Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Menhirii și vestigiile rupestre de la Poiana Cozanei

Poiana Cozanei sau Cozanca, din Munții Buzăului, a fost construită ca un crater, sau ca o imensă pâlnie, este tărâmul prin care pătrunzi în tainele Țării Luanei, ori în misterele Țării Colchis a regelui Aiete, stăpânul unor tehnologii în premieră. O țară încununată cu nimbul unor mesaje încă rebusiste pentru noi, mesaje incizate și inscripții care amintesc de viitorul trecutului nostru, inscripții care vorbesc despre timpuri primordiale ale preistoriei omenirii.

Toate aceste pietre, stânci, culmi și masive muntoase nu au o arhitectonică întâmplătoare, ele sunt rostul în care s-a gândit o geometrie sacră și o geografie sacră. Toate aceste structuri, vestigii și reprezentări megalitice ne vorbesc. Chiar dacă nu întotdeauna le auzim (și, deci, nici nu le putem înțelege), nu putem spune că nu le vedem. Sau suntem și surzi și orbi? Departe de orice om acest gând.

Poiana Cozanei a fost centrul unui mare complex ritualic și inițiatic între sanctuarele de la Aluniș și cele de la Nucu. Templele ansamblului de la Nucu au jucat și rolul de observatoare astronomice și astrologice. Iordanes amintește în Getica sa că Zamolxe i-a învățat pe geți cum să găsească calea spre nemurire, și mai ales să urmărească mersul stelelor pe imensul crug al cerului, să știe cum să calculeze unghiurile astronomice pentru a înțelege marea mișcare de precesie a Galaxiei noastre. Daco-românii au numit aceste observatoare (unele mai mici, altele uriașe) ursoaie, după numele Constelației, care conduce Ursa Mare, sau în limbajul pământean: polul boreal getic, acolo unde se aflau Țâțânele lumilor, sau Tripla Coloană a Cerului, după spusele izvoarelor antice.

This slideshow requires JavaScript.

În miraculoasa Poiană a Cozanei privirea se oprește ca străfulgerată asupra unei stânci neobișnuite care se înalță măreață spre Piatra Fetei sau Tihăria (Tihăraia), stâncă numită de localnici Piatra Peșterii, și mai nou, de peregrini, Stânca Salamandrelor, pentru că sună mai atractiv ca reper turistic.

Piatra este o bijuterie lucrată în stâncă după tehnica divinilor pelasgo-hyperborei care au dăltuit monolitul în maniera pluriperspectivismului, oferind, precum fețele diamantului, mai multe chipuri, imagini, în funcție de unghiul, de perspectiva din care privești. Dintr-o anumită privire pare capul unui uriaș, un posibil atlant; din alt unghiu (din latura sudică) pare conturul unei „Nefertiti”; din alt unghi pare a fi un cap al unui șarpe uriaș; alții spun că văd, pregnant, patru elefanți!

Între pereții stâncii se conturează o despicătură vulvară, simbol arhaic al Zeiței Marea Mumă a Pământului, un tipar geometric creat să amintească de cultul Marii Zeițe Mamă, cu misteriile închinate marii Zeițe Kybele, ori Zeiței Gaia, misterii consacrate cultului fertilității. Grota lucrată ca tipar vulvar se numește „Fundul Peșterii”, nestemata tuturor rupestrelor din Țara Caucalandului. Grota are circa 137 de incizii cu reprezentări ce aparțin unor întinse perioade de la finalul neoliticului și până în bronzul mijlociu – susțin cercetătorii. Aceiași cercetători, români și străini, susțin valoarea de tezaur mondial al Peșterii carpatice, afirmând că multe dintre rosturile sacre ale grotei n-au fost deslușite, că multe dintre aceste rosturi rămân încă „sigilate” la începutul mileniului trei.

Dintre multele incizii, am reținut desenul unei mâini (pe peretele nordic), un simbol solar întâlnit în reprezentările din România, frecvent simbol în reprezentările poporului pelasgo-hyperboreic. În etapa de tranziție de la bronzul mijlociu la cel târziu. Grota aceasta în formă de vulvă, având mai jos o stâncă în formă de falus fără îndoială a avut de transmis un mesaj pentru contemporani, care au gravat cu incizii, pictograme geometrice, simboluri, o așezare geometrică a acelor incizii, și multe incizii cu arme: vârfuri de lănci, săgeți și sulițe, pumnale de diverse tipuri, arcul cu săgeată.

Toate aceste vestigii ne fac să ne gândim că centrul cultual de la Peștera nu a găzduit numai inițierea în misteriile traco-gete consacrate unor divinități primordiale ale neamurilor traco-geto-dace, ci și un centru de inițiere pentru tinerii veniți să parcurgă drumul inițierii în cinul bărbaților războinici. Arealul sanctuarului de la Grota Fundul Peșterii conservă urmele ceremonialurilor de inițiere și prin prezența unui menhir, situat la circa 50 metri de Grotă, o coloană de gresie, cu fețele laterale prelucrate și secțiune orizontală pătrată, care păstrează, incizată în coloană, desenul unui vârf de pumnat și o scriere. Este vorba de aceeași scriere, a divinilor strămoși pelasgo-hyperboreeni, creatorii unei fabuloase civilizații megalitice, scriere întâlnită și la Policiori, la Țurțudui, la baza grotei lui Dionisie, la Aluniș.

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!