sunt inmarmurit, sunt inmarmurit, pentru ca la orice ma asteptam, dar nu la plecarea lui Mitru Farcas, mi-a fost si imi este ca un frate. Noi colaboram, mergeam impreuna la spectacole, povesteam in masina. Era atat de vesel si atat de legat de mine incat nu exista un loc in care sa ma duc si sa nu spuna lumea: ‘Farcas a vorbit despre tine extraordinar si a spus cat de multe te iubeste’. ‘Eu nu-l iubesc, il ador pe Farcas’, le spuneam eu”, a marturisit celebrul actor pentru Adevarul.

Dumitru Farcas s-a stins din viata, luni dimineata, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, in urma unor probleme cardiace.

Florin Piersic a spus ca zilele trecute a vorbit cu Dumitru Farcas si nu parea sa aiba probleme grave de sanatate: „Eu stiu ca moartea lui a venit brusc, nu cunosc prea multe amanunte despre starea lui de sanatate, dar am vorbit cu el zilele trecute la telefon si totul parea in regula. Stiu ca a fost operat la un picior”.

Mai spune: „Am amintiri de ani si ani petrecuti impreuna, nu mai spun de turneele noastre in America unde era primit extraordinar. Eram fericit ca am sansa sa fiu alaturi de el si sa ma bucur de acele momente. As putea scrie chiar o carte despre Mitru Farcas, am atatea povesti, atatea intamplari cu el. Sunt lovit in minte si in suflet si peste tot. Stiu ce-i placea, ce-si dorea, stiu totul despre el. Nu am niciun fel de putere sa mai vorbesc, nu-mi gasesc cuvintele”.

Intrebat, in continuare, ce a lasat Dumitru Farcas Romaniei, Piersic a spus: „A lasat ceva ce n-o sa mai poata lasa nimeni niciodata. A lasat ceva din sufletul cantecului romanesc adevarat, el fiind un maramuresean ‘inrait’ cu atata dragoste de Maramures, de locurile unde a trait. Oriunde se ducea, el nu numai canta, ci si recita din versurile pe care le stia despre locul nasterii lui. Era un patriot absolut, era un roman adevarat cu litere groase. Va rog sa ma intelegeti ca mai mult nu pot sa spun. Mi-a murit un frate”, a incheiat domnul Piersic, care era la un pas de a incepe sa planga.

Odata cu plecarea de printre noi a marilor talente, a marilor artisti si genii romanesti, pleaca si o parte din sufletul romanesc, o parte din ceea ce a fost. Dar oare mai putem sa refacem aceste valori? Oare se vor mai naste astfel de valori? Dar in prezent ce este ceea ce avem? Ar fi cazul sa ne refacem inventarul valorilor romanesti ca sa vedem ce mai avem si ce nu.

Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe maestrul Farcas pentru mostenirea pe care ne-a lasat-o!

In continuare va prezentam unul dintre ultimele interviuri cu Dumitru Farcas. Vizionare placuta![/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://www.youtube.com/watch?v=POamcSB1bgY” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Academia Romana desfiinteaza proiectul neomarxist de falsa educatie parentala

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://vignette.wikia.nocookie.net/central/images/0/03/Thewall.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://vignette.wikia.nocookie.net/central/images/0/03/Thewall.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Academia Romana desfiinteaza proiectul neomarxist de falsa educatie parentala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531247726102{margin-bottom: 0px !important;}”]„Proiectul Ministerului Educatiei Nationale, de legiferare a unui sistem de educatie parentala fara nici un specific romanesc, cu implicatii enuntate explicit impotriva familiei traditionale, ca nucleu al vietii sociale, culturale, morale si crestine, milenare a romanilor, presupune o educatie uniforma a copiilor, fara diferente de sex, de particularitati antropologice si psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivaleaza cu o incercare, asemanatoare celor din statele cu regimuri totalitare internationaliste sau globaliste, de obtinere a ceea ce s-a numit mereu ‘omul nou’, fara familie, fara nationalitate, fara tara, fara identitate”, sustine Academia Romana intr-un comunicat transmis Curentul.ro.

„In anul Centenarului Marii Uniri a romanilor, cand se face si bilantul realizarilor de exceptie ale romanilor, educati in spiritul traditiilor noastre, renuntarea la aceste traditii ar insemna un act de tradare nationala.

Faptul ca Strategia amintita a fost precedata de numeroase cercetari, facute de institutii internationale si ONG-uri, cu fonduri private straine, nu indreptateste cu nimic ridicarea ei la nivel de ‘strategie nationala’ a Romaniei.

Acceptarea ei ar insemna dublarea invatamantului traditional cu unul sustinut de institutii straine, finantate de Statul Roman, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare si buna administrare a scolilor. In plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava si mai mult situatia disperata a copiilor fara parinti, care ar urma sa fie educati intr-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.

Publicatiile mai mult sau mai putin stiintifice pe tema educatiei parentale sunt, fireste, libere sa exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educationale asa-zis ‘moderniste’ nu pot si nu trebuie sa devina obligatorii intr-un stat national, independent si democratic.

In concluzie Academia Romana considera ca proiectul de Strategie de educatie parentala este inoportun si inadecvat pentru invatamantul si educatia romanilor, meniti sa-si conserve specificul national in cadru european.” Se arata in comunicatul transmis de Academia Romana.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by